ACUM.TV

Gri. Cu dungi sau picatele, gri-petrol, gri-fer, gri-souris, gri simplu, gri-beton. Vargat, cenusiu sau argintiu – gri-ul este omniprezent – ca Dumnezeu, hidrogenul si prostii, si a inceput sa ma calce pe nervi.
*
As spune „alegerile s-au terminat” ca si cum as spune „Ana are mere”. Dar Ana nu mai are mere si nici alegerile nu s-au terminat.

Are lumea, in România (lumea fiind ceea ce mass-media crede ca se numeste opinie publica – si greseste pentru ca in tara asta nu exista inca opinie publica) impresia ca exercitiul democratic (alta vorba frumoasa si cam goala de continut) se termina odata cu votarea.
Gresit.
Alegerile nu s-au terminat.
Este posibil sa urmeze altele – asa cum a anuntat presedintele Basescu – sau este posibil sa asistam la o glorioasa dezertare din PSD (fost „plus PUR”). Indiferent cum va fi, alegerile celor pe care românii i-au aruncat acolo, sus, pe Dealul Minciunilor Frumoase incep abia acum. La fel si alegerile noastre.
*
Nu exista inca opinie publica. As vrea sa vad in Piata aia a revolutiei, in fata Guvernului sau in orice alta piata oameni care protesteaza pentru ca batranii neamului mor cu zile (cam cu 3 ani mai rapid decat acum 10 ani). Care protesteaza impotriva cozilor la medicamente sau a scolilor prost reparate pe bani publici. Impotriva conditiilor de mizerie oferite de România noastra (pe care unii dintre noi o mai iubesc) copiilor dotati, pentru care s-au cheltuit (din buzunarul nostru) miliarde bune – cam 5 miliarde de lei in 17 ani de scoala – copii care-si gasesc loc mai bun prin alte zari de bani mai pline.
Sa vad cum protesteaza impotriva poluarii sau a taierii masive a padurilor – nu cred ca ati vazut cum mai arata Bicazul… Ca protesteaza impotriva medicilor care iau mita (fenomen absolut generalizat), impotriva victimizarii inutile (jidanii sunt de vina, ba nu, tiganii – ba si ungurii si sasii si America si China, sau rusii, sau comunistii). Ca protesteaza impotriva a orice li s-ar parea anormal.
Nu vad si nici n-o sa vad.
*
Fosta confederatie de buzunar BNS (blocul national sindical) si-a facut partid – blocul national democrat (BND). Tinta criticilor SUA, alianta BND-PRM (care tindea sa ofere unui partid considerat extremist suportul financiar si electoral al miilor de cotizanti) s-a volatilizat. Recent, BND a semnat cu PSD un acord de colaborare.
Si astfel s-a pus punct unei aventuri sindicale. Nu vreau neaparat sa critic, dar sindicatele care se amesteca in politica nu au credibilitate. Si, daca e sa-mi amintesc de contraperformantele BNS (indepartarea sindicatelor mici si independente, care nu au intrat in jocul electoral sau in intelegerile confederatie-patronate – ma refer la privatizarile scandaloase ale caror ecouri sindicale cu iz de greva confederatia cu pricina le-a inabusit), presupun ca miscarea sindicala din România este practic moarta. CNSLR-Fratia (un monstru bicefal care a transformat doi lideri sindicali in oameni politici – Mitrea si Ciorbea) si-a pierdut credibilitatea, a nu stiu cata oara, inca de acum trei ani – prin semnarea unui protocol cu partidul de guvernamant care stopa, pur si simplu, orice manifestare sindicala; cat despre Cartelul Alfa, se poate spune ca s-a remarcat printr-o intensa inactivitate.
Pe de alta parte, nici una din confederatiile nationale nu este interesata de zonele economiei private.
Nu sunt „atractivi” nici salariatii firmelor mici sau mijlocii, ale caror sindicate „independente” au fost, practic, anihilate; ba – si asta am auzit-o pe holurile FPS-ului de odinioara, lipsa unui sindicat crestea valoarea firmelor vandute…
Acestea sant sindicatele – care, cu mici exceptii, nu mai au nici forta necesara, nici credibilitatea si nici posibilitatea de a da curs nemultumirilor salariatilor.
*
Faceam vorbire despre PRM. Aud vorbindu-se despre Vadim Tudor ca fiind „un lider de extractie comunista”; nu stiu ce inseamna asta. Cert este ca, prin Vadim Tudor, partida nationala (ca politica) e aproape inexistenta. Aflat in orbita partidelor mari, puternice sau aflate la guvernare, Vadim nu a avut, nu are si nu va avea sanse politice reale de a se impune. La fel cum nu au nici UDMR sau deputatii nationalitatilor conlocuitoare (ce vorba stramba!) – nationalitati care-si vad alesii „arestati” sau „deturnati” pur si simplu de puternicii zilei. 18 deputati vor face politica PSD, UDMR va face politica aliantei DA. Concret, se poate spune ca, in România, 14 ani de exercitiu democratic au consacrat doua tabere care au, fiecare, cate un apendice etnic-national.
*
Exercitiu democratic… alegeri. Am avut curiozitatea sa intreb un partid cati membri are. Intr-un oras mare (300.000 de cetateni), un partid care se respecta are cam 10.000 de membri. Probabil ca, in toata tara, membri de partid sunt cam 2 milioane de insi.
10 la suta.
Acesti 10 la suta au pus numele celor pe care i-am votat pe listele electorale. Acesta este exercitiul „democratic” (adica guvernarea pentru popor): o minoritate care impune marii majoritati cateva nume. Concret, dam girul celor pe care i-au ales altii. 10 la suta.
Pai, Ana are mere…
*
Sa revenim: nu exista opinie publica, nu exista sindicate, nu exista partide nationale. Daca privim atent, nu cred ca exista nici doctrine (ar fi interesant de vazut daca parlamentarii insisi cunosc doctrinele partidelor din care fac parte).
Nu exista nici democratie de partid (indiferent de partid); PSD a ignorat rezultatele circului organizat toamna asta pentru „desemnarea” candidatilor, iar alianta DA pare, deja, framantata de jocuri de culise din care cuvintele „petrol”, „gaze” si „Bursa” se refera nu la o universitate de profil, ci la posturi in ministere. N-o sa aduc aminte de strasnica lovitura din vara de la Bursa, nici de scandalul RAFO (in care numele lui Stolo apare alaturi de PSD); incerc doar sa spun ca nici unul dintre cei doi poli ai politicii române actuale nu este curat. „Initiativa pentru un parlament curat” a fost un esec; pai, Ana are mere.
Da: Ana are mere, parlamentul are tineri. A aparut schimbul doi, dascalit la scoala batranilor – si de astia nu vom scapa prin simplul joc al fiziologiei si naturii.
Urmarea este ca jocul politic se margineste la o suita de mutari „de strategie” (cine conduce Camera deputatilor, sau senatul, sau Curtea de Conturi, cine castiga presedintia) si nu trece spre alte zone, sociale de exemplu. Tema orfanilor români care, la 18 ani, raman pe drumuri, e rezolvata de Uniunea Europeana. Restructurarea industriei, privatizarea sau infrastructrura sunt subiecte favorite ale trimisilor UE ajunsi in România pentru negocieri.
Ana are mere. Parlamentul face legi (si ce legi!). Guvernul face Ordonante de urgenta****. Dar nimeni nu conduce, cu adevarat. Politicienii promit orice.
Si nimeni nu pare interesat de România. N-am auzit vorbindu-se de faptul ca, dupa 2007, din zece firme autohtone vor mai rezista trei. Maxim trei. Politicienii fac legi, iar Ana are mere. N-am auzit ca aceiasi indivizi isterizati de alegeri si posturi sa fie, cat de cat, interesati de statisticile demografice: spor negativ (mostra de violentare a limbii române, ce apartine institutului national de statistica); populatia scade, per ansamblu, cu 2 la mie. Rromii au, in schimb, o natalitate de 3 la mie.
Pozitiva. Concluzia atinge matematica exploziilor sociale: in 20-30 de ani, etnia rroma va reprezenta jumatate din populatia tarii. In conditiile in care rromii nu sunt integrati social, sunt marginalizati, nu au scoli si nimeni nu pare interesat in a-i „racorda” la valorile nationale sau europene. Oare cum suna „Rromânia”?
*
Catam vocatii europene, dar România nu s-a regasit pe ea. Si nici românii. Exemplul de civism pe care-l arata majoritatea românilor scapati, in week-end-uri, la poienite, e graitor. Ana are mere, padurea are copaci, poienitele au gunoaie, iarba verde este neagra. Taranii voteaza cu Iliescu. Basescu ignora taranii (dar asta nu e o noutate). Monumentul eroilor este murdar.
*
Asteptam ajutor din Vest, de la UE. Pentru agricultura. Pentru infrastructura. Pentru dumnezeu-stie-ce.
Am certitudinea ca se uita ca solutiile ne apartin, de fapt, si ca nu se gasesc in zona politicului. Ca alegerile nu s-au terminat, ci ca alegeri sunt in fiecare zi.
M-am saturat de Ana cu merele ei cu tot, m-am saturat de UE, de integrare si NATO; eu traiesc in România, inainte de toate – o tara condusa, de ani buni, de un cetatean gri, clonat (mai mult sau mai putin reusit) in sutele de exemplare pe care le gasiti parazitand institutiile din Dealul Mitropoliei, sau palatul Cotroceni, sau palatul Victoria (victoria asupra României, desigur).
Daca nu mai vreti ca griul sa fie noul alb, maro-ul sa fie noul negru si nici barbatul noua femeie, ar trebui sa alegeti, acum, si voi.
Ca daca Ana n-are mere, indiferenta te face complice.
**** E imposibil sa nu dau o mostra: una din legile privind investitiile straine, ratacita prin sertarele ministerelor, isi vede, in sfarsit, aprobate normele de aplicare dupa doi ani de la adoptarea legii. In primavara lui 2004. In aceeasi saptamana, o ordonanta de urgenta modifica legea – iar la sfarsitul saptamanii, o alta ordonanta o abroga pe prima, in ciuda mentiunii speciale conform careia prima era „definitiva”…

Acest articol a fost publicat luni, 27 decembrie 2004 la rubrica Intern.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.