Si-au pus vreodata problema unii dintre noi ce s-ar intampla totusi daca am prinde, pe neasteptate, Pestisorul de Aur? Nu un pestisor generic, ci unul cat se poate de concret, care nu poate sa indeplineasca decat un singur tip de dorinte: in legatura cu bunastarea Romaniei.
S-a intamplat administratiei Constantinescu, iesita la pescuit initial avand ca momeala credibilitatea lui Cornelui Coposu, a Anei Blandiana si a lui Petre Mihai Bacanu, pe care i-a cam si uitat apoi. Conventia Democratica a prins Pestisorul de Aur si a obtinut de la acesta nici mai mult nici mai putin decat locurile de la timona corabiei numita Romania. Ceea ce a urmat, se stie. Ei au crezut ca se afla pe o nava cu panze dar in realitate aparatura de bord, motoarele si butoanele au ramas in mainile celor de dinaintea lor si de dupa ei.
Dar despre asta a curs si va mai curge cerneala din tocurile unora care cunosc istoria mai bine decat mine. Intrebarea mea e un simplu joc de imaginatie si ramane aceeasi: daca ni s-ar da, prin absurd (dar nu un absurd imposibil) posibilitatea de a actiona concret in favoarea Romaniei? Am fi dispusi s-o facem? Am putea s-o facem? Am avea cunostintele necesare ca s-o facem?
Intrebarea se adreseaza in primul rand emigratiei romanesti. Sa zicem ca se poate pune la punct un sistem prin care dintre romanii cei mai de succes emigrati in ultimii cincisprezece ani si nu numai, care ar dori sa se implice in viitorul Romaniei, pot fi selectati cei mai credibili. Acestora li s-ar face contracte de administratori in domenii publice sau private din Romania, ar fi platiti in asa fel incat sa aiba un nivel de trai comparativ cu cel al locurilor pe care ar trebui sa le paraseasca cel putin temporar pentru a munci in tara, li s-ar asigura conditii ideale pentru ei si familiile lor. Li s-ar da o sansa autentica sa aplice in Romania ceea ce au invatat in Europa, Statele Unite, in colturile lumii in care au ajuns si au reusit. Ar face-o cineva? Ar renunta cineva la confortul si stabilitatea obtinute cu greu, pentru a accepta aceasta provocare? Daca da, de ce? Daca nu, de ce? Ce garantii ar trebui sa ofere o administratie romaneasca unor specialisti pe care tara i-a educat si apoi i-a pierdut, pentru a-i aduce macar si temporar inapoi? (Avand in vedere si faptul evident ca nava nu functioneaza cu sloganuri sau indemnuri patriotice si revolutionare, ci cu resurse cat se poate de clare dintre care stiinta de carte si respectarea legilor sunt cele mai importante).
Ceva imi spune ca din 1000 de romani plecati, 900 au idei despre cum ar fi sa fie mai bine in Romania, 800 le exprima, 500 o fac in mod public, 200 chiar ar face ceva, 100 chiar fac ceva sub diferite forme – afaceri cu Romania de exemplu – 50 se gandesc ca ar putea reveni dar mai mult de 10 n-ar face-o. Chiar si 1% mi s-ar parea un procent optimist. Poate gresesc. Mai mult ca sigur gresesc. Imi da si mie o idee cineva ce sa cer de la Pestisorul de Aur daca, in schimb, trebuie sa fac un sacrificiu pentru Romania? Nu de alta, dar cred ca fiecare dintre noi are, pe langa oportunitatile pe care i le poate oferi un sistem, si un pestisor de aur personal.