Dragă Mircea, câţi ani să fie de când nu ne-am mai văzut sau auzit? 20? Mai degrabă vreo 19 ani, după ce deveniseşi Directorul Direcţiei Comerciale a Municipiului Bucureşti – o funcţie pe care, desigur, nu experienţa comercială ţi-o favorizase prin vreun concurs, ci calitatea de fost anchetator al Securităţii în care te-am cunoscut, eu fiind cel anchetat.
Nu îţi scriu astăzi pentru a-ţi reproşa trecutul tău îndepărtat, pe care l-ai rezumat atât de bine în secvenţele realizate de „Independent TV” pentru televiziunea britanică, în 1990. Acest film de o ora din seria „And The Walls Came Tumbling Down”, câte un episod despre fiecare ţară pentru care căzuse Zidul Berlinului nu a fost niciodată difuzat in România (nu este de mirare, având în vedere că apăreaţi acolo şi tu (deşi, la cererea ta, filmat în penumbră şi cu vocea distorsionată) şi colonelul de securitate care m-a supravegheat în timpul domiciliului forţat la Craiova şi Alin Burea, fostul Director al Direcţiei Consulare, cel care a instrumentat procesul fals împotriva lui Petre Mihai Băcanu. Ai spus atunci, şi a rămas filmat pentru istorie, că tu şi majoritatea celor de vârsta ta pe care-i cunoşteai vă alăturaserăţi Securităţii pentru avantaje materiale şi nu din convingeri politice.
Nu îţi scriu astăzi pentru a-ţi reproşa trecutul tău apropiat, din care bănui că te-ai ales cu bunuri materiale deosebite, care te ridică deasupra a cel puţin 95 din 100 de români: casă sau case somptuoase cu mobilă scumpă, maşini de lux, deplasări în străinătate, vacanţe cum nici în visele tale cele mai îndrăzneţe nu visai că vei avea.
Îţi scriu pentru a-ţi cere să te salvezi, Mircea. Salvează-te de la moartea lui Teodor Mărieş.
Tot ce ai astăzi, tot ce eşti astăzi, datorezi celor care, ca şi Teodor Mărieş, au crezut în nebunia şi naivitatea lor, că pot deveni liberi dărâmandu-l pe Ceauşescu. Dacă ei n-ar fi existat, cine ştie câţi ani ai fi continuat să torturezi oameni în anchete, cine ştie cât sânge s-ar fi adunat pe mâinile tale, azi albe, imaculate şi poate purtând vreun distinctiv ghiul de aur.
Îţi scriu, Mircea, ca să te rog să-mi răspunzi delimitându-te de crima care se petrece sun ochii tăi, venind în faţa societăţii şi afirmând că eşti de acord, ca fost anchetator al Securităţii ceauşiste ca dosarele secretizate abuziv pentru a proteja pe cei care au ucis oameni nevinovaţi în decembrie 1989 să fie imediat desecretizate şi predate Asociaţiei „21 Decembrie” iar viaţa lui Teodor Mărieş, aflat pentru a doua oară în mai puţin de un an într-o prelungită grevă a foamei, să fie salvată. Repet, îţi scriu ca să te salvezi de la moartea acestui om, cu menţiunea că dacă totuşi această nenorocire se va produce, în mintea mea vei fi şi tu responsabil de ea. Scrie şi voi publica rândurile tale!
Dacă nu răspunzi acestei invitaţii – e drept fermă şi fără echivoc, dar ce este o astfel de invitaţie faţă de un interogatoriu? – vei fi, dragă Mircea, mai responsabil de moartea lui Teodor Mărieş decât grupurile de expatriaţi prin care mă învârt eu, plecat dintr-o Românie în care saltul de la activitatea de anchetator al Securităţii la cea de înalt funcţionar public a fost regula şi nu excepţia, sub oblăduirea lui Ion Iliescu. Nu-ţi ascund dezamăgirea mea ca urmare a faptului că-i văd discutând despre orice în afară de soarta acestui Teodor Mărieş care moare şi pentru demnitatea lor. Pe ei însă îi înţeleg şi am să-i iert, pentru că n-au câştigat nimic din ceea ce au sau sunt astăzi fără să sacrifice enorm de mult. E dreptul lor să se prefacă a nu şti de Teodor Mărieş şi chiar dacă eu personal consider asta o laşitate şi o capitulare ruşinoasă nu atât din condiţia de român cât din cea de om, am să-i iert totuşi.
Pe tine, Mircea D., dacă nu vei răspunde acestei scrisori aşa cum te rog pentru prima şi ultima oară, n-am să te iert. N-am să iert pe nimeni dintre cei care, ca şi tine, sunt astăzi acolo unde sunt datorită unor Mărieşi aflaţi în morminte de peste 20 de ani. Ei sunt familia mea ucisă mişeleşte şi familiile lor sunt familia mea.
E ultima ta şansă să dovedeşti că nu ai minţit în filmul acela şi că întreaga ta viaţă nu este de fapt o mare minciună.
SUNT SIDERATA. DESI, NIMENI NU POMENESTE NUMELE DE FAMILIE…IN CAPUL MEU ARE „IZ” SCRIITORICESC…DOAMNE, MARE TI-E GRADINA!
D-le Stefan Maier, articolul Dv il resimt, dincolo de forta lui militanta, de salubritatea morala si de intransigenta necesara ca un balsam pe suflet. am fost coleg de salon o saptamana cu cristian paturca, vocea pietii universitatii, care, dupa ce si-a pierdut casa, e gazduit cu generozitate de Teodor Maries in sediul asociatiei. n-o sa dau amanunte medicale. Ne-am imprietenit instantaneu iar serile salonul devenea o scena cu iz kafkian cand ascultam impreuna pe laptopul cerut de acasa vechile cantece ale pietii universitatii. in mijlocul dezinteresului celor din jurul nostru. intr-o singuratate dezesperanta, dar incasabila. Nu stiu daca anchetatorul Dv va raspunde sau nu, dar salut chemarea pe care Dv o faceti la bara unui minim gest de onoare. as indrazni sa adaug ca nu numai reteaua omologilor anchetatorului Dv e responsabila de viata pe care Teodor Maries o pune cu generozitate eroica pe tava, ci si lasitatea noastra, a celor anonimi, a celor care nu facem ce ar trebui, sa propagam si sa amplificam gestul liderului asociatiei „21 decembrie” pana la nivelul sonor care i-ar ameti pe cei care au ramas stapani pe teren, facand zin acele zile unice in eroismul lor o paranteza trista in cadrul unui regim cu mai multa continuitate decat schimbare.
Domnule Radu Ilarion Munteanu,
RIM – cum iti place sa ti se spuna, iti multumesc pentru receptarea a ceea ce am vrut, poate nu cu suficienta modestie, din cauza urii pentru propria neputinta care ma incearca, sa spun.
Teodor Maries nu va renunta la greva foamei iar nemernicii care se apara intre ei de dreapta judecare a faptelor lor il vor ucide prin indiferenta lor.
Nu suntem capabili sa fim uniti in bine, RIM. Ar trebui facut ceva, si urgent, pentru ca mesajul lui Maries sa fie rostit nu doar de aceiasi oameni care il rostesc de 20 de ani incoace. Asta il rog pe Mircea D., care imi marturisea, dupa revolutie, ca a fost un adevarat cosmar sa ma ancheteze, realizand ca gandeste la fel ca mine. Aceasta marturisire este filmata. Ramane de vazut cat din ea a fost minciuna si cat adevar.
Poate sunt cinic… nu cred ca fostul anchetator va raspunde. In 1990 le era frica de moarte; acum se cred nemuritori prin odrasle cu toate netrebniciile post-comuniste induse in anii lui Iliescu care le-au confirmat „pozitiile sociale”.
Nici el si nici altii din acceasi categorie de oportunisti si lichidatori ai societatii romanesti prin ruinare si imoralizare nu vor raspunde. Criminalii stiu doar de frica de lege.
As vrea sa ma insel.
Nu va inselatzi deloc,Domnule Platon. Am venit ieri din Haiti. Am fost pe acolo si inainte de cutremur. Tot cinic vorbind,intr-un fel, recentul cutremur i-a scos putzin pe haitieni din acel ,,lasa-ma sa te las”, care a dominat si domina lumea a treia. Toate ajutoarele se vor risipi in van,iar vinovatzii vor fi mereu fostii colonialisti…
Asa e si la noi,cu diferentza ca vechile structuri securiste conduc acum economic tzara,spre folosul lor in exclusivitate.Este,intr-un fel o atmosfera haitiana,in sensul ca se asteapta sa vina altzii sa rezolve problemele cronice deacum,iar despre pocairea securistilor,nici vorba. Dimpotriva sunt la fel de agresivi,in a-si pastra privilegiile.
Buna seara:
Am preluat, cu o introducere, pe blogul meu acest tulburator articol. Stiu precis ca i-a fost adus la cunostinta lui Doru Maries.
http://www.tismaneanu.wordpress.com
Cu bune ganduri,
Vladimir Tismaneanu
Domnului Tismaneanu
Postare mea nu are nimic tulburator.Este doar o remarca pe care am facut-o privind situatzia din tzara in raport cu lumea treia.unde am lucrat timp de aproape 25 de ani pentru o firma germana de cosulting.Asa cum toata lumea stie,dar se face ca nu stie,in lumea treia predomina lipsa de competentza,coruptzia dela vladica la opinca,abuzurile,saracia si masacrele.Singura diferentza intre tzara noastra si lumea treia este lipsa masac relor,dar, slava domnului,avem destui sovini,unantisemitism latent,inca,ca sa nu mai vorbim de racilile noastre balcanice.V-as invita sa analizatzi,printre altale,cazul PLESITZA: CATA PENSIE A AVUT SI UNDE S-A SFARSIT,IN CE FEL DE STABILIMENT S-A…SAVARSIT,CINE I-A ARANJAT INTERNAREA,UNDE SI EU AS DORI SA-MI TERMIN ZILELE.VA VETZI CONVINGE CA SECURITATEA E PESTE TOT.SI NICI BASESCU NU POATE FACE NIMIC,ORI,POATE-S RAU,NU VREA SA FACA CEVA.
Va doresc numai bine.
Tot pentru d-l Tismaneanu.
Emotzoinantul articol,este bine ca afost scris de d-l Maier.Sunt sceptic insa,ca va avea un ecou insemnat in tzara,si nu cred ca fostul securst Mircea D. va reactziona cat decat.Doresc sa va dau un mic exemplu, cat de impamantenita este la noi securitatea.
Fac parte din promotzia de ingineri 1955,dela Poly-Bucureasti.!7 colegi dela fac. de electronica au fost angajatzi la secu,iar in 1990 totzi aveau gradul de colonel,au fost pensionatzi cu bani buni,si au ramas in vilele,ori apartamentele spatzioase obtzinute prin secu.In 1998 unul din acestia a murit de moarte buna.Cum stiam ca nu are pe nimeni,l-am intrebat la telefon pe un fost coleg de facultate,tot coloneel la secu,cine se acupa de inmormantare,pentruca raposatul nu avea familie.,,Ai nostri!’ a fost raspunsul sec.Asta e situatzia si astazi,structurile securitatzii exista,pentruca s-au perpetuat din tata-n fiu.Mai am exemple cu duimul,daca vretzi,va rog sa ma credetzi.
Articolul e impresionant, dar nu cred ca si pentru de-alde Mircea D. Da Doamne sa ma insel !
De 20 ani astept si sunt convins asteptam foarte multi sa aflam ce s-a intamplat in Decembrie ’89.La inceput chiar asa am crezut ca se va intampla dupa linistirea lucrurilor,chiar dupa cateva luni de la evenimente.Dar aceste luni au fost de fapt nesesare celor care au preluat puterea sa ascunda totul ce nu era convenabil pentru ei.Ce-i daca au murit cu sutele fara rost(dupa 22),si ce-i daca mai moare unul?
Tot in acele luni Securitatea si-a recastigat puterea si influenta si a devenit promotorul la tot ce a urmat.
Putem crede oare ca acuma ar fi securistii in stare sa faca un act de noblete?Ar fi prea mare furtuna creata in randul oamenilor politici.
Draga domnule Maier,
Exista un alt Mircea D. care se dadea mare si tare ca e cel mai mare hartuitor de securisti. La un moment dat isi asternea editorialele „geniale” la Cotidianul. Dupa aia dadea mina cu Iliescu si aparea pe scena politica cu oricine ii arunca un os.
Poate apela cineva la el? E mare gastronom azi, poate ca greva foamei il atinge la sentiment si ajuta cu ceva in numele tineretii „revolutionare”.
Impresionant până la plăsele, un manifest în sine, un monolog tulburător acest material!
Citindu-l și recitindu-l am realizat că Mircea D. poate fi ușor înlocuit, de mulți dintre noi, cu oricare alt personaj pe care noi, cei plecați din România l-am avut port drapel la părăsirea țării.
Colonelul Goia de la securitatea din Galați este pentru mine Mircea D.
Multumesc Stefan pentru tulburătorul tău editorial.
Magdalena Manea
Ziarul ACASA, Toronto, Canada
CAND AM VIZITAT ROMANIA IN 1988 (INAINTEA „REVOLUTIEI”) IMPREUNA CU SOTUL SI COPII ERAM OBSEDATA CA SECURITATEA MA PANDESTE SI MA URMARESTE PESTE TOT. NU ERA O ILUZIE, ERA O CONTINUARE A REGIMULUI LA CARE AM FOST SUPUSI, TATAL FIIND DETINUT POLITIC, CONDAMNAT LA 16 ANI MUNCA SILNICA PENTRU CRIMA DE UNELTIRE CONTRA REGIMULUI. ATUNCI (1988) ERA OBSESIE SI TEAMA.
ASTAZI, TEAMA NU MAI AM DE CE SA AM DAR II SIMT PE SECURISTII, TORTIONARII, COMUNISTII „ZELOSI” II INTALNESTI DIN NOU PESTE TOT BATANDU-SI JOC DE TINE CA AI FOST NAIV SA CREZI CA, „CEVA” S-AR FI SCHIMBAT.