La capătul patului, martor otrăvit, cutia albă fără capac.
În ea se aruncă siringile uzate, tampoanele, fiolele sparte.
Din când în când mă trezesc.
Nu am ce face.
Le număr în gând, le aranjez pe mărimi, pe culori.
Fereastra mă priveşte încruntată ca o babă chioară, şi tace.
Uşa scârţâie sinistru.
Un val călduț se strecoară-n salon,
Mohorât ca privirea unui ochi cu albeaţă.
„Fetelor, dar aici e un frig de hrubă.
Băiatului ăstuia o să-i îngheţe şi puţinul suflet rămas.”
– Ei, cum ne simțim azi, tinere domn?
– Domnule doctor, pastilele galbene îmi provoacă greaţă.”