Scandalul vameşilor corupţi din România a zguduit opinia publică europeană, românească, dar mult prea puţin pe cea din R.Moldova. Şi aici apare o întrebare, după mine retorică, de ce operaţiunile declanşate de organele de resort din ţara vecină au cuprins din punct de vedere geografic frontierele cu Ucraina şi Serbia, ocolind controversata graniţă moldo-română? Există sau nu o implicaţie politică pe filiera Bucureşti-Chişinău şi cât de (ne)corupte sunt persoanele responsabile de siguranţa frontierei de pe Prut?
Cât de mult nu ar încerca autorităţile din ambele ţări şi mass-media afiliată lor să “protejeze” frontiera moldo-română de acest val de acuzaţii de corupţie, atribuite în prezent vameşilor şi poliţiştilor de la vămile din proximitatea Ucrainei şi Serbiei, cum au remarcat şi alţii – ţigările şi posibil şi alte produse via Moldova scapă de controalele vamale de pe Prut. Cunoaştem cu toţii că unii şoferi de rutiere şi tiruri practică contrabanda, amenajând ascunzişuri pentru baxurile de ţigări în saloanele vehiculelor, de aceea, chiar ne surprinde lipsa unor operaţiuni anti-corupţie ţintite pe flancul estic al României.
Este oare vorba despre “protecţionism” din partea Bucureştiului favorabil autorităţilor de la Chişinău sau totuşi este posibil ca în sistemul corupt instalat la vămile şi graniţele României să fi supravieţuit “insuliţe de vameşi integri şi cinstiţi”, şi nu în altă parte, dar anume la frontiera cu Moldova. Desigur, canalele de contrabandă strabat ţările de la periferia geografică a UE din mai multe direcţii, iar România nu este nici pe departe excepţie, mai ales după ce au fost arestaţi vameşi la frontiera cu Serbia şi Ucraina. Dar totuşi, trebuie să fim sinceri până la capăt – contrabandă s-a făcut şi se face şi pe Prut, pe timpul guvernării comuniste şi cu atât mai mult în perioada “de miere” în relaţiile moldo-române curente.
Din câte observăm, Bucureştiul păstrează intactă rutina şi afacerile de la vămile din Est, continuând să menţină discuţiile publice asupra focarelor de corupţie de la frontierele din Nord-Est şi Sud-Vest. Profunzimea şi gravitatea infracţiunilor comise de angajaţii acestor vămi consumă atenţia publică, dar şi capacităţile fizice ale organelor de resort din statul român. În consecinţă, frontiera moldo-română şi respectiv relaţiile politice dintre Chişinău şi Bucureşti nu au cum să sufere din cauza acestor scandaluri.
Raţionamentul de la care porneşte acest “protecţionism” al flancului de Est poate rezulta şi din încercarea de a apăra imaginea practic ideală creată a R.Moldova în cancelariile europene, la care a contribui enorm în primul rând România. Ultima susţine activ aspiraţiile europene ale guvernării pro-europene de la Chişinău, iar dezlegarea unor “reţele” infracţionale în preajma Prutului poate avea un impact improgronozabil, dar oricum negativ, asupra autorităţilor moldoveneşti, în legătură cu care în presa locală se vehiculează suspiciuni că ar fi implicate în coordonarea unor operaţiuni de contrabandă. Totdată, aceasta poate duce la subminarea aşteptărilor în rândul europenilor cu privire la autenticitatea şi eligibilitatea guvernanţilor de la Chişinău în raport cu angajamentele europene. Ca urmare, se pot spulbera şi proiectele hiper-optimiste despre liberalizarea regimului de vize cu UE pentru cetăţenii moldoveni într-un viitor tangibil.
Problema frontierelor moldo-române rămâne nesoluţionată definitiv din punct de vedere politic, din momemnt ce Parlamentul moldovenesc nu a adoptat încă legea cu privire la Tratatul privind regimul frontierei de stat, colaborarea şi asistenţa mutuală în probleme de frontieră, semnat în noiembrie 2010, la Bucureşti, de către Filat şi Baconschi. De aceea, iniţierea unor acţiuni anti-corupţie în legătură cu vămile de pe Prut pot aduce prejudicii eforturilor politice şi diplomatice de încheiere cât mai rapidă a procedurilor de ratificare şi intrare în vigoare a tratatului în cauză, condamnat de opoziţia comunistă şi folosit pe larg de aceasta în activitatea sa electorală.
În toată această poveste îi dau crezare doar parţial preşedintelui român, Traian Băsescu, care declara recent că “vânătoarea” după vameşi şi poliţişti de frontieră nu este “de faţadă”, ci că intervine în contextul luptei cu corupţia la care este aliniată România. Da, în principiu, Bucureştiul era conştient că dacă începe această operaţiune, atunci pierde trenul pentru Schengen stabilit pentru martie 2011. Astfel, s-a mers de la premisa că realizarea unor ofensive puternice acum poate reface imaginea României, oferindu-i avantaje clare pentru definitivarea unei noi date de intrare în Schengen, care să nu depăşească anul 2011.
Cu toate acestea, măsurile întreprinse de Bucureşti au intervenit doar după apariţia scrisorii franco-germane, care a blocat în special aderarea României la Schengen. Pentru că atât Parisul, cât şi Berlinul, erau la curent că din punct de vedere tehnic România corespunde criteriilor, acestea s-au referit în scrisoarea comună către Comisia Europeană la alte vicii ale candidaturii româneşti, printre care corupţia în rândul vameşilor, dar şi dialogul moldo-român, criticând până şi politica de acordare (de fapt, redobândire) a cetăţeniei pentru populaţia din R.Moldova. Probabil, aceste aspecte au influenţat de asemenea ţintele alese de organele anti-corupţie din România. De aceea, în locul unor operaţiuni la nivel naţional pe toate direcţiile, Bucureştiul a ales să facă o demonstraţie a capacităţilor vizând inteţionat doar frontiera comună cu Serbia şi Ucraina.
În realitate, pentru a demonstra seriozitatea, consecvenţa şi coerenţa măsurilor întreprinse, imperative pentru apropierea de Schengen, centrul de decizie de la Bucureşti ar trebui să cuprindă tot teritoriul naţional în campaniile de contracarare a focarele infracţionale de la vămi, indiferent de relaţiile speciale cu autorităţile de la Chişinău şi posibilitatea descoperirii anumitor rădăcini care să ducă la oficialii din stânga Prutului.