Publicam o scrisoare de protest semnata de domnul profesor Nicolae Hurduc la adresa unui articol publicat in numarul 46 al Dilemei Vechi, un interviu cu domnul profesor Ioan Mihailescu. Scrisoarea a fost adresata redactiei Dilema Veche (speram ca redactia Dilemei Vechi sa raspunda domnului Hurduc). Invitam la randul nostru pe domnul profesor Mihailescu sa raspunda acestor acuzatii, RLIV intotdeauna va da dreptul la replica. Din pacate prea mult se tace in Romania, iar tacerea este in cazul acesta acceptarea acuzatiilor; speram sa nu fie cazul acum. Textul scrisorii este mai jos.
Sebi Buhai, 30-11-04
”
Scrisoare de protest
D-le Mircea Vasilescu,
D-le Andrei Plesu,
D-le Mircea Dinescu,
In calitate de cititor fidel al revistei Dilema Veche, tin sa imi manifest pe aceasta cale nedumerirea fata de aparitia in paginile revistei dumneavoastra (nr.46 din 26 noiembrie 2004), a interviului acordat de catre d-l prof. Ioan Mihailescu (asa cum se declara, Presedinte al Consiliului de Administratie al Universitatii Bucuresti – titulatura inexistenta in conformitate cu Legea Invatamantului). In acest articol d-l prof. Mihailescu isi exprima opiniile privind stadardele de calitate si competitivitatea universitatilor romanesti. A solicita opinia d-lui prof. Mihailescu asupra acestui subiect, este ca si cum l-ati intreba pe d-l Ion Iliescu despre modul in care au fost respectate prevederile Constitutionale in toamna anului 2004, sau cum au fost promovate principiile democratice din Romania, in iunie 1990.
Sunt convins ca numai lipsa anumitor informatii a generat aceasta situatie, d-l Mihailescu ajungand sa fie gazduit in paginile revistei dumneavoastra alaturi de mari personalitati cum ar fi d-nii Andrei Plesu, Mircea Dinescu sau Horia R. Patapievici.
Recunosc faptul ca si eu am fost indus in eroare in urma cu cativa ani, de discursul d-lui prof. Mihailescu (in calitatea sa de Presedinte al Consiliului National de Evaluare si Acreditare Academica – CNEAA), care avea la vremea aceea o opinie foarte critica referitoare la standardul universitatilor de stat si particulare infiintate dupa 1990, majoritatea nerespectand nici pe departe cerintele minime de functionare ale unei institutii de invatamant superior. Speram atunci, ca la conducerea CNEAA se afla o persoana responsabila, exigenta, dispusa sa-si sacrifice interesele personale in scopul redresarii sistemului de invatamant superior. Ulterior, am constatat ca acel discurs nu reprezenta decat praf in ochii dascalilor din Romania, incercand sa ne dea iluzia ca urmeaza momentul mult asteptat al reasezarii ierarhiilor valorice pe baze corecte.
In interviul acordat revistei Dilema Veche, d-l prof. Mihailescu abordeaza cu cinism problema necesitatii unui standard inalt in universitati, explicandu-ne faptul ca in Marea Britanie exista DOAR 96 de institutii de invatamant superior si absolvirea uneia dintre primele 10 iti asigura garantia unui loc de munca. Probabil ca pentru d-l Prof. Mihailescu acreditarea de catre CNEAA a celor peste 100 de universitati din Romania este considerata drept o mare izbanda (am reusit sa « umilim », prin numar, sistemul de educatie britanic !). Daca englezii au infiintat in cateva sute de ani doar 96 de universitati, iar noi, in primii cativa ani dupa aglomeratia din decembrie ‘89 peste 100 de universitati, se poate spune ca suntem « campionii Europei ». Ma mir ca aceasta « performanta » nu a fost raportata ca un mare succes PSD, in competitia europeana. Nu este moral ca d-l prof. Mihailescu sa se pronunte asupra acestui subiect, atata timp cat este direct responsabil de dezvoltarea acestui cancer care macina invatamantul superior, declansat prin procedura de acreditare pe banda rulanta a universitatilor necompetitive.
Mai mult decat atat, in calitatea sa de Rector al Universitatii Bucuresti d-l prof. Mihailescu se mai face vinovat si de procesul de politizare fara precedent a universitatilor romanesti, proces la care dascalii adevarti asista neputinciosi de 15 ani.
Eu daca eram reporter la revista dumneavoastra l-as fi intrebat pe d-l prof. Mihailescu despre activitatea didactica a d-lui Adrian Nastase in cadrul Univ. Bucuresti (evident in timpul liber cand nu indeplineste functia de Prim Ministru) ? Probabil ca d-l prof. Adrian Nastase (cadru didactic si la Universitatea Spiru Haret) este cel care l-a « luminat » pe d-l Mihailescu despre avantajele asocierii dintre Univ. Bucuresti si Univ. Spiru Haret (singura universitate particulara care a primit cadou de la Guvern un camin studentesc). Asa se explica probabil pasajul interviului aparut in revista dumneavoastra, intitulat « Avantajele si dezavantajele unui sistem populist » (recunosc faptul ca este un titlu bine ales) in care d-l Mihailescu ne explica cum in Romania sunt cateva universitati de stat, dar si cateva univesitati private foarte bune ! Regret faptul ca nu a exemplificat aceasta afirmatie.
Tot in contextul procesului de politizare al universitatilor l-as fi intrebat pe d-l Mihailescu care este nivelul stiintific al facultatii de sociologie, condusa de cativa ani buni de catre
familia Zamfir: d-l academician C. Zamfir, Consilier al Primului Ministru si decan al Facultatii de Sociologie si d-na prof. E. Zamfir, Director general in MEdC si sef de catedra tot la Facultatea de Sociologie, pe care cu onoare o conduce sotul sau. Poate ne-ar fi explicat d-l Mihailescu „secretul” prin care cei doi membrii ai familiei Zamfir au reusit sa obtina de la MEdC (evident prin competitie absolut transparenta !) cinci granturi de cercetare in valoare totala de 600.000 dolari (programul RO-4096 finantat prin imprumut de la Banca Mondiala cu suma de aprox. 72 milioane dolari). Acest program a fost destinat restructurarii sistemului universitar romanesc si refacerii infrastructurii de cercetare. Daca valoarea acestor granturi nu va impresioneaza foarte mult (in comparatie cu cele 500 milionae de dolari de la RAFO, care reprezinta aproape jumatate din bugetul educatiei pe un an) va pot spune ca in cadrul programului RO 4096 intregul centru universitar Iasi a reusit sa obtina la capitolul infrastructura, astronomica suma de 3.000 (trei mii) de dolari.
Sunt convins ca d-l prof. Mihailescu a citit cu mare atentie rapoartele de cercetare ale acestor granturi conduse de catre familia Zamfir (pe care ar fi trebuit sa le semneze in calitate de Rector al U Bucuresti) si ne-ar putea explica foarte bine care sunt sursele de saracie din Romania, acesta fiind unul dintre principalele obiective de studiu ale granturilor mai sus amintite.
O alta intrebare care i-as fi pus-o d-lui prof. Mihailescu in acelasi context, ar fi constat in explicarea modului in care reusit sa-l convinga pe d-l Virgil Magureanu sa accepte postul de profesor la Facultatea de Sociologie (sau poate ca d-l Prof. Zamfir a fost cel care a reusit sa-l convinga) ? Cred ca nu i-a fost fost usor sa realizeze aceasta performanta, la fel ca si aceea de a-l lamuri pe d-l General Abraham sa tina ore in cadrul aceleiasi facultati, unde a explicat probabil studentilor metodele de combatere ale traficului de droguri, in cazul familiilor cu o avere de peste 100 milioane de dolari.
Daca as fi fost ziarist, l-as fi intrebat pe d-l profesor Mihailescu ce atitudine a luat fata de MEdC, ca urmare publicarii rezultatelor asupra evaluarii performantelor stiintifice ale universitatilor romanesti (asa numitul clasment IC 8). Sau poate d-na Zamfir, in calitate de Director General in MEdC i-a explicat deja d-lui Mihailescu misterul prin care Universitatea din Petrosani ( !!??) a realizat conform acestui clasament 42,98 puncte la capitolul « articole publicate in reviste cotate – criteriul n 5 », in timp ce Universitatea Bucuresti nu a resit sa acumuleze la acest criteriu decat un jenant 18,85 puncte.
Tin sa precizez faptul ca Universitatea Bucuresti este singura universitate din Romania, care a reusit sa patrunda pe listele de clasificare Thomson ISI, sistem de evaluare unanim acceptat in tarile puternic dezvoltate. Daca in aceste conditii MEdC considera ca Universitatea din Petrosani este de doua ori mai buna decat Univ. Bucuresti, atunci este suficient de clar profesionalismul angajatilor MEdC, la fel cum rezulta si servilismul de care dau dovada Rectorii universitatilor de prestiugiu, care tac malc in fata unor astfel aberatii.
Dar probabil ca d-l Mihailescu nu este preocupat decat de performantele stiintifice realizate in domeniul sociologiei (care este si specialitatea d-lui MIhailescu) de catre familia Zamfir, d-l Magureanu, sau d-l G-ral Abraham. Pentru deplina sa edificare, i-as recomanda lecturarea raportul intocmit in anul 2002 de catre National Science Foundation (NSF) si inaintat Congresului American si Presedintelui SUA. Acolo este analizata printre altele si situatia performantelor stiintifice din Romania si ar fi putut vedea spre exemplu cam care este nivelul cercetarilor sociologice din Romania (saru’ mana d-na Zamfir, sa traiti d-l Magureanu !): IN ROMANIA, PE DOMENIILE SOCIOLOGIEI SI PSIHOLOGIEI S-AU PUBLICAT 0,1 SI RESPECTIV 0,2 % DIN NUMARUL TOTAL DE ARTICOLE STIINTIFICE. Si aceasta era situatia in anul 1999 ! In primavara anului 2004, ca urmare a sumelor exagerat de mari alocate de catre MEdC cercetarii stiintifice din domeniul psihologiei, Romania a reusit „performanta” de a ocupa pe acest domeniu locul 96 din 98 de tari monitorizate de catre sistemul ISI !
D-l prof. Mihailescu, s-a mai evidentiat cu o « performanta » in calitatea sa de Rector al Universitatii Bucuresti, generand o situatie absolut inedita in sistemul educational romanesc. Univ. Bucuresti a fost singura pusa in imposibilitatea de a-si alege un nou Rector, DIN LIPSA DE CANDIDATI. Care va sa zica, noi ar fi trebuit sa credem ca intr-una dintre cele mai prestigioase Universitati din Romania, nu a existat nici o persoana dispusa sa-si asume responsabilitatea conducerii pentru urmatorii 4 ani. S-ar fi putut banui ca a fost un simplu accident, daca aceasta disfunctionalitate ar fi fost remediata imediat si nu s-ar fi perpetuat din primavara acestui an, pana in momentul de fata.
Avand in vedere toate aceste preocupari ale d-lui Mihailescu in ceea ce priveste ridicarea nivelului stiintific din Universitatea Bucuresti, pe care a condus-o timp 8 ani, sustin opinia d-lui prof. Bogdan Suceava, referitoare la faptul ca Universitatea Bucuresti inca mai traieste « din aura de glorie » a unei generatii care a disparut.
Dormiti linistiti domnilor profesori din Universitatea Bucuresti, pentru ca D-l Mihailescu lucreaza pentru dumneavoastra !
Prof. Nicolae Hurduc
„