Fireste, usa pe care o deschideam acum era leit intruchiparea celor imaginate de mine ca fiind trantite de un Dracula iritat de subtierea sangelui toamna si primavara. Scartaitul ei mi s-a parut insa de prost gust, chiar insultator pentru pretentiile mele de normalitate in casa unui vampir. Intelegeam ca totul sa fie sumbru, dar aveam totusi gusturile mele in materie de atmosfera, asa ca pretinsa stare de emotie ce mi-o impunea jalnicul sunet strident ce insotea manevrarea usii groase de stejar nu facu altceva decat sa ma determine a trage concluzia ca celebra mea gazda exagerase cu butaforia. Valetul schiop si cocosat ramasese docil in dreptul usii, privindu-ma placid pe sub sprancenele stufoase si pleostite. Imi facu semn protocolar cu teasta sa cheala, invitandu-ma sa pasesc, eventual cu dreptul, in incaperea umbroasa ce o descopeream partial sub fascicolul atent al ochilor mei. L-am batut pe umar, tragand adanc aer in piept, lucru nu neaparat inspirat, ca tot veni vorba de procese respiratorii… In nari si, din pacate si in plamani, imi navali un miros intepator de soda de rufe si alte chimicale pe care nu le-am reusit sa le identific, spectrul lor fiind prea complex pentru memoria mea olfactiva. Am strecurat o capatana de usturoi in buzunarul batranciosului livid (mda, cum altfel putea fi tipul care scutura scamele de pe reverele de catifea ale mereu insetatului sau stapan) bacsis natural ce nu il entuziasma deloc, din moment ce imi spuse strepezit: „merci , prefer sfecla rosie…”. Ajuns in mijlocul incaperii, am evaluat rapid starea de lucruri. In cenusiul unui abur turcesc, am distins silueta fragila a contelui, stand ghemuita deasupra unei albii de lemn. In mainile sale ca doua trestii era framantat parul unui copil blond ce ma privea stupid de direct in ochi. Fruntea ii era acoperita toata de o spuma de o culoare dubioasa, iar gatul era infasurat intr-o esarfa cu pete rosii in dreptul carotidei? …of…. Am tusit preventiv, ca semn al prezentei mele inoportune in aceasta scena domestica. Contele a ridicat ochii sangerii din fasiile de aburi lacrimogeni, a ranjit (firesc, nu ?) si a abandonat copilul in apa tulbure din albie cu un gest deloc paternal. Cu miscari precise si-a sters mainile ude de un prosop agatat in humerusul unui schelet sprijinit de perete.
– Sunt de la „Who knows? Who cares?”… am vorbit azi dimineata cu secretarul dv pentru un interviu. Mi s-a spus ca ora 12 p.m. este o ora potrivita….(hm, oare?)…
– Sigur, totul este sa aveti grupa de sange potrivita… Ohoh, am glumit, te-ai prins?…
Contele imi stranse mana intinsa anticipat si imi palpa profesionist venele de la incheietura. Isi miji ochii privindu-ma atent , apoi ma intreba sever:
– Bei vin rosu?
– Ca sa spun drept, sotia mea e singurul motiv pentru care mi-am facut un obicei din a bea aceasta licoare blamata pe nedrept de unii.
– Hm…imi place, simt energie in vinele dv, cred ca sotia va gusta cu placere seara, dupa cina…
Cu un gest iute, contele se aseza intr-un fotoliu visiniu, cu o pata gorbaciovista pe spatar. Isi incrucisa picioarele, cautand o poza nobiliara, incruntandu-si fruntea in forma de blazon blazat.
– Va ascult …
Verticalitatea pozitiei mele nefiind propice unei comunicari eficiente, m-am asezat neinvitat pe un jilt care fireste…scartai dramatic de pueril. O acvila navali in vitraliile intunecate si icni prelung, apoi fu liniste. Doar copilul statea bosumflat in albie, scotand baloane de sapun pe gura.
– Nu va ascund ca sunteti o personalitate a carui farmec si mister atrag atentia admirativa si, fireste, spaima cititorilor nostri.
– Bla, bla …treci peste asta, nu ma fierbe …in sange, imi taie elanul contele, scobindu-se cu un stilete in gingii.
Usor iritat, am continuat.
– Hm, va voi intreba cum ati ajuns aici, in acest loc.
– Baiete draga, e o poveste lunga…Dar pentru ca mirosi incantator a Diavolo, iti voi face hatarul si iti voi povesti. In tineretea mea, rataceam, ba prin Anzii Cordilieri, band sange de proasta calitate, de peruan drogat cu cannabis, ba pe Coasta de Azur, unde deseori aveam indigestii crunte din cauza sangelui sifilitic al curvelor de la Saint-Tropez (eh, eram si eu tanar…), ba chiar am ajuns si pe Marele Zid Chinezesc, de unde recoltam probe din sangele anemic al taranilor pupatori de tablouri cu Mao… Dupa cum vezi, o existenta agitata si deloc sanatoasa. Ei bine, un vant rece m-a prins intr-o seara pe cand survolam mahmur Carpatii, venind de la un chef de pomina, prin Afganistan cred…Cuprins de o nevralgie puternica, am considerat de bun simt sa cobor si sa ma adapostesc in casa unui localnic, undeva la poalele unui munte. Ma crezi sau nu, dar in casa omului am vazut cea mai frumoasa femeie, mai ceva decat Lucretia Borgia, amica mea de peste timp. Frigurile nu imi dadeau pace, si am cerut ajutor, sa fiu lasat sa innoptez. Daca iti spun ca nu am observat siragul de usturoi ce il purta la gat copila, ma crezi? Atat de mare imi era febra, fir-ar sa fie de curenti ciclonici… Dupa ce am fost ospatat pe cinste, a venit si ora somnului… ma rog, pentru ei. Eu incepeam sa imi revin, iti dai seama… Pe la 1 de noapte eram chiar in vana… Hm… iar fata era atat de rosie in obraji si cu un gat atat de lung si subtire … exact ca o sticla de sampanie vampiriana… Mi-am urmat setea (scuze, daca e reclama mascata, ma doare in cot, nu imi place Sprite, sa stii) si am atins usor cu buzele-mi sangerii traseul pulsand al delicatelor vene ce colorau apetisant gatul minunatei fiinte blonde. A fost cea mai senzationala experienta a mea. Nu mai intru in amanunte… Cert este ca, de atunci, e sotia mea si, daca vei avea sange in tine, te voi prezenta si ei…
Am zambit, evitand invitatia.
– Care a fost cea mai mare dezamagire pe care ati avut-o vreodata?
– Atunci cand fiul meu, aici de fata, a fost devorat de lipitori in paraul din spatele casei. Un mai mare afront nu mi se putea aduce. Si totusi, eu zic ca l-am educat bine, dar asa e el, mai bleg…
– Aveti superstitii?
– Da. Uite, de pilda nu gatesc niciodata alimente bogate in fier. Ar fi o blasfemie adusa zeului Sangue… stii, nu vreau sa ma pun rau cu…cei de jos…
– O intrebare mai delicata…Folositi afrodisiace?
– Oh, dragul meu. Sotia mea este un afrodisiac ea insasi. Chiar nu vrei sa te prezint, poate mai capeti si tu culoare in obraji?
– Nu, multumesc… De obicei culoarea in obraji o capat dupa palmele sotiei mele, ma intelegeti,sper…
– Oh, am devenit un om de casa, cunosc toate gesturile duioase ale alcovului.
Contele fu intrerupt de un urlet prelung de lup inghetat in noapte. Se uita la pendula impaienjenita din perete si clatina din cap.
– Mda, e ora impachetarii cu namol. O ultima intrebare, te rog…
– Hm… care va sunt planurile?
Se uita la mine prelung, ca un diriginte de posta ce descopera un plic cu anthrax…
– Asta e intrebare de reporter incepator… dar fie… Uite, vreau sa ma privatizez, am o idee cu un abator, medicul m-a sfatuit sa trec pe regn animal, cica e mai sanatos. O fi, dar ma tem ca sangele apa nu se face si nu voi fi in stare sa ma tin de regimul lui. In rest, poate in vara voi pleca cu familia intr-un sejur la Hollywod, am oferte pentru un serial de desene animate. Sper sa ma distrez, mai ales ca scenariul il cuprinde si pe varul meu, Osama… Gata, pana aici, ca miroase deja a pucioasa, de la namolul pregatit de nevasta-mea… La revedere, spalacitule…
… Am parasit castelul satisfacut. Il vazusem pe conte in mediul sau casnic si asta nu era la indemana oricui. Am aruncat tepusa si ciocanul ce le tinusem la indemana pentru orice eventualitate si am demarat in tromba spre redactie. In urma mea, plodul contelui aruncase o petarda pe capota. L-am iertat, la urma urmei, inca avea colti de lapte…