fictiune si imagineCodul ICAN
Image Story
de
Ovidiu Bufnilă
Motto bufnilian:
Artele privirii sunt ale insurgenţei şi premerg interpretării şi descoperirii.
Prima Carte a Codului I.C.A.N.
Serviciile secrete inamice de dincolo de orizontul vizibil iniţiază entropicele de rangul doi vrând să pună mâna pe docodificarea Marelui Cod de Imagine ICAN, esenţa esenţelor. Avem însă ştiinţa turbulenţelor. Ştim foarte bine că periferiile din Omaha, din Cardena şi Burbansk îşi conţin centrul aşa cum democraţiile din structurile noastre descriptive, Adamville, Beauburg şi Molina Mar, îşi conţin dictatura şi teroarea.
Dominaţia centrului asupra periferiilor nu este o problemă de geometrie în domeniul imaginar. E mai mult o chestiune de relativitate.
Împăratul Ogawa i-a scris cândva lui Petra Petronius invitându-l la curte să conferenţieze despre centre şi periferii şi vrând să-i pună întrebări despre natura noastră magică. Astrofizicianul a refuzat dar a folosit un nod informaţional pentru a păstra legătura cu împăratul. Ogawa a crezut că Petronius are complexul centrului.
Dar noi, magicienii secretului?
Ne imaginăm că suntem un UNU: unul la o margine de Monte Carlito.
Sanchi, parcă nu ştie toată lumea că nimic nu are margini. Dar ce, parcă NIMICUL ESTE?
Toată povestea asta s-a întâmplat într-o vălurire de toamnă la margine de Monte Carlito, îndată după războaiele de imagine ICAN din Komentator.
Spânzurătorile şi crucile de foc se ridicau strâmbăcioase pe drumurile desfundate şi sângerii.
Mulţimi rătăcite viermuiau fără rost de la o mare la alta ducând cu ele zvonuri înficoşătoare.
Câte un soldăţoi beat criţă urla ca din gură de şarpe că vede timpurile văluritoare stropind cu spumă creştetul stelelor.
Într-o seară nebună, cu făclii şi răcnete guturale, l-am întîlnit pe căzutul din stele. Era o fiinţă fabuloasă care avea darul profeţiilor.
Trăiam chiar pe malul mării sudicelor, unde mă valurisem pe vremea aceea. Roza Imperială încă nu pusese ochii pe mine. Nişte soldăţoi din detaşamentele pupurii ale contelui Mascalara mi-au aţinut calea de cîteva ori, fără să mă recunoască însă, avînd chef de ceartă. Aveau armuri pline de noroi şi răsuflări de catran. Călăreau nişte motoare ka lumea, duduitoare, cu faruri ca nişte ochi holbaţi de ştimă periculoasă şi fără de inimă.
– Caraliule magnetic, până aci ţi-a fost! O să te ţepuim, te băgăm în cătarea puşcoacelor noasssstre, te facem harcea-parcea! Aşa să ştii. Nu ne place de nici un caraliu de pe lumea asta, da de nici unul! Dacă ai ceva muşchi, hai să te vedem!
I-am preschimbat în reptile sau i-am vălurit către Soare-Apune-de-două-ori bine ascuns între umbrele nopţii electrice din Kundao.
Contele Mascalara tocmise un vânător de capete din Borgala, cetatea şerpilor, să pună mâna pe mine dar soldăţoii lui erau mereu beţi şi încurcau rău de tot borcanele. Vânătorul de capete a fost ucis de un harponier din Komentator. Bobolina Bobolinelor avea ea nişte spioni care se vălureau de colo colo prin imperii şi care trăgeau cu urechea prin toate cotloanele.
A doua Carte a Codului I.C.A.N
Tipul căzut din stele n-avea buric! Îşi holba uite-aşa cei o mie de ochi cât roata carului, ochi verzulii asemănători felinarelor din Kindao, cetatea vocilor perverse cucerită proaspăt de armada seniorului Pantakra, mâncătorul de ierburi de mare.
Tipul căzut din stele era chel, chel. Puţin aiurit. Venea din Amadaola, patria brocarturilor şi a serenadelor şi îl căuta pe Dumnezeu!
Dumnezeu?
Pe Dumnezeu îl luaseră în derâdere savanţii desueţi din Kindao iar contele Mascalara îşi pusese ştimele iazurilor să-l batjocorescă pe un oarecare venit din Bulbona şi care credea despre sine că ar fi fratele lui Dumnezeu.
Cum mă vede, căzutul din stele mă ia la refec. Eu mă fac că-s orb, surd, mut.
Dar crezi că pot?! Pîi nu eu l-am construit să-mi treacă de urât în înaintarea mea multiplicată şi multiplicantă către ICAN, către esenţa esenţelor? Parcă-l văd cocoţat pe dig, agitîndu-şi tentaculele înroşite şi strigînd ca din gură de şarpe cu toate cele o sută de voci ale sale:
– Spală-te!
– Curăţă-te!
– Ai preacurvit, nu zi nu!
– La’s că te ştim noi!
– Te-am simţit de la milioane de ani lumină depărtare de mica voastră Jazzonie! Ţi-am adulmecat ICAN-ul!
– Ehei, omule, omule, ce ştii tu omule!
– Or să vină unii, alţii şi-or să te pună să dai nişte declaraţii despre iţele astea încurcate în care ascunzi vălurirea.
– Cînd faci chestia asta e ca şi cum te-ar boteza, ca şi cum te-ai naşte a doua oară, îţi vor schimba instrucţiunile matriceale, fără îndoială!
– Se pricep foarte bine ofiţerii Rozei Imperiale să-ţi rupă unghiile, să te treacă prin foc, să te canonească în fel şi chip.
– Uite, vezi, nici n-am venit bine din stele şi te-am şi ghicit.
– Aşa-i cu revoluţiile, cu schimbările. Se schimbă ICAN-ul lumii.
– Crezi că totul e întîmplător? Nu e întâmplător, e vălurit.
– Dar zeci de ani sute, sînt trebuincioşi pentru asemenea evoluţii magnifice, opere nepieritoare, încercări grandioase!
– Bănuim noi, vrei să te spovedeşti!
– Omule, cum o să-ţi mai turuie morişca, oho!
– Dar ştim noi că n-ai făcut Răul!
– Cei care vor veni să te ia de guler nu au habar!
– Dar nici nu-i doare capul!
– Ei vor să ardă totul.
– Şi e şi Salomeea la mijloc!
– Şi Bobolina Bobolinelor!
– Bărbaţi, femei, cu toţii intraţi, intraţi într-o altă zodie pe firmament!
– Vin grupuri noi, vin noi purtători de stindarde!
– Lumea se schimbă omule!
– Iar tu vrei să ţii pasul!
– Atunci de ce ţi-e teamă?!
– Lasă-te în voia valurilor… Vălureşte-teeeeeee…
– Hei, nu-mi răspunzi?!
– Eşti fudul?!
– Faci pe nebunu’?!
– Nu-ţi pasă de-un biet călător printre stele?! Nu vrei să-l ajuţi să-şi descopere şi el ICAN-ul?
– Nu vrei să ştii de unde vin visele tale vălurite şi văluritoareeee?!
– Poate că sînt ultimul supravieţuitor al unei lumi care-a murit!
– Sunetele sfîrşitului acelei lumi au plecat hai-hui prin universul plin de universuri. Vor da naştere unor fiinţe stranii… Nu-i nemaipomenit?!
– Dar ce-ţi pasă?!
– Mori de căldură şi-acuşi o să dai pe gît vreo cinci halbe de bere, ştiu eu!
– Nu, ţi-e teamă, te sperie Abisul!
– Te-au ţinut încorsetat în plasa aia invizibilă! Zi că nu-i aşa!
A treia Carte a Codului I.C.A.N
Eu m-am făcut că nu-l iau în seamă cu tot cu cele o sută de voci perverse care se înverşunau împotriva mea. Mă zgîiam după una de la mine din cartier, una pe nume Bobolina Bobolinelor. Ii dădusem întîlnire pe plaja aia de sticlă unde, din când în când, se prăbuşeau tot felul de aerodine.
Nici gînd s-apară, zmuncita. Sînt o grămadă de cărări colbuite care urcă şi coboară faleza.
Mă dor ochii de-atîta privit. Mi se usucă inima-n mine. Îmi scot una dintre cămăşile magnetice. Căzutul în stele mă urmăreşte, turuie vrute şi nevrute:
– Universul ne trimite tot felul de semne!
– Zău aşa, magneticule!
– Ştii să le descifrezi?!
– Poate că de-asta îţi freci curu’ pe-aici, hai, mărturiseşte!
– Vrei să afli!
– Vrei să cunoşti!
– Băi să te-ajut! Uite, îţi cercetez sufletul! Aha, aha, berbantule, aştepţi o femeie?! De ăştia-mi eşti?!
– Umbli după fuste?! Naivule! Femeia asta, Bobolina Bobolinelor, există doar în închipuirea ta aşa cum tu exişti în închipuirea mea şi aşa cum eu, la rîndu-mi, exist în închipuirea altcuiva, de cine ştie unde!
Vi-l imaginaţi, cred, pe ăsta, pe căzutul ăsta din stele, mare vorbăreţ. Nu-i mai tace gura şi tocmai coboară Bobolina Bobolinelor pe faleză. Îmi zîmbeşte a batjocură nesimţita că m-a făcut s-o aştept atîta. Îşi tot dă părul pe spate. E negru ca abanosul părul ei. Rochia de pînză topită i se lipeşte de corp iar sînii ei obraznici mă înfruntă punîndu-mă pe jăratec. Dau s-o sărut dar ea se apără şi se trînteşte-n nisip şi-şi dezveleşte pulpele.
Căzutul din stele zice cu glas hîrîit:
– Ah, dorinţă, sfîntă dorinţă! Nu-l pierde pe Om, nu-l duce în ispită, nu-l pierde în pustie! E-al tău Bobolinoooo, femeie neprihănită!
Ea, zmuncita, nici nu-l ia în seamă şi mie-mi vine să-i sărut tălpile de bucurie. I-aş fura pletele, i-aş devora sînii, aş da-o cu cracii-n sus, să nu mai ştim de noi!
– M-aştepţi de mult timp?! mă-ntreabă ea făcînd pe mironosiţa.
I-aş trage vreo două palme de n-ar fi căzutul ăsta din stele. Las-o, îmi zic, las-o! Frumoasă-i ca o cadră, spurcată la gură, haita! Îşi dă ochii peste cap şi oftează.
Îmi scot o cămaşă iar căzutul din stele strigă nedumerit:
– Cîte ai omule?! Cîte?! Sau poate o fi sufletul tău şi-l lepezi încetul cu încetul?!
Nici nu-mi trece prin cap să-i răspund, guralivul! O să se plictisească şi-o să se ducă-n lumea lui şi-o să mă lase singur cu gagica asta a mea căreia trebuie să-i trag o mamă de bătaie să nu mai facă ea pe nebuna cu mine! Uită-te la el, parcă-i, un rac.
Zice:
– Eu am venit aici să intru în apă! Vino cu mine, curaj!
Ce-mi pasă de el?! De cum a căzut din stele a întors totul pe dos. Din valurile argintii ies tot felul de peşti care strigă vorbe necuviincioase. Bobolina Bobolinelor rîde încîntată şi bate din palme ca un copil. Are o lumină nefirească în ochii ei negri.
Nici nu-i pasă că peştii sînt din ce în ce mai îndrăzneţi. Se apropie de noi şi, brusc, fac salturi înalte aruncîndu-se în valuri. Cum să-i prinzi?!
Bobolina Bobolinelor, mincinoasa, îmi şopteşte că, atunci cînd au fost mici, bieţii peşti, au băut şi ei, ca şi noi, iluzium, şi-acum cred, naivii, că pot vorbi despre toate cîte-n Lună şi-n stele, lluziumul ăsta e o licoare pe care ţi-o dau s-o bei mama sau tata sau prietenii sau duşmanii. În unele momente ale vieţii cînd te cuprind nesiguranţa, teama şi disperarea.
– Mai aştepţi pe cineva?! mă întreabă Bobolina Bobolinelor fandosindu-se. Te ştiu eu! O amănţică de-a ta, recunoaşte! Te-am prins cu cioara vopsită! N-ai venit tu pentru mine, ai vreo gagică magnetică de-a ta! Mincinosule!
Căzutul din stele toarnă gaz peste foc, nemernicul:
– Dar dacă s-a săturat de viaţă?! Îţi spun eu femeie, i s-a urît de viaţa asta! Vrea să-şi ia zilele! Uită-te la el ce mohorît e, ce preocupat! O să se-arunce-ntre stînci să-şi zdrobească sufletul! Şi tu o să-l plîngi nemîngîiată! Zi, femeie, nu-i aşa că e un egoist ? Şi trebuie să vin eu din stele ca s-o spun p-aia dreaptă?! Dac-ar mai trăi şi-un ceas, nu i-ar mai da pace gîndurile! N-ar mai dormi noaptea, s-ar zvîrcoli! îl chinuie gîndul creaţiei, uită-te bine la el! Îi este sete! Ar sorbi toată marea!
A naibii făptură! De cum l-am zărit căzînd prin nori mi-am spus c-o să umble cu matrapazlâcuri. M-am aşteptat să-i ia foc scăfîrlia ţuguiată dar nici pomeneală.
A patra Carte a Codului I.C.A.N
Nici aripi n-are. Călătoreşte de colo colo prin universul plin de universuri fără să-i pese că sunt pe cale să se schimbe enciclopediile. Hoinar, vagabond, panglicar!
Îi stă pe limbă să-mi ceară nişte bani, poate. Să-şi facă de cap prin vreo speluncă să vadă şi el cum e. Sau poate nădăjduieşte să-i dau o ţigară ? Sau să-i sar la picioare să-l venerez? Dacă-l ignor?! Să vezi ce mă foarfecă! Doar ignoranţa e rădăcina tuturor relelor! Nu-i aşa?
Prezenţa Bobolinei mă stimulează. Îmi potenţează ICAN-ul. Mă cocoşesc, vălurindu-mă neâncetat. Îmi dau aere. L-aş încontra puţin pe căzutul ăsta din stele să nu-mi mai citească în suflet, s-o şteargă mai repede.
Aş face poate chiar şi-o faptă vitejească, să-l iau de gît, să-l sfîrtec. Ei şi? O ştiu eu pe Bobolina Bobolinelor, din cartier o ştiu. Păi dacă toată ziulica stau pe sub balconul ei strigînd-o pe nume! Şi ea apare numai în furou, şi-are ochii plini de cearcăne şi mă minte c-a căscat gura la televizor. Ce să vadă la televizor?! Şi-apoi zboară pe deasupra caselor asemenea unui înger. Pe chestia asta m-am contrazis c-un docher, era beat, porcul şi striga în gura mare că Bobolina Bobolinelor-i o curvă şi nicidecum înger. Şi l-am băgat cu capul într-un wc şi-am tras apa să se trezească!
– Am visat c-o să întîlnesc un revizor! zic cu jumătate de gură.
Căzutul din stele spune că-i perfect adevărat şi că dacă depun ceva efort s-ar putea ca într-o bună zi să pot citi în viitor. Sigur că mă ia peste picior, ce, eu pot stăpîni asemenea lui Cîmpul Informaţional Universal?! I-o spun de la obraz şi el se burzuluieşte:
– După voi toţi o să vină revizorul Rozei Imperiale într-o bună zi! Nici nu mai încape îndoială,! Ai gîndit-o, crezi că-i în toate un scenariu prestabilit! Şi asta pentru că tot speri să fii şi tu menţionat pe undeva! Să te ia carAva Avana în seamă! Las’ că vine el revizorul Rozei Imperiale singur, nu trebuie să-l mai cauţi!
Un guraliv! Un neruşinat! Un înfumurat!
Cum s-o săruţi pe Bobolina Bobolinelor cu ăsta drept martor?! Dacă văd un poliţist, zău, o încurcă rău căzutul din stele! Cu poliţiştii nu-i de glumit. Or să-l ia cu duba. Or să-i ia pe toţi cei ca el. Cu duba. Şi-o să rămînem singuri.
Numai eu şi cu Bobolina Bobolinelor. Şi-atunci o să ne căsătorim. O să dansăm pe plajă şi eu o să port papion.
Numai papion! Aşa, ne papionăm în coduri de imagine perverse.
Agăţăm lampioane de stînci. Lampioane japoneze. Şi-o să bem şampanie direct din sticlă. Şi-o să ne facem de cap în toate felurile. Ca şi cum am fi ultimii oameni de pe Terra.
– Eşti un golan! îmi strigă înverşunată Bobolina Bobolinelor. Ia-ţi mîna de pe genunchiul meu. Ce te zgîieşti la mine?! Termină, cu prostia asta a ta, cu visele! Nu te-ai trezit?!
Doamne, cum i-ar mai sta Bobolinei într-un mantou de blană de vulpe argintie!
Şi sub blana asta, ea, toată, goală puşcă! Dacă-mi vînd bine ultima mea nuvelă, o să-i cumpăr o blană pe cinste. Fac pe nebunul:
– Citeam undeva că…
– Să nu începi cu citate! strigă Bobolina Bobolinelor. Am coborît pe plaja să mă ardă bine soarele. N-am chef de aiurelile tale. Înţelegi iubiţel?!
Doamne, mi-a spus aşa?! Oare visez?! Bobolina Bobolinelor mi-a spus chiar iubiţel?!
Căzutul din stele vrea să-mi taie elanul:
– Nu te veseli în van, amice. A mai spus-o şi altora, citesc asta în trecut. Basta, codul de imagine iCAN, ascultă la mine, e o invenţie! Acum să lămurim noi o chestiune. Cu visul tău. Chiar eşti convins c-o să vină vreun revizor?!
E-al meu, l-am prins la cotitură. Îi zic să cerceteze timpul Imaginii, să vadă ce şi cum, să nu-şi facă nici o grijă în privinţa mea. Îmi văd cu singur de visele mele.
– Hei, mă apostrofează Bobolina Bobolinelor, îmi iei soarele, dă-te mai încolo!
A cincea Carte a Codului I.C.A.N
Îi tresaltă sînii ori de cîte ori se răsteşte la mine. Am eu un plan, s-o scot din răbdări. Să ne înjurăm vîrtos. Ca la uşa cortului. Cu cît o să mă înjure măi tare cu-atît or să-i tresalte sînii mai tare.
Căzutul din stele se hlizeşte, se hlizeşte. Oare ce-o fi căutînd pe planeta noastră?! De ce tulbură apele?! Mă ia peste picior?! Dar, n-o să vină revizorul Rozei Imperiale să-l ia şi pe el la rost?! O să vină. Vede el, ehei. O să coboare revizorul Rozei Imperiale ăsta, de-acolo, dintre clădirile purpurii, indigo şi liliachii ale orăşelului nostru. Top, top. Şi-o să ne ia la întrebări vorbindu-ne pe un ton repezit, cîrcotaşul.
– Ia-ţi mîna de pe genunchiul meu! Vreau să mă soresc! strigă, ameninţătoare, Bobolina Bobolinelor, îngerul ăsta de fată.
Dar să fie oare un înger?! Şi eu, prostul de mine, ce mă tot ţin de fustele ei?!
Ce-i tot aţin calea?! Că ea ride de nuvelele mele, mă ia la refec, mă face cu ou şi cu oţet zicînd că-s băutor de cerneală! Dar ce ştie ea sărmana?! Habar n-are ce-nseamnă să te chinui nopţi în şir să storci un cuvinţel, să pui zăbală unui verb sau să lustruieşti un substantiv. Muncă de ocnaş!
– Omule, chiar o să vină revizorul Rozei Imperiale aici, pe plajă?! se interesează căzutul din stele.
– Te pomeneşti că ţi-e frică?! îi rîd eu în nas cuprins de uşurare. Vine el, revizorul Rozei Imperiale! O să-ţi ceară actele! Ce credeai?! Noi, pe-aici, avem acte, capisci?! Te ia la bani mărunţi revizorul Rozei Imperiale ăsta! Ai pungăşit, vei da socoteală! Ai minţit, o să-ţi înmoaie oasele, nu-i de joacă! Ei, ce zici?! Din ce trăieşti, ce gândeşti, astea-s întrebări capitale! Fluieră vânt ce eşti! Faci pe eroul?! Or să-ţi spargă tărtăcuţa! La toţi eroii le-au spart-o, ha, ha, ha! Naivule! Citeşti viitorul?! Dar ia trage-o ochire prin trecut să vezi cum te-apucă tremuriciul! Mai bine şterge-o, ia-o prin teleleu prin universul plin de universuri! Cum vei putea! Ia o fuzee, urcă-te pe-un nor, treaba ta!
A sasea Carte a Codului I.C.A.N
Insul e în dificultate. Se scarpină după ceafă. Oftează. Clipeşte grăbit. Cred şi eu că i s-a înfundat. Altfel cum?! Nu-i mai dă mâna să rîdă. îşi bălăngăne picioarele cocoţat pe dig. Ei, care-i chichirezul lumii dom’le?! Cine-o fi mai tare ? Cine-o fi mai viclean?! Cine-o da mai mult?! Cine-o fi mai curvă?! Ha, ha, ha! Cum mai vrea insul să mă aburească! Dar nu-i merge, sînt cu uns cu toate alifiile! îşi muşcă el buza că se bagă-n treburile mele amoroase cu zmuncita asta de Bobolina Bobolinelor!
Îmi scot ultima cămaşă. Drăcoasa de Bobolina Bobolinelor nici nu mă bagă-n seamă! Dar o momesc eu, ştiu eu ce-i place. O să-i cumpăr vată de zahăr. O s-o dau în tiribombă, n-are scăpare. O duc şi la restaurant, la „Ambasador”.
Lume selectă, toalete şic, îi iau ochii. O s-o duc cu taxiul. Ce crezi?! Şi eu aş scrie ca un turbat şi-aş cheltui toţi banii primiţi pe nuvele cu nebuna asta de Bobolina Bobolinelor! Altfel cum?! Şi dacă mă gîndesc bine o să-l trimit dracului pe revizorul Rozei Imperiale ăsta! De ce să-şi bage nasul unde nu-i fierbe oala?! Ce înţelege el din artă?! Nimic. Chiar dacă are buzunarele burduşite cu cartele, cu diskete, cu biocipuri, ha! N-are decît să se ducă învîrtindu-se! Biletul de trecere în nemurire, asta mă macină pe mine, cred că mă înţelegi! Dacă nu m-aş omorî cu chestia asta atunci, în mod sigur am trăit degeaba.
– Te-nşeli! îmi strigă căzutul din stele.
Hait, îmi citeşte gîndurile! Sau poate minte?! Poate mă ghiceşte după mimica feţei?! Am eu o mimică… Şi Bobolina Bobolinelor îmi dă de capăt!
– Şi de ce, mă rog, mă înşel?! întreb eu plin de trufie.
– Uite-aşa! Şi-acum să-ţi spun care-i chichirezul lumii! Ascultă aici: chichirezul e că ne credem indispensabili!
Şi căzutul ăsta din stele ce aere-şi mai dă! Parcă eu nu ştiam ?
– Gagiilor, îmi luaţi aerul, ia, faceţi paşi! se răsteşte Bobolina Bobolinelor ieşindu-şi din pepeni.
Proasta! Nu vede că ne-a picat pe cap un ins vălurit din universul plin de universuri?! Ce-i nebună?! Cine ştie ce ni se poate întîmpla?! Joaca-i joacă dar dacă se înfurie insul şi ne omoară pe-amândoi?! Poate ne schilodeşte cu laserul ascuns sub haină!
– Pot să jur! strigă căzutul din stele. Asta-i, ne credem de neînlocuit! Ne place să credem asta. Ne dă putere. Dar e o iluzie, puterea nu aparţine nimănui. Poţi să zici că nu-i aşa?!
– Nu zic. Dar pe ce te bazezi?!
– Pe flerul meu.
Rîde Bobolina Bobolinelor să se prăpădească. Cred c-o vedeţi cu ochii minţii!
Are nişte forme! Nişte sîni mari, bogaţi, să-i înnebuneşti cu sărutări!
Oh, Doamne! Dar nebuna asta poate să strice toată treaba, trînteşte ea vreo înjurătură sau, cine ştie, vreo prostie cît ea de mare. Dar parcă-i pasă?! Stă tolănită în nisip şi i se vede sexul prin rochia bine lipită, de trup. Nu se dezbracă ea încă n-are curaj. Dar o s-o facă, vă jur! Taman cînd nici nu te aştepţi şi cu tipul ăsta căzut din stele s-ar putea să ajungem la Adevăr. Am pornit-o bine, zic eu.
A saptea Carte a Codului I.C.A.N
Parcă nu ne mai suspectăm, s-au mai îmbunătăţit relaţiile noastre. Nici el nu mai face chiar aşa pe nebunu’ iar eu parcă nu mai sînt atît. de cîrcotaş. Dar să fiu vigilent! Să mă las păcălit cu atîta uşurinţă?! Cine ştie ce urmăreşte?! Uite-l cum mă priveşte! Crede oare că m-o fi îmbrobodit?! Şi ştii ce zice?! Zice că, în grandiosul scenariu al lumii, nu ne-am întîlnit chiar cu totul întîmplă-tor! Auzi ce-i trece prin cap, fabuloasei noastre ficţionalizări!
– Auzi, mă strigă Bobolina Bobolinelor, chiar crezi că o să vină revizorul Rozei Imperiale ăla?!
– De ce întrebi, iubito?! gînguresc eu plin de emoţie.
– Pentru că l-aş ruga să pună o vorbă pentru mine… Am eu o chestie de rezolvat. Poate mai schimb aerul. Poate mă ajută să-mi schimb ICAN-ul! Să moară alea de necaz!
– Care alea?
– Alea, eh, hai că ştii, ce mă tot anchetezi?!
– Cine te anchetează?! Ce, nu poţi să spui de la bun început că-i vorba de nebunele alea din cartier?!
– Ce-ţi trebuie?!
– Dar îţi sare muştaru’!
– Cum să nu-mi sară?! Ce, mă iei drept o curvă?!
– Am zis eu aşa ceva?!
– Îţi trece prin cap! se răţoieşte Bobolina Bobolinelor. Nesimţitule! Ia-ţi mîna de pe genunchiul meu! Îl chem pe frati-miu!
Căzutul din stele tace, se face că n-aude. Parcă ce-i pasă lui? O s-o şteargă iar hai-hui prin universul plin de universuri, cine ştie pe ce planete! Acum se zgîieşte la marca asta parşivă. Cîte vieţi a pierdut ea! Fără să clipească. Şi cerul a luat o grămadă de vieţi! Ce naiba or fi făcînd cu ele?! Dumnezeu ştie! .
– Vine revizorul Rozei Imperiale! mormăie căzutul din stele aşa, într-o doară.
Mi se strepezesc dinţii. Am minţit doar! N-am avut nici un vis! De ce să pătimesc pentru o biată minciună?! O minciună atît de mică!
– Unde-i dom’le, revizorul Rozei Imperiale ăla, că nu-l văd?! strig eu cuprins de înfrigurare.
– Uite-l colo, pe faleză! Încearcă să coboare spre noi! Cu bătăturile lui însă o să-i fie cam greu! zice căzutul din stele.
– De unde ştii că are bătături?! întreb surprins.
– Ştiu. Eu le ştiu pe toate.
– Cum ? Nu cunoşti Totul?!
– Totul?! se miră căzutul din stele. Nicidecum!
– Eşti un gargaragiu! îl apostrofez cuprins de ciudă.
– Aiurea!
– Doar atîta ai de spus?! Adică eu şi cu Bobolina Bobolinelor nu merităm puţin respect?! – – – Faci aşa şi-aşa cu noi?! Ne iei peste picior?!
– Lasă-l dragă în pace.! strigă Bobolina Bobolinelor împăciuitoare. Dacă omul se simte bine aşa tu ce vrei acum?! O să vă luaţi la bătaie, parcă văd! Şi vine revizorul Rozei Imperiale! Valea!
A opta Carte a Codului I.C.A.N
Unde s-o mai ştergi?! Revizorul Rozei Imperiale aproape c-a ajuns în dreptul nostru, dragă.
Ne tot face semne vesele cu mîna. Nici nu-i trece prin scăfîrlie că tocmai ne-a picat un vizitator extraterestru pe cap. Ce să ştie el?! Uită-te numai ce mutră are!
Gălbejită! Smochinită! Pîrţîită! Şi degetele-i sînt galbene de-atîta fumat!
Fumează ţigări de foi, se dă mare! Are o haină model ’21 şi tot răsfoieşte nişte dosare. Din mers. Să nu piardă timp. Să fie eficient.
– Noi doi ne-am mai întîlnit! zice privindu-mă pe deasupra ochelarilor săi cu ramă de argint.
Bobolina Bobolinelor, nesimţita, tace mîlc, nici nu se gîndeşte să-mi ia apărarea! Altminteri are o gură! Tace chitic, nu-mi sare-n ajutor! Ce-i pasă, eu sînt în cauză!
– Şi iată-ne din nou faţă-n faţă! cîrîie revizorul Rozei Imperiale rînjind.
– Nu cred. E o confuzie la mijloc! Vă înşelaţi. E un vis, cu siguranţă.
– Mi se pare sau nu eşti mulţumit că ne reîntîlnim?! spune revizorul Rozei Imperiale bîţîindu-se.
– N-aş crede.
– Tot nesigur! Tot nesigur! Îmi cunosc eu oamenii, scriitorii, agenţii, politicienii şi curviştineleeeeee bobolineeee!
Ia stai nenişorule, urlă în mine glasul raţiunii, ia stai! Dar cine-mi e revizoraşul ăsta?! Ce vrea de la mine?! Loviturile de bici ale conştiinţei mă trezesc la viaţă.
– Ei, ia să vedem, oftează revizorul Rozei Imperiale răscolindu-şi hîrtiile, CD-urile, matricele vălurite şi văluritoare. La rubrica „Simboluri” ce avem?! Deci dumneata lucrai cu… mediu marin! Frumos. Foarte frumos. Lucrai cu meduze din alea perverse care erau nişte simboluri ale luptătorilor ICAN? Reîntoarcerea la natură! La oceanul primar! Dar să. trecem mai departe…
– Nu trecem nicăieri! strig eu nestăpînit.
– Puţină disciplină, ce naiba!. şopteşte, blînd, revizorul Rozei Imperiale scobindu-se, nesimţitul, în nas.. Concluziile le vom trage la urmă aşa cum se cade cu orice ficţional care se respectă! Să continuăm cu simbolurile. Ia să vedem ce urmează, aha, regimul diurn, calul alb, licorna, cădeerea cetăţii ideale, cruciadaaa…!
– …?!
– Am spus cal alb!
Căzutul din stele se foieşte pe dig, ar da să intre-n vorbă. Bă, îmi vine să-i strig, ia-ţi tălpăşiţa. Dar el nici vorbă! Cască gura la ticălosul de revizor, să vezi cum se ia de el!
– Trebuie să-mi predai toate simbolurile astea! rînjeşte revizorul Rozei Imperiale plin de satisfacţie. Gata, s-a sfîrşit, nu mai ai nevoie de ele!
– Cum vine asta?! Cum să le predau?! Nici nu erau pe inventarul meu!
– Atunci e foarte grav! Trebuie să dai o declaraţie!
Şi nebuna de Bobolina Bobolinelor a amuţit. Nici nu se sinchiseşte de necazul meu. O să i-o spun eu de la obraz. Cum să laşi aşa, la greu, un biet scriitor! Dar ce, ea nu vede că-i de rău?! Ne-a sărit pramatia de revizor în cîrcă!
– Aşa, aşa! Să nu uităm cele şapte ambiguităţi! trebuie să le predai, n-ai încotro. Aceste forme de luptă sînt perimate.
– S-o crezi tu! strigă înverşunat căzutul din stele.
A noua Carte a Codului I.C.A.N
Revizorul Rozei Imperiale se întoarce spre el, îşi aşează mai bine ochelarii şi, privindu-l surprins, întreabă:
– Dumneata! Dumneata ai vreo obiecţie?! Eşti cumva arondat la mine?! Ia să mă uit puţin prin dosare! Uite, le am pe toate aici! Eu nu le-am ars, nu le-am pierdut ca alţii! Eh, sînt un riguros, un meticulos de felul meu! Nici o grijă.
Căzutul din stele s-a albit, zău aşa, dragă domnule Meduzon. Să vezi cum se pierde cu firea un extraterestru parcă nu ţi-e la îndemînă!
Iar Bobolina Bobolinelor se hlizeşte, ticăloasa!
– Nu te găsesc! Nu te găsesc dom’le magneticus! se agită revizorul Rozei Imperiale. Dar după glas, da, da, după glas pari să fii arondat la mine! Las’ că te găsesc imediat prin dosarele astea! Dar dumneaei?!
– Bobolina Bobolinelor e cu mine! Şi-i arondată la altcineva! strig eu cu glasul gîtuit de emoţie.
– Se poate, se poate.
– Sigur că se poate! strigă aiuritul ăsta care tocmai a căzut din stele.
– Uite, parcă ăsta-i dosarul dumitale! Curios, n-ai fotografia pe care o cere legea. Hm. Dar nu-i posibil! Dumneata n-ai nume?!
Şi revizorul Rozei Imperiale se bate cu palmele pe genunchi. Apoi strănută.
– Dumneata, cel numit, hei, trebuie să-mi predai toate răspunsurile!
– E imposibil!
– Dom’le, ştii ce?! Cu mine să nu te joci! N-ai nume, n-ai! Dar trebuie să-mi dai ascultare altfel e de rău! Uite, dumnealui, scriitorul, magicianul, consilierul de imagine tot o să facă aşa cum zic eu! Fă bine şi dă răspunsurile încoace.
– Dar nu mai sînt bune! Nu mai sînt potrivite! se apără căzutul din stele. S-au şi prăfuit. Am nevoie de altele!
– Ştii ceva?! Mă oblig să apelez la mijloace neortodoxe! O să sun să vină poliţia! Or să te lege fedeleş! Şi dacă întreci măsura, te ducem la casa de nebuni! Să fie clar, simbolurile trebuie predate, sînt perimate!
Eu aproape că-mi ies din sărite. Vine ramolitul ăsta de revizor şi se bagă-n treaba noastră! Dar cine-i dă dreptul?! Are vreo împuternicire?! La urma urmei de ce să nu mă răzvrătesc?! Simbolurile rămîn aceleaşi, o veşnicie!
E onoarea mea în joc! Zic:
– Cred că e vorba de o confuzie regretabilă!
– Dumneata să nu te amesteci! Vezi că te afli drept în colimator! Gata, te-am însemnat! Cam repede te repezi în braţele libertăţii de expresie! Ehei, lasă, lasă!
– Ce vrei dom’le?! mă rostesc gata să-l iau în unghii.
Nu-i pasă, îşi cercetează dosarele, fişierele, matricele. Întreabă:
– Să mi se spună ce nume are dumnealui!
A zecea Carte a Codului I.C.A.N
Mie-mi sare ţandăra. După ce că nu prezintă vreo împuternicire scrisă, revizorul Rozei Imperiale ăsta mai e şi înfumurat! I-aş trage două peste scăfîrlie să-i meargă fulgii! Paştele mamii lui de porc împuţit!
Căzutul din stele s-a speriat, nu-i convine c-a fost înghesuit, zice:
– Chiar că n-am nume! Nici măcar o poreclă! Eu de-abia am venit şi nu s-a gîndit nimeni să mă numească! Cei fără nume sînt sortiţi morţii?!
Revizorul Rozei Imperiale, oarecum speriat de întorsătura lucrurilor, asudat, încearcă să-şi repare prostia fără de margini:
– Stai dom’le că-ţi găsim noi un nume. Şi pe urmă vedem noi şi cu răspunsurile alea ce-o fi, le mai ajustăm un pic. Unele nu mai sînt de actualitate!
– Sînt încă, şopteşte, molatec, insul.
Hai că nu-i mai înţeleg, mă burzuluiesc eu în timp ce-mi caut prin buzunare un simbol pe care cred că l-am pierdut ieri. O să-i dau o mamă de bătaie şi Bobolinei ăsteia că ne pierdem vremea pe la plajă cu tot felul de vîntură-lume. Că mai bine ne-am duce să luăm masa în oraş, la vreun restaurant de lux, ha, ha, ha!
– Şi totuşi am nevoie de un nume! strigă căzutul din stele luînd-o la fugă spre capătul digului. Eu, dragă domnule Meduzon, ţine cont, mă precipit, strig după el, să-mi sară inima din piept:
– Un’te duci dom’le?!
El, nici nu vrea s-audă, nici nu-i trece prin minte să-mi răspundă. Revizorul Rozei Imperiale, matracucul, vrea să-mi şoptească ceva, e speriat de moarte, eu i-o tai scurt:
– Şi dumneata, revizorul Rozei Imperialee, înfumuratule, dai buzna aşa! îmi iei mie simbolurile? Ia-le, dom’le, găsesc eu altele, lumea oricum e-n plină schimbare! Mă descurc eu, îl voi găsi pe Dumnezeu! Asta-i nebunia existenţei, să-l găseşti! Ce, nu ştiai revizorul Rozei Imperiale?! Dar cu nenumitul ăsta din stele ce-ai avut dom’le?! Nici nu era botezat! Ei?!
– Să nu care cumva să se-nece! strigă revizorul Rozei Imperiale cuprins de disperare. Să-l supraveghem!
– Nu mai urlaţi! se răsteşte Bobolina Bobolinelor. E cel mai bun înotător! A traversat Canalul Mînecii, Gibraltarul şi Bosforul!
A dracului putoarea! Vrea să mă facă gelos. Nici n-o iau în seamă. Ne toarnă numai minciuni sfruntate. Ehei, cum se mai bagă unde nu-i fierbe oala, femeia asta parşivă!
O iau la fugă. pe digul încins de soare. Revizorul Rozei Imperiale gîfîie în urma mea. Aproape plînge de speriat ce-i. Aşa-i trebuie, matracucul!
– Îl vezi dom’le?! strigă revizorul Rozei Imperiale ştergîndu-şi lacrimile cu mîneca hainei.
Tîmpit mai e! Abia îi pâlpâie ICAN-ul, gata, gata de sfârşit. Cum să-l văd pe nenumitul căzut din stele, marea-i netedă, un val nu mişcă, nimic nu se zăreşte. Locu-i pustiu, nu se-aude nici un glas.
– Nu-i dom’le! strig.
– Nu-i?! cîrîie revizorul Rozei Imperiale. Dom’le, ăsta era întreg la minte?!
– Era, dom’le, era!
– Dar nume avea?! sîsîie revizorul Rozei Imperiale frîngîndu-şi degetele.
– Acum are, dom’le, sigur are un nume! Asta-i, orice lucru are un nume, înţelegeţi?!
Acesta fiind jocul nostru vălurit şi văluritor, dominaţia centrului asupra periferiilor nu este pentru noi o problemă de geometrie în domeniul imaginar. E mai mult o chestiune de relativitate. Tocmai de aceea am imaginat un revizor năuc cotrobăind prin imaginile vălurite pe care le descoperim în imensitatea câmpurilor magnetice plutind de colo, colo fără rost.
Dar poate că ICAN este Calea. Cotrobăind prin codul nostru de imagine ICAN, înjghebăm noi enciclopedii, noi istorii ficţionale. Noi îl animăm pe Împăratul Ogawa şi-l descriem în structuri descriptive măiastre pe celebrul Petra Petronius.
Punem la cale noi războaie de imagine împotriva serviciilor secrete din alte lumi. Noi imaginăm aceste servicii secrete spre deliciul nostru şi noi arestuim fiinţa în conspiraţii şi absconse.
Noi construim ICAN-ul spre deliciul mulţimilor.