Oameni aici si dincolo, cauta grabiti … nici ei nu stiu ce. Au invatat sa alerge, sa se lupte, sa se apere, sa vorbeasca si sa ceara, dar au uitat sa asculte, sa astepte, sa ierte, sa daruiasca, sa iubeasca, sa se contopeasca.
Individualismul e zeul acestei lumi, un zeu care sta in aer, o proiectie holografica efemera si o confuzie haotica. Eu-ul scos din context e suprem, si toti ii canta ode !!!
Inima nu mai are timp sa inteleaga aceasta lume, si din vartejul confuziei oamenii nu-i mai asculta glasul, se incred cu totul in creier si nervi. Nici nu-i de mirare ca razboiul e astazi omniprezent, intre natii, intre grupuri, intre oameni, in familii, chiar si in interiorul unui om. Gandurile si ideile se nasc rapid si se inroleaza, se lupta intre ele, se distrug, creeaza altele. Obosim de atata gandit, si ne ducem la medic sa ne
vindece oboseala. Dar nu renuntam la excese, fiindca fara inima, fara intelegere si iubire, nu ne umple nimic, nimic nu ne leaga si uneste.
Iubirea da tot parfumul si frumosul lumii, ea hraneste si alina, prin ea crestem. Prin iubire ne recunoastem pe noi insine, si intelegem lumea dimprejur. Un om fara iubire e infirm. Aveti mila de el, si dati-i iubirea voastra. Ca si ploaia in desert, iubirea data unui suflet sec pare ca se pierde. Dar in adancul nisipului ea trezeste din amortire o forma de viata demult incremenita, si nestiuta de nimeni, hraneste speranta unui desert.