ACUM.TV

Articolul colegului Sebastian Buhai despre colaborarea elitelor m-a impresionat favorabil, si nu cred ca sunt singurul care l-a citit cu placere. Intr-atata, incat mi-am propus sa ofer la randul meu spre reflectie o idee pe aceeasi tema, in atentia putinilor dar foarte apreciatilor cititori ai portalului nostru.

Cred ca dorinta de colaborare se naste mai ales din starea de siguranta de sine pe care o au anumite persoane, elite sau nu. Iar teoria pe care o avansez este ca in Romania (fara a dori sa fac din ea un caz izolat pentru ca acelasi lucru se intampla pretutindeni) oamenii continua sa fie nesiguri mai mult decat in alte tari, fie ca fac parte dintre elite, fie ca nu. A colabora, a avea capacitatea de a functiona intr-o retea de persoane si de a contribui, atunci cand este necesar, participand nemijlocit la cresterea sau regenerarea acesteia, e o calitate cu totul speciala, care lipseste celor nesiguri pe ei iar in mediile viciate de impostura are toate sansele sa fie complet absenta.

Cauzele pentru care sunt nesiguri pe ei chiar cei ce ar trebui sa fie lideri de opinie si conducatori in societatea romaneasca sunt multiple. De unde sa incep? Am convingerea ca decizia care a facut cel mai mult rau Romaniei de la schimbarea de regim incoace a fost cea de mentinere a persoanelor implicate in activitatea de politie politica in functii-cheie economice, administrative, informationale. Nu spun o noutate: aceste persoane, animate de un asa-zis „nationalism autentic” (eu ii numesc uneori „batrani amanti ai… patriei”, dar intre randurile lor sunt deja multi tineri), au franat in permanenta initiativa privata si legislatia favorabila investitiilor, pentru ca bunurile statului sa ramana in proprietatea statului cat mai mult timp. In lipsa unei vieti autentice care sa pulseze in ele, aceste bunuri s-au transformat, ca sa zicem asa, din “structuri metalice” in… “fier vechi” (unele fiind alcatuite initial chiar din “otel” de buna calitate…) A fost momentul in care national-securismul, nederanjat de nici una dintre administratiile care au avut puterea dupa 1989 (nu cumva in miezul acestei administratii au fost de fapt tot timpul aceiasi „batrani amanti”?), si-a improprietarit reprezentantii cei mai fideli printr-un sistem de coruptie deloc sofisticat. Cate dintre aceste bunuri sunt sau vor fi administrate responsabil, cu simt gospodaresc, avand o sansa sa dea de lucru unor elite si sa le dea siguranta de sine (oferita in primul rand de o situatie materiala decenta) si cate vor fi vandute ca “fier vechi”, dupa ce au fost adjudecate la licitatii cvasi-secrete pe sume de nimic? Mi-e teama ca nu prea multe. Aproape fara exceptie, cei care ar putea administra cauta fie locuri de munca in strainatate (mult sub calificarea lor) fie posturi la firme straine in Romania, deci speranta lor este ca in continuare sa aiba loc o privatizare reala – intelegand prin asta venirea la conducerea entitatilor care produc bunuri si servicii a unor persoane care au expertiza in acele bunuri si servicii, si nu expertiza in mita, coruptie si oportunism politic.

In acest proces elitele au ramas de o parte. Elitele au adoptat o atitudine de salon frantuzesc in loc de o atitudine de antreprenoriat american. Liderii de opinie au inceput sa discute verzi si uscate si sa vrea mai degraba sa se auto-admire pe micile ecrane decat sa se implice in mecanismele reale, social-economice.
In afara de cauzele pecuniare, elitele Romaniei contemporane sunt nesigure si datorita sistemului de valori care continua sa promoveze mai usor pe cei dispusi la compromisuri decat pe cei care intr-adevar se pricep la ceva. In aceste conditii, de ce sa colaborezi cu un coleg daca esti nesigur de loialitatea lui? Poate ca el chiar se pregateste… sa-ti bage discret “un cutit in spate”, deoarece intr-o societate care nu creaza decat noutati exhibitionistice si de mahala cererea de elite este foarte redusa… si un specialist mai putin reprezinta o sansa in plus pentru un altul, mai lipsit de scrupule.
Colegul, daca nu e vreun inalt functionar, de exemplu ministru sanatatii, ca sa aiba acces la documentatie si servicii speciale de traducere pentru a plagia, fura si el mai modest, pe plan local.

In fine, un alt motiv al nesigurantei unora (si ma voi opri aici) este legat de sentimentul lor ca detin cine stie ce piatra filozofala pe care nu trebuie s-o dea din mana cu nici un pret. In articolul sau, aparut anterior in aceasta rubrica, Sebastian puncteaza foarte bine aspectul. Nici o descoperire stiintifica majora, nici o realizare de exceptie nu mai este posibila fara colaborare. Degeaba exista idei ilustre, daca ele nu pun copiilor o paine pe masa, daca nu sunt testate, daca nu se incearca valorificarea lor. Cu alte cuvinte, daca nu exisa CURAJ.

Dintre toate problemele pe care le au de nu colaboreaza si nu sunt uniti, oamenii de calitate din Romania ar trebui sa reflecteze de fapt doar la aceasta mentionata la sfarsit. Sa incerce sa aiba mai mult curaj. Poate chiar sa accepte mana pe care le-o intindem unii dintre noi din afara tarii, in particular din partea RLIV, incercand sa realizam o unitate care, speram, intr-un numar de ani va face o diferenta. Mentin ceea am spus de atatea ori: Romania nu poate fi vindecata doar din interior.

De fapt, spun: nici noi, cei din afara, nu ne vom vindeca de sentimentul vinovatiei de a va fi lasat pe cap cu hotii si mincinosii care se stiu, vazandu-ne de viata noastra in lumi civilizate si stabile, nici voi nu va veti vindeca de ei doar cu forte proprii. M-as bucura sa fiu contrazis mai ales in legatura cu a doua afirmatie, dar de realitate, nu prin simple cuvinte. Si mai mult m-as bucura daca am gasi cai de a lucra impreuna.

Acest articol a fost publicat miercuri, 15 septembrie 2004 la rubrica Romania.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.