“Fã-te, suflete, copil
Si strecoarã-te tiptil
Prin porumb cu mot si ciucuri,
Ca sã poti sã te mai bucuri….”
Tudor Arghezi
Unul din paradoxurile vietii este acela cã atunci când suntem copii, ajungem sã ne plictisim de copilãrie; ne grãbim sã crestem, iar apoi… tânjim sã fim din nou copii …
Sufletul, însã, rãmâne pentru eternitate – suflet de copil.
Ca o lege a compensatiei parcã, ajungem sã avem propriii nostri copii, pentru ca prin ei, copilul din noi sã reînvie, sã-si poatã deschide aripile.
Haideti sã patrundem in lumea lor… În lumea copiilor… Mãcar pentru o clipa!
Ce vom gasi in noua rubrica? Incercari de a raspunde la cateva intrebari:
De ce sã nu ne considerãm bãtuti la cap cu întrebãrile, uneori chiar rãutãcioase ale progeniturilor noastre?
De ce sã fim gata sã rãspundem la orice întrebare gen “cât de departe sunt stelele”, sau “ de ce nu cad oamenii care locuiesc în partea de jos a pãmântului”… sau “de ce trebuie sa merg la culcare?”, “de ce au elefantii trompã în loc de nas”, “de ce mustele pot merge pe tavan?”
De ce este important sã spunem povesti? De ce sã ne facem timp ca seara, aplecati asupra copilului nostru, zâmbind linistiti, sã dãm un farmec aparte dormitorului, citind copilului nostru o poveste?
Suntem gata sã vã recomandãm, sã creãm povesti sau sã vã îndemnãm sã vã puneti propria imaginatie la treabã!
Cum sã ne învãtãm copiii sã facã economii, sa aiba rabdare?!! Cum sã-i motivãm în acest sens??
Ce asteapta copiii cel mai mult de la parinti?
“Universul Copilãriei”, o rubricã unde noi toti – pãrinti si copii, bunici si nepoti, dascãli si discipoli – vom putea pune întrebãri si primi rãspunsuri; vom putea propune, sugera, sfãtui, ajuta, adopta solutii; vom putea împãrtãsi impresii, (ne) vom spune povesti, vom cere ajutorul si îl vom astepta (sub o anumita formã, oricum el va veni); vom face cunoscuti copii cu merite deosebite si în timp îi vom stimula, ne vom bucura împreunã pentru faptul cã bebelusul tãu, cititorule, a fãcut primii pasi, ne vei spune care e povestea lui preferatã si ce mâncare îi place sã-i gãtesti…
Nu vã promitem valori absolute, nu ne batem cu pumnul în piept cã suntem unicii care spunem astfel de lucruri. Din contra. Se poate ca altii sã o facã mult mai bine decât noi (vom recomanda periodic alte site-uri, destinate exclusiv copiilor, pãrintilor).
Scopul nostru este DOAR de a fi ÎMPREUNÃ; sã intrãm, chiar si pentru câteva momente, în Universul Copilãriei, descoperindu-i culorile.
Minunata aceasta idee cu rubrica UNIVERSUL COPILARIEI. Felicitari Adrianei NAZARCIUC, pentru articolul cu continut realist, sensibil, obiectiv si cu sperante: m-a înduiosat si m-a „obligat” sa-mi fac o
introspectie a copilariei mele… care reprezinta o „întoarcere în timp” cu multi, multi ani în urma…copilarie care însa a ramas înregistrata pentru tot restul vietii, în „ordinatorul meu cerebral” si care sper sa nu fie „virusat”. În zilele noastre, copiii aproape ca nu mai au copilarie. De ce? A cui e vina? Raspunsul documentat, promit ca-l voi transmite în aceasta rubrica de mare interes si necesitate, deoarece UMANITATEA este la o RASCRUCE DE VÂNTURI, iar BALANTA se înclina mai mult spre negativ, decât spre pozitiv. Am sa încerc sa scriu un mesaj a ceea ce a FOST si ceea ce a mai RAMAS din copilarie, prima parte a vietii unei fiinte ce a luat contact cu lumea exterioara. În acest SECOL al VITEZEI, PROGRESULUI si LIBERTATII TOTALE NELIMITATE, aproape ca aceasta copilarie mult visata, este pe cale de disparitie, în detrimentul societatii si al umanitatii.
Copilaria este ceva nemaipomenit, dar dupa cum stim cu totii aceasta perioada a vietii devine din ce in ce mai scurta. Intrebarea este de ce. Un raspuns pe care l-ar da marea majoritate a copiilor este acela
ca „asa mi-au zis parintii ca trebuie, trebuie sa cresc mai repede”. Intr-un fel acesta este adevarul, deoarece copiii aud din ce in ce mai des din partea adultilor ca trebuie sa se maturizeze daca vor sa razbata in viata. Poate acesta e si adevarul, dar totusi ar fi cazul sa vedem
ce face aceasta viata cruda din noi: nimic mai mult decat sa ne rapeasca din frumusetile vietii. Viata a devenit atat de complicata si trece pe langa noi atat de repede incat e aproape normal sa vezi copii de 5-6 ani cu mentalitatea unuia de 7-8. In stilul de viata rapid ce il ducem copilaria nu prea mai are importanta, din pacate.