Pictura de Marc ChagallNe impiedicam de lastarii viei risipiti in picioarele noastre goale, piedici lesne de indepartat din drumul nostru imbratisat, lasciv, printre frunze mari, ruginite, ne-am prabusit la un moment dat, doborati totusi de impleticirea pasilor, pamantul reavan ne-a primit moale, pufos, buzele iti erau boabe de struguri, parul iti era raza de soare in asfintit, eu te simteam luna plina in bolta bratelor mele, greierii ne cantau indrazneti despre iubiri desantate in ierburile campului, ne-am ridicat intr-un tarziu, impliniti de seva dragostei noastre, eram cai frumosi ce isi potolisera dorul turnand jar in trupuri, beti de fericire umblam dezbracati in imperiul lui bachus, razand nebuneste, anarhici, drumul larg, nisipos, l-am regasit intr-un tarziu, era noapte de-a binelea, o stea cazatoare ne-a facut sa ne punem o dorinta comuna, nemarturisita unul altuia, dar eu am simtit ca ne gandeam la acelasi lucru, vantul rece al toamnei parfumate ne infiora gleznele, calcaiiele ne strecurau in suflet nerabdarea drumului spre casa, sinele de cale ferata serpuiau ademenitor in fata noastra, am pasit fiecare pe barele inguste de otel lucitor, tu mereu cu cativa pasi inaintea mea, cu mersul sigur pe poante al balerinelor, eu caznindu-ma sa pastrez ritmul tau, ramanand mult in urma ta, dar asta numai ca sa te privesc printr-un ciob de sticla colorata, silueta irizata in crepuscul, mi s-a facut frica in singuratatea mea, am alergat spre tine, te-am strans nebun si te-am luat apoi in brate, pasind din traversa in traversa, sarutandu-te si lipindu-mi fruntea de pieptul tau, suieratul trenului ne-a azvarlit in lanul de porumb uscat, frunze ofilite si taioase imi bateau fruntea, dar eu marsaluiam avandu-te pe tine prunc adormit in brate, am regasit drumul parasit, un nechezat de cal m-a facut sa tresar, un taran innegurat ne privea ursuz de pe saua unei carute hodorogite, te-ai trezit scancind, privind in jur nedumerita, am rugat omul cu bici sa ne duca pana-n sat, mi-a facut semn scurt, aprobator, ne-am azvarlit in fanul cald, feriti de zdruncinaturile carutei manate aprig, din paie a rasarit un bot umed de caine ce te privea sfios, cu ochi umezi si rotunzi, l-ai lipit de obrazul tau, intr-un gest matern, si ti-am zarit atunci buzele frematand, ghicind al tau nemarturisit cantec de leagan, crengi pe jumatate desfrunzite se miscau potolit deasupra noastra, semn ca intrasem pe ulita mare a satului, am batut pe umar calauza noastra, spunandu-i sa ne lase in poarta casei cu bancuta galbena, mai sus de primarie, cu un mormait mi-a raspuns ca trecusem de multa vreme de acel loc, am coborat intepeniti in tarna, uitand sa-i multumim, dar cine se mai gandea la asa ceva, chiote ascutite si bubuit de tobe ne impunsera urechile, eram inconjurati de nuntasi cantand si urland nedefinit, o sticla de vin mi-a fost strecurata in maini si am fost luati pe sus, spre curtea imensa a unui gospodar rumen si mustacios, mireasa dansa desculta intr-un vartej de praf, inconjurata de un cerc de barbati ce bateau furibund din palme, te-ai smuls de langa mine si i te-ai alaturat, sumetindu-ti fusta smucit, intr-un dans de tiganca, eu am baut pe nerasuflate vinul aspru, cuprins de amoc, am urlat ceva neinteligibil, dar cine sa mai asculte ?, am regretat ca nu am o palarie pe care sa o azvarl de pamant, dar mi-am scos camasa si mi-am stropit pieptul cu ultimele picaturi din sticla, dintr-un pas am ajuns langa tine, prinzandu-te de mijloc si rotindu-te intr-o pirueta larga, apoi am ingenunchiat la picioarele tale, aplaudand in ritm dracesc zvacnirile tale din solduri, radeai nerusinat in lumina palida a lampioanelor atarnate de stalpii de telegraf, apoi, ca la un semn, indivizi mascati au tabarat pe mireasa, saltand-o si disparand cu ea in urletele multimii infierbantate, nunta se sparse, am plecat si noi, eu beat, tu zvapaiata, aerul rece al noptii ma ametea si mai tare, dar paseam tantos, tinandu-te de brat, povestindu-ti despre jonctiunile nefericite intre rasele de hipopotami malaiezieni si cele de rinoceri sri lankezi, undeva am auzit un vers din nichita recitat cu voce dogita, ne-am dat seama ca ne aflam in preajma casei pitice a invatatorului din sat, am batut fara sfiala in poarta lui, era pe prispa si citea la lumina tremuranda a unei lampi, am fost extaziati in fata acestui apetit pentru poezie, i-am strigat de dincolo de gard ” nu rade, ceteste ‘nainte „, apoi am pufnit in ras, cazand de pe uluci intr-un zgomot infernal, tu ti-ai agatat bluza intr-un cui bont, ai injurat birjareste, apoi ti-ai pus mana la gura, ca o babuta ultragiata, am plecat mai departe, nu stiam unde, urmariti de amenintarile tenebroase ale invatatorului, dupa un stejar gaunos ne-a rasarit in cale nebunul satului, scotand cu gesturi precise, de prestidigitator un buchet de flori de camp pe care ti le-a daruit cu plecaciuni adanci, m-am simtit bolovan si am sarit gardul primei curti intalnite in cale de unde am revenit cu un trandafir in dinti, dar tu m-ai refuzat, strangand la piept florile nebunului, am scos foc pe nari si vorbe de ocara pe gura, alungand nesabuitul tau admirator, de ciuda am rupt floarea si am azvarlit-o in galeata plina cu apa a unei cumpeni, tu ai luat-o de acolo si ti-ai agatat-o in par, apoi m-ai sarutat pe gat, potolindu-ma, poarta bisericii se desfacu larg in drumul nostru spre primarie, lumini tainice clipeau dinspre altar, nu era nimeni inauntru, am ingenuncheat amandoi, cu parul balai sarutat de lumina candelabrelor, tremuram impreuna, nu stiam de ce, am iesit de acolo liberi, urcand despovarati dealul spre casa cu bancuta galbena care ne astepta ghemuita in lumina rece a becului din strada, micuta ca un scranciob de copil, ai mangaiat-o usor apoi am intrat in casa tacuta si mirositoare a lemn umed, ai deschis larg fereastra odaii noastre, lasand sa intre peste noi un stol de fluturi, eram plini de polen, ne-am trezit atinsi de patimi fecundative, totul a devenit dorinta, chemarea vietii ce se dorea create, si, astfel, via, fanul, steaua indeplinatoare de dorinti, vinul, dansul salbatic, nichita, florile de camp, trandafirul, icoanele, fluturii, greierii, toamna, ne-au binecuvantat noaptea de dragoste fauritoare de viata noua.