Lotca pescareasca strapunge valurile furioase ale Razelmului, inaintand ametita spre peretele de stuf unduit de vant. Motorul huruie asurzitor. Soarele aspru zace chiar deasupra mea. Miroase a motorina. Un sarpe de apa se scufunda langa barca, speriat de zgomotul puternic. Doua rate izbucnesc dintre firele de stuf. Din bradisul adormit sar obletii. Vasile, pescarul, se ridica in picioare. Cu palma sa mare cat o lopata, pusa deasupra ochilor, priveste in departare. Isi pune palaria de paie inapoi pe cap si se asaza din nou la carma fara sa scoata o vorba. Simt ca ne apropiem. Echilibrandu-ma cu greu, ma ridic in picioare. Solzii uscati de peste trosnesc sub bocanci. Ma uit in jur. Nu zaresc nimic. Doar stuf si apa cat vezi cu ochii. Deodata, peretele de stuf se despica, facand loc unui canal ingust. Langa mal, vad un ponton ruginit, cateva barci scufundate si un vaporas ancorat in fata unei constructii vechi, pesemne o cherhana. O mana de pescari descurca o plasa langa o lotca plina cu platica si caras. Doua salcii batrane, cateva casute acoperite cu stuf, un mic hotel si casa ecologistilor apar pe rand de dupa o movila ticsita de pescarusi. Vantul bate usor. Miroase a peste proaspat. Barca trage la mal, langa un podet scartaitor de lemn. Timid, dar nerabdator, urc pe mal. Ma uit jur. Un stol de pelicani planeaza deasupra lacului. Vantul adie usor. Sunt in culmea fericirii. Las bagajele de izbeliste si fac cativa pasi, printre casutele de lemn. Deodata, in fata ochilor, imi apare marea in toata splendoarea ei, in ale carei valuri involburate se infig lacome razele soarelui fierbinte. Zambesc. In sfarsit ma simt acasa. Am ajuns la Gura Portitei.
POARTA INCUIATA
Candva, acest loc uitat de Dumnezeu in mijlocul naturii era vizitat numai de pescarii din Jurilovca. Lipovenii faceau schimburi de cateva luni bune pentru a pescui in mare cu talianele. Mancau numai peste si carne de pelican marinat. Singura lor muzica era suieratul vantului si picaturile de ploaie ce se izbeau de fundul barcii de lemn. Singurele constructii facute de om cat vedeai cu ochii erau baraca darapanata a pescarilor, mereu impodobita cu pescarusi flamanzi si cherhanaua din chirpici galben si cu acoperis de stuf. Regula era simpla : daca nu erai pescar, nu prea aveai ce cauta aici. Dar pe vremuri mai era o deosebire. Candva, Gura Portitei era o deschidere larga a lacului Razelm in Marea Neagra. Aici, apa dulce se contopea cu cea sarata. Aici era locul prin care carduri de moruni si nisetri se aventurau in Razelm pentru a-si depune pretioasele icre negre. Aici era locul in care salaul dadea nas-in-nas cu calcanul si crapul cu labanul, fara sa se mire ca inoata in aceeasi apa. Candva, aceasta legatura a lacului cu marea era fireasca si binefacatoare, un adevarat paradis piscicol, de o frumusete unica. Numai ca a intervenit o creatura ciudata, cu doua picioare si doua maini. Odata omul implicat in cursul naturii, totul s-a dus de rapa. Legatura Razelmului cu marea a fost incatusata pentru totdeauna. Aceeasi soarta au avut-o mai multe guri de legatura ale deltei cu marea, cum ar fi si la Perisor, putin mai la nord de Portita. Omul oprise legatura lacului cu marea. Din lagune, apele litorale s-au transformat in lacuri cu apa dulce. Sturionii nu au mai avut cum sa intre pentru a-si depune icrele si incet-incet specia a intrat pe lista celor pe cale de disparitie. Pestele din Razelm s-a imputinat, lantul trofic s-a rupt. Omul intervenise negativ asupra acestui colt din Delta Dunarii. De atunci Gura Portitei nu-si mai regaseste numele. Poarta catre mare a fost incuiata.
POEZIA NOPTII
In ultimii ani, Gura Portitei a devenit un important popas turistic. Chiar daca multi dintre ei habar n-au de unde-i vine numele, turistii se inghesuie la Portita in fiecare vara, adusi de batranele salupe din Jurilovca. Cel putin, singura modalitate de a ajunge aici a ramas pe calea apei, traversand vesnic infuriata Golovita. Odata ajunsi la Portita, locul jumatate-delta, jumatate-mare, turistii se pot bucura azi de multe facilitati construite nu demult. Chiar de pe puntea vapora-sului zgaltait de valuri poti vedea restaurantul de pe malul apei, lipit de cherhana. Aici a fost amenajat un mic hotel cu cateva camere si un camping linistit cu zeci de casute rustice, cu acoperisuri de stuf. Turistii se pot bucura de toalete amenajate si dusuri cu apa rece. Cei care doresc sa se cazeze fie la hotel fie la una dintre casute, se vor putea bucura de citirea unei carti la becul veiozei. Dar majoritatea celor care vin la Portita prefera cortul, fara curent si pat moale. In fiecare vara, plaja este intesata de o puzderie de corturi multicolore. Turistii vin aici pentru a iesi din universul de beton si otel suprasaturat de poluare. Fie ca se scalda in apele calde ale marii, fie ca pescuiesc guvizi sau ca se plimba cu barca, turistii se simt bine, in largul lor. Dar la Portita vin mai multi tineri. In fiecare seara, in timp ce greierii canta plictisiti prin iarba, atunci cand tantarilor li se face foame, cand luna incepe sa zambeasca sfioasa deasupra marii, tinerii se strang pe plaja, in jurul focului de tabara, cantand din glas si chitara in linistea noptii, in timp ce stuful uscat trosneste pe foc. Scantei galbene se indreapta spre cerul instelat. Se aud numai glasurile tinerilor razand, un sunet de chitara si valurile marii inspumate ce se izbesc de mal. La Portita noaptea incepi sa uiti de toate. Linistea asurzitoare, lipsa luminii si mirosul sarat al marii nu te lasa deloc sa dormi. Daca te intinzi pe nisipul moale, in fata ochilor ti se arata Calea Laptelui in toata frumusetea sa. De aici se vad toate constelatiile, Carul Mare si Carul Mic, Albatrosul si chiar steaua Betelgeus. Nu de putine ori se intampla sa vezi stele cazatoare. Spre dimineata te vei trezi cu zeci de dorinte in minte. In largul apei, acolo unde cerul se ciocneste cu marea, se zaresc trei platforme petroliere care, in timpul noptii, seamana cu niste orase plutitoare, stralucind in bezna noptii. Noaptea la Portita este o aven-tura. Fie ca stai in jurul focului de tabara cantand impreuna cu o multime de necunoscuti pe care tocmai ti i-ai facut prieteni peste noapte, fie ca te plimbi pe malul marii in cautare de scoici la lumina lunii, fie ca stai in cortul tau fugarind tantarii obraznici, simti mereu in suflet un sentiment de fericire. La Portita devii liber, devii tanar, aici toata lumea rade si simte gustul vietii. La Gura Portitei simti ca viata merita traita.
VISUL ORICARUI PESCAR
Daca esti pescar adevarat, trebuie sa te trezesti odata cu pescarii care merg pe mare. Adica la o ora la care nici o urma de soare nu se vede rasarind din linistea marii. Pregatit si echipat din cap pana-n picioare, cu ramele si pestisorii vii in galeata, cu lansetele pe umar, inainte sa pleci spre balta, trebuie sa te uiti la pastruga din tabla gaurita de pe baraca pescarilor. “Daca pastruga e cu botu’ spre mare, nu e rost de peste. Poti foarte bine sa lasi sculele si sa-ti vezi mai departe de somn” zic pescarii batrani. Dar, daca totusi vantul e in favoarea pescarului, batand spre mare, la Portita e peste din belsug. Daca urmaresti crapul sau carasul, trebuie sa numeri sapte stalpi de inalta tensiune de la inceputul lacului Leahova, la vreo 3 km. de camping. Daca vrei sa simti gustul salaului, “trebuie sa numeri zece stalpi si sa bagi in carlig guvid mic, ca altfel nu-l ia !” Dupa somn trebuie sa pescuiesti pe la mijlocul canalului care da in Leahova, acolo unde este o spartura in stuf ce face legatura cu o mica japsa maloasa. Tot aici gasesti si rosioare si babusti cu nemiluita. Daca ai chef de plimbare, poti sa iei drumul in partea opusa, de-a lungul Golovitei, pana dai de “Stalpul cu trei craci”, unde se ascund prin ochiurile de bradis lini, ciortani si stiuci sirete. De aici, daca tii cararea inainte, ajungi in buza lacului Sinoe. Aici e paradisul pasarilor. Mii de rate, gaste, lisite si lebede se plimba in liniste de colo-colo, in cautare de baboi. La cateva zeci de metri de mal, sar crapii batrani, inotand in apa mica pana la genunchi, lasandu-si dorsalele sa despice apa ca niste submarine. Daca ai barca, poti ajunge la canalul care leaga Razelmul de Sinoe. Aici, capturile mari de crap, somn, salau si platica sunt foarte dese. La Gura Portitei este peste, da’ numai pescar cu noroc sa fii !
Odata ajuns la Gura Portitei, intelegandu-i tainele si fermecat de frumusetea locului, nu-ti mai vine sa te urci in vaporul care te readuce la Jurilovca. Portita ramane locul celor care se trezesc cu noaptea in cap numai pentru a surprinde primele raze ale soarelui, este locul celor indragostiti de natura si pescuit. Gura Portitei este locul unde ajungi sa-ti spui singur ca viata este de fapt frumoasa.
Astazi insa este cu totul altfel. Au mai ramas doar apusurile si rasariturile de soare, insa pe ritm de manele cu influente rock. Pestii si-au luat demult talpasita din zona, fie in plasele braconieilor, fie goniti de sutele de cai-putere ale salupelor. Dintr-o statiune linistita, Gura Portitei a devenit o Mamaia in care nu poti veni cu masina. Seara de seara, in discoteca plina de lipoveni ametiti, doua-trei bucurestence plictisite dau reprezentatii erotice, care ar face-o si pe Laura Andresan sa se simta o sfanta. Normal, si preturile au devenit tot de litoral. Ce mai incolo si incoace, e alta spaga, in alta traista.