In lumea civilizata, munca onesta si eficienta este platita corect si face ca viata sa nu fie o insiruire interminabila de „generatii de sacrificiu”Articolul “Eu la ce ma pricep?”, de Adriana Petrescu (aparut la rubrica Editorial, la 27 aprilie 2004), este, in cea mai mare parte a lui, foarte bun. Spre final insa scartaie. Desi nu o afirma explicit, pare sa indice o solutie (foarte) simpla la o problema extrem de complicata. Ceea ce, desigur, este posibil: in istoria umanitatii exista numeroase exemple celebre de dileme spinoase la care solutia care s-a dovedit castigatoare a fost una socant de simpla, in detrimentul formulelor sofisticate. Si este si foarte placut: autorii solutiilor genial de simple raman in memoria colectiva la loc de cinste, si pe deplin meritat.
Revenind la solutia indusa in finalul articolului mentionat, autorul pare sa sugereze ca daca incepem „sa invatam sa muncim cu eficienta”, noi cei din Romania ne vom putea „gestiona viitorul nostru si al familiilor noastre”. Dar acelasi autor nu precizeaza daca trebuie sa facem aceasta la nivel individual (asa s-ar putea crede, la o privire superficiala), sau la nivelul unei mase critice a societatii romanesti AFLATE IN ROMANIA.
Raspunsul este ca la nivel individual nu foloseste. In momentul in care ai invatat sa muncesti cu eficienta – in Romania gasindu-te – ai o mare problema. Descoperi, eventual cu uimire, ca in Romania munca eficienta nu se plateste. Cred ca nu este necesar sa explic – fiind de domeniul evidentei pentru cei carora se adreseaza aceste randuri – afirmatia ca in Romania munca nu se plateste. Si, atunci, dorinta de a emigra – macar pentru o vreme (pana cand in Romania va exista o masa critica de oameni care vor sti sa munceasca eficient) – devine aproape irepresibila. Dar unde sa emigrezi? Si, mai ales, cum? O solutie ar fi Canada, care insa este cam departe (a se citi costisitoare, daca vrei sa iti vizitezi, des, prietenii sau rudele, eventual cu sanatatea subrezita, care au ramas in Romania). Statele Unite cu „loteria vizelor” se afla la fel de departe. Unde mai pui ca nu depinde tocmai de tine sa castigi la loterie. Cam acestea ar fi caile „extrem” de legale si corecte (poate si Australia si/sau Noua Zeelanda). Tarile Uniunii Europene (UE) insa au grija sa se puna la adapost de forta de munca din rasaritul Europei, chiar si dupa integrarea in UE a tarii de provenienta a aspirantului la emigrare, impunand o perioada de tranzitie in aceasta privinta, de pana la sapte ani. Si mai sunt apoi „formulele” de emigrare – de la cele vadit nelegale (macar la inceput), pana la cele in care poate ca nu este incalcata o lege anume dar care sunt fundamental incorecte bazandu-se pe afirmatii false si pe compromisuri cel putin stanjenitoare situandu-se la limita legalitatii. Nu imi propun aici un manual despre cum se poate (totusi) emigra din Romania post-decembrista, asa ca ma voi rezuma la a enumera cateva sintagme binecunoscute de cei preocupati de problema: „viza turistica, urmata de ramanere si dupa expirarea vizei”, „reglementarea statutului”, „cerere de azil politic”, „persecutie politica”, „azil economic”, „casatorie de coniventa” etc. Lucrurile sunt de notorietate – cine nu a vazut filmul Green Card cu Gerard Depardieu ar trebui sa repare aceasta lipsa. Culmea este ca, in film, emigrantul pleaca din Franta, tara care ar putea fi considerata un paradis pentru aspirantii la emigrare din Romania.
Pe de alta parte, sa incerci sa influentezi – ca individ – crearea, in Romania, a unei mase critice de oameni care stiu sa munceasca eficient ar fi o utopie. Probabil din acest motiv autorul lasa lucrurile neclare in final si nu ne spune cine trebuie sa invete sa munceasca eficient: omul, sau ansamblul societatii romanesti DIN ROMANIA?
Concluzia ar fi ca, in acest caz, nu exista o solutie simpla la o mostenire traumatizanta, acumulata pe parcursul unei jumatati de secol.
Si se mai poate spune ca barierele puse de tarile dezvoltate in calea aspirantului la imigrare, care ar vrea sa se stabileasca si sa munceasca eficient acolo dar nu are drept de munca, au o contributie serioasa la mentinerea unui nivel scazut de salarizare in Europa rasariteana. Care, in cazul Romaniei, atinge niveluri de-a dreptul jenante: este realmente foarte greu sa numesti media de circa 175 de dolari SUA lunar „salariu”, si sa nu rosesti. Este la fel de adevarat ca fiecare stat are dreptul – juridic, nu si moral – sa puna ce bariere vrea in calea imigrantilor potentiali. Efectul insa este ca, neexistand concurenta intre mai multe state care sa aspire sa cumpere munca eficienta a romanului DIN ROMANIA, el nu si-o poate vinde DECAT Romaniei (a se citi: in Romania). Cu alte cuvinte, Romania are un MONOPOL asupra lui. Daca statul monopolist este unul esentialmente corect – sa spunem, Slovenia – va crea un sistem in care salariile platite (si de catre stat si de firmele private) sa fie decente. Daca, in schimb, statul monopolist este unul fundamental CORUPT – Romania fiind undeva in fruntea listei de exemple – mentine un sector de stat cat poate de amplu, cu asa-zisele salarii cat mai mici cu putinta si cu impozite si alte costuri pe salariu aberant de mari. Piata muncii functioneaza, iar rezultatul este ca firmele particulare intra imediat in „jocul” statului, care este angajatorul dominant de pe piata, si ofera si ele „salarii” ridicol de mici, PENTRU CA SE POATE si omul nu are incotro. Chiar si firmele straine inclusiv companiile multinationale, desi acorda salarii substantial mai mari decat media Romaniei, la o analiza atenta sunt angrenate in acelasi joc. Pentru ca evolueaza pe aceeasi piata a muncii. In mod tipic, acelasi angajat, cu aceleasi abilitati si eficienta, primeste de la o multinationala in Romania un salariu de circa 7 – 25 de ori mai mic decat ar primi tot el de la aceeasi multinationala daca s-ar duce si ar lucra intr-o tara dezvoltata. Unde insa nu se poate duce, caci nu are drept de munca.
Interesanta privire de ansamblu. Sa inteleg ca monopolul Romanilor pe Romani fac salariile atat de mizerabile. Asta inseamna un alt lucru groaznic: ca va trebui sa ne scoatem noi pe noi din galeata in care suntem. Ca va trebui, odata si odata, sa punem mana pe lopata. Pentru ca daca nu munceste nimeni eficient pentru ca nu se merita ajungem ca nimeni sa nu lucreze. Vorba celor din Catavencu „Iti dai seama, daca eram popor mai harnic, ce mai furau astia de pe urma noastra?”. Si sa nu uitam ca daca nu face nimeni nimic, ce chestie, nu se va intampla nimic.
Interesant cum reminiscentele celor 50 ani de „comunism” sunt mai adanc inradacinate tocmai in mentalul celor care striga mai tare impotriva fostului „sistem”…Care „drept la munca”, stimabililor ? Cel garantat de Constitutia Republicii Socialiste Romania ?
Dreptul la munca nu exista intr-o o societate bazata pe piata libera, unde avem doar o oferta de munca, eventual acceptata sau nu. E vreun drept la munca in Constitutia USA ? Sa fim seriosi… Cei care cunosc fie si partial situatia de la nivelul societatii americane cunosc sintagma ” patronul X (sau compania Y) MI-A DAT de lucru…” De aici si eternele si penibilele lamentari ale romanilor (in exclusivitate, dintre cei ce stau in tara si ard gazul prin birouri…), cum ca nu ar fi platiti CUM TREBUIE. Cine stabileste CAT TREBUIE ? Statul, desigur, care nu ne da la toti cate un salariu gras ?!!!! (vezi Conu’ Leonida…) Doar piata, stimabililor, doar piata. In USA angajatorul iti ofera un salariu pe care esti liber sa il accepti sau nu. E dreptul tau sa ceri cat mai mult, e dreptul lui sa iti ofere cat mai putin, ACESTA E MOTORUL PROFITULUI inteles si acceptat fara resentimente reciproce. Cand ti-ai gasit un loc de munca mai bine platit (fie si cu 5 centi mai mult pe ora), patronul e primul care te felicita pentru asta (eventual, iti ofera 6 centi mai mult, daca poate si vrea…)
Inca o observatie: faptul ca in Slovenia sau aiurea salariul mediu e (mult) mai mare decat cei 175 USD de aici este pur si simplu expresia faptului ca acolo se munceste mai eficient si patronul respectiv isi permite sa plateasca aceasta suma si sa mentina PROFIT. Dar, ca de obicei, incercam sa dam vina pe altii (tot in spirit caragielesc, pe guvern, desigur, care nu obliga o companie multinationala sa plateasca de 10 sau 20 ori mai mult). Isi pune oare cineva intrebarea daca o asemenea companie nu ar prefera IMEDIAT sa se mute aiurea, in alta tara, cu toate consecintele de rigoare ?
In sfarsit, as atrage atentia ca o dilema e o situatie cu AMBELE rezolvari nefavorabile. In consecinta, mai consultati DEX-ul si lasati Demagogia si Abureala (D.A.)…Am vazut deja cum a functionat…
Sorin Mugur Dumitrescu descrie o imagine cunoscuta a situatiei salariale romanesti, care nu trebuie deplansa de vreme ce romanii ofera o calitate a muncii extrem de redusa fata de Occident. Rasplata e pe masura. In Vest se lucreaza cu certitudine de 10 ori mai mult si mult, mult mai bine, iar fiecare individ in parte poarta raspunderea si garantia muncii sale. In Romania – nimeni! Micul sau marele furt e firesc la romani, precum lipsa accentuata de civilizatie. Exista, desigur, nenumarate exceptii.
In “strainatate” salariile sunt mai mari si pentru ca sindicatele vegheaza asupra structurilor politice, cenzurand drastic eventualele ilegalitati, respectiv incalcarea drepturilor elementare ale omului. In Romania nu exista sindicate, iar asa-numitii presedinti de sindicate sunt oameni lipsiti de cunostinte juridice, de stil, de personalitate, de posibilitatea de a tine discursuri plauzibile intr-o perfecta limba romanesca. Sunt dezorganizati, precum tara. Si nu rareori corupti, precum tara. In mod normal sindicatele ar trebui sa aibe ziare proprii, posturi de radio, purtator de cuvant care sa vorbeasca perfect 5 limbi straine, sediu elegant, caracter si eleganta spirituala. Are cineva asa ceva in Romania? In Germania are!
Desigur, se poate emigra. Ma intreb daca romanul ar lucra mai constiincios “dincolo”? Si daca ar fi mai curat si civilizat? La propriu si la figurat.
In strainatate munca si faradelegile se platesc. In Romania e mult mai “avantajos”: nimic nu are pret si pe nimic nu se pune pret.
Incepeti sa munciti, doamnelor, domnisoarelor si domnilor, de dimineata pana seara, 60 de ore pe saptamana, cinstit si onest, ca in Occident, si apoi veti primi ce vi se cuvine: un salariu onorabil. Serios!
Altfel materialul e scris impecabil.
Simion Buia