Nimic din ce am putea spune in acest spatiu nu poate fi cu adevarat transcendent daca nu incercam sa privim evenimentele care ne incojoara cu toata profunzimea si flexibilitatea mentala de care suntem in stare (multa sau putina), chiar in detrimentul obiectivitatii.
Daca acceptam teoria sistemelor in toata complexitatea ei si o adaptam lumii inconjuratoare, vom descoperi usor ca indivizii sunt sisteme care formeaza sisteme mai complexe numite societati, care la randul lor sunt baza sistemelor nationale si in ultima instanta, a mareului sistem numit “omenire”. Daca natiile sunt sisteme unitare, alcatuite din oameni, ca elemente functionale, atunci putem spune ca si ele, ca si indivizii, sufera de boli “spirituale”, tot felul de neuroze, nebunii, dezechilibrari si sindromuri.
Din ce in ce este mai la moda teoría “inteligentei emotionale”, al carei principal reprezentant este Daniel Goleman, ca o incercare de a explica motivul pentru care unii oameni au “succes” (orice ar intelege ei prin acest termen) iar altii sunt nefericiti si, in cazurile cele mai grave, ajung la sinucidere. Din punctul de vedere al inteligentei emotionale, omul trebuie in primul rand sa aiba capacitatea se a-si folosi emotiile in mod adecvat diferitelor situatii din viata si abia pe urma sa aiba norocul de a fi intelectualmente inteligent. Acelasi lucru poate fi spus, din punctul meu de vedere, si despre natii. Hans Morgenthau, punand bazele realismului politic, a descris “caracterul national”, ca acel set de caracteristici ale unui popor, care determina cele mai multe aspecte politice, culturale si economice. Din punctul meu de vedere, acest “carácter” nu este ceva static, ci se modifica cu timpul, consecinta imprejurarilor.
Romania este una din acele tari care trec printr-o “criza existentiala” in care nu mai exista un control adecvat al comportamentului national. Este de ajuns sa fii in vizita in spatiul mioritic, ca sa-ti dai seama ca boala n-a abandonat organismul Romaniei. Cu ochi straini deja, am privit uimita atitudinile oamenilor, care in loc sa mearga inainte, merg din ce in ce mai mult inapoi. Romania a fost intotdeauna tara campionilor de olimpiade mondiale la matematica si fízica, tara culturii si a educatiei de cel mai inalt nivel. Dar ce se intampla cu atitudinea? Aceasta “capacitate intelectuala” nu numai ca a inceput sa fie in urma in legatura cu noile exigente mondiale, ci a lasat la o parte ceva poate si mai important: valorile morale. Boala coruptiei, lehamitea, superficialitatea, ura de rase, ura de clase, si alte „boli” asemanatoare provin de la circumstantele in care se cufunda tara, ca lipsa de oportunitati, foamea, lipsa sperantei si incapacitatea de a intelege libertatea ca un mediu pentru a ajunge la bunastare prin munca cinstita si profesionalism. Daca am fi sa comparam tara cu un individ, am spune ca este un copil maltratat care se razvrateste impotriva lumii in propiul sau detriment. Aceasta este o trasatura a tuturor tarilor subdezvoltate (cultural sau economic) si este un mare pacat ca tara noastra, pe care o iubim si dupa care tanjim din tari straine, tara care stim ca este superioara multora din punct de vedere intelectual, artistic si cultural, care nu poate iesi din aceasta “criza existentiala”. Ura apare ca un ingredient indispensabil al vietii cotidiene si in acest ritm, aderarea la Uniunea Europeana va fi un numai dureroasa, ci si indoielnica.
Cred sincer ca numai prin reeducarea noilor generatii in sensul unei adevarate etici, iesirea sin cercul vicios al saraciei, precum si prin adaptarea psihologica a tineretului la imprejurarile economice mondiale se va putea vorbi de o Romanie Libera, in viitor.