Sa ne amintim la inceput de 2005 de unicul Toma Caragiu si Sorcova lui cu soparle, fie ele gusteri bastinasi sau soparle dosaris…Desi cei mai multi dintre dumneavoastra cunoasteti perfect acest moment de neuitat cu Toma Caragiu, reluat de multe ori si pe posturile romane de televiziune, eu tot cred ca mai incape loc sa cititi aceste randuri si in rubrica “Secundele Mele”. La Anu’ si La Multi Ani!
Sorcova, vesela, să trăiţi, să-mbătrâniţi,ca un măr, ca un păr, ca un fir de trandafir. Tare ca piatra, iute ca săgeata, tare ca fierul, iute ca oţelul… Şi-am venit cu sorcova, dar are-o şopârlă-n ea…
Eu până acuma habar n-aveam ce înseamnă o şopârlă. Am crezut ca este un fel de specie de reptilă. Reptilia lacerta în latină, lézard în franceză şi-n limba maternă, guşter. Abia acuma am aflat că sunt mai multe feluri de şopârle. Cele care trăiesc în pădure, pe lângă casa omului şi cele de pe lângă dosarele salariaţilor – şopârla dosaris.
Am aflat că oamenii din cele mai vechi timpuri umblau cu şopârle. Cu singura deosebire că atunci le desenau pe piatră iar acuma le scriu pe hârtie. Autorii şi acum şi atunci – anonimi. Este adevărat că strămoşul omului colabora mult mai mult cu strămoşul şopârlei. Un singur dinozaur, dinozaurul este un fel de şopârlă maxi, iţi ajungea pentru 30 de colegi. Cu doi solzi îl promovai pe colegul Neanderthal din funcţia de şef de peşteră în ceea la serviciul mişcarea bolovanilor.
Pentru cei neiniţiaţi… după preistorie a urmat istoria şi primele corporaţii specializate care sunt, citez din memorie printre altele, casa de şopârle Mazarin, unităţile de galanterie şi batiste Yago, chioşcul de otrăvitoare Borgia. Borgia veselă, pe toţi care i-a sorcovit gura flori le-a mirosit… dar să revenim la şopârlele noastre.
Spre deosebire de trecut ele sunt ceva mai mici deci mai uşor de transportat. Mai ales dacă sunt prevăzute cu menţiunea „confidenţial personal”. Ele se înmulţesc prin scris, recomandate sau par avion, oral, prin discuţii de la om la şef sau prin cântat.
Sorcova, vesela, veselă s-o crezi mata, fiindcă unii nu se lasă, şi-ţi bagă şopârla-n casă. Tare ca piatra, iute ca săgeata, sună telefonul…
Răspunde nevastă-mea şi o voce îi şopteşte la telefon: „Fii atentă cucoană că l-am văzut pe guşterul dumitale (adică pe mine) în rând cu o vertebrată blondă la filmul „Splendoare în iarbă”.” Soţia mea nu s-a lăsat deloc influenţată dar mi-a dat un telefon la teatru şi mi-a spus: „Vino repede acasă frumosule că te satur eu de noaptea iguanei – şi mă sorcoveşte de-o săptămână.” Mă rog, să trecem şi peste asta.
La capitolul „prietenul la şopârle se cunoaşte” aş vrea să citez o întâmplare din tinereţe. Eu vreau să joc rolul principal din piesa „Singuritatea alergătorului de cursă lungă”. M-a sprijinit un prieten din tinereţe, m-a susţinut în faţa consiliului artistic pe care l-a felicitat pentru această iniţiativă dar a ridicat o foarte mică obiecţie. De ce tocmai eu în locul alergătorului de cursă lungă care am platfus de mic copil. De ce am ascuns asta colectivului… platfus. În ce scop?… Sigur că n-am mai jucat eu, am dus tava la teatru vreo doi, trei ani şi pe tavă era şopârla prietenului meu. Haida dârla-dârla, Toma cu şopârla… Mă rog, să trecem şi peste asta.
Eu cred că ar fi cazul să se infinţeze câteva rubrici pentru iubitorii de şopârle, cum ar fi: şopârle la care s-a răspuns şi şopârle la care nu s-a răspuns încă. O şopârlă pe adresa dumneavoastră sau… şopârla preferată. Şopârla mai găseşti dar un prieten greu. Mă rog, sigur că am mai putea clasifica şopârle şi în maniera următoare: şopârle de jos în sus care, mă rog, trec aşa mai neobservate şi cele de sus în jos care… Hmm, eu atâta am avut de şopârlit…
Sorcova, vesela, să sperăm că ne-om lăsa de şopârle şi fitile, crocodili şi alte reptile. Ai de spus ceva în viaţă, spune cu gura şi pe faţă. De la tinereţe pân’ la bătrâneţe, pân’ la bătrâneţe. La Anu’ şi La Mulţi Ani!
Eu multumesc deocamdata unor profesori care vrind nevrind mi-au atras atentia asupra debilitatii gindirii in imagini.
Nici nu este economica mincind multa energie, nici nu este aplicabila neavind precizie, exactitate asupra obiectului de cunoscut sau de transformat.
Pentru a fi mai bine inteles remarcati dificultatea cu care actorii raspund la intrebari referitoare la cauzele unui fenomen obiectiv.La o prima apreciere am spune ca este meseria lui sa vorbeasca si ca unui actor ii va veni in consecinta usor sa explice ceva.
Aparenta inseala pe cei superficiali.Pentru a cunoaste cu adevarat, dincolo de cuvintul vorbit sau scris trebuie sa fie ideea si dincolo de idee o entitate reala.Toma Caragiu a fost un om inteligent un actor de exceptie.Am regretat ca a murit, a fost una din pierderile noastre mari.Asa a fost, ce putem sa facem?
Aceasta exceptie nu schimba cu nimic cele afirmate mai sus.
Eu ma autocenzurez pentru ca dincolo de ecran eu nu stiu cine sta si pentru ce sta.In momentul in care scriu sint tentat sa „sopirlesc” ideea si expresia ei scrisa pentru ca am o reactie de autoconservare.(Daca tu Sebastian Buhai esti un agent al Sigurantei Ordinii Normale si ma „tragi de limba”pe internet facindu-mi Dosarul.
Poate esti un simplu idealist dar puscaria tot eu o voi face pentru ca asa ma trage ata si mi-a cintat Cucu, iar voi veti scrie ca niste intelectuali ce sinteti, nemaipomenitele peripetii ale vietii prin care ati trecut cel mult cu un mic sentiment de culpa batut bine cu maiul in incostient ca sa nu mai vada lumina zilei, ceea ce pe mine nu ma va incalzi cu nimic nici macar in viata de dupa moarte.
Pe de alta parte exista Hotii moderni care stau la pinda mintii si astepta sa pape produsul finit caci ei in nici un caz nu sint Salahorii spiritului ci „Seniorii” lui.
Deci cum sa fac ca sa comunicam sincer?
Intradevar in mod natural simt nevoia comunicarii si actiunii spirituale dar…
sint pus mereu in dilema si in loc sa urmez calea Adevarului ma descalific scriind filosofie literaturizanta,feminista care imi da un acut sentiment al ratarii, prin tradare.
Deci daca ceva pare indirect sau necinstit in ceea ce am scris eu in cadrul acestui forum astfel se explica.