Astept sa ninga cu nerabdarea de nimeni stiuta a unui copil… Sa privesc zambind spre imensitatea cerului urmarind dansul atat de zburdalnic al fulgilor de nea…
E o nestavilita senzatie de bine, de frumos, de sublim…
E mai mult decat o eliberare euforica din lumea contingentelor, e mai mult decat o inaltare entuziasta in lumea spiritului, efecte ce se produc fara stavile, printr-o comunicare de nimeni intelesa, simtita cu totul altfel de fiecare dintre noi, printr-o consonanta spontana si intr-o armonie deplina, doar de noi stiuta…
Este exact ca atunci cand admiram o floare sau cand ascultam o melodie frumoasa, ori cand citim o poezie ce ne este dedicata: nici o stavila nu se poate interpune…
Uneori cred ca maretia covarsitoare a sentimentelor ce ne inunda in astfel de momente, catalogate ca fiind banale evenimente, capata dintr-o data proportii atat de covarsitoare, incat prima impresie pe care ne-o lasa e aceea ce parca ne striveste; frumusetea vine abia dupa aceea: dupa ce am infrant aceasta stavila. Iar bucuria e cu atat mai mare cu cat stavila ni s-a parut mai de netrecut.
Frumosul absolut, Binele absolut, Sublimul se nasc dintr-o nemasurata disproportie dintre fortele noastre si maretia lor nemasurata, covarsitoare, coplesitoare ce ne devine accesibila doar dupa o lupta din care am iesit victoriosi.
Si totusi, de la sublim la ridicol nu e decat un pas. Infricosatoare experiente ale infinitului: de la privelisti ale unor stepe vaste, pana la marea infuriata de uragan, sfaramandu-se de stanci, cum spune Schopenhauer…; de la fantomele propriei nimicnicii ce ne urmaresc deseori, la constiinta ca suntem “purtatori ai tuturor luminilor si ai tuturor timpurilor”.
…Ma imaginez plutind printre fulgii de nea, inaltandu-ma: maiestuoasa priveliste! O stare de liniste unita cu putere dominatoare te inunda, asemeni unui rasarit de soare…E de neimaginat cum sensibilitatea, gingasia fulgilor de zapada descriu un spectacol neobisnuit, un spectacol al unei puteri neobisnuite care in prima faza te copleseste, pentru ca mai apoi sa te adaptezi ritmului urias, sentimentul fiind unul de traire a infinitului….
desi am apasat – si nu dintr-o „eroare umana”!! – pe cifra 5 (cinci) a evaluarilor oferite pe modelul vechi rusesc de notare didactica, va rog, Adriana, sa imi dati voie sa va intreb, legat de fraza dumneavoastra urmatoare: „rumosul absolut, Binele absolut, Sublimul se nasc dintr-o nemasurata disproportie dintre fortele noastre si maretia lor nemasurata, covarsitoare, coplesitoare ce ne devine accesibila doar dupa o lupta din care am iesit victoriosi”
– ce fel de victorie repurtam in fata numinosului (R. Otto) pentru a-l putea doar a-posteriori, percepe ca atare, plin de elementele fortei nemasurate, maretiei, grandorii, colosalului etc. adica ar fi ca si cum victoria corespunde realizarii mentale a micimii noastre – daca inteleg bine!?
echivocul face parte din jocurile poesiei, stim bine, iar din cele citite si scrise de dumneavoastra, Adriana, poate vom intari aceste cunostinte empirice.
mi-a facut bine lectura acestui articol pentru care va multumesc!
dupa nume, pareti basarabeanca, iar printre cunostintele mele se numara domnul Alexandru Lungu de la Bonn, originar de prin Bugaz-ul plin de soare si valuri…
despre un continuator al sau, mai tanar poet rezident in aceeasi republica federala, va voi trimite curand un articol relativ encomiastic, dar absolut de informare culturala.
cu bine,
mihai posada