In tumultul a ceea ce denumim cotidian, nu de putine ori ajungem sa ne intrebam: care e rostul Vietii? Randurile de mai jos vor ridica mai multe intrebari decat vor da raspunsuri.
Unii spun: cunoasterea… Nimic neadevarat.
Cunoasterea omeneasca nu incepe de la zero cu fiecare act de cunoastere. Dimpotriva: se reazama pe o anumita fundatie, anumite straturi cum ar fi: marile invataturi spirituale ale omenirii, cultura omului evoluind de la anumite “achizitii” – trairi fondatoare care procura un cadru de iluminare, de inspiratie sau de contemplare a formei pure a noului edificiu.
Altii spun: perpetuarea… La fel de adevarat….
Cea mai reprezentativa forma de specificare a omenescului este specificul national.
In sociologie se spune ca “specificul national” este o chestiune de “apartenenta”. Insa apartenenta este o chestiune declarata. Eu ma declar roman, ungur, francez etc.
Dar eul, cel ce se declara, cine este?
Obiectiv, spune Nae Ionescu, eu sunt “vehiculul unei istorii, purtatorul unei traditii”. Acesta este “continutul obiectiv al identitatii” care face din eul meu o realitate, ceva real si deci specificat.
Fara specificare, eul meu este pura virtualitate.
Problema mea ca roman, in timp, este urmatoarea: “cum se perpetueaza romanii IN si PRIN timpul lor, trait de ei ca timp etnic? Suntem purtatori ai acestei intrebari chiar de vrem sau sau nu. Cand raspundem acestei intrebari ma descopar in randul celor care traiesc istoria ca pe o cale a neamului intreg, impartasita de noi, cei ce trecem, cu cei de dinaintea noastra, din vremea noastra si de dupa noi…
Eu ma inscriu in secventa de istorie care-mi revine prin darul vietii NUMAI PRIN si NUMAI DACA solidarizez cu cei de aceeasi apartenenta cu mine; in caz contrar eu sunt un esec.
Cu mine se implineste o speta etnica ori, din contra, se risipeste, se pierde pur si simplu o sansa obiectiva. Cu mine, fiinta sociala numita popor slabeste ori se intareste. Prin urmare omul poate, prin faptele sale, sa confirme caracterul daruit al existentei; prin fapte bune, prin vocatie POATE SI SE POATE adauga “gradinii” vietii, ori o poate urati, murdari, degrada, dezgradi, prin nelimita, nesabuinta, nesimtire etc…, spunea in una din lucrarile sale Ilie Badescu (“Noologia”).
Acest fel de a simti, de a fi, a gandi si a actiona impreuna cu ceilalti se fixeaza, la randul sau, in tipare durabile care au proprietatea de a sistematiza traiul in comun si de a schematiza tema vietii zilnice. Thomas si Znaniecki, sociologi americani, au numit aceste tipare scheme sociale.
Cu ajutorul acestor scheme, omul poate organiza existenta. Ce se intampla in caz de defectiune? Poate avea loc chiar dezorganizarea societatii in intregul ei.
Si totusi: care-i rostul Vietii?
Nu se poate sa nu remarcam ca exista feluri de a fi, de a simti, de a gandi prin care te poti afirma in asa fel incat felul tau de a fi ar deveni ocazia implinirii semenilor tai. Aceste invataturi fac din fiecare dintre noi un “purtator al vasului tainic al implinirii fiintei colective”. Felul in care purtam acest vas al darurilor poate avea consecinte cu totul diferite: unii il poarta cu toata responsabilitatea, altii – din contra – il arunca mereu (caci vasul acesta are proprietatea de a reveni la fiecare ca o invitatie la slujire si deci ca un prilej de reluata implinire a menirilor spirituale ale individului).
Astfel, timpul fiecaruia dintre noi, daruit odata cu Viata, poate fi interval de manifestari implinitoare si deci de bucurie, ori, din contra, poate deveni un cadru de nesfarsite risipiri, de viata fara sens, de suferinta absurda.
Noi alegem….
Care-i rostul vietii ? Intrebare importanta, care fiecare trebuie sa si-o puna, dar la care putini pot raspunde fara indoiala. Si de multe ori cand cineva afla raspunsul nu il poate traduce si celorlalti, fiindca el este expresia implinirii supreme personale. O implinire dincolo de cunoastere si de familie, si care aduce cu sine si implinirea grupului uman prin transcenderea conditiei individuale, etnice sau nationale.
Deci care ar fi rostul vietii ? Sa fii OM, si nimic mai mult. Sa fii om, complet constient de ce inseamna aceasta (vezi descrierea lui Kipling in poezia ‘Daca’), sa te bucuri de viata si de toti ceilalti oameni, ca de o parte din tine insuti.
Am cautat omul pornind de la existenta lui corporala si nu l-am gasit.
Am constatat in el numai trei necesitati biologice:
1. Nutritia: asimilarea de substanta energie si informatie;
2. Conservarea: apararea sistemului trupesc de factorii distructivi substantiali,energetici si informationali;
3. Reproducerea: transmiterea trupului tau intr-unul nou.
Nimic uman. Cei care sustin contrariul sint reactionari pentru ca ne vor animale.
Am cautat omul in existenta lui psihica si am gasit trei necesitati:
1. Cognitia
2. Volitia
3. Afectiunea
Pe toate la are si animalul. Ele apar cind ca mijloace cind ca finalitati.
Unde este omul?
Acum mai avem o ipoteza: ca este dincolo de acestea sase.
Voi reveni.
Adriana e de un curaj nebun: pune problema rostului (sensului) vietii. Rostul, articulat.
Pai simplul fapt ca intrebarea se mai pune inca dupa atata vreme te poate duce la ideea ca viata nu are absolut nici un sens (rost) obiectiv. O solutie simpla, care inchide problema.
Rosturi subiective gasim cu usurinta. Din pacate, ne grabim sa le prezentam altora drept Rostul, cu R mare (vezi pasajele citate de Adriana, in care intelepti romani si de aiurea ne invata ce si cum).
Sunt de parere ca nu trebuie a ne pierdem multa vreme cu gasirea raspunsului la intrebarea : „cum trebuie sa traim?”. Eu cred ca trebuie sa traim si atat. D’aia e viata interesanta: pentru ca n-o traim cu totii in acelasi fel…
Omul si viata lui sunt un complex de aspecte de naturi diferite, aflate in combinatii si interactiuni complexe, si care suporta cu greu liniarizarea ce-o presupune logica si limbajul. Nu intotdeauna putem descrie un obiect neliniar prin instrumente liniare si sa spunem ca l-am caracterizat complet. De aceea eu cred ca un raspuns la intrebarea ‘care e scopul vietii ?’ poate sa existe sau nu, sa fie partial sau nu, si demonstrabil sau nu. Oricum, daca exista, acest raspuns este probabil ‘neliniar’ :D.
Dincolo de cele trei necesitati biologice nutritie, conservare, reproducere si cele trei necesitati psihice cognitia, volitia si afectiunea, se gaseste ceva intemeiat pe ele care le depaseste, anume spiritul.
Aici este omul.
Datorita complexitatii formarii si evolutiei spiritului unii indivizi pot confunda psihicul cu spiritul.
Vreau sa excludem aceasta posibilitate.
Voi explica simplu si accesibil.
Ne pozitionam in planul constiintei.
Prima diferenta o facem intre noi si ceea ce nu sintem noi. Desemnez existenta noastra constienta prin cuvintul sine Deci spiritul este sine.
Tot ce este inafara de sine pentru mine nu este spiritul meu. O existenta inafara de sine inseamna in prealabil o reproducere in sine a ceea ce este inafara de sine. Cuvintul reproducere este apropiat de ceea ce se produce in constiinta atunci cind rerealizez in mine adica in sine ceea ce este inafara de sine.
Aceasta este prima ipostaza a spiritului desemnata indeobste prin cuvintul cunoastere.
Cunoasterea se origineaza si se intemeiaza pe procesele cognitive dar nu este cognitia, pe care si la animale o gasim caci ea tinde catre esenta si universal. Se pot preciza si alte insusiri definitorii ale acestei ipostaze a spiritului dar pentru simplitate o reducem la esenta ei de a fi reproducerea in sine a ceea ce este inafara de sine. Concordanta dintre ceea ce este in sine si ceea ce este inafara de sine este adevarul.
Nu spun idei noi dar vreau se curat terenul pentru a face altceva.
Voi reveni.
—-
N.R. Domnule Zob, va rugam sa ne trimiteti adresa dv. de e-mail la editor@romanialibera.com pentru a intra in legatura cu dv. Va multumim!
Sunt, intr-adevar, de un curaj nebun, domnule Deaconescu:)
Ma preocupa sa stiu care e rostul vietii. ROSTUL Vietii! Articulat, cum ati subliniat.
Pe dv nu v-a preocupat niciodata?
Nu m-am grabit, cred, sa dau vreo solutie.
Faptul ca am citat „niste intelepti romani sau de-aiurea” este pentru ca am vrut sa aflu si opinia altora cu mai multa sau mai putina experienta decat mine. Nu inseamna ca raspunsul celor citati m-a si multumit. Iar acest lucru reiese din faptul ca spre final reapare intrebarea: „Si totusi, care e rostul Vietii?”
Nu, nu pot spune ca am gasit un raspuns. Sau poate am gasit. Poate ca l-au gasit multi, dar atunci cand l-au gasit, deja nu au mai putut sa-l faca cunoscut celorlalti. Si mai cred ca FIECARE dintre noi are Rostul sau pe acest pamant…
Consider ca raspunsul la aceasta intrebare este unul neliniar, asa cum spunea Alice:)
Imi plac si ecourile dlui Zob Gheorghe, care sunt intr-adevar ECOURI, in adevaratul sens al termenului:)
Multumesc tuturor!
Lucrez in sensul articolului doamnei Nazarciuc.
Nepotrivirea dintre starea noastra si lume ne tensioneaza. Aparea diferenta intre ceea ce este si ceea ce trebuie sa fie. Vizavi de realitate, spiritul nostru ramine in neispravire situindu-se numai in ipostaza de a reproduce in sine ceea ce este inafara de sine. Se naste in constiinta noastra modelul a ceea ce trebuie sa fie alaturi de modelul a ceea ce este inafara noastra.
Echilibrul nostru interior nu exista. Ce-i care isi fac iluzia ca au atins intregul uman spiritual prin cunoastere se inseala. Tensiunea interna trebuie sa se sfirseasca prin reproducerea corpului spiritual numit ceea ce trebuie sa fie (din sine) inafara de sine pentru ca intre ceea ce este si ceea ce trebuie sa fie sa fie un raport de identitate.
Aceasta ipostaza a spiritului (in care el se obiectiveaza) se numeste actiune iar rezultatul ei, adica facerea realitatii asa cum trebuie sa fie se numeste Bine.
Insist asupra categoricei diferente intre Cunoastere si Actiune intre Adevar si Bine.
Pentru a putea proba, incercati sa descoperiti diferentele intre diferite specii de adevar si diferite specii de bine.
Cunoasterea se diferentiaza de actiune nu numai prin rezultat ci si mai mult prin pozitia spiritului fata de ceea ce este inafara lui asa numitul obiect respectiv, pacient.
Intr-un caz se reproduce in sine ceea ce este inafara de sine si in celalalt caz se reproduce inafara de sine ceea ce originar era in sine.
Vreau sa nu mai facem nici o confuzie in aplicatie in vederea unui dialog cumulativ si progresiv nu numai in problema fericirii care intradevar este cardinala pentru om dar si in celelalte probleme umane pe care probabil le vom discuta.
Voi reveni.
Contemplatia
Starea in care ne aflam atunci cind sintem impacati cu lumea ca intreg situata in zona originar afectiva este starea spiritului in care am depasit adevarul – centrat pe ceea ce este – am depasit binele, – centrat pe ceea ce trebuie sa fie – fiind starea de ceea ce este asa cum trebuie sa fie. Spiritul in acest caz este intr-o comuniune cu lumea fiind suspendat fata de imediat.
Finalul contemplatiei este Frumosul.
M-am inspirat din cartea esteticianului roman Liviu Rusu „Logica frumosului”.
In virtutea diferentei esentiale intre cele trei ipostaze ale spiritului afirm ca acel om care incearca sa se pozitioneze intr-una din ipostaze pentru a realiza o valoare proprie altei ipostaze greseste si nu merge pe calea autenticitatii fiintei sale.
Legatura cu sensul vietii umane este inerenta. Sensul vietii umane este in spirit.
Sensul duce la Fericire.
Fericirea nu pare insa ceva tangibil.
Atunci cind un individ ne apare fericit este starea optima celor trei necesitati spirituale. Este deci un moment al intersectiei, putind fi numita fericire relativa. Dezechilibrul este iminent la cea mai mica inaintare separata a uneia din ipostaze si individul iar intra in chinul cautarii echilibrului de sine cu lumea.
Fericirea autentica este fericirea absoluta.
Pentru a ajunge in ea sint necesare: un alt fel de cunoastere, o alta atitudine fata de real, o alta sensibilitate.
Nu cred ca este o conditie temperamentala nici aptitudinala ci este o conditie caracteriala, deci realizabila in timpul vietii individuale, mai ales daca s-ar incepe de la cea mai mica virsta miscarea.
De inceput putem incepe oricind dar lupta va fi cu noi, proportionala cu virsta, cu gradul de solidificare intr-o anumita configuratie interioara a spiritului individual.
Am pus numai problema;nu am dat solutie.
Caut Romani capabili, cu care sa ma ocup mai departe de regia de reconstructie economica a Romaniei.
Sa nu cumva sa credeti ca este o treaba usoara, sau care necesita sa ne dam cu pararea ca sa ne aflam si noi in treaba. Datu-l cu parerea,…mama esecurilor.
Astept sa fiu contactat, numai de oameni de exceptie, pentru a ne apuca serios de lucru, alaturi de echipa mea de tineri, formata in ultimii 4-5 ani, la Craiova. Este vorba de niste tineri care se pregatesc urmand cursuri complexe, cu scopul de a intelege din ce in ce mai profund, ce se intampla.
Atentie, nu ne permitem sa pierdem timpul in discutii sterile…
Adrian Pop
http://www.Zalmoxa.ro
Adriana,
mi-am pus problema. Am ajuns la concluzia ca nu exista nici un Rost. Cam la aceeasi concluzie la care a ajuns si Nichita Stanescu, in poezia redata de Sebi…
Traieste si bucura-te ca traiesti, nu cauta in ceea ce-au scris altii raspunsurile, ca pe alea nu le gasesti niciodata in carti. Le gasesti chiar in viata. In tine, adica.
Mult succes pe acest drum, care va fi unul lung,
Nea Marin
Multumesc mult de tot…
Va fi un un drum lung drumul meu? Asa vedeti dv?:)
Sa va spun sincer, mie nu-mi place raspunsul lui Nichita. Ma incapatanez sa-l caut (acel Rost).
Ca dv. nu ati gasit (INCA) Rostul vietii reiese si din propozitia aceea din textul plasat pe forum. Acea dorinta de a nu-mi da seama de anumite lucruri, asemeni boului ce trage linistit in jug nestiind ce-l asteapta, am avut-o si eu in anumite momente.
Insa nu inseamna ca nu il veti gasi.
Ca intr-un anume moment nu veti striga: EVRIKA!
Indiferent de cat drum mai am de parcurs, voi cauta acest Rost.
Voi incerca sa-l gasesc in zambetul copilului meu, in zambetul omului pe care-l iubesc, in tot ce e pur…
Multumesc pentu urarile de succes.
Cu respect, Adriana