Publicam integral o scrisoare deschisa foarte recenta, adresata candidatilor la presedintie si sefilor partidelor politice din Romania, semnata de cativa profesori universitari si cercetatori romani activand temporar sau permanent in strainatate, intre ei si domnul profesor George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel, si de Asociatiile „Ad-Astra”, „Forumul Academic Roman” si portalul nostru, „Romania Libera, in Viitor”. Acest mesaj sustine complet intrebarile mele adresate candidatilor la presedintie, publicate in rubrica Cercetare, Stiinta, Tehnologie a RLIV. Actiunea a fost amintita sporadic in numarul de astazi al Evenimentului Zilei, Editia de Vest, dar foarte pe scurt, si va fi reluata maine mai pe larg, dar nu integral, in cotidianul Ziua. Poate poate (cam indoielnic) sa o mai preia vreun cotidian din cele carora textul le-a fost trimis desi lehamitea mass-mediei in legatura cu acest subiect e evidenta. Speram sa aiba efect cel putin pentru turul doi al alegerilor prezidentiale, care apare iminent daca e sa luam in considerare ultimele sondaje de opinie, dat fiind ca pana acum doar domnul Marko Bela a dedicat timp unui comentariu despre cercetarea stiintifica din Romania si raspunsurilor la aceste intrebari . Puteti citi textul integral al scrisorii mai jos.
Sebi Buhai, 26-11-06, 20:40 GMT
”
SCRISOARE DESCHISA,
adresata de oamenii de stiinta
din diaspora candidatilor la presedintie si sefilor de partide politice
din România
Domnilor,
Semnatarii acestei scrisori deschise sunt profesori universitari şi cercetători români care lucrează temporar sau definitiv în strainatate. Urmărim cu interes şi în permanenţă evenimentele din ţară şi ne adresăm dumneavoastră pentru a ne exprima profunda îngrijorare faţă de situaţia actuală şi mai ales faţă de perspectivele cercetarii ştiinţifice din România. Importanţa cercetarii ştiinţifice, riscurile şi dramatismul situaţiei sunt insuficient întelese sau sunt ignorate de catre clasa politica de orice culoare. Demersul nostru se alatura numeroaselor interpelari mai vechi sau mai recente ale cercetatorilor romani din Romania sau din strainatate, ramase pana acum fara ecou la nivel politic-decizional.
In lumea de azi lupta pentru suprematia economica si tehnologica, in care se angajeaza numai marile puteri, este dublata de o lupta pentru suprematie intelectuala, in care se inscriu toate statele, indiferent de marime. Absenta din aceasta lupta descalifica o tara, cu efecte care pot fi dramatice. Medicina, economia, politica si istoria – pana la productia industriala, mecanica agricola si reciclarea deseurilor, necesita astazi in majoritatea tarilor lumii, metode elaborate pe baze stiintifice. Tarile care se limiteaza la statutul de utilizatori ai acestor metode, sunt condamnate la o permanenta dependenta de acele tari care le elaboreaza. La polul opus, tarile care elaboreaza si, in final, vand asemenea metode si strategii, isi asigura nu doar statutul de tari dezvoltate din punct de vedere economic, ci si pe acela de tari care conduc, efectiv, destinele lumii. Romania experimenteaza deja, cu rezultate dezastruoase pentru viata ei economica, lipsa de fundament profesional in luarea deciziilor la toate nivelele. Sintagma „merge si asa”, mentionata recent intr-un cotidian romanesc, pare sa existe in subconstientul colectiv. Din pacate, rezultatele acestui mod de gandire incep sa fie din ce in ce mai cumplite pentru tara, in conditiile in care globalizarea economica si sociala ia amploare. Romania se condamna la permanentizarea statutului sau de tara din „lumea a III-a” in domenii prioritare ca: sănătate, învăţământ, apărare, securitate alimentară, protecţia mediului, domenii care depind în mare măsură de nivelul cercetării. In recent aprobata Lege a Cercetarii este subliniat fara drept de apel statutul de prioritate nationala al cercetarii stiintifice. Noi cerem ca acest statut sa devina efectiv, nu doar o afirmatie fara acoperire, ca in prezent. In acest scop, insa, toti factorii de decizie trebuie sa constientizeze faptul ca, astazi, in intreaga lume stiinta a devenit parte integranta din activitatile economice profitabile si nicaieri ea nu mai este privita ca o activitate de divertisment a unor savanti „ciudati”, izolati de lume intr-un turn de fildes. Semnatarii prezentei scrisori lanseaza un energic semnal de alarmă pentru luarea unor masuri hotarate si urgente din partea clasei politice in vederea salvarii cercetarii stiintifice din Romania. Nutrim speranta ca apelul nostru va fi perceput ca un semnal apolitic, pornit din cele mai sincere si bune intentii.
La ora actuala, in Romania, situatia dezastruoasa a cercetarii este oglindita de urmatoarele date concrete:
a. Numarul foarte redus de proiecte finantate de Comunitatea Europeana prin Programele Cadru FP5 si FP6. Romania pierde astfel sume importante de bani, deoarece din contributia ei financiara obligatorie la aceste programe europene (acceptata si semnata de Romania) revin sume infime pentru unitatile de cercetare din Romania. Este semnificativ in acest sens faptul ca doar 8.68% din propunerile de proiect din Romania au fost finantate in cadrul FP6, cifra cu mult sub media de 31.58% pentru tarile europene in general.
b. Romania aloca in continuare cele mai mici fonduri pentru cercetare dintre statele candidate ale Uniunii Europene (UE). Astfel, Romania a alocat in 2003 doar 0.21% din PIB – procent cu mult scazut fata de anii 1994 – 1995, cand acesta era de 0,68%. Iata ca – in timp ce toate tarile est-europene candidate ori recent acceptate in UE aloca cercetaii si dezvoltarii in jur de 1-2% din PIB-ul lor – Romania micsoreaza ponderea fondurilor alocate cercetarii stiintifice! Mai mult, la conferinta de la Sinaia, oficialitatile au anuntat ca nu va fi respectata conventia dintre UE si Romania, prin care aceasta din urma se angaja sa aloce 1% din PIB penru cercetare incepand din 2007. Procentul urmeaza sa ajunga anul viitor doar la un modest 0,3%, iar cel de 1%, convenit cu UE va fi atins abia in 2010 – un alt exemplu de obligatie asumata si neindeplinita de catre Romania, intr-un mers continuu si sigur catre pierderea totala a credibilitatii. Oricum, acest procent alocat cercetarii este in dezacord cu legea – pentru ca Legea Cercetarii, prevede ca el trebuie sa fie de 0,8%.
c.Intr-un raport intocmit in 2002 de National Science Foundation din SUA, Romania figureaza pe o pozitie sub-mediocra 46 intre tarile lumii, cu doar 34.2 lucrari stiintifice per milionul de locuitori, in timp ce Iugoslavia este mentionata cu 50.1, Belarus cu 54, Letonia cu 60.1, Lituania cu 62.1, Croatia cu 73. 3, Bulgaria cu 100.3, Estonia cu 175, Slovacia cu 190.1, respectiv Slovenia cu 271. 3 lucrari per milionul de locuitori. Astfel, România contribuie cu numai 0,05% la fluxul principal al ştiinţei mondiale, comparativ cu Polonia 0,90%, Ungaria 0,40%, Republica Cehă 0,33%, Slovacia 0,33%, Bulgaria 0,22%.
d.In perioada 1993 – 2001, numarul salariatilor din cercetare a scazut dramatic, cu 50,7%, numarul total al cercetatorilor din Romania in 2001 fiind de numai 58453. Daca statul roman nu va interveni energic in vederea stoparii acestui proces, si el va continua in acelasi ritm, Romania are sanse sa intre in 2007 in UE, cu un trist si rusinos record – acela de-a fi singura tara europeana in care activitatea de cercetare a fost eradicata.
e. Prin proiectele nationale de cercetare-dezvoltare – categoria celor mai substantiale fonduri de cercetare bugeatre – sunt finantate adesea proiecte de cercetare fara valoare sau desuete, ajungandu-se adeseori la ridicol – fie si prin citarea unora din titlurile proiectelor (cateva exemple din Programul CERES, competitia C4-2004: „Inventarierea pietrelor funerare din cimitirul Bellu ortodox”, „Menopauza la sobolani” etc.)
Recunoaştem că nici o ţară, cu excepţia poate a unor superputeri, nu-şi poate permite să acopere toate domeniile ştiinţei. Fiecare ţară trebuie să-şi stabilească priorităţile după nevoile şi posibilităţile de care dispune. În acest context, România trebuie să decida: ce şi câtă cercetare ştiinţifică poate să sprijine financiar. Este imperios necesar ca procesul de evaluare a proiectelor de cercetare propuse spre finantare sa fie o data pentru totdeauna asezat pe fundamente sanatoase, sa se bazeze pe criterii obiective de evaluare – in asa fel incat posibilitatea de finantare a non-valorilor, sa fie eliminata.
Este esentiala restructurarea intregii activitatii de cercetare din Romania si ierarhizarea valorica a institutelor de cercetare si a cercetatorilor stiintifici dupa criterii de valoare obiective, recunoscute astazi pretutindeni in comunitatea stiintifica internationala. De asemenea, se impune dezvoltarea relatiilor cu UE intr-un mod transparent astfel incat contributia Romaniei la programele stiintifice europene sa fie corecta, sa nu secatuiasca resursele nationale si sa raspunda obiectivelor strategice ale cercetarilor comunitare la care participa.
Trebuie elaborata o legislatie bine fundamentata, care sa ia in seama dezideratele mai sus enumerate, sa fie capabila sa faciliteze desfasurarea activitatii de cercetare si sa elimine birocratia si inflexibilitatea financiara care in prezent o sufoca.
Fata de situatia descrisa mai sus, solicitam de la principalii factori politici sa indice modul CONCRET prin care vor rezolva problemele reale si grave prezentate mai jos – ca semn al responsabilitatii pe care si-o asuma fata de soarta Romaniei in urmatorii 4 ani, si, implicit, fata de viitorul acesteia. Ca un prim pas in aceasta directie, raspunsul sincer la urmatoarele intrebari generale ar putea clarifica pozitia factorilor de decizie.
(Aceste intrebari au fost publicate pentru prima data in rubrica Cercetare, Stiinta, Tehnologie de pe portalul independent « Romania libera, in viitor » si au fost preluate ulterior de catre Asociatia Ad-Astra si Forumul Academic Roman):
1. În opinia dumneavoastră, este ştiinţa şi cercetarea ştiinţifică o prioritate pentru România? Doriţi să avem cercetare ştiinţifică performantă în România?
Dacă raspunsul la această întrebare este pozitiv, va rugăm să răspundeţi întrebărilor următoare:
2. Care vor fi mecanismele de finanţare a cercetării ştiinţifice pe termen lung, conform planului dumneavoastră; dacă şi cum credeţi că veţi reuşi implicarea atât a guvernului cât şi a industriei în susţinerea cercetării? Cum vedeţi cercetarea ştiinţifică privată vis-à-vis de cea publică?
3. Din ce sunteţi avocatul unei cercetări ştiinţifice performante (conform răspunsului la prima întrebare), ce procentaj din PIB care să fie alocat cercetării ştiinţifice veţi susţine şi în cât timp va fi atins acest nivel, având în vedere ţinta de 3% indicată de UE pentru anul 2010 şi faptul că în prezent procentul din PIB alocat cercetării de la buget este un minuscul 0,21%?
4. Care este poziţia dumneavoastră în ceea ce priveşte legătura dintre învăţământul universitar / postuniverstar şi cercetarea ştiinţifica, având în vedere situaţia curentă din România şi prevederile acordului de la Bologna? În particular, susţineţi integrarea cercetării ştiinţifice şi a învăţământului universitar / postuniverstar?
5. Sunteţi în favoarea evaluării obiective, bazate pe criteriul excelenţei în cercetarea ştiinţifică, a tuturor departamentelor şi institutelor de cercetare şi a finanţării de bază a acestor instituţii după acest criteriu al excelenţei? Ce părere aveţi despre faptul că, din cele peste 700 de reviste “ştiinţifice” din România, doar 8 sunt indexate de ISI (principala instituţie internaţională care monitorizează revistele ştiinţifice), datorită slabei lor calităţi, în timp ce multe persoane din funcţii de decizie din sistemul academic şi ştiinţific românesc îşi bazează cariera pe publicaţii în aceste reviste locale?
6. Dacă şi cum veţi rezolva problemele gerontocraţiei, rezistenţei sistemului faţă de întinerire, opunerii faţă de promovarea pe bază de merit, nepotismului şi favoritismului din universităţile româneşti?
7. Care este opinia dumneavoastră în ceea ce priveşte mărirea cuantumului granturilor oferite pentru proiectele de cercetare performante şi a creşterii importanţei finanţării cercetării ştiinţifice prin metoda granturilor şi burselor de cercetare?
8. Care este poziţia dumneavoastră faţă de evaluarea propunerilor de proiecte ştiinţifice finanţate din bugetul de stat? Concret, sunteţi în favoarea evaluării competitive, bazate pe peer-review, făcută de experţi în domeniile respective?
9. Care sunt, pentru dumneavoastră, domeniile ştiinţifice prioritare pe care cercetarea românească va trebui să se axeze, domenii care ar fi susţinute şi finanţate ca prior?
10. Ce măsuri concrete veţi lua pentru creşterea statutului social al cercetătorilor, respectiv redobândirea decenţei şi prestigiului meseriei de cercetator ştiinţific în România?
11. Cum intenţionaţi să stopaţi “exodul creierelor” către ţările occidentale, în particular SUA şi statele UE, şi cum intenţionaţi să îi aduceţi înapoi, dacă doriţi aceasta, pe cercetătorii români performanţi aflaţi deja în centre de excelenţă din aceste state dezvoltate?
Prof. George Emil Palade, Laureat al Premiului Nobel, membru de onoare al Academiei Române (SUA)
Prof. Alexandru T. Balaban, membru al Academiei Romane (SUA)
Prof. Claude G. Mătasă (SUA)
Dr. Daniel P. Funeriu (Japonia)
Dr. Mihai Barboiu (Franta)
Asociatia Ad-Astra www.ad-astra.ro
Forumul Academic Roman www.forum-academic.com
Portalul independent « Romania libera, in viitor » www.romanialibera.com
Imi place scrisoarea, pune punctele-pe-multe-i-uri.
… dar raspunsul „uOnor Ghiuvernului” este SI EL
FARA ECHIVOC: NNNNNNNNNNNNNU ! ZIT !
prin urmare, raman la solutiile soldatului aflat
intr-un razboi mondial AL NIMANUI !
DEZERTAREA:
1) contactarea partenerilor COMERCIALI si realizat
cercetare aplicativa (se vinde !… electronica,
automatizari, IT, chimie (ind. poligrafica si a
vopselelor/grundurilor), optica, etc)
2) contactarea entitatilor de informatii, care au
oarece „leverage” in a-si schimba propriul statut
si a opera dimpreuna cu unitati de cercetare care
le aduc avantaje tehnice/proofit
3) contactarea partenerilor EU pt. proiecte comune
in FP-6-7-etc, si/sau stagii
4) emigrarea
5) deschiderea unei afaceri proprii
ACESTEA MERG TOATE pt. „SOLDATUL SINGURATIC” !
DACA LA ACEST nivel lucrurile cat de cat SUNT
posibile, atunci la un nivel MAI ORGANIZAT,
mai multe minti la un loc (si relatii), lucrurile
stau si mai bine !
DECI SE POATE !
… iar de la TRIBUL Roman (caci STAT nu mai e din
1989 !), asteptam UN SINGUR LUCRU !
SA RAPORTEZE *CORECT* la EU ca baga 25% din bugetul
cercetarii in FP-6.
… iar EU sa nu mai faca pe niznaiu privitor la
acest aspect pt. ca a fost informata ELOCVENT si
IN MOD REPETAT !!!!
Lina,
poate n-ar fi rau sa te alaturi grupului nostru si sa incercam sa facem ceva si impreuna. Vei fi surprinsa, cred, pozitiv, de calitatea oamenilor care si-au propus aceleasi lucruri ca si tine.
sunt dispusa sa particip la:
1) INTERN
obtinerea raportarii OFICIALE la EU a bugetului
REAL al cercetarii
obtinerea confirmarii EU asupra bugetului cercet.
AJUSTAREA contributiei in cadrele FP-6-7-etc
conectarea la parteneri COMERCIALI / de-INFORMATII
2) EXTERN
conectarea la parteneri COMERCIALI / FP-6-7-etc
De una singura sau in echipa nu am lucrat niciodata
la ceva perdant.
Colaborez numai la ceva castigator.
NU AGREEZ smiorcaielile in fata unui ghiuvern
NESIMTIT !
Sa fii slab e UNA, insa sa te mai si expui in
public — si culmea ! … in fata unor imbuibati
care man’ca seminte, ti le scuipa-n cap si ….
grohai-o-rad de tine, mi se pare APOTEOZA AUTO-
UMILINTEI-INUTILE !
Ba mai mult sa mai stai sa le si EXPLICI (tu lor !)
ca-sa-vedeeeti-dar-va-rog-frumos-nu-va-suparati-
daca-ati-binevoi-sa-cititi-memoriul-nr-MMCDXVI-
ca-dvs-ati-dat-legea-in-care-va-bagati-picioarele-
dar-nu-ne-luati-in-nume-de-rau-noi-doar-am-fi-vrut-
sa-aaa…)
PROPUN: infiintarea UNUI SITU AL CERCETARII
unde se vor anunta:
1) ACTIUNI
2) SCRISORI/DOCUMENTE
3) POSIBILITATI de a impusca francul
4) CERERE-si-OFERTA
5) mini-pagini de institute/sectii care au APARATURA
care sta degeaba si ar putea aduce colaborari sau
bani
ACTIUNE, NU MILOGEALA !
de ce este INUTIL de stat de vorba cu „uOnor Ghivernoiu”:
1) IN TIMP CE guvernul plateste „experti” si specialisti straini cu cate 100-1000 $/ORA !!!!…
2) …
Guvernul vaneaza creiere oferind salarii de 4-10 milioane
Din 10.000 de tineri inregistrati in baza de date a Departamentului „Head Hunting”, doar 100 au primit slujbe
Ca sa opreasca „exodul creierelor”, Guvernul a infiintat, in urma cu 3 ani, un Departament de Head Hunting. Initiativa se adresa in special tinerilor cu rezultate deosebite. Oferta Guvernului – posturi importante in administratie. La inceput, tinerii s-au aratat interesati. S-au inscris peste 10.000 in baza de date a departamentului. Dupa ce au aflat salariile oferite de Guvern, entuziasmul a disparut. Din cei 10.000, departamentul a reusit sa angajeze prin ministere doar 100, majoritatea pe salarii cuprinse intre 4 si 10 milioane de lei. Unii dintre „recruti” primeau mai mult la fostele slujbe, insa le-a convenit sa fie sefi de cabinete, consilieri de integrare sau consilieri personali pentru ministri sau coordonatori de proiecte, chiar si pe bani mai putini. „Departamentul functioneaza ca o firma de resurse umane a Guvernului, chiar in Palatul Victoria. De obicei, premierul imi spune cam de ce oameni mai are nevoie un minister, si eu ii caut persoana potrivita dintre cele inscrise in baza de date. Suntem un fel de firma de resurse umane a Guvernului”, explica Bogdan Nicola, seful Departamentului, singurul care coordoneaza acum aceasta activitate. Colaboratoarea sa a parasit recent Head – Huntingul, probabil din cauza salariului de cateva milioane de lei. Presedintele Autoritatii Nationale a Persoanelor cu Handicap (ANPH), Florin Salajan, este una dintre „capturile grele” ale Departamentului. „Postul de presedinte al ANPH era vacant si coordonatorul proiectului m-a chemat la un interviu, auzind de la cineva ca am o activitate foarte bogata in asistenta sociala. Cand mi-au spus ca vor sa-mi ofere functia de secretar de stat, am crezut ca e o gluma pe care vrea sa mi-o faca cineva de la radio”, isi aminteste presedintele Autoritatii. Are 30 de ani si un CV impresionant: trei facultati absolvite, diploma de master, doctorand, asistent social, director adjunct la Directia de Protectie a Copilului, inspector in primarie, presedinte la doua ONG-uri de asistenta sociala. Cu toate astea leafa pe care o primeste acum este mai mica decat cea de la ultimul loc de munca. „Comparativ cu ceea ce stiu sa fac, ar trebui sa primesc mai mult”, spune el. Miriam Costea, o alta „recruta” a Departamentului, a fost angajata ca PR la Agentia Romana pentru Investitii Straine. A absolvit printre primii doua facultati, la cele mai grele examene a obtinut 10 pe linie si a invatat sa se descurce de minune la work-shopurile din strainatate. La Agentie e salarizata cu 10 milioane de lei, desi firmele care o contactasera in timp ii oferisera mult mai mult. Atat seful Departamentului de Head Hunting, cat si „recrutii” sai par sa asteapte cu infrigurare rezultatul alegerilor. In ciuda CV-urilor impresionante si a salariilor mici, nu au nici o garantie ca, dupa schimbarea Guvernului, vor mai ramane pe functii. Nici daca, presupunand prin absurd, Guvernul va ramane intocmai ca acum, functionarea departamentului nu este sigura. Peste cei 100, greu vor mai fi gasiti alti supradotati care sa munceasca pe lefuri mici.
Sindicalistii avertizeaza:
Specialistii care pot combate efectele catastrofelor naturale sunt disponibilizati pe capete
Salariatii din reteaua de imbunatatiri funciare picheteaza, astazi, sediul Ministerului Agriculturii si al Ministerului Finantelor. Ei cer plata orelor suplimentare, acordarea a minimum 75 la suta din salariul tarifar, diminuarea numarului de disponibilizati. „De cand unitatile de imbunatatiri funciare au fost reorganizate, salariatii nu si-au mai luat banii, contractul colectiv de munca nu se respecta, iar oamenii sunt disponibilizati continuu, pana se va ajunge la 40 la suta din personal”, a spus Vasilica Plebea, presedinta Federatiei Sindicatelor Lucratorilor din Domeniul Imbunatatiri Funciare. Conform acesteia, daca disponibilizarile vor continua, statul va ramane fara specialisti care sa combata efectele catastrofelor naturale: inundatii, alunecari de teren, prabusiri, ruperi de diguri, blocarea furnizarii apei pentru irigatii, surparea terasamentelor de cale ferata s.a. In prezent, in acest sector lucreaza circa 9.000 de salariati, fata de 20.000, cati ar fi necesari, dupa spusele sindicalistilor. „Lipsa fondurilor este vesnica problema din acest sector. Statul a transferat 150 de miliarde de lei de la plata salariilor la plata curentului electric a acestor unitati, care, oricum, era subventionat tot de stat. Asta fiindca Ministerul Finantelor nu a alocat la timp sumele pentru subventii”, a declarat Adrian Cojocaru, vicepresedintele Cartel Alfa, la care e afiliata Federatia.
(ambele aparute in Adevarul: 24.11.2004)
Stimata doamna Lina Gainusa (nu stiu daca sunteti doamna sau nu, nu stiu daca L. G. e pseudonim sau nu, folosesc nick-ul cu care ati semnat ecourile si va atribui genul feminin),
Scrieti ecouri extrem de lungi si puneti multa energie in ele. De ce nu scrieti un articol coerent sa poata fi citit, rumegat, digerat, de toata lumea si nu franturi de idei? Doar vreti sa convingeti- sau sper asta- nu sa pierdeti si timpul altora. Eu personal am o impresie enorma de deja vu la tot ce scrieti. Deja vu si fara valoare pragmatica. V-as ruga sa trimiteti un email la webmaster@romanialibera.com (indemnul adresat anterior si de colegul meu Stefan Maier) sa vedem cum putem sa facem ceva CONSTRUCTIV. Nu vreau sa va suparati, dar modul dumneavoastra de a intelege sa actionati nu va va aduce vreodata vreun profit si nici ralierea celorlalti. Noi suntem oameni care actionam, dumneavoastra pana una alta scrieti ecouri lungi si care indeamna catre anarhie si lipsa de colaborare pana in momentul in care guvernul, oricare ar fi el, e in genunchi in fata noastra. Nu stiu cine e pasiv si irealist aici. Va invitam asadar sa va alaturati colaboratorilor RLIV sa vedem ce si cum. Contactati-ne.
Multumesc pentru intelegere,
Cu simpatie,
Sebi Buhai
D-le Buhai,
Ceea ce am avut de zis e deja zis.
NU AM ce discuta cu guvernoiu (personal). Daca
Dvs. – AdAstra – altcineva doriti, este OK, e o
tara libera.
Am dat suficiente exemple ca NU EXISTA solutii
din partea guvernului: Forumul Tinerilor cu Studii
in Strainatate Intorsi in Tara, Dvs. ati aratat cum
a „participat” Iliescu la forumul FAR, la Sinaia se
discuta DIN 1992 (!!!!) acelasi lucru (deci de 12
ani !) – aproape permanent participand si Iliescu,
faptul ca MCT din minister a devenit agentie, apoi
departament ministerial, uitati-va prin INSTITTE !
Numai oameni de 60-70 ani, tineret extrem de putin,
varsta medie INEXISTENTA !
CE SA MAI DISCUTAM ?!?….
E vremea ACTIUNII !
Un prim pas este un situ care sa gazduiasca astfel
de posting-uri, dar cel mai bine sa gazduiasca
IDEI, CERERI / OFERTE, anunturi de conf., actiuni,
etc.
Nu-mi fac iluzii (deschiderea unui forum de chat
insemnand reliefarea unei componente deloc stralucite
a sectorului cercetare), insa poate un forum dedicat
pe idei de actiune (moderat).
RECIFUL se construieste din MICI CORALI ! … NU din
idei programatice si mari documente fundamentatoare.
Dealtfel cercetarea in sine este asa: evoluezi pe
masura ce cercetezi ! In final nu seamana deloc cu
ce ai pornit la drum. Realitatea, EXERCITIUL REALITATII
(care la noi s-a pierdut din prea multa „teorie”, cuvantul
lui Nea Marin) aduce corectii SALVATOARE (nu novatoare !).
Treptat ce cercetatorii vor crea acea „increngatura” de
care aminteam, vor deveni mai prosperi. Si II VOR contacta
altii (straini, sau guvernoiu, etc).
PANA NU VOR FI INTERESANTI prin ceva, de niste cersetori
nu vrea sa auda nimeni INDIFERENT CATE DOCUMENTE
„PROGRAMATICE” as scrie eu (sau ce mari treceri in
revista comparative – nr. publ./capita si altele).
NICI MACAR ce a spus Marko Bela (+25% PIB Finlanda pe
baza de cercetare) nu impresioneaza pe nimeni !
… ce sa mai vorbim de altceva !
+25% PIB inseamna crestere NATURALA in vest pret de
cca. 8 ani. Cum programele resp. de cercetare s-au
derulat cam in acest interval … nu e clar ce a fost
de la sine si ce de la cercetare.
DECADA anilor 90 nu a adus in SUA (!) NICI O CRESTERE
de PIB in economia obisnuita. SINGURUL loc de crestere
a fost „za-babl = za niu ikonomii”, adica in HYPE-tech.
Adica cercetarea nu a contribuit cu NIMIC ESENTIAL !
Au facut arme mai avansate – dar asta este un minus
in buget, nu un plus in PIB. Sa zicem ca armele acelea
i-au ajutat sa-si mentina un status-quo, care le ajuta
la PIB. May-be (maybe NOT !), pt. ca SUA tot ce are de
facut este sa nu faca nimic, si are status-quo din insasi
afacerile profitabile (inainte de a veni fascistul de Bush
adica).
Atunci la noi cercetarea = fara viitor ?….
NU !
La noi (care suntem MULT in urma vestului) sunt de pus
la punct multe sectoare.
Acestea se pun la punct prin INTERMEDIARI care aduc
tehnica din vest, sau … prin sectorul de cercetare
care aduce ACEEASI tehnica din vest (eventual pe
componente si scuteste cu aceasta cca. 30% profitul
asamblarii acestor componente).
Doi. Lumea incepe sa aibe o problema cu poluarea de
tot soiul (chimica, fonica, luminoasa, radio). Este
un domeniu interdisciplinar in care se poate manca o
paine buna.
NISA cercetarii este deci eliminarea INTERMEDIARULUI
GHIOLBAN (care de regula – cunosc exact date, va dau
un exemplu Imperial Electric care aduce componente
National Instruments, si baga un 80-100% in plus peste
pretul de lista din FOB-Austin SUA, profit pe lipsa de
cunostinta a pietei).
Alta nisa este relatia cu serviciile de informatii,
care ar trebui sa fie folosite nu numai pe post de
shpionul-carpatin, ci si pt. dezvoltarea tehnica si
industriala a tarii (ORICE AR FI DE ZIS, dar tarile
dezvoltate sunt ce sunt pt. ca au INDUSTRIE !).
ACESTE DIRECTII pot absorbi (si trebuie sa) cca. 95%
din cercetare. Restul este de tip NSF (in SUA), adica
finantata de oaresice agentie.
EU CRED ca dezvoltand cercetarea aplicativa se poate
crea o entra-entitate care culege bani pt. a finanta
cercetarea fundamentala si sa se RENUNTE COMPLET la
stat.
Cu aceasta beneficiara ar fi in dubu sens cercetarea
fundamentala: (1) ar primi bani si (2) ar avea directii
de cercetare DIN CARE sa derive aplicatii !
Altminteri la noi s-a creat in vremea comunismului
urmatoarea formula: mai trecem pe la institut, mai
intoarcem o foaie de pe dr. pe stg. si gata pe luna
asta. Ori, vedeti, vina este intr-o masura ingrijorator
de mare si de partea cercetarii.
Exemplu de meta-institut de acesta (de prestigiu):
TSAGI in Fed. Rusa. Acest TSAGI dezvolta directiile
majore in aviatie, pe care ulterior OKB Mikoyan-Gurevich,
sau Sukhoi, Antonov, Beryiev, etc (ei au NUME, nu
colectivisme la firmele lor) le preiau si proiecteaza
din ele modele concrete (care pot diferi radical de la
un birou la altul).
Da, dar noi vrem ceva puuuuur, foarte abstract.
Domnilor !… chestia aceasta invita la abuz !
Ceva abstract se dezvolta pe fonduri PROPRII ! Teoria
gravitatiei si lucruri care nu vor putea fi testate
nici in 1500 de ani de evolutie umana !
Izolat si foarte rarisim exista intr-adevar oameni
care au un cuvant de spus in lucruri dintr-acestea
super-abstracte, insa ei reprezinta un procent de
cca. … sa zicem x10 nr.-ul laureatilor Nobel.
Deci la nivelul Romaniei nu prea ne-am astepta sa
avem MACAR UN OM de acest nivel.
Prin urmare NU PUTEM aloca gandire si resurse in
aceasta directie super-abstracta. Ramanem la nivel
de sectii/institute care dezvolta CADRE teoretice
pt. cercetare aplicativa (ele sustinute direct de
ramura aplicativa careia ii servesc – eliminand prin
aceasta nevoia de finantare de la stat).
Domnilor: NIMENI NU A DAT VREODATA UN BAN FARA SA CEARA
CEVA IN SCHIMB !
Eu nu inteleg de ce cramponarea in chestia cu statul.
Statul este CEL MAI GOGOMAN SI MAI INCAPABIL SI RAU-
VOITOR client al cercetarii !
CUM poate cineva sa te plateasca, cand nici nu intelege
si NICI NU-L INTERESEAZA rezultatele muncii tale !
Sa zicem ca eu gasesc o combinatie de semiconductori
si dopari pt. celule solare cu eficienta cuantica de
50% ! Pai DOBITOCII aia de la minister nici nu inteleg
ce e asta !
O FIRMA PRICEPE IMEDIAT CA DIN ASTA SPARGE PIATA SI SE
*UMFLA* DE BANI ! Prin urmare va plati mult si va fi
FOARTE INTERESATA = NO-syctir-vere !
ACEASTA este directia, altceva NU E DE ZIS !
Doamna Gainusa,
Sebi v-a rugat sa ne contactati via webmaster@romanialibera.com, extinzand o invitatie generica pe care o fac si eu tuturor celor care par sa aiba ceva de zis sau de facut. Propunerea pentru un site ca acela pe care il doriti este nerealista in acest moment.
Dimpotriva, suntem o serie intreaga de minti care ne raliem aici, fara o organizare prea sofisticata si am senzatia ca mergem intr-o directie buna. Retin un singur lucru: neincrederea totala pe care o aveti fata de guvernul Romaniei. Nu cred ca poate cineva veni cu contraargumente la cele scrise de dv. Poate doar o schimbare de ton ar fi necesara, cu adaugarea unei nuante de urbanism care sa nu agraveze ne-necesar marlania.
Si eu sunt de parere ca decat sa protestezi in atentia unei autoritati careia nu-i pasa de tine, mai bine iti faci de cap. Dar ii dai o sansa autoritatii respective sa se trezeasca. Si nu trezesti decat atavismul din ea daca-i vorbesti ca unui gunoi.
O sa-mi spuneti ca i s-au dat deja destule sanse. Si cu asta pot fi de acord. Cum putem insa strange randurile, pune CV-urile noastre unul langa altul si propune solutii la lucrari pentru care se accepta oferte via Internet? (tda.gov, UN, etc.? – entitati care platesc sute de mii de dolari pentru materie cenusie). Cum putem lucra pentru Ecuador, Trinidad Tobago, Africa de Vest, etc… daca pentru Romania nu se poate? Iata o intrebare interesanta, nu credeti?
Simplu: avand, pentru inceput, incredere unii in altii. Ajustandu-ne retorica, gasindu-ne nisele de utilitate, articulandu-ne actiunile, avand corespondente private si intalniri care convertesc spatiul virtual in care comunicam, intr-unul real. Daca tot ce aveti de spus se limiteaza la aceste ecouri, nu veti putea contribui la diferenta pe care altii, putin mai aplecati spre constructivism, o vor face intr-o buna zi (cu sau fara guvern, care poate lipsi si in opinia mea complet din aceasta ecuatie). E ultima invitatie de acest gen pe care v-o adresez. Nu e un ultimatum, ci o invitatie prieteneasca.
As vrea sa precizez ca textul acestei scrisori a fost preluat pana acum, integral, partial sau ca si rezumat, din informatiile pe care le avem, de urmatoarele cotiadiane, portaluri etc.
Ev. Zilei: link direct: http://www.expres.ro/vest/?news_id=172628 si
http://www.expres.ro/vest/?news_id=172767
Ziua: link direct: http://www.ziua.ro/display.php?id=33100&data=2004-11-27
Adevarul- link direct: http://www.adevarulonline.ro/index.jsp?page=articol&article_id=107485
Romanian Global News- link direct: http://www.rgnpress.ro/content/view/2762/
Multumim tutoror acestor reprezentanti ai mass-mediei si speram sa ne fie alaturi si in viitor.
Sebi Buhai, 01-12-04