Actor de prim rang, caracter puternic si om de o amabilitate, cultura si intensitate rare, Victor Rebengiuc ma primeste in garderoba sa de la Teatrul Bulandra din Bucuresti. Suntem inaintea unui spectacol el este pe jumatate machiat cu pudra, pe jumatate imbracat in costumul de teatru, pe jumatate grabit si totusi rabdator – pe de-antregul.
– Stimate domnule Rebengiuc cum va simtiti in “lumea noua” inceputa pentru romani in decembrie ’89. Sunteti dezamagit? Inselat in asteptari? Sau dimpotriva?
– Ma simt evident dezamagit. Ma simt evident inselat in asteptari si nu ma simt deloc dimpotriva. Ma simt impotriva! (Ride.) Si lucrul asta cred ca este cat se poate de evident. N-am de ce sa fiu multumit, pentru ca lucrurile nu merg bine. Nu merg deloc asa cum ne inchipuiam noi ca ar putea sa mearga, cum speram ca ar putea sa mearga. Uite maine plec la Timisoara pentru comemorarea sau aniversarea Proclamatiei de la Timisoara, celebrul Punct 8, care nu s-a aplicat… Asta e. Nu mai stiu ce sa raspund la intrebarea asta.
– Vorbiti-ne despre rolurile pe care le-ati jucat recent
– Ce sa spun: ca sunt niste roluri pe care le-am jucat cu mare placere, care sunt pe drumul acela pe care mi l-am fixat eu catre marea performanta, care reprezinta, si ele, niste trepte. Am avut norocul sa intalnesc un regizor deosebit, Juri Gornovski, un rus care a ajuns asa, intimplator la noi, si ce a facut a facut minunat: “Unchiul Vania” de Cehov si “Casatoria” de Gogol si un al treilea spectacol, in care joaca Mariana Mihut cu Ion Caramitru, “Sorry” se numeste – niste piese pe care le-as putea numi etalon deoarece sunt facute cu foarte mult profesionalism si cu un geniu artistic deosebit. Este regizorul care a stiut sa ne conduca foarte bine, in general toti actorii care jucam in spectacolele lui am izbutit niste creatii deosebite, inspirate si indrumate de el si suntem foarte fericiti. In teatru. In film, la fel, am avut bucuria sa lucrez cu Lucian Pintilie intr-un film care se numeste “Nichi Ardelean colonel in rezerva” – care a avut premiera la Paris, e o coproductie, si a fost foarte-foarte apreciat in Franta, a avut cronici extraordinare si a fost distribuit in toata Franta. Am primit vesti de la prieteni rasfirati prin diferite orase ale Frantei, care-mi spuneau. “Domnule am vazut filmul in care joci…”.
– Ce ati putut spune prin aceste interpretari unui public zbuciumat si derutat, chiar chinuit adesea si totusi cu mare respect si admiratie fata de teatru si fata de “artistul pentru eternitate” numit Victor Rebengiuc?
– Domnule…, ma rog, in general laudele ma fac sa ma simt prost pentru ca nu prea stiu sa reactionez la ele. Ce am putut si ce am dorit sa spun este ca teatrul n-a pierit, ca este o arta perena, ca Romania are inca valori deosebite in cultura, in teatru in mod special si in film… si ca nu avem nici un fel de motiv sa fim pesimisti in privinta viitorului teatrului si filmului romanesc. Joaca in aceste piese si filme de care vorbeam, impreuna cu mine si tineri actori care sunt extraordinari si muncesc cot la cot cu noi, generatia mai virstnica, cu aceleasi rezultate, pentru ca sunt bine indrumati, ei facind parte din acea plamada de artisti buni care poate fi usor modelata.
– La cine va referiti in mod special?
– La Andreea Bibiri, la Ioana Macaria, la Antoaneta Zaharia, la Serban Pavlu, la Ionel Mihailescu, la Razvan Vasilescu, la Horatiu Malaele si inca multi altii.
– Ce se intampla, in opinia Dumneavoastra, cu filmul romanesc? Are viitor in conditiile comerciale de azi? Va sosi oare timpul cind din nou vor fi pline salile care proiecteaza filme cu Victor Rebengiuc? Si vor fi filme, chiar vor fi filme noi cu Domnia Voastra?
– Cinematografia…, in conditiile acestea noi, in conditiile firesti, cand ea ar trebui sa inceteze sa mai fie un instrument de propaganda pentru regim si sa fie sustinuta financiar in acest scop – ar trebui sa devina ce e normal sa fie: o industrie. O industrie in care se investeste si din care se scoate profit. Profit care sa poata fi reinvestit din nou in alte productii cinematografice. Deocamdata forta noastra economica, a romanilor, e scazuta, daca nu chiar foarte scazuta, atat de scazuta incat aproape nici nu se vede, asa ca ramine tot statul care sa subventioneze filmul, in masura in care poate, in care dispune de ceva bani si, evident, cu toate malversatiunile care urmeaza de aici. Adica cine sunt cei care impart banii?! Ati vazut? S-au intors dinozaurii cinematografiei comuniste, ceausiste! Sunt din nou la conducerea cinematografiei! Ei isi impart intre ei banii, filmele. Rar scapa cite unul, tanar, care sa faca un film, si rar scapa cite un scenariu bun, pe care lucreaza un Pintilie. In ceea ce priveste umplerea salilor la filmele la care joc eu – asta n-a prea fost niciodata. Imi aduc aminte ca filmele romanesti rulau cu salile goale la vremea lor. Erau multe filme proaste, filme de comanda, filme propagandistice. Acum, de curand, s-au reluat niste filme romanesti la televiziune care au creat o vilva si un interes incredibil printre spectatori, revazind niste actori in epoca lor de tinerete, cind aratau altfel decit acum, nu erau atit de prabusiti, ci erau tineri si frumosi iar acum lumea se minuneaza si zice: “Ia uite domle, astia au fost odata tineri si frumosi…”. Sa speram ca va veni momentul in care se va putea investi si nu se vor face numai filme comerciale. Ci de arta.
– Acesti “dinozauri” despre care ati vorbit cine sunt?
– Pei cine sa fie?!! Sergiu Nicolaescu, Blaier, Dragan, Muresan, Saizescu. Astia au revenit! Au revenit! Sunt din nou la conducerea cinematografiei si fac ei ce vor.
– In curand impliniti 72 de ani. Stim ce ati realizat in acest lung rastimp pe tarimul artei, stim ca sunteti “condamnat” la nemurire. Ce mai sperati sa adaugati la o opera desavirsita dar – sperand din suflet – deloc sfirsita?
– Mi-am spus deseori, repet si acum: telul meu este sa ajung un actor mare. Tot ce pot sa spun este ca ma aflu pe acest drum, nu am ajuns la capatul lui si il rog pe Dumnezeu sa-mi dea sanatatea necesara pentru a putea parcurge distanta care a mai ramas pina la implinirea acestui vis al meu.
A consemnat Simion Buia, 2004, Teatrul Bulandra, Garderoba.