ACUM.TV

Dupa cinci ani de actiuni judiciare, schimbari de directie dramatice, zvonuri si presupuneri, s-a pronuntat verdictul in procesul fostului presedinte al Israelului, Moshe Katzav. Completul de judecata, condus de George Kara, l-a gasit pe Katzav vinovat de doua violuri (savirsite asupra aceleiasi subalterne, in perioada in care era ministru al turismului), de acte indecente, cu utilizarea fortei fizice (o reclamanta din ministerul turismului si alta din timpul mandatului prezidential), hartuire sexuala (doua victime, in perioada prezidentiala), obstructionarea justitiei, cu presiuni asupra martorilor, in timpul anchetei politiei. Conform acestui verdict Moshe Katzav risca pina la 16 ani de inchisoare desi, dupa aprecierile juristilor, tribunalul nu va cere aplicarea pedepsei maxime prevazuta de lege.

E primul caz, in istoria Israelului, in care un presedinte se confrunta cu astfel de delicte grave. Aparat de o baterie de avocati de prima mina, precum Avigdor Feldmann si Tzion Amir ( David Libai a demisionat in prima faza), Moshe Katzav a sustinut, pe toata durata cercetarilor si de-a lungul procesului, ca este nevinovat, insinuind ca reclamantele, presa si anumiti politicieni i-au inscenat aceste acuzari, din interese politice sau din cauza refuzurilor sale de a ceda unor pretentii si presiuni absurde, la limita santajului.

‘Afacerea Katzav’ a inceput de la o alta reclamanta, care i-a fost subalterna la resedinta prezidentiala, dar procuratura a considerat ca declaratiile acesteia sint problematice, iar avocatii apararii pot sa-i demonteze afirmatiile, subminindu-i credibilitatea. De altfel, politia s-a confruntat permanent cu dificultatea de a dovedi veridicitatea acuzatiilor, fiind vorba de versiuni diferite, greu de demonstrat, nesustinute suficient de alti martori, ci doar de circumstante, confruntari si incoerente, iar decizia judecatorilor s-a bazat pe credibilitatea depozitiilor si pe inconsecventa liniei adoptate de avocatii presedintelui.

Prima greseala

Primul pas a fost facut chiar de Katzav, care l-a convocat pe Meni Mazuz, pe atunci consilier juridic al guvernului, pretinzind ca este santajat de o fosta functionara de la Casa Prezidentiala, care cere sa fie reangajata, amenintind ca va dezvalui detalii personale, legate de relatia sexuala pe care ar fi intretinut-o cu presedintele. Desi unii jurnalisti afirma ca, deja de pe atunci, se raspindisera zvonuri care nu puteau fi ignorate, cred ca aceasta initiativa a lui Katzav a fost prima sa mare greseala. Mazuz nu era avocatul sau personal, nu putea musamaliza lucrurile, iar functia sa oficiala il obliga sa-l trimita pe presedinte la politie, sa denunte aceasta tentativa de santaj. De aici evenimentele s-au precipitat in cascada, presa a inceput o campanie suculenta, scotind la iveala amanunte intime care erau departe de a-l prezenta pe Katzav ca pe o victima, dimpotriva.

Dupa multe tergiversari procuratura nu a reusit sa inchege un act de acuzare bine fondat care sa demostreze, deasupra oricarui dubiu, prin argumente solide, vina presedintelui, iar avocatii au izbutit, prin contestarea unor formalitati si prin discreditarea femeilor care il acuzau pe Katzav, sa ajunga la o intelegere cu procuratura; astfel toata furtuna se reducea la citeva acuzatii minore, care nu-l obligau pe inculpat sa-si recunoasca gravele abateri, nici relatiile sexuale cu subalternele sale.

Consilierul juridic al guvernului, prevazind dificultatea de a dovedi acuzatia de viol, s-a vazut nevoit sa accepte acest acord, in urma caruia Katzav s-ar fi ales cu doar 6 luni de inchisoare conditionata, dupa ce ar fi consimtit ca anumite cuvinte, gesturi si mingiieri puteau fi interpretate ca aluzii sexuale, recunoscind cu jumatate de gura ca a depasit, oarecum, limitele impuse de un cod moral potrivit rolului si atributiilor sale. In declaratia de presa Mazuz si-a argumentat decizia de a prefera acordul, recunoscind lacunele unei asemenea hotariri, lasind, insa, impresia ca, in hatisul situatiei, a preferat linia minimei rezistente, considerind ca insasi recunoasterea unor fapte minore e un succes pentru justitia israeliana.

Explicatiile lui Mazuz au fost urmate de un masiv protest in presa si de domonstratii de strada. Aparatul justitiar era acuzat de incapacitate intrucat potrivit unei zicale israeliene ” muntele nascuse un soricel”. Partial, opinia publica ar fi fost satisfacuta: presedintele demisiona, afacerea nu era musamalizata si, chiar daca aparentele indicau alte abateri, justitia isi facea datoria, transmitind mesajul ca nici un cetatean nu este deasupra legii.

A doua greseala

Dar dupa citeva luni, Katzav comite o a doua greseala, se razgindeste si respinge acest acord, pentru ca, din spusele sale, nu ar fi putut sa traiasca in umbra banuielilor continue, cu asumarea unor delicte, fie ele chiar minore, drept care revine la versiunea lui initiala a nevinovatiei si solicita judecarea procesului, pornind de la premisa ca procuratura nu va putea aduce probe concludente in defavoarea sa.

Aceasta schimbare, in dezacord cu sfaturile avocatilor, mizind pe incapacitatea partii adverse si provocind procuratura la o noua confruntare, demonstreaza trufia presedintelui Katzav, desconsiderarea justitiei, incercarea de a mistifica adevarul pentru a salva o imagine deja deteriorata, atit in presa cit si in constiinta populatiei, care realiza ca presedintele nu era, nici pe departe, omul imaculat si manierat, cetateanul numarul 1 al tarii, sinteza unor calitati morale de nezdruncinat. Nici macar victima unor imprejurari nefavorabile. La numai 24 de ani devenise primar, deputat din 1977, apoi ministru al turismului. Ales presedinte in virtutea unor interese de partid, desi fusese un politician lipsit de stralucire, era considerat un om cinstit de majoritatea israelienilor, pina la recentele dezvaluiri.

In Israel, presedentia statului este o functie mai mult protocolara, fara importante atributii de ordin legislativ sau executiv, dar cu valoare de simbol al unitatii nationale.

Desi in ultimii ani Israelul s-a obisnuit cu politicieni corupti, cu ministri care fura din avutul statului si parlamentari care isi vind crezul pentru avantaje materiale, cu toate ca fostul presedinte, Ezer Weizmann, a fost implicat in nereguli financiare care l-au obligat sa demisioneze in 2000, alegerea lui Katzav in functia de presedinte al tarii, in urma unor jocuri politice, in ciuda unui contra-candidat mult superior lui (Shimon Peres), satisfacea macar din punct de vedere moral. Nu fusese implicat in fraude, nu i se puteau reprosa manipulatii de culise si nici compromisuri grave, imbogatire prin escrocherii sau o viata conjugala presarata cu conflicte.

Originar din Iran, emigrat la virsta de 5 ani, tata a cinci copii si bunic, casatorit de peste 40 de ani cu Ghila, locuind in Kiryat Mal’akhi (orasel in dezvoltare, populat de locuitori simpli), Katzav a absolvit Universitatea Ebraica si a avut o cariera politica bogata (fiind ministru al muncii si al turismului), reprezentind o alegere acceptabila, atit pentru patura saraca din Israel (care vedea in el un reprezentant de succes al comunitatii de evrei orientali, desi Katzav nu si-a fluturat originea), cit si pentru restul populatiei. Pe scurt o familie normativa, unita, pastrind traditia, dar fara excese religioase. Desigur, Katzav nu era o personalitate de nivelul altor presedinti din trecut sau cu faima mondiala a lui Shimon Peres, dar era considerat un om placut, politicos, nu stirnea scandaluri, nu lua initiative politice, isi juca rolul in mod corect, fara note stridente, dar si fara impact international.

Schimbarea de macaz, dupa ce acordul dintre procuratura si avocati a fost acceptat de consilierul guvernamental Mazuz, s-a dovedit a fi lipsita de inspiratie. Conform recentelor declaratii ale avocatului Avigdor Feldmann, acest pas nu a lasat procuraturii alta solutie decit sa inainteze capetele de acuzare cele mai grave, incluzind violul, desi in intelegerea prealabila fusese exclus din ecuatie. Aceasta a ingreunat sarcina procurorilor, dar si a avocatilor, nevoiti sa gaseasca dovezi care sa sprijine decizia lui Katzav (care a demisionat in 2007, dupa citeva aminari) si sustinindu-i, din nou, nevinovatia, ca si cum acordul prestabilit nu ar constitui un compromis acceptabil. Rezultatul a fost ca avocatii au transmis, de-a lungul procesului, un mesaj bilbiit; pe de o parte sustineau ca fostul presedinte nu a intretinut relatii sexuale cu reclamantele, pe de alta parte sugerau ca totul s-a desfasurat in deplin consimtamint.

Verdict univoc

Dupa ani de dezbateri care semanau, in mare masura, cu un joc de poker, judecatorii Tribunalului Regional au decis, in unanimitate, ca fostul presedinte e vinovat de savirsirea a doua violuri, de acte imorale, uzind de forta fizica, de hartuire sexuala, de obstructionarea justitiei. Judecatorul Kara a fost foarte clar in pronuntarea verdictului, neatribuind acuzatului nici un fel de circumstante atenuante, nelasind macar un palid dubiu asupra caracterului fostului presedinte, pe care l-a calificat infractor, violator, manipulator, mincinos, departe de imaginea pe care a incercat sa o perpetueze de-a lungul anilor. Nici Katzav, nici mare parte dintre ziaristi nu se asteptau la un asemenea verdict aspru care nu lasa sa se intrevada cea mai mica ezitare.

Decizia Tribunalului Regional, indiferent de sentinta care va urma peste citeva luni, implica si pierderea, de catre Katzav, a tuturor privilegiilor de care se bucura presedintii care isi incheie mandatul. Conform hotaririi din urma cu doi ani a Comisiei Financiare Parlamentare, orice functionar public, care se face vinovat de infractiuni grave, este privat de toate drepturile, cu exceptia pensiei.

Asadar fostul presedinte nu va mai beneficia de chirie la apartament, secretara, automobil, sofer, cabinet, telefon mobil, cheltuieli de reprezentare. Nici de inmormintare cu fast, alaturi de alti presedinti de stat, nici de invitatii oficiale la ceremonii statale si internationale. Devine, dupa ispasirea pedepsei, un cetatean de rind, fara drepturi speciale.

Avocatii lui Katzav au anuntat ca vor depune recurs la Tribunalul Suprem. Teoretic procesul abia incheiat nu ar fi ultima etapa. Dar  Tribunalul Suprem s-a exprimat deja, in citeva rinduri, relativ la intelegerea pe care insusi Katzav a anulat-o si e greu de crezut ca apararea va reusi sa aduca elemente noi, care sa sustina nevinovatia clientului, dupa zig-zagul fostului presedinte, care a refuzat sa isi asume responsabilitatea faptelor, demonstrate fara umbra de indoiala in proces.

Orgoliu si prostie

Laudind activitatea subalternilor sai si decizia Tribunalului Regional, procurorul sef, Moshe Lador, a declarat ca verdictul reprezinta o victorie a democratiei, o onoare pentru societatea israeliana si pentru sistemul ei juridic. Modul in care s-a desfasurat procedura judiciara ar fi demonstrat ca, in fata legii, fiecare cetatean este egal, nimeni nefiind considerat deasupra ei nici macar presedintele statului. In afara faptului ca nu cred ca Lador trebuia sa-si flateze colaboratorii, in conferinta de presa, pentru simplul fapt ca si-au facut datoria, asa cum trebuie sa si-o execute orice functionar public (declaratia nu era intimplatoare, ci venea pe fondul grevei procurorilor, deci cu atit mai putin potrivita), aprecierile lui Lador mi se par exagerate.

Comparatia cu alte tari, pe care au facut-o citiva jurnalisti, care considera ca, pe multe meleaguri, afacerea ar fi fost musamalizata, nu mi se pare acceptabila. Israelul este un stat democrat, care se pretinde de nivel occidental, nu o dictatura, iar intr-o democratie structura legislativa trebuie sa functioneze in mod corect, conform legii, sa aplice prevederile ei, tinzind spre dezvaluirea adevarului si pedepsirea infractorilor. Ceea ce trebuie sa fie de la sine inteles, nu poate fi considerat un merit deosebit, mai ales pe fondul unei coruptii politice tot mai accentuate si a strinsei legaturi intre avere si putere, din ultimii ani. Democratia si legislatia sint si vor fi mereu supuse la examenul realitatii sociale si economice, iar tribunalul este ultima statie, in care isi pune sperantele populatia.

Sa nu uitam ca Israelul nu are, inca, o Constitutie.  Si ca sistemul politic, cel electoral si mecanismul desemnarilor in functii publice de raspundere incurajeaza coruptia, combinatiile, favorurile reciproce, alterind transparenta deciziilor organelor de conducere si ale structurilor administrative. Dar asta nu e o noutate, o stie toata lumea: in Israel, unii politicieni sint prinsi, altii nu, sau scapa cu pedepse nesemnificative, pentru ca multi cetateni se tem sa reclame neregulile, resemnati din cauza unor rezultate nesatisfacatoare. Prin prisma esecurilor ar trebui, poate, sa consideram verdictul procesului Katzav ca pe un triumf al adevarului, intr-o societate impinzita de norme neclare, de minciuna si prefacatorie, intr-un Israel in care idealurile s-au perimat, in mare masura.

Ca sa nu suferim de amnezie, amintesc ca afacerea Katzav risca sa se incheie cu o intelegere intre procuratura si avocatii apararii, cu 6 luni de inchisoare conditionata, cu victime nedreptatite si cu recunoasterea de forma a unor gesturi tandre, a unei imbratisari parintesti sau a unor complimente gresit interpretate.  Iar ceea ce a impiedicat acest deznodamint absurd, nu a fost profesionalitatea procurorilor. Nici triumful democratiei si al sistemului legislativ, nici macar perseverenta juristilor in dezvaluirea adevarului. Fara indoiala, Katzav este un personaj tragic, care s-a acoperit singur de ridicol. Dar deznodamintul tragi-comediei „Procesul Katzav” se datoreaza  unui „deus ex machina”, pe care, spre deosebire de tragediile grecesti, insusi fostul presedinte l-a adus in scena. Acesta a fost propriul sau orgoliu, sau, in alte cuvinte, trufia si prostia de a anula grotescul acord prealabil procesului.

Acest articol a fost publicat duminică, 2 ianuarie 2011 la rubrica Extern.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.