In contextul actual al Romaniei, in care avem de-a face cu intreprinderi de stat care au creante asupra altor participanti economici, multe din acestea aflandu-se intr-un grad mai mic sau mai mare de necolectibilitate, idea de a crea portofolii de obligatiuni garantate de creantele respective, putandu-se adauga indulcitori (credit enhancements) furnizati de companii de asigurari locale, ar putea duce la interesul unor fonduri financiare straine de a se implica in private equity in Romania, cu speranta ca in schimbul acestor participatii, fondurile respective fie vor putea castiga locuri in consiliile de administratie ale intreprinderii respective, fie statul roman ar putea acorda o parte din actiunile unor intreprinderi care sunt in proces de privatizare in schimbul unor astfel de pachete de obligatiuni, conform exemplelor recente din China, in care fonduri straine de investitii au fost recompensate de guvern cu participatii minoritare in intreprinderi in curs de privatizare, ca urmare fondurile respective implicandu-se in managementul intreprinderilor in vederea unor ulterioare cotari de la bursa, lucru care implicit a avantajat atat intreprinderile cat si tara respectiva. In contextul unei piete globale anemice anul trecut, aceste cotari au constituit sarea si piperul ziarelor financiare consacrate, si in multe cazuri au fost supraofertate. Intrebarea care se ridica este de ce ei si nu noi.
Aceste CDOuri ar putea contribui la refinantarea operatorilor economici, si totodata ar contribui la fluidizarea eventualelor blocaje financiare.
Desi teoriile financiare moderne afirma ca suma separata a componentelor unei intreprinderi nu poate valora mai mult decat intreprinderea respectiva, in cazul intreprinderilor care au domenii de activitate multiple, aceasta relatie nu mai este valabila, vezi si dorinta recenta a unor intreprinderi de a se concentra asupra activitatilor primare, iar unitatile care se ocupau cu activitati secundare devenind obiectul unor fuziuni sau absorbtii, de multe ori de success.
Acest fapt este adevarat si in cazul unor intreprinderi vazute ca dezastre (vezi unele intreprinderi de stat din Romania), care insa detin creante ale unor clienti bine situati.
In acest caz, procedeul este de a infiinta o companie separata care sa puna in bilant creantele respective si nimic mai mult, inregistrand pe partea de obligatii o datorie catre intreprinderea mama. Aceasta companie va fi o companie cu durata limitata, avand ca singur obiect de activitate derularea operatiunii respective. Compania separata va emite ulterior obligatiuni, investitorii urmand sa primeasca cashflowurile creantelor respective direct, mai putin un comision de administare.
Riscul de faliment al intreprinderii secundare va fi minim, aceasta contrastand de multe ori fata de riscul de faliment al intreprinderii mame. De obicei aceste SPVuri (Special Purpose Vehicles) sunt cotate foarte bine de intreprinderile de credit rating, iar structurarea de catre specialisti a unor creante diferite in pachete individuale, variindu-se riscul de credit proportional cu dobanda oferita, a facut ca aceste CDOuri sa fie vanate in ultimii ani de catre investitorii mai sofisticati.