1. Muzeul Naţional de Artă Contemporană
2. Anul Internaţional “George Enescu”
3. Codul lui Da Vinci
MUZEUL NAŢIONAL DE ARTĂ CONTEMPORANĂ
Ion Bogdan Lefter: “Inaugurarea Muzeului Naţional de Artă Contemporană – MNAC, evenimentul cultural al anului 2004, va rămîne una dintre datele memorabile ale perioadei pe care o traversăm. […] ‘Muntele de om’ care este Mihai Oroveanu şi-a luat în serios noul rol de ‘constructor’ şi, profitînd de ‘voinţa politică’, şi-a impus viziunea – creînd – finalmente – un muzeu uluitor, un spaţiu ‘decupat’ miraculos din ansamblul Casei Poporului: o operă, ea însăşi, de avangardă, un experiment colosal, un şoc, o nebunie, o creaţie.” (Observator cultural, Nr. 245, 2-8 noiembrie 2004)
Pavel Şuşară: “Muzeul… s-a făcut la comandă politică şi din nevoi propagandistice, fără a se lua în calcul un mediu artistic real şi configuraţia specifică a spaţiului de referinţă, aşa cum derivă el, în principiu, din calificativul naţional. Cu o conducere numită discreţionar, de unde şi comportamentul ei discreţionar, fecundarea s-a făcut in vitro, iar naşterea, grăbită de scadenţele calendarului politic, prezintă toate datele unui avort asistat.” (România literară, Nr. 4, 2-8 februarie 2004)
Vasile Ernu: “Paradoxal, în ciuda faptului că în această perioadă se deschide în spaţiul românesc cel mai important muzeu din ultimii ani – Muzeul Naţional de Artă Contemporană –, discuţiile asupra acestui eveniment lipsesc cu desăvîrşire. De fapt, dacă privim îndărăt, observăm că în întreaga istorie culturală a ţării nu există decît foarte puţine dezbateri şi polemici semnificative asupra unor probleme culturale majore. […] Întrebările care mă frămîntă nu sînt legate atît de Muzeu în mod special, cît de efectele pe care le poate avea el asupra pieţei de artă de la noi. În ce măsură şi în ce fel va influenţa el piaţa de artă contemporană aproape inexistentă? În ce fel şi în ce măsură va influenţa el spaţiul alternativ al reţelei instituţional-artistice de la noi, o reţea şi aşa fragilă?”(IDEA, Nr. 19, 2004)
ANUL INTERNAŢIONAL “GEORGE ENESCU”
Samir Golescu: “Nu avem nevoie de cenacluri conduse de mici genii speriate de falimentul credibilităţii lor, cerînd adolescenţilor să scandeze numele lui Enescu în felul în care numele lui Eminescu era scandat pe stadioane totalitare, în curs de prăbuşire. Nu avem nevoie nici măcar de teorii elevate asupra lui Enescu, ‘omul deplin al culturii româneşti’ şi depozitarul presupusului ‘sentiment românesc al fiinţei’. […] Muzica lui Enescu este însă sublimă prin ea însăşi, încît şi-a cîştigat dreptul la respectul sobru al ascultătorului avizat de pretutindeni.” (Suplimentul de cultură, Nr. 12, 12-18 februarie 2005)
Norman Lebrecht: “În mod critic (în sensul medieval al termenului), Enescu este subcîntat. Văd foarte puţini artişti mai tineri interesaţi de muzica lui sau măcar conştienţi de existenţa lui. […] Ca redactor-şef adjunct la ‘Evening Standard’, cred că pot spune cu certitudine că nici unul dintre criticii ce-mi sînt subordonaţi nu a primit ceva [informaţii despre Anul Internaţional şi/sau Festivalul ‘George Enescu’ din 2005].” (Suplimentul de cultură, Nr. 12, 12-18 februarie 2005)
Martin Anderson: “Enescu este cel mai mare compozitor al secolului XX, a cărui însemnătate nu este în general recunoscută de comunitatea muzicală, de interpreţi, de administratori, ca şi de public. Alţi compozitori consideraţi ‘naţionali’ – Bártok, în primul rînd, Şostakovici şi Martinu, mai recent – sînt acum acceptaţi ca voci internaţionale importante. Muzica lui Enescu nu este considerată încă nici măcar un fenomen regional de importanţă: pur şi simplu, compoziţiile lui nu sănt cunoscute suficient. […] Aici, în Marea Britanie, nu s-a primit nimic [despre Anul Internaţional şi/sau Festivalul ‘George Enescu’ din 2005], deşi, desigur, aş fi interesat.” (Suplimentul de cultură, Nr. 12, 12-18 februarie 2005)
CODUL LUI DA VINCI
Cristian Tudor Popescu: “’Codul lui Da Vinci’ este best seller-ul absolut al momentului. Am deschis-o curios să văd cu ce mijloace mai poate o carte să concureze televiziunea şi Internetul. […] Două cred că sînt elementele care fac succesul acestei meşteşugăreli altfel oneste. Mai întîi, subiectul Iisus Hristos. Cu cît Occidentul se îndepărtează în viaţa creştină de practica şi teoria creştine, cu atît creşte interesul pentru story-urile christice – vezi block buster-ul ‘Patimile lui Iisus’. În conştiinţa societăţii actuale, credinţa în Iisus e înlocuită cu prizarea ficţiunilor despre Iisus, ca o compensaţie în metabolismul moral al creştinului contemporan. Ce poate fi mai spectaculos şi mai apetisant decît un copil făcut de Iisus cu Maria Magdalena, aflat la rădăcina unui arbore genealogic al Mîntuitorului răsfirat pînă în zilele noastre?” (Adevărul literar şi artistic, Nr. 754, 8 februarie 2005)
Ioana Pârvulescu: “Mi-am cumpărat cel mai citit roman al anului trecut [Codul lui Da Vinci] – potrivit unui bilanţ a cărui seriozitate nu era esenţială – din motive pur profesionale. […] Am citit-o aşa cum critici mai importanţi ca mine au spus că se citesc romanele de vacanţă. Aşadar, cum arată un best-seller la începutul secolului al XXI-lea? Îmi pare rău pentru cei care mitizează prezentul şi dispreţuiesc trecutul, dar schema lui nu diferă prea mult de best-sellerurile publicate în foileton în ziarele din secolul al XIX-lea, scrise, nu de Balzac ori de Flaubert, ci de Eugène Sue ori de Paul Féval. Cum spunea un compozitor, ‘Să ne întoarcem în trecut, va fi un progres’. Povestea este la fel de trasă de păr ca în oricare dintre romanele de mistere de acum un secol şi jumătate.” (România literară, Nr. 5, 9-15 februarie 2005)
Marius Chivu: Codul lui Da Vinci este, probabil, cea mai de succes carte a tuturor timpurilor. Cum poate fi explicat acest succes? Nimic mai simplu: este un roman de consum perfect. […] Succesul comercial al cărţii lui Dan Brown pe piaţa de carte românească mă contrariază în ambele sensuri, Mă bucur că avem atîţia cititori dispuşi la o asemenea investiţie pentru lectură, dar, în egală măsură, mă îngrijorez că aceşti cititori nu sînt constanţi şi, mai ales, că nu ştiu ce pierd necitind, dacă nu literatura adevărată, atunci măcar (şi) cărţile scriitorilor români. Mai ales că mulţi dintre ei sînt peste Brown ăsta.” (Cultura, Nr. 6 (47), 16-22 februarie 2005)
Reviste electronice
revist@ – grupaj din principalele reviste culturale (22, Cultura, Dilema veche, România literară, Observator cultural, Adevărul literar şi artistic, Ziarul de duminică, Suplimentul de cultură) (100-150 K). Se afişează săptămînal (de obicei lunea) pe portalul cultural LiterNet. “Revista lui Alin este un soi de memorie condensată a efemerului jurnalistic – paginile aurii ale gesturilor noastre recente: eşti în ea, deci exişti!” (Alex. Leo Şerban). Se distribuie la 700 de abonaţi în weekend.
cinem@ – grupaj cu informaţii şi comentarii despre cele mai bune filme de pe posturile TV (100-150 K). Contribuie la educaţia cinematografică, dezvoltarea spiritului critic şi vizualfabetizare. “În societatea de astăzi care cunoaşte o expansiune uriaşă a vizualului în cele mai diverse şi neaşteptate forme, a învăţa să priveşti devine o necesitate practică.” (Mircea Vasilescu) Se distribuie la 600 de abonaţi în weekend.
no comment – un anunţ ciudat, o informaţie care te buimăceşte, o scenă care te lasă gură-cască. (50-100 K) “Fiecare manipulat trebuie să aibă cel puţin un minut pe zi de ‘No comment’, într-o ţară ca a noastră unde în fiecare tramvai de mult scrie clar: ‘manipulantul nu stă de vorbă cu pasagerii’.” (Radu Cosaşu) Se distribuie la 800 de abonaţi în weekend.
Pentru abonament gratuit menţionaţi opţiunile într-un mesaj la alin@cristea.com