Din „Profetul”, de Kahlil Gibran
„… Atunci Almitra zise: Vorbeste-ne despre Iubire!
Iar el isi inalta capul privind multimea si o tacere adanca pogori peste toti. Apoi, cu voce mare, incepu:
Cand Iubirea va face semn, urmati-i indemnul
Chiar daca drumurile-i sunt grele si prapastioase,
Si cand aripile-i va cuprind, supuneti-va ei,
Chiar daca sabia ascunsa-n penaju-i v-ar putea rani,
Iar cand va vorbeste, dati-i crezare,
Chiar daca vocea-i ar putea sa va sfarme visurile, asemeni vantului din miazanoapte care va pustieste gradinile.
Fiindca, precum Iubirea va incununa, ea trebuie sa va si crucifice. Precum ea se ridica pana la inaltimea voastra, alintandu-va ramurile cele mai fragile carea freamata in lumina soarelui,
Tot la fel va razbate pana in adancul radacinilor voastre,
Zdruncinand inclestarea lor cu pamantul.
Asemeni snopilor de grau, ea va secera.
Va treiera pentru a va decoji
Va vantura spre a va curata de pleava.
Va macina pana la inalbirea fainii.
Va framanta pana ajungeti foarte supusi,
ca apoi sa va harazeasca focului sau si sa puteti deveni painea sfanta la ospatul divin.
Toate acestea vi le va da Iubirea pentru ca astfel sa puteti cunoaste tainele inimii si astfel sa deveniti o parte din inima Vietii.
Dar daca, stapaniti de teama, veti cauta doar tihna si placerea dragostei,
Atunci e mai bine sa va acoperiti goliciunea si sa iesiti din treierisul Iubirii
Spre a va intoarce in lumea fara anotimpuri, unde veti rade, dar nu cu intreaga voastra bucurie si unde veti plange, dar nu in toate lacrimile voastre”.