Am visat intr-o zi sa fiu copil de floare: sa am tulpina, frunze si petale si, mai cu seama, sa fiu parfumat. Dar n-am gasit aroma mai imbietoare pentru nasucu’-mi carn, decat cel din bujorii pe care-i aveam in obrajori.
Apoi am vrut sa fiu copil de pasare: sa am doua picioare si doua aripi falfaitoare, sa zbor pe unde nu pot sa cobor. Dar penele de zburat nu-mi sunt mai de folos decat acele pene de scris povesti imparatesti.
Pe urma am incercat sa fiu copil de izvor: sa am susurul rece si sa fiu plin de pestisori. Dar cantecul ce mi l-am auzit in zori era mai cristalin si spunea mult mai multe din putin.
Si m-am gandit atunci ca Dumnezeu m-a dat parintilor ce-i port in suflet ca sa fiu EU. Copil balai, cuminte dar si iute, glumet si buclucas, si curajos si nataflet si cam poznas. Cu nasul carn, bujori in obrajori ca sa-i miroase si sa mi-i sarute mama-n zori, cu ochi de flori, cu pene cu penite colorate pentru desene nastrusnice si minunate, c-un zambet si un cantec dulci ca mierea albinutelor ca sa-l gusti, fara sa musti, in roua diminetilor, ca pe un… pusti.
Ioana-Roxana Chiriac
