Pe motiv ca au fost acordate facilitati fiscale “anticoncurentiale”, Romania risca sa nu poata incheia negocierile de aderare la capitolul concurenta. Sa vedem cum stau lucrurile in realitate.
Un editorial din “Le Monde”, aparut la 15 Noiembrie, spunea: “Franta si-a dat seama cu surprindere ca si aliata cu Germania, isi poate vedea interesele infrante de veto-ul unei Europe largite”
Pentru a convinge o companie sa deschida filiale in strainatate, trebuie sa existe o motivatie imediata la nivel de cost de productie. Cum atingerea unei cote anume de piata care ar permite atingerea punctului de profit zero este incerta pentru conducatorii companiei intr-o locatie noua, iar costurile legate de transportul productiei catre pietele ei traditionale de obicei cresc, acordarea de deductibilitati ale pierderilor initiale, ca si acordarea unor cote reduse de taxe care sa atraga companiile respective prin intarirea convingerilor legate de reducerea costurilor, in special a costurilor cu mana de lucru, dealtfel singurul atu al tarilor care actualmente incearca sa intre in UE, este un lucru absolut firesc.
Se pare ca lupii care intotdeauna s-au ocupat cu dirigisme (de ex. Dl. Sarkozy, potential viitor presedinte al Frantei si fost ministru de Finante), care dealtfel nu se deosebeste prea mult in preferinta pt. interventionism de socialistii care au nationalizat sectorul bancar si industrial in 1982, se imbraca in piei de mielusei ca sa-i convinga pe naivii din Est ca piata UE reprezinta o piata concurentiala perfecta.
Intr-un discurs recent la un atelier de construit vapoare, acesta spunea muncitorilor: “O tara extraordinara ca Franta nu poate avea doar banci, societati de asigurari si turism”.
Mai devreme anul acesta, Dl. Sarkozi a prezidat achizitia de $70 miliarde a grupului farmaceutic Franco-German Aventis de catre grupul parizian Sanofi-Synthelabo, semnaland clar ca elvetienii de la Novartis nu sunt bineveniti.
Dl. Sarkozi s-a ocupat totodata si de intarirea grupului Alstom, fabricant al renumitelor trenuri TGV, care schiopata si s-ar fi putut prabusi fara o interventie sustinuta, in acelasi timp indicand ca grupul german Siemens nu ar fi fost binevenit la un eventual takeover.
In Octombrie, Sarkozi a facilitat mergerul fabricantului de telefoane SAGEM cu fabrica de motoare aeronautice Snecma, un merger de $9 miliarde in care potentialele avantaje legate de economii de scara nu au existat, nu au fost facute publice, iar totodata analistii industriei respective au declarat ca nu vad nici o logica economica legata de acest merger.
Recent, grupul franco-german EADS a fost implicat intr-un proiect initial de due diligence legat de o eventuala achizitie de catre Thales, un grup francez de armament cu $14 miliarde vanzari anuale, iar conform presei, partea germana e furioasa.
Dar sa vedem de ce Franta, care initial se aliase cu Germania impotriva invadarii Iraqului de catre SUA, acum incearca sa concureze Germania si devine mai mult si mai mult nationalista? Raspunsul se gaseste in citatul din Le Monde de la inceputul articolului: intr-o Europa largita, chiar si un grup de interese Franco-German poate fi combatut, cum s-a vazut recent cand Polonia a simpatizat cu politica SUA in problema Iraqului.
Se pare ca idea interventionismului este insa impartasita si de Germania, Gunther Verhaugen declarand recent ca Europa are nevoie de campioni industriali.
Dar si dupa plecarea Dl. Sarkozy catre carma Uniunii Miscarii Populare, un partid de centru-dreapta, preferinta catre fuziuni si absorbtii binecuvantate de guvern nu se va opri: presedintele Chirac mentioneaza in majoritatea discursurilor pe teme economice ca „Franta trebuie sa actioneze concurential ca o contragreutate in fata SUA.”
Ei, aceasta contragreutate, sub pretext anticoncurential, refuza Estului dreptul de a concura, probabil pe marginea exprimarii clare de catre acesta a simpatiei catre SUA in conflictul cu Iraq.
Dar fara doar si poate interesul politic primordial legat de pastrarea locurilor de munca in tarile in care acestea au existat inainte de largirea UE indica ca aderentii estici, in absenta permiterii mentinerii unor cote reduse de taxe corporative comparativ cu Europa de Vest, care ar atrage companiile mari, probabil vor deveni teritoriul companiilor satelit care produc parti secundare, al call center-urilor, back office-urilor si back alley-urilor si a bonelor cu studii superioare provenind din Europa de Est angajate ale muncitorilor vestici, care sigur ca vor contribui la dezvoltarea sociala a acelor tari.