Deficitul Balantei de Plati, care s-a aflat la trei miliarde de euro anul trecut, a fost de 108 milioane de euro in Ianuarie 2004, mentinandu-se un cont curent negativ, cu alte cuvinte iesirile de capital din Romania depasind intrarile de capital. In conditiile in care Banca Nationala continua politica de respingere a asa numitilor “hot money” – investitii speculative ale unor fonduri de investitii pe piata de capital – iesirile de capital se explica ca fiind fie un indiciu al neincrederii intr-un climat economic favorabil care ar permite reinvestirea acelor bani in economia romana, fie ca reciclari ale unor anumitor capitaluri gri prin sau din economia romaneasca.
In Ianuarie si Februarie, diferenta pozitiva dintre importuri si exporturi a crescut cu 30% mai mult fata de aceeasi perioada a anului trecut. In conditiile in care produsele prelucrate reprezinta 10% din totalul exporturilor este evident ca Romania continua sa exporte predominant materii prime. In contextul cresterii mondiale a pretului materiilor prime de anul trecut ca urmare a apetitului fantastic al Chinei pentru materii prime fie pentru a le reprelucra si exporta, fie pentru propria industrializare, in primul rand putem spune ca apetitul pentru importuri al romanilor a depasit cresterile de exporturi generate de aceste preturi crescute, iar in al doilea rand, ca in momentul in care pretul acestor materii prime va reveni la media istorica, (industrializarea Chinei se va mai domoli la un moment dat, la fel si exporturile – deja Japonia acuza China de practici anticoncurentiale prin acordarea de facilitati fiscale industriei microprocesoarelor) aceste deficituri se vor adanci.
Banca Nationala a permis aprecierea cursul leului de la inceputul anului fata de euro cu 2,5%, fapt determinat de diferentialul pozitiv de dobanzi reale dintre eurozone si Romania, ca si poate ca urmare a intentiei de a arata ca lipsa de competitivitate din economie nu poate fi suportata la nesfarsit prin deprecieri ale cursului de schimb.
Insa nici acest diferential de dobanzi nu a adus capital in Romania, declaratiile nefavorabile recente ale functionarilor UE cu privire la aderare declansand o marire a “spread-urilor” fata de Libor la bondurile emise de Romania, ceea ce arata o perceptie a investitorilor straini a unui risc crescand. Cotele de finantare a deficitului Balantei de Plati prin investitii directe se afla pentru Romania la nivelul de 50%, mai putin ca in tarile invecinate (80% pentru Bulgaria). Nu putem spune insa definitiv ca deficitul este literalmente nesustenabil, ci doar ca industria romana are probleme structurale majore de competitivitate. Atata timp cat deficitul anual al Balantei de Plati este acoperit de cresterea anuala a Produsului Intern Brut, cel putin accesul la imprumuturi externe este aproape asigurat. Daca insa deficitul depaseste cresterea economica, credibilitatea guvernului de a stopa dezechilibrul respectiv ramane singurul factor care determina increderea sau neincrederea creditorilor externi.
Momentan, s-ar impune o politica fiscala de incurajare a transferului de “know-how”, printr-o reducere a taxarii in cazul adoptarii unor tehnologii noi de catre intreprinderi sau a trimiterii muncitorilor in sali de curs sau laboratoare.
Dar avand in vedere contextul in care nici la capitolul deficit bugetar nu stam pe roze, dat fiind ca si acesta adanceste deficitul Balantei de Plati, iar la capitolul protectionism tarifar suntem cu mainile legate in perspectiva aderarii, singura modalitate viabila de interventionism este una indirecta, prin sectorul bancar, de a facilita credite de tehnologizare intreprinderilor mici si mijlocii, – a se vedea articolul nostru anterior – in speranta ca intarirea acestora va duce la o insanatosire a economiei romanesti, prin faptul ca datorita flexibilitatii acestora datorata marimii reduse, de a se reorienta rapid catre domenii in care percep avantaje comparative, acestea reduc rigiditatile din economie cauzate de interventiile unor forte puternic capitalizate de a sustine anumite firme mari.