Presedintele Parlamentului, Marian Lupu, exercita interimatul functiei de Presedinte al Republicii Moldova ope legis (prin puterea legii), fara a mai fi necesara consumarea unei proceduri parlamentare speciale. Aceasta interpretare vine in consonanta cu principiul asigurarii continuitatii exercitarii atributiilor de sef al statului. Prin urmare, Presedintele Parlamentului devine automat Presedinte interimar.
Potrivit art. 91 din Constitutia Republicii Moldova, dacă funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova devine vacantă sau dacă Preşedintele este demis ori dacă se află în imposibilitatea temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de Preşedintele Parlamentului sau de Primul-ministru.
Din economia articolului 91 din Constitutie, Presedintele Parlamentului exercita interimatul functiei de Presedinte al Republicii Moldova ope legis (prin puterea legii), fara a mai fi necesara consumarea unei proceduri parlamentare speciale. Aceasta interpretare vine in consonanta cu principiul asigurarii continuitatii exercitarii atributiilor de sef al statului. Prin urmare, Presedintele Parlamentului devine automat Presedinte interimar.
Potrivit art. 135 alin.(1) lit. f) din Constitutie, Curtea Constitutionala urmeaza sa constate circumstantele care justifica interimatul functiei de Presedinte al Republicii Moldova. Astfel, din interpretarea gramaticala a textului constitutional, deducem ca atributia Curtii este de a constata o circumstanta sau o situatie si nu de a hotara asupra acesteia. Prin urmare, avizul emis de Curtea Constitutionala are un efect declarativ si nu constitutiv, deoarece Curtea este chemata sa constate existenta unei situatii nascute anterior sesizarii. Avizul Curtii nu “da nastere” interimatului, ci doar confirma existenta acestuia. Daca s-ar merge pe ideea ca interimatul ia nastere la data emiterii avizului Curtii Constitutionale, atunci s-ar incalca principiul continuitatii exercitarii atributiilor de sef al statului, statuat in termeni imperativi in art. 91, ajungandu-se la situatia in care, intre data intervenirii vacantei functiei, demisiei sau imposibilitatii temporare de exercitare a atributiilor si data constatarii existentei acestor circumstante prin avizul Curtii Constitutionale,sa existe un vid de putere la nivelul sefului statului, lucru nepermis intr-un stat de drept.
In consecinta, normele din Codul jurisdictiei constitutionale, recte art.38 alin.(2) lit. c) coroborat cu art. 63 lit. d), prin care se statueaza ca pentru constatarea circumstantelor ce justifica interimatul functiei de Presedinte al Republicii Moldova, Parlamentul trebuie sa adopte o hotarare, semnata de Presedintele Parlamentului, sunt contrare spiritului Constitutiei. Urmand logica acestor texte, se poate ajunge la situatia absurda in care o majoritate conjuncturala constituita in Parlament ar respinge o astfel de hotarare, ceea ce inseamna crearea pe cale artificiala a unei situatii de vid de putere, intrucat, nefiind adoptata hotararea respectiva, nu poate fi sesizata Curtea Constitutionala pe taramul art. 135 alin.(1) lit. f). Pe cale de consecinta, Curtea nu ar putea emite avizul care ar urma sa constate existenta circumstantelor care justifica interimatul functiei de Presedinte al Republicii Moldova, fapt ce ar duce la un blocaj institutional.
De lege ferenda, se impune modificarea Codului juridictiei constitutionale in sensul atribuirii Presedintelui Parlamentului dreptul de sesizare a Curtii Constitutionale pe taramul art. 135 alin.(1) lit.f), fapt ce ar duce la punerea in acord a acestor dispozitii cu spiritul Constitutiei si ar evita situatiile de blocaj institutional.
In concluzie, Presedintele Parlamentului asigura automat interimatul functiei de Presedinte al Republicii Moldova, in conditiile normei imperative de la art. 91 din Constitutie.