Pentru ca ultimul material la rubrica “Social” viza capitolul “invatamant”, evidentiind lacune concrete ale acestuia, am sa continui pe aceeasi linie, aducand in prim-plan un caz concret ce reflecta cum nu se poate mai bine dezbaterile pe aceasta tema, de pana acum.
Incep cu scuzele de rigoare pentru faptul ca reduc tot ceea ce voi expune la… un simplu caz, desi “cazul” implica un tanar extraordinar, care, sunt convinsa, se va constitui intr-unul (INCA UNUL) din creierele care vor parasi aceasta tara.
Motivul?
Aberatiile care troneaza in legislatia in vigoare, in criteriile de punere in aplicare a acesteia si nu in ultimul rand – incompetenta unora….
Este vorba de Claudiu Necula. Un tanar (student, acum) din Iasi, ale carui “patanii de pe bancile scolii” nu-s deloc de ignorat (desi cred ca nu e o situatie singulara).
Problemele lui Claudiu au inceput odata cu nasterea sa: o nastere grea, prin forceps, avea sa aiba drept consecinte necesitatea purtarii ochelarilor inca din.. primele zile de viata; cu dioptrii foarte mari.
Ochelarii aveau sa se constituie intr-un complex pentru Claudiu. Un complex care il facea sa se izoleze de colegi, sa devina introvertit…
De o inteligenta sclipitoare, el evita sa dea raspunsuri la ore, de vina fiind… timiditatea sa…
Astfel, scoala primara, gimnaziul i-au pus lui Claudiu urmatoarea eticheta: nivel intelectual mediu.
Nici un profesor (cu exceptia celui de engleza) nu a binevoit sa-l descopere pe adevaratul Claudiu.
Opinia profesorilor ajungea la parinti, determinandu-i pe acestia sa se.. indoiasca (nu de putine ori) de capacitatea reala a copilului lor. Fapt ce nu a ramas fara consecinte. Cand a fost vorba de alegerea unui liceu, Claudiu a optat pentru informatica (pasiunea sa). Dar parintilor le-a fost teama. S-au indoit de propriul copil, ascultand profesorii, care nu-i dadeau nici o sansa.
Au optat pentru ramanerea fiului lor la acelasi liceu.
Greseala? Dumneavoastra veti decide, urmarind firul povestirii in continuare.
Profesorii au ramas cu aceeasi perere despre Claudiu, bineinteles.
Mai ales profesoara de informatica, care prefera teoria pura in ale informaticii, aplicabilitatii. Iar atunci cand Claudiu ii adresa cate o intrebare (ce se dovedea incuietoare pentru doamna profesoara), intrebare care ii aparea in timpul pregatirii sal individuale (acasa, singur, la calculatorul personal), era catalogat drept impertinent, cu intentie de a o pune in incurcatura….
A ajuns in clasa a XII-a.
Claudiu – un tanar plin de incredere in sine acum, constient de valoarea sa, plictisit de teatrul jucat de unii profesori (atat de slabi si ca actori si ca specialisti), a solicitat un indrumator (fictiv) pentru a participa la olimpiada de informatica. A fost refuzat.
Se ambitioneaza. Se pregateste singur: un film documentar despre Hitler, realizat impecabil, titrat in limba engleza.
S-a inscris singur la faza judeteana. A fost singurul neinsotit de “indrumator”.
Claudiu obtine locul intai la faza judeteana. Vrea sa mearga mai departe.
Nici acum profesoara nu-si iese din albie. Mai mult, are curajul de a se “impauna” in fata parintilor lui Claudiu ca meritele ii apartin exclusiv.
Succesul i-a dat si mai multa incredere lui Claudiu. Isi perfecteaza proiectul si merge la faza nationala. Tot singur: doamna profesoara se imbolnaveste subit (in realitate ii era rusine sa-l insoteasca pe Claudiu. Ii era frica de .. eventualul esec).
Claudiu obtine tot locul I. si la etapa nationala a olimpiadei de informatica. Filmul ii este solicitat de diversi profesori de istorie din tara, precum si pentru biblioteci, muzee…
Felicitat de colegii si profesorii din intreaga tara, participanti la concurs, pe Claudiu avea sa-l astepte un adevarat calvar la intoarcerea in … propria scoala.
Profesoara de informatica a dorit, bineinteles, sa-si insuseasca meritele ce i se acorda unui cadru didactic indrumator in asemenea situatii, dar Claudiu a refuzat.
Cum “a trecut” el prin bacalaureat si alte probe specifice perioadei, e lesne de inteles.
Cert este ca totul a trecut. Desigur, lasand un gust destul de amar.
Acum Claudiu este student la AC in Iasi. A fost un examen greu, dar rezultatul a fost excelent (obtinand note mult mai mari decat la bacalaureat). Face totul cu o pasiune iesita aproape din comun.
Singura sa amintire “placuta” din liceul pe care l-a frecventat 12 ani este, dupa cum marturiseste, momentul cand iesea pe poarta scolii…
Iar singurul sau vis – acela de a pleca din tara cand va absolvi facultatea…..
Adriana,
povesti ca asta sunt destule si sunt toate interesante.
Uite o alta: un coleg de-al meu de generatie, la liceul din Brad, era tare bun la matematica. Profa, care facea greseli in clasa, excedata de observatiile lui, l-a invitat la tabla sa tina el lectia. A si tinut-o!
Urmarea? A fost exmatriculat din liceu, nevoit sa se mute la un altul.
Pana la urma, eroul nostru a terminat informatica la Bucuresti si azi are probabil cea mai tare firma de programare din Romania.
Morala? Nu trebuie sa ne pese prea mult, caci ghiocelul reuseste intotdeauna (daca e ghiocel) sa strapunga stratul de zapada.
Toate cele bune,
Nea Marin
Nu cred ca principiile spartane se aplica aici. E vorba de modul in care societatea trateaza inteligenta – ca pe un pariu in propriul ei viitor.
Stephen W. Hawking, tratat pe post de ghiocel din asta care ar fi trebuit sa se descurce singur, nu ar fi fost ceea ce este azi.
Ma surprinde, Mariane (Nea Marine) modul in care propui o inductie bazata pe un (una bucata) exemplu fericit. Stiu ca iti place dezbaterea si contrazicerea, si-am sa te las in pace in general, pentru ca nu cred ca are rost sa descurajam diversitatea de opinii, bazate pe realitate sau „trase de par”. Dar oare nu suntem constienti cate minti briliante sunt strivite in Romania de o societate care pune pret pe smecherie si lingusenie?
Prietenul tau care are acea firma tare, poate ar fi fost azi in locul lui Adrian Nastase, daca societatea l-ar fi tratat cum se cuvenea.
Stefane,
de data asta ne contrazicem copios (eu ma bucur de fiecare data cand am ocazia de-ami apara pozitia, caci fac un mic exercitiu de compunere).
Nimeni nu afirma ca e bine ce se intampla in cazurile astea exceptionale (in general, copiii excelenti sunt sprijiniti). N-am facut-o nici eu.
Exemplul tau cu S.H. nu e cel mai potrivit, caci S.H. era deja o stea in ridicare pe firmament cand a fost lovit de boala pe care o stim. Nu mai era de mult la o scoala publica, era la Cambridge, cu doctoratul aproape gata, lucrand cu marele Penrose. Dar sa trec peste asta.
In ecuatia succesului cel mai are „coeficient” ca sa-i spunem astfel e determinarea individului in a reusi, in a-si atinge visul.
Cunosc multi insi care put de talent, dar care n-au reusit sa faca absolut nimic pentru ca le-a lipsit perseverenta. Daca asta lipseste, nu-i nimic de facut. Eroul nostru de la Iasi? O are, asa ca nu-mi fac griji in privinta lui, va reusi, el e un ghiocel.
Exemple am o sumedenie (esti nedrept cand scrii ca fac inductie bazata pe un singur exemplu). Marele Galois, marele italian Tartaglia, care a descoperit formula radacinilor de gradul trei
(cazut in cap in copilarie, nimeni nu dadea doi bani pe el, dar a perseverat si-a reusit sa intre in istorie, era pe la 1600, cand nici nu existau scoli publice, cum exista acum), prietenul meu H.K. Du, refugiat vietnamez, carat saci cu spatele-n port in Hong-Kong, cu doctorat in IT de la Rice, exemplele mele sunt nenumarate.
Si ca sa te edific complet, uite reversul, o poveste la care eu tin mult de tot si care demonsteaza fara putinta de tagada ca eu am dreptate.
1986: in primul meu an de asistent la mate, in Timisoara, „culeg” un student care ramasese repetent in anul I. Lucrez cu el 5 ani si reusesc in final sa-l scot *cel mai bun din intreg anul V de cercetare*. Fain, nu?
Ei bine, amicul meu s-a pierdut cu desavarsire: n-avea „ghiocelul” in el. Si asta, in ciuda faptului ca i-am oferit tot ce mi-a fost la indemana, timp de cinci ani.
Stii cine cred eu ca au ghicelul in ei? Din proprie esperienta: studentii obraznici, cei care-ti raspund in doi peri, cei independenti.
Sa stii ca eu ma consider inainte de toate educator, abia pe urma cercetator. Niciodata nu scriu in necunostinta de cauza cand e vorba de propria mea meserie.
Sunt eu indignat de atitudinea scolii referitoare la ghiocelul din Iasi? Sunt. A scrie insa ca sunt indignat nu-mi sta in fire. E mult prea banal, iar mie daca-mi repugna ceva, e banalitatea.
Dar, Stefane, cum zicea si U. Eco (pe care-l stimez nespus, ca e un om tare destept si plin de bun simt), ce rost are sa scrii ceva de genul „nu e bine sa iei droguri”? Sau ” nu e bine sa ucizi”? Pai pe astea le stie toata lumea. Eu, cand scriu, incerc sa pun probleme. Incerc sa scriu materiale care sa suscite discutii. Vad ca am si reusit.
Toate cele bune, Nea Marin
Ce o fi psihicul?
Kant ar fi spus ca sufletul uman nu poate fi cunoscut.Prin urmare psihologia nu este posibila ca stiinta.Exemplele redate de autoare si comentatori confirma afirmatia lui Kant.
Marx ar fi spus ca daca necesitatea sistemului social ar fi impus-o indivizii respectivi ar fi fost scosi din anonimat si valorificati de colectivitate.
De fapt daca nu stim ce este omul putem face actiune educativa?