De ce nu pot sa tac si sa astept, atata vreme cat INTELEG ca limbajul este atat de sarac, bun pentru a vorbi despre lucruri, dar atat de insuficient pe masura ce te intorci spre sine, spre linistea sufletului?
De ce nu pot pune in cuvinte ceea ce am intalnit?
De ce nu pot sa inteleg ca lucrurile cele mai semnificative raman nerostite, pentru ca nu cunoastem indeajuns limbajul tacerii?
De ce nu pot sa nu cer nimic, ci doar sa astept in liniste, acea sincronizare de la inima la inima, constienta fiind ca ceea ce este important se comunica numai sub aceasta forma?
De ce nu pot sa invat arta de a ramane in liniste impreuna cu cineva care este inundat de adevar, fericire, frumusete… dar nu le poate spune?
De ce nu vad lucruri atat de evidente?…..