Raurile poluate si “impodobite” cu mii de pesti morti au devenit deja o priveliste familiara. Insa tonele de amoniac sau clor deversate in apele Dunarii nu constituie singura cauza a decimarii ihtiofaunei din apele teritoriale. Poate cea mai semnificativa cauza a disparitiei progresive a fondului piscicol este binecunoscuta foame a romanului. In Rezervatia Biosferei Delata Dunarii, 4 din 5 pescari incalca legea in ceea ce priveste pescuitul industrial. Intr-o lume “suprasaturata” de braconieri, romanul nu a inteles un lucru : sa distrugi este foarte usor, sa pui la loc este aproape imposibil.
Tulcea – “Mecca” braconierilor
Targul pecarilor din Tulcea este mereu plin la sfarsit de saptamana. Oamenii se imbulzesc mai ceva ca oile, cu mic cu mare, intr-o piata darapanata, plina de tarabe ruginite. In targul pescarilor poti gasi orice scule de pescuit – de la carlige pana la cele mai sofisticate lansete din carbon, momeli de toate felurile si nationalitatile. Astazi insa caut un alt fel de scule de pescuit. Si nu-mi ia mult timp pana sa le gasesc. Un pusti de vreo 12 ani are o taraba plina de plase ilegale, asa numitele setci monofilament. Folosite la origini de chinezi pentru a prinde sobolanii din orezarii, aceste plase nu iarta nici cel mai mic peste. Din aceasta cauza setcile monofilament sunt interzise prin lege. Romanii insa nu se sfiesc sa le comercializeze. “– Cat face una, mosule ?” il intreb pe pusti. “– Pai aia de 50 e o suta, aia de 75 e o suta juma’ si aia de 100 de metri e doua sutare.” “– Da’ altceva mai mare n-ai ?” Puiul de lipovean fluiera o data si apare taica-su, un munte de om cu palmele cat doua vasle.“–Ce te intereseaza ?” “–Ceva mai cuprinzator, intelegeti?” Omul pleaca si se intoarce intr-o clipa cu doi saci. “– Am o setca de 300 de metri, da’ asta e 800 de mii. Mai am si un prostovol facut de mana, de 7 kg. Matale ti-l dau cu un milion.” Privesc marfa din fata mea si-mi aduc aminte ca sculele astea, mai ales prostovolul, sunt interzise de aproape 15 ani. Dar cui ii pasa ? Lipoveanul ma vede nedumerit si spune : “ – Las’ ca stiu eu ce vrei. Du-te la Nufaru, a treia vila pe dreapta si intreaba de Ioli. Spune-i ca te-a trimis Vanea !”
Pescarii electrici
Satul Nufaru este situat la numai cativa kilometri de Tulcea, pe malul bratului Sf. Gheorghe. Este un sat clasic de pescari. La volanul masinii pornesc in cautarea unui necunoscut sub numele de Ioli. Vad inscriptia “Nufaru” si incep sa numar trei case. Cobor in dreptul unei baraci in paragina si intreb o batranica unde il gasesc pe Ioli. Babuta imi arata cu degetul o vila de alaturi, cu tabla noua si garduri inalte, aurite. Nu-mi ia mult si dau in cele din urma de Ioli. Un barbat chel, cu burta scoasa la soare si cu mainile “incatusate” in bratari grele de aur. Ii spun cine m-a trimis si imediat se lumineaza la fata. Ma invita in garajul vilei cu doua etaje de care este mandru. In garaj, langa un Jeep Cherokee, Ioli imi arata trei generatoare. “– Asta e de 200 de volti. Merge cu benzina, e din Ucraina. N-ai treaba cu el. Dar e numai pentru somn. Celalalt e de 350 de volti da consuma mai mult. Asta e Iugoslav. Cu asta razi tot. In juma’ de ora ai umplut barca. Ultimul e cel mai scump, da’ face ! E ca al doilea numa’ ca e pe motorina, n-ai treaba !” Ochii lipoveanului sclipesc. “– Da’ cat costa fiecare ?” il intreb. “– Cel mai ieftin e 12 milioane. Celelalte sunt 15 si 20. Nu gasesti mai ieftin. Iti dau garantie doi ani. Daca esti destept iti scoti banii intr-o saptamana !” Ii cer numarul de telefon si ii spun ca o sa-l sun peste cateva zile. Ioli se ofera sa ma si invete sa “dau la peste” cu 300 de volti. “– Iti trebuie neaparat o barca. D’aia sunt asa scumpe generatoarele, ca nu fac zgomot. Te duci noaptea, sau si ziua daca ai bani de spaga, langa maluri, acolo unde sta el. Vezi parghia asta cu doua capete ? O bagi in apa si tragi de manerul asta. In cateva clipe te trezesti inconjurat de pesti. Somn, crap, platica, pastruga, ce vrei. Orice vietate da coltu’ pe o raza de 5 – 6 metri. Ai umplut barca si ai disparut. Da’ iti trebuie o gafa cu care sa aduni pestele. Dimineata te duci si-l vinzi. Iti zic eu unde sa te duci, iei bani frumosi.” “– Dar cu ecologistii nu sunt probleme ?” intreb. Ioli se uita la mine si rade : “– Acu’ trei zile le-am vandut doua aparate !”
Butelie, cantec dulce !
Am plecat mai departe in sanul Deltei, sa vad daca si aici pestii nu au liniste. Am ajuns la Mila 23, aproape de Maliuc, pe bratul Sulina. La carciuma satului, chiar unde acosteaza vaporul, poti intalni “crema” pescarilor din sat. Am intrebat in stanga si-n dreapta, oferind “Saniuta” de rigoare, pana am dat de un lipovean numit Stanici – un pescar marunt, cu ochii blajini si cu o barba alba, stufoasa. Ii spun ca-mi trebuie pana maine 200 de kilograme de salau, pentru un restaurant din Tulcea. Ne intelegem la pret si pescarul ma asigur ca maine voi avea pestele. Ii pun doua sute pe masa si ii zic ca vreau sa vin si eu cu el la peste. Ia banii, rade ascutit si-mi zice la 10 seara sa fiu langa cherhanaua din vale.
Odata cu greierii, m-a infiintez si eu la locul de intalnire. Un miros puternic de peste imi inunda narile. Linistea de mormant ma inconjoara. Apare Stanici cu ramele pe umar si un sac intr-o mana. Ma urc in lotca in timp ce solzi uscati de peste fosnesc sub talpi. Stanici nu scoate o vorba. Vasleste cativa kilometri in aval si se opreste in dreptul unui mal pietruit. Scoate din sac o butelie Shell cu un furtun lung, de gradina. La un capat al furtunului leaga o piatra si il arunca in apa. Asteapta sa atinga fundul apei si da drumul la gaz. Aud apa bolborosind si un miros puternic de gaz aproape ca ma ameteste. Lipoveanul aprinde o lanterna si cu o gafa aduna salaii iesiti cu burta-n sus din apa. Cand se termina butelia rasuflu usurat. Nu stiu cum poate omul asta sa nu clipeasca in mirosul de gaz. Acopera pestele cu o prelata si vasleste inapoi spre sat. O umbra aluneca pe apa. Noaptea continua si tantarii isi fac treaba.
Dimineata, cand pescarii sunt pe apa, dispar cu primul vapor, fara peste, fara priviri inapoi, spre universul meu de beton. Realizez ca Romania nu merita o astfel de bogatie precum Delta Dunarii. Nu peste multi ani o vom transforma intr-o amintire placuta, o legenda cu greieri obraznici si avati hulpavi in ceata diminetii de vara.
Vali MANUS, Romania
mare dreptate ai e mare pacat de ce bogatie nea dat dumnezeu si noi ne batem joc pacat pacat