Nu numai din cauza nostalgiei copilariei, adolescentei si a tineretii petrecute in Romania.
Nu numai din cauza prietenilor dragi care traiesc in Romania si a placerii pe care mi-o fac vizitele acolo, a librariilor, anticariatelor si a teatrului exceptional in limba materna.
Nu numai, dar si.
De ce ma simt acasa SI in Romania ? De ce ma simt SI acasa in Romania?
Din cauza mirosurilor – mirosul de meri infloriti primavara, mirosul de liliac, cum numai acolo il simt, dar si mirosul puternic de mititei, mirosul de praf in aer dar si mirosul de curatenie, simt ceara de parchet in nari. Din cauza mirosurilor.
Din cauza sunetelor – sunetul claxoanelor innebunite, franele tramvaielor dar si mugetul vacilor (uneori in mijlocul soselei), strigatele precupetelor, dar si balada lui Ciprian Porumbescu si rapsodia lui Enescu. Din cauza sunetelor.
Din cauza imaginilor – Bucegii, Ceahlaul meu moldovean, maret in ochii mei mai mult decat Alpii, Dunarea si Prutul, pana si Bahluiul dulcelui meu targ, care imi provoaca batai repezi de inima cand il revad. Din cauza imaginilor.
Din cauza gusturilor – gustul unui pastrav prajit cu mamaliga si mujdei de usturoi, gustul unei ciorbe despre care nu degeaba se spune „ca la mama acasa…”, sarmalute in foi de vita, papanasi si cate altele care nu se compara cu nici o mancare „gurmè” pregatita la orice mare restaurant din lume. Si vinul, vinul pe care il cumparam de la taranii din Cotnari. Din cauza gusturilor.
Si nu in ultimul rand, din cauza limbii in care gandesc, vorbesc, simt si visez. Limba romana, limba materna care va ramane limba mea naturala in vecii vecilor, indiferent ce apartenenta am si unde locuiesc. Din cauza limbii.
Indiferent ca tara mea se numeste Israel, ca ‘acasa’ este acum Israelul.
…
De ce oare simt ca am doua ‘acasa’?
De ce ma simt acasa SI in Romania ?
Nu, nu se poate explica de ce simti ceea ce simti, prin toate simturile tale.
‘Acasa’ e o stare personala, da, este ceea ce nu poate contrazice nimeni prin argumente, ceea ce nu poate hotari (alt)cineva pentru mine – ca ar fi „greu, practic imposibil” sa te simti acasa in Romania.
Da, Israelul e tara mea, e tara evreilor si eu m-am intors acasa, cand am emigrat din Romania in Israel. Dar de fiecare data cand plec in Romania, simt ca plec de acasa pentru a ajunge acasa, si cand ma reintorc aici, acasa, in Israel, plec de-acasa, de acolo.
Pentru ca eu ma simt ca acasa (si) in Romania.
Pentru ca eu ma simt „ACASA” (si) in Romania.
Exact ca in ungureste, unde exista doi termeni pentru ‘acasa’, dupa cum am aflat recent, asa simt si eu, ca am doua ‘acasa’ : Israelul este pentru mine ITTHON – exprimare pentru atunci cand esti acasa, iar Romania este OTTHON – atunci cand esti altundeva si vorbesti despre ‘acasa’…
Si am ezitat sa public aceste randuri, care nu se vor o replica excelentelor editoriale pe tema si pe care nu am nici o clipa intentia sa le contrazic. Desi vibratiile pe care le simt si le descriu aici ar putea parea cuiva superficiale in comparatie cu articolele precedente, corect argumentate, asta nu inseamna ca sunt mai putin autentice.
Si nu ma pot opri de la a incerca sa spun ceea ce simt. Ca eu am doua ‘acasa’…
Pentru ca eu ma simt ca acasa (si) in Romania.
Pentru ca eu ma simt „ACASA” (si) in Romania.
doamna MARIANA – COSANZEANA,felicitari!ai scris un articol sincer,frumos,cu simtiri
adevarate care nu se vor uita nici odata.
mi-a placut foarte mult si m-am indentificat
totalmente cu predilectiile d-tale.culinare
si odorante.
iti doresc multa sanatate si pofta buna pentru cele mai romanesti, unice bucate,preparate cu ravna din dragostea cu care d-ta,ai scris asa cum ai scris.
hai noroc,si la mai nare!
ITZHAK BAREKET.
Frumos aticol Mariana.Ai spus in el cam tot ce se putea spune asa ca inafara de a adauga citeva gusturi,mirosuri si sentimente prea mare lucru n-am a adauga.Romania-i copilaria, jocurile de-a hotii si vardistii, cleiul de prun din livada si mirosul incomparabil al Dunarii,baltile Brailei cu tunete si traznete racii fierti aiurea si Timpa brasovului si poiana brasovului si Postavarul.Mirosul rosiilor calde de soare din gradina si adunatul gindacilor de Colorado de pe cartofi:)
Cum sa explic.Am de fapt o singura tara care-s doua ,incontestabil, fiindca Romania a venit cu mine-n Isarel.pentru mine eu sint Romania.mai mult n-as zice ca-mi trebuie.
Daca am a ma plinge de ceva apoi asta nu-i tara-n care m-am nascut si n-am facut nimic pentru ea.Ar fi ridicol.Am a ma plinge-n tara-n care-am facut ceva fie si putin dar am facut.Insa asta-i alta istorie…
In orice caz, articolul tau m-a uns la inima.
Mariana, felicitari pentru articol. Este sincer, placut lecturii, bine scris. Mult succes in continuare.
Lucian
Ma-nchin inlacrimat in fata plinatatii sufle-
testi si a dragostei cu care imbratisezi Roma-
nia,pe care nu o putem uita cei ce-am copilarit
si ne-am zidit trairile si harul divin pe pla-iurile minunate ale Carpatilor,scaldandu-ne in
apele mereu curgatoare ale Muresului,Oltului ori Siretului,am plans si de dor si de jale pe campiile si dealurile banatene,maramuresene sau oltene,am iubit si-am zamislit ce ne-a dat
bunul Dumnezeu.Ce minunat e sa te regasesti pe tine in trairile altora.E o chemare la izvoare-le propriei fiinte.Iti multumesc,stimata DOAMNA
Mariana deschide ca si Vlad o punte peste o apa tulburata. Nu cred ca trebuie sa existe ura si disensiuni intre cei ce cinstesc o tara in care s-au nascut chiar daca nu sunt descendenti „arieni” ori din os domnesc.
Mariana ramane cu nostalgia Iasului, asa cum si eu iubesc colina Copoului- loc al studentiei mele.
Ce ar fi daca fiecare dintre toti cei ramasi in tara, dintre cei plecati ar incerca o reconfigurare a tarii in armonie.
Ma repet si insist asupra faptului ca din punctul meu de vedere cei ce scriu in limba romana inca si nu sunt romani sunt deja acasa.
Au existat romani ce au refuzat sa mai scrie in lb romana si chiar au declarat: „Je suis roumain, mais j ai honte.”
Prelungirea Romaniei in lume sta foarte mult si pe umerii nostri ai celor ce traim in afara tarii, zi de zi si sincer incercam sa nu scriem afise si sloganuri cu greseli de ortografie. Cred ca voturile din diaspora au cantarit putin.
Orice tentativa de a ne simti acasa, de a fi aproape de locul natal este in fond si la urma urmei o umbra din parabola intoarcerii fiului risipitor.
Cu dragoste Marianei…
n-am cunoscut-o pe autoare decat indirect, in ordinea ponderii prin articolele semnate la „acum”, apoi prin referiri indirecte ale cunostintelor comune, membri simultan ai unor forumuri (e-grupuri) din care face parte d-sa si din care fac parte eu insumi. caci nu am avut si pare putin probabil sa ne regasim pe acelasi e-grup. in general ce m-a impresionat la d-sa este capacitatea (ce slab cuvant, doamne, nu capacitatea, talentul) de a exprima pana la nuanta si in cadru logic ireprosabil stari emotionale profunde. nu e cazul sa ma refer aici la reactia mea, diferita de la articol la articol (e imposibil ca doi oameni alesi la intaamplare sa simta si sa gandeasca absolut totul in mod identic).
dar articolul de fata are, imho, doua calitati remarcabile: pe de o parte confrma stilul impresionant al autoarei, pe de alta nuanta polemica a titlului atrage atetnia ca viziunea autoarei este mai larga decat a precedentelor doua articole cu titul comparabil.
care sa fie motivatia diferentei conturate cu aplicatie? eu vad o singura explicatie. la d-na mariana gott-schmilovich talentul nativ si temeinic exersat de eprimare a starilor emotionale, la care se adauga o incontestabila forta demonstrativa a trairilor pe care le stie exprima asa de impresionant, se conjuga fericit cu o generozitate nativa a fiintei. nimic mai coerent. un asemena om, capabil sa difuzeze sentimente pozitive cu atata arta e un om fericit. ma bucur ca asemenea oameni exista. m-as bucura si daca ingerul meu pazitor, care actioneaza prin manipularea hazardului, m-ar aduce intr-o buna zi in acelasi e-grup cu d-sa. ceea ce ar fi echivzlent cu invitarea d-sale de catre moderatorii e-grupului din care fac parte si acceptul d-ei.
Incredibil ! Dupa un asemenea articol mi s-a facut dor de Romania… N-am mai fost de mult dar sunt „geloasa” pe sentimentele autoarei. Nu stiu daca mai exista „Romania mea” dar mai exista prietenii mei (cu care sunt in legatura), peisajele, mancarea… Citesc din cand in cand presa cautand vechile sentimente si le-am regasit aici, in articolul acesta.
Multumesc. Oare e adevarat ca, substantivul „dor” exista numai in romaneste ? In ebraica spunem „gaagua”, oare e similar ?… Oricum, nunai acasa e mai bine ca acasa.
În stilul său pedant, plicticos și încâlcit, domnul Radu Ilarion Munteanu încearcă să contrapună acest editorial celor două (trei de fapt, scrise de doi autori) care l-au precedat.
Și, evident, cum aparent acest editorial contrazice concluzia celui scris de Vlad Solomon, pe care domnul Munteanu a încercat, fără niciun fel de succes să-l demonteze într-un ecou pe care numai el l-a înțeles, concluzia sa insinuată este că autoarea e plină de talent față de precedentul editorialist (Vlad Solomon).
Realitatea este cu totul alta: atât Mariana Gott-Shmilovitch, cât și Vlad Solomon, cât și Lucian Herșcovici fac parte din grupul de autori care publică în revista ACUM, iar punctele lor de vedere nu sunt antagonice, ci se completează. Publicarea celor patru editoriale scrise de trei autori, cu toții evrei israelieni originari din România, reprezintă demonstrația pluralismului de opinii practicat de revista ACUM.
Și mai reprezintă o abordare complet inedită în presa de limbă română, în care un evreu se poate exprima complet liber și fără complexe, fără teama de a fi insultat, unde naționalismul sulfuros reprezentat de oameni ca Radu Ilarion Munteanu primește regulat replici necruțătoare.
Așa cum am spus de atâtea ori, a venit timpul ca aceste persoane care au clamat într-un fel sau altul monopolul patriotismului să simtă pe pielea lor „persecuția” care au aplicat-o altora care îndrăzneau cu timiditate să conteste conformismul național-ortodoxist.
Incredibil ! Dupa un asemenea articol mi s-a facut dor de Romania… N-am mai fost de mult dar sunt „geloasa” pe sentimentele autoarei. Nu stiu daca mai exista „Romania mea” dar mai exista prietenii mei (cu care sunt in legatura), peisajele, mancarea… Citesc din cand in cand presa cautand vechile sentimente si le-am regasit aici, in articolul acesta.
Multumesc. Oare e adevarat ca, substantivul „dor” exista numai in romaneste ? In ebraica spunem „gaagua”, oare e similar ?… Oricum, eu nu sunt scriitoare ci numai o cititoare, dar citind articolul m-am emotionat si pot spune ca acum, aici in Israel, stiu si simt ca nunai „acasa” e mai bine ca „acasa”…
Permiteti sa nu fiu de parerea autoarei. Eu simt ca am o singura casa, in Israel. Dar emotia ce se transmite prin articol ma face sa-l apreciez. Tot respectul doamnei scriitoare.
As vrea (fiind ptr.prima oara pe acest site) sa o felicit pe autoare, care fara a fi ziarista „de meserie” stie sa-si exprime atat de emotionant si in scris sentimentele si gandurile. Si mai mult, reuseste sa „atinga” cateva puncte sensibile celor care citesc. Si fac asta fara legatura cu dorinta de a intra in contradictie cu ea (caci de contrazis cu ea ma contrazic aproape zilnic …), mai ales in ceea ce priveste „emigrarea” in Israel (draga mea, noi n-am „emigrat” ci ne-am „intors” acasa, sau in traducere libera am „urcat” in Israel). Nu simt intrutotul ca ea, chiar daca plec in Romania de 4-5 ori pe an…Dar tocmai aici, in acest paradox, se ascunde frumusetea acestui sentiment…(=acasa).
P.S. Nu intamplator mi-am adaugat aici numele „de fata”… Nu, nu e o coincidenta !
Draga Mariana,
Articolul tau despre Romania, mi-a trezit dorinta, ca dupa 40 ani, sa revad locurile unde am copilarit si am petrecut si o parte din adolescenta.
Aș vrea să-i întreb pe naționaliștii de mucava care dau târcoale acestui sit, care este mai „român”, demagogi patriotarzi ca Ion Coja sau Dan Puric sau Mariana Gott-Shmilovitch care face o reclamă mult mai bună României decât zece albume de lux despre Eterna și fascinanta Românie publicate pe cheltuiala contribuabilului?
Felicitari autoarei! Emotionant, adica asa cum trebuie sa fie o scriere purtatoare de nostalgie, dar si nelinistitoare, adica asa cum poate fi o scriere a cuiva care a trait in Romania si este citita de cineva care traieste actualmente in Romania. Surprinzatoare, adica asa cum apare, indeobste, o realitate atunci cand citind, o vezi prin ochii autoarei.
Jos Palaria
Sentimente exprimate neaos.
Cunoscind si limba maghiara inteleg perfect subintelesele celor doua notiuni de „acasa”
Cind universalitatea noastra a celor ce traim in Israel, fiind nascuti pe alte meleaguri, va fi inteleasa de cei de „acasa”, atunci nu vom mai fi intrebati unde SUNTEM ACASA
Ni-au placut toate argumentele: coregrafice ( subtilul dans al lui -si- in jurul lui ACASA),olfactive, gustative…Imi cer iertare pentru ca folosesc asemenea cuvinte zornaitoare si banale pentru a comenta un text fierbinte , sincer si transparent.Multumesc!
Imi place cum e scris editorialul Marianei, de la titlul ingenios pana la asociatiile naturalistice cu ce inseamna Romania pentru un om care a trait acolo, dar a plecat. Din pacate multi alti plecati din Romania, si eu printre ei, mai au si alte asociatii cand descind din avion: sicanele predarii apartamentului la plecarea din Romania, calvarul scoaterii actelor pentru plecare si alte momente grele. Vizitez Romania fiindca am prieteni buni acolo pe care vreau sa-i vad, savurez cultura la mare nivel ca teatre si muzee, dar sunt departe de a ma simti acasa acolo. Din punctul asta de vedere excelentul editorial al lui Vlad Solomon mi-a vorbit din inima.
Ceea ce e (ad)mirabil dupa ce citesti o asemenea marturisire este ca tu, cel care traiesti numai in Romania, cu toate sperantele si dezamagirile timpului si locului, resimti un fel de rusine dindu-ti seama ca nu-ti mai amintesti cind ti s-a facut ultima oara dor de Romania!
Poate ca de fiecare data cind ai fost martor la imputinarea ei, la macularea si neputinta ei constatind, totusi ca energia ei morala (si istorica) e (totusi) infinit mai puternica decit puterea ta personala.
Acest editorial al Marianei e scris cu poezie (ca o cãutare a numelui potrivit pentru simtiri),cu un ritm specific(precum o plimbare pe ginduri ce se vrea intipãritã-n gînd, de neuitat,pe Corso), cu patos imnic ( ca un cânt în vâltoarea furtunilor sub multicolor drapel).
Ideea titlului, este imensã , de strãbãtut în sus si-n jos, pe toate coordonatele-
…dar stiai ? sunt oameni ce se simt acasã în locuri ce n-au nici ritmul nici vibratia locului natal,, , te mir hãt, în ce îndepãrtate locuri pe terra.
… si, dacã-mi dai voie cu tot sufletul sã comentez: evreii români s u n t parte din respiratia si din pulsul,din farmecul,si din zîmbetul românesc. Evreii sunt parte din istoria plaiurilor histrio-carpato-danubiene; si asta nu de ieri de azi ci de când lumea si pãmântul.
Doamnă Wanda Lucaciu,
Puteați să vă exprimați dezacordul cu ideea acestui articol și într-un mod mai elegant. Iar faptul că v-ați exprimat în engleză și nu în română spune foarte multe despre dumneavoastră.
Stimata dna Mariana Gott-Shmilovitch,
multumiri!
.
La multi ani!
http://www.youtube.com/watch?v=fQyWdiKzgmQ
.
* Sa va ramana simturile la fel de sensibile si de poetice dea lungul intregii calatorii intre cele doua ‘ACASA’, tot timpul.
* Ma regasesc in filozofia existentialului domniei voastre si pot sa va inteleg perfect.
* Naturaletea si optimismul pacifist(muzar pentru ‘mai tot i i’ *de-ai casei*) ma frapat.
* Va rog sa ramaneti in continuare la fel de pura si transcedentala.
Sa facem din casele noastre ‘acasa’ pentru univers!
.
http://www.youtube.com/watch?v=w58vfYWQsjg&feature=related
.Si, o duminica placuta, sa aveti!
Wanda, articolul e despre Romania nu despre romani… Poate daca era scris in engleza il intelegeai mai bine…
Mariana scrie intr-o forma calda si placuta, dar reprezinta de fapt sentimentele celor multi care nu mai traiesc in Romania.
Dor de tara, cu adevarat dor, nu au pentru ce sa simta cei care locuiesc la ei „acsa”, in Romania,asta simt numai cei care sint departe.
Se confunda uneori „casa” cu „casa”, asa cum spune Mariana despre limba maghiara.
Sigur ca nu ne simtim acasa intr-o camera de hotel. Important este ca ne simtim in Romania mai bine decit in orice loc din lume. Asa cum evreii emigrati in America simt dorul Israelului, asa si cei emigrati din Romania in orice tara din lume viseaza la Romania si gindesc in romaneste.
spatiul româniei contine o cantitate multinationalã imensã astfel cã pe teritoriul româniei vorbesc româneste: ,lipoveni, sirbi, unguri, sasi, svabi, armeni, aromâni, tzigani, greci,tãtari, sârbi,si multe alte asa numite „nationalitãti conlocuitoare”care dintre acesti români v-au insultat în asa hal! dacã pot sã aduc o îmbunãtatire în relatiile româno israele …iatã o floare de 8 martie si LA MULTI ANI CU SÃNÃTATE
uca
WANDEI
p.s. ca un fel de eratã
deoarece existã indicatia conform cãreia un comentariu poate fi postat „pentru a rãspunde la acest ecou” în comentariul meu anterior am uitat sã specific:
Wandei îi replicam, încercând a vindeca si a împãcã inima sa rãnitã.
În România toti locuitorii României suntem toti responabili de atmosfera ce trãim în România.
Pentru mine evreii sunt fiinte super! foarte emancipate si foarte iubitoare de comunicare de conversatie .
Am avut foarte multi colegi de scoalã artisticã evrei . Nu am auzit niciodatã nici pic de insultã din partea nimãnui.
Este lucru înfiorãtor insulta.Ce se poate face pentru a repara sufletele rãnite.
Doar dragostea si simpatia mea, ar fi de ajuns?
Doamnă Uca Maria Iov,
Eu nu știu în ce Românie trăiți dumneavoastră în care n-ați auzit insulte la adresa evreilor.
Dar dacă țineți neapărat, vă pot indica vreo duzina de situri de internet, începând cu cel al ăluia care a vrut să candideze la președinția României și n-a reușit pentru că, zice el, a lăsat strângerea semnăturilor pe seama unui fost securist.
<> si traind aici,totul (sunete,gust,mirosuri e.t.c.) tin de cotidian,de banal. Cuvintele tale ne deschid ohii si ne fac sa privim si altfel realitatea romaneasca!
Si eu am considerat Romania „casa mea” pana am avut temeinice motive sa-mi revizuiesc parerea.
Cine ma cunoaste stie cat de sincer apreciez incarcatura valorica si nobletea autenticului folclor romanesc. Fara sa fiu de meserie, dar iubitor de frumos si – indraznesc sa spun – capabil sa-l inteleg, as spune chiar ca ma pricep putin.
Putin dupa terminarea studiilor, in anii ’60, asistam impreuna cu un mic grup de foarte apropiati prieteni la o colorata parada a echipelor de dansuri populare sosite la Mamaia pentru un festival de folclor. Incercam sa identificam tinutul dupa specificul costumului national. Eu aveam o parere, amica mea, alta. (eu aveam dreptate, dar asta e mai putin important..). Disputa a luat sfarsit cand buna mea amica mi-a adus argumentul hotarator: „N-o sa ma inveti tu pe mine (ea romanca, eu evreu, n.n.) cum e cu costumele noastre” (NOASTRE, adica tu nu esti de-al NOSTRU, deci n-ai cum sa stii mai bine ca mine..!). Am ramas prieteni, dar acest episod mi-a inraurit hotararea de a pleca „acasa”, adica in Israel, chiar daca acolo ma asteptau altfel de mirosuri, gusturi, imagini, mult diferite, mai frumoase sau mai urate, mau bune sau mai rele. Asta conteaza mai putin. Important pentru mine era sa pot spune si eu „ale noastre”.
Doamna Mariana, sunteti o fericita si va invidiez ca nu ati simtit senzatia ilustrata de episodul povestit aici: sa ti se atraga mereu atentia ca nu esti acasa acolo unde aveai temeiul sa crezi ca esti si doreai sa-ti apartina si tie; eram doar cel mult, un musafir mai mult sau mai putin binevenit. (Dar asta e alta poveste).
Vizitez des si cu multa placere Romania de care ma leaga nenumarate importante (e putin zis!)legaturi. Dar ca musafir, acum in propria sa casa.
Mariana Gott-Shmilovitch you need to get a life! You need to smell the roses growing in Israel and you needs to get a grip on life and thank G-d you do not smell the hate and the envy of the RRRRRomanian people! For the RRRRRRRomanians, no matter how much you like the „smell” of their foods or the trees, or how much you love their theatre or museums, to them you will always be a JIDANCA.
SMELL does not make a country, WORDS do!
Imi este mai usor sa ma exprim in engleza si articolul tau m-a deceptionat.