Născut la Dragomireşti, judeţul Maramureş (24 octombrie 1947).
Poet, eseist, jurnalist, promotor cultural.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Societăţii Scriitorilor
Francofoni şi al Asociaţiei Ziariştilor Români.
Preşedinte al Cenaclului Literar Baia Mare
şi al Asociaţiei Scriitorilor din Baia Mare.
.
Balada omului simplu
Stau în mijlocul vostru
ca un turn cu ceas
la care în graba voastră
nu vă uitaţi deloc
doar într-o dimineaţă
de nu mai sunt la locul ştiut
auziţi cum bate-n pieptul vostru
o inimă mai puţin.
Poezia
Arta de a înşira soladaţii
cu puştile bine încărcate
în cel mai perfect lanţ de trăgători
ca duşmanul să se convingă
de frumuseţea pierderii
celei mai importante bătălii
ale sale.
Apa
Poetul moare-ntotdeauna după război
cu tratatul de pace ieşit din buzunare
generalii îl ucid tocmai bine
să nu mai existe dubii că mai e cineva
pe câmpul de luptă,
sângele lui necesar ca apa sâmbetei
spală toate păcatele noastre
la defilare să fim
strălucitori şi cu cizme de rouă
în picioare.
- Născut la 9 sept. 1936 în Leleiu, jud. Sălaj.
- Debutează cu poezia „ Eminescu-2000” în Revista “Clipa” în Los Angeles, California,în 2001.
- Publică relativ regulat în Revista Clipa, în română, poezii, scurte proze, esseuri, începând cu 2000.
- Publică poeme în engleză în situl www.poetry.com al International Society of Poets. Câştigă şase „Editor’s Choice Award” pentru materialele publicate în acest site. Devine membru al acestei societăţi în 2001, Certificate Laureate al acesteia în 2002 si Distinguished member în 2003.
- Publică poeme în română în revista electronică „RESPIRO „.
- Publică în 2003, 2004, 2005 si 2006, 2008, 2010, grupaje de poeme în română în revista „Origini Romanian Roots”.
- In 2002 devine membru al Societatii Scriitorilor si Artistilor Romani din America- “LITERART XXI”.
- I se publică în 2001, 2002, 2003, 2004 şi 2005, poezii în engleză în şase volume de antologie de poezie contemporană americană, apărute sub îngrijirea International Society of Poets.
- I se publică în 2003 poezie în antologia „ Theatre of the Mind” la editura Noble House, London, U.K.
- In 2003 îi apare prima carte de poezie, „Bună Dimineaţa, America”, la Editura Criterion Publishing House, Georgia, USA. Aceasta carte va primi si premiul de poezie al societatii Literart XXI in 2004.
- În 2004 devine „Graduated Freelance Writer” al Institutului Thomson
- In 2004 îi apare un al doilea volum de poezie, „Leuştean pentru America de Nord”, la Editura Paralela 45- Romania.
- În 2004 publică la Editura „iUNIVERSE, Inc.” în USA, volumul de poeme în engleză, „Master and Servant”
- Începand cu 2004 publica poezie în română, concomitent în siturile www.poezii.biz, www.romanialibera.com (www.acum.tv), www.timpul.ro, www.poezie.ro
- La sfarsitul lui 2006 ii apar 12 poeme in volumul antologic "Timpul Rana Sangeranda-Poeti Romani in Lumea Noua" la Casa de editura Criterion Publishing condusa de scriitorul Gabriel Stanescu, sub redactia Prof. Stefan Stoenescu.
- Incepand cu 2006 publica in revista literara on-line “Bocancul Literar” in situl www.bocancul-literar.ro.
- În august 2007 îi apare al patrulea volum de poezie "Dealul galben" la casa de Editură LULU.com, USA.
- În decembrie 2007 îi apare primul volum de proze scurte "Gardul Pustiul dintre noi" la Casa de Editură LULU.com, USA.
- În ianuarie 2010 îi apare al cincilea volum de poezie, "Cerşetorul de Timp" la Casa de Editură LULU.com, USA.