Am fost câteva zile la București, orașul unde m-am născut, dar de care mă leagă din ce în ce mai puține lucruri. Nu mai am de mult pretenții atunci când revin aici și m-am obișnuit cu mutrele acre și triste de pe stradă, cu reacțiile ca speriate de bombe ale oamenilor pe care îi întreb cum se poate ajunge într-un anumit loc.
Mi-am asumat deviza din titlu chiar din 1991, anul când am părăsit Bucureștiul pentru Londra. Știam că plec într-un oraș de 7,5 milioane de locuitori în care nu aveam practic nicio șansă să ies din anonimat, să fiu „cineva”, ca la București, unde eram deja un ziarist cunoscut, la unul dintre ziarele de varf ale României.
Am explicat ce m-a determinat să plec într-un articol publicat în revista ACUM „Zilele de 13 – 15 iunie 1990 mi-au schimbat viața” http://www.acum.tv/articol/7966/ și că nu regret deloc, ba dimpotrivă, acea decizie.
Am lucrat la BBC, făcând jurnalism la cel mai înalt nivel, fără să devin o vedetă media. Când am plecat de la BBC am refuzat toate ofertele de colaborare cu mass media din România (chiar acum câteva zile am refuzat colaborarea cu o rețea de televiziune), acceptând doar temporar să fiu corespondent al Radio România la Londra, iar acum sunt corespondentul Radio France Internationale (RFI).
Nu-mi mai câștig existența din jurnalism și nu-mi lipsește deloc acest lucru. Co-editez de plăcere împreună cu Ștefan Maier și cu o întreagă echipă de oameni pe care îi stimez și apreciez săptămânalul electronic ACUM, preferând să am o audiență lunară de 30000 de persoane și să urmez o politică editorială în perfectă concordanță cu principiile mele, decât să am o audiență în România de trei milioane și să fiu nevoit să fac compromisuri așa cum sunt obligați să facă majoritatea jurnaliștilor din România.
Am primit recent un email de la o persoană pe care o rugasem să contribuie cu un articol la ACUM și care s-a scuzat că nu poate să scrie, motivând:
„La noi se fac restructurari. Asta nu ar fi cine stie ce, ca am mai vazut asta in viata si caut alternative. Problema e ca trebuie sa imi gasesc de lucru si nu mai e cum stii tu. Cine nu e cu Basescu e pe lista neagra. Nu mai e angajat nicaieri. In afara de Adevarul si Jurnalul National nu mai e niciun ziar care sa critice iubitul conducator, iar ca televiziuni au ramas Realitatea – pe butuci – si Antena, unde nu am loc, din motive de Felix…
Acum imi dau seama ca pe vremea lui Iliescu era ceva asemanator cu timpurile lui Dej, cu ranga in cap. Acum esti barat. Singura metoda de a supravietui ca ziarist in tara asta e fie sa taci si sa vorbesti despre flori, fie sa lauzi conducatorul. Asa ca aleg florile. Din cind in cind ma mai ia flama, dar e trecator…
Nu ti-am facut niciodata un tablou despre cum e aici .La fel ar fi fost daca ar fi cistigat Nastase. Ne-am temut de aroganta si dictatura lui, pentru ca pusesese piciorul pe grumaz. Asta nu ne sufoca, ne falimenteaza …
Asa ca traiesc in ceva ce seamana cu Ferma animalelor si te rog sa imi ierti lasitatea, dar macar e sincera…”
Poate e o exagerare, dar ce m-aș fi făcut dacă eram în locul acestei persoane azi? Foarte probabil că plecam din mass-media, asta admițând că mai eram jurnalist în România după 20 de ani. Ei bine, la Londra n-am fost niciodată obligat la asemenea compromisuri. La BBC erau reguli stricte, dar niciodată arbitrare și când devii jurnalist BBC știi exact la ce să te aștepți.
Prefer codaș la oraș
Londra e un oraș imens, față de București care e un sat ceva mai mare. Iar eu, invers față de cum zicea Creangă, prefer să fiu codaș la oraș decât în satul meu fruntaș.
Poate de aceea personalitățile mele preferate din cultura română sunt Caragiale și Cioran, care s-au auto-exilat (sigur, nu din aceleași motive ca mine, care sunt oricum un nimeni, ei erau și au rămas celebri sau poate au devenit chiar mai celebri după plecarea în exil) dintr-o anume exasperare cauzată de nivelul mediocru al societății în care trăiau, al provincialismului sufocant care îi înconjura.
Sigur, pot fi acuzat că de fapt am preferat confortul material în schimbul anonimatului. Poate fi și așa ceva, deși nu cred că aș fi murit de foame dacă trăiam în România. Pur și simplu nu am vrut să-mi pierd ani de viață așteptând ca societatea românească să binevoiască să-și recunoască și mai apoi să recupereze handicapul față de Occident. Prefer o viață în normalitatea londoneză, decât în anormalitatea bucureșteană. Căci după 20 de ani de democrație originală societatea românească nu a reușit să-și revină decât parțial din devastarea morală și materială cauzată de o jumătate de secol de regimuri totalitare.
Unii mă vor acuza că am abdicat de la obligația morală de a contribui la propășirea societății românești și ce-ar fi dacă toți ar gândi ca mine. Le voi da dreptate. Da, am „fugit”, ca să folosesc expresia din vremea regimului comunist pe care unii, spălați pe creier, o folosesc în continuare.
Cum am oroare de demagogie (“românul înainte de a se fi născut poet s-a născut demagog”, scria unul dintre cititorii revistei ACUM) am să spun că nu am vrut să fac nimic în mod expres pentru țara în care m-am născut, prin declarații sforăitoare. Am considerat că promovându-mi interesul personal – adică practicând jurnalismul la Londra, la BBC – contribuiam mai eficient la promovarea interesului general – ridicarea nivelului civic al audienței din România – decât dacă aș fi rămas în țara mea de baștină încercând în presa locală să fac același lucru. Cu alte cuvinte, “mâna invizibilă” de care vorbea celebrul economist Adam Smith în cartea sa “The Theory of Moral Sentiments” în secolul al XVIII-lea.
Nu încerc să schimb neapărat mentalitatea oamenilor din România. Nu am aroganța de a crede că voi reuși acolo unde mulți alții au eșuat. Împreună cu colegii mei din afara României încercăm doar să împărtășim și altora din experiența noastră, a normalității traiului pe alte meleaguri, unde suntem niște „nimeni” în comparație cu ce eram când am plecat din România. Colegii din România, pe de altă parte, contribuie nemijlocit la acest tablou prin scrierile lor.
Majoritatea nu vor accepta, prostia fudulă fiind un impediment major la mulți dintre cei care resping de plano orice sugestie – așa cum sugerează vestitul proverb românesc, care e de o actualitate deprimantă. Vor fi totuși unii, oricât ar fi ei de puțini, care vor cădea pe gânduri și-și vor da seama că nu trebuie neapărat să reinventeze roata și că poate e bine să se se inspire de la niște neica-nimeni din Occident ori chiar de la semeni de lângă ei care și-au depășit condiția de „fruntași la sat” ori de „cineva”, oriunde s-ar afla.
Ce ați prefera: să trăiți anonim în străinătate sau ca cineva cunoscut în România?
Votați în sondajul revistei ACUM http://www.romanialibera.com/voxpopuli/voxpopuli.php?n=crt
Domnule Munteanu,
Eu mă ghidez după dictonul „Put your money where your mouth is”. Nu m-au interesat niciodată poziții de influență în România și asta chiar de la început. N-am niciun fel de regrete sau resentimente. Am plecat din România pentru că știam că evoluția va fie cea din ultimii 20 de ani. Nu se poate sări decât parțial peste etape și cum am gândit egoist n-am avut intenția de a mă sacrifica până se vor deștepta românii.
si eu am lasat jurnalismul in detrimentul unui vas de croaziera pe care lucrez ca fotograf. Am lucrat 2 ani in televiziune, dar viara este a dracului de grea in tara asta…
imi ingadui sa consider ca dilema la care titlul articolului dv face referire nu are o solutue universala, de principiu, ci numai solutii de la caz la caz. insusi ion creanga n-a aplicat solutia sa decat partial. n-a ajus preot la humulesti, ci la iasi, unde a avuy si conditiile pentru a-si exercita talentul in scris si harul in elaborarea de abecedare.
inteleg ca ati citat mesajul prietenului dv intre altele si cu scopul de a comunica, indirect, cititorilor, ca imaginea dv asupra tarii natale e aseanatoare. permiteti-mi sa o confirm, ca unul care trieste aici. dintr-o pensie, dupa 36 ani de munca, dintre care 28 ca cercetator. adevarul nu trebuie escamotat, ci asumat.
ceea ce simtul meu de cititor, fara falsa modestie, quasiprofesiojalizat (pana la scoaterea mea pe tusa de catre dusmanul biologic lucram ca redactor la un portal cultural, voluntar ca toti colegii) decanteaza din articolul dv e convingerea cu care va asumati solutia dv si, cea ce va onoreaza, refuzul atitudinii justificative. va felicit.
nu am fost intotdeauna de acord in unele subiecte punctuale, dar constiinta ma detemina sa remarc un articol care ar trebui sa fie citit de mai multi romani decat cei 30000 pe care-i are revista dv. cu permisiunea dv voi difuza, in sfera mea de cntacte, anume acelora care poate inca nu citesc curent revista online „acum” aparitia acestui articol
evident, nu va flatez, n-as castiga nimic. nici nu ma astept la o lectura neaparat binevoitoare a ecoului meu. dar asta face parte deja din regula joculu. cand am ceva de spus, o fac.
Ai o singura problema, tovarase Petru Clej. Nu e nevoie sa vorbesti in numele poporului roman daca nu traiesti acolo. Nu ai ce sa exporti, nici idei, nici experietnza de la BBC!
rodica g.
Un element care poate ar trebui adaugat afirmatiei lui Petru este ca optiunea de a fi „codas la oras” nu reprezinta calea facila, ci dimpotriva.
La „oras” trebuie sa te inscrii pe o anumita orbita, sa faci parte din mecanisme sociale, sa produci valoare pentru a primi, in schimb, valoare. Trebuie sa prelucrezi materie si informatie, nu mai este suficient sa pui o samanta si sa o irigi sau sa astepti ploaia. Trebuie sa te imbraci potrivit contextului in care functionezi, sa accepti diversitatea si sa-ti gasesti un locsor in ea, nu mai este suficient sa iti arborezi „portul popular” si la nunta si la coasa, sa judeci orice doar prin prisma nationalismului.
Priviti la liota de „cineva”-uri care va umplu in Romania ecranele televizoarelor. Marea majoritate sunt niste ceausesti mai mici, fiecare in domeniul lui, care, daca ar putea, ar limita televiziunea la un singur canal, numai pentru ei, de la 8 la 10 seara, doar pentru a-si da poalele peste cap. Romania s-a transformat in ultimii 20 de ani dintr-un sat suprarealist intr-un sat grotesc.
Draga Petru;
Iti admir onestitatea dar nu si pozitia. Cred ca fiecare din noi e dator sa faca ceva pentru comunitatea in care s-a nascut iar tu faci asta editand ACUM. E OK sa vrei s-o faci din comfortul Londonez decat din gunoaiele Bucurestene dar nu pretinde ca nu lupti, in felul tau, si te rog incurajeaza-ti colegii sa ia atitudine, nu sa se piteasca sau sa emigreze. Noi am l-creat pe Ceausescu prin atitudinea noastra, hai sa nu mai cream si alti monstrii, da!?
Cu prietenie,
sandra
frica si nputinta in fataconstructorilor de dezastre mentinute politic si social a creat hotia si minciuna ridicata larang de lege -lege neagra
prietenul dvs. are si nu are dreptate. o buna parte din ziaristi urmeaza politica editoriala a mogulului, directorului etc. am lucrat multi ani in monitorizare de presa si cand citesti 20 de ziare zi de zi inveti nume de oameni. iar oamenii astia aveau o opinie luna asta si luna viitoare, cand isi schimbau ziarul, schimbau si tabara, in functie de cine platea. din pacate romania nu are decat foarte putini ziaristi. restul doar se iluzioneaza ca daca cineva le publica un articol si sunt ziaristi.
indiferent de opiniile dvs. politice, presa din romania a derapat rau in primul mandat a lui basescu injurand orice actiune a acestuia, indiferent de cum era.
cat despre bbc, sa ne amintim cum s-a lipit de toate pretentiile guvernului nastase pentru a-si pastra niste frecvente si cum ziaristi de la sectia romana au fost indepartati pentru ca aveau alte opinii.
Să răspund pe rând.
1) Persoana care se ascunde cu lașitate sub aliasul Rodica G: aveți contra-argumente sau doar infantilul apelativ „tovarășe”?
2) Persoana care se ascunde cu lașitate sub aliasul „viorel”: nu ați realizat nici după șapte ani că acuzația de complicitate între BBC și guvernul Năstase este în cel mai bun caz o gogomănie și în cel mai rău caz o calomnie?
3) Sandra Pralong (pe care am cunoscut-o în luna februarie 1990 când era într-o vizită la România liberă și cu care am corespondat pe parcursul ultimilor 20 de ani): eu nu contribui la crearea de monștri. Eu scriu așa cum îmi dictează conștiința. Cine vrea să priceapă bine, cine nu, la fel de bine. C’est a prendre ou a laisser. Am oroare de demagogie și de fanfaronade patriotarde. Actions speak louder than words.
Petru;
Intr-adevar, faptele vorbesc, iar ale tale sunt mai graitoare decat crezi a propos de acel sentiment patriotic pe care nu-ti place sa ti-l insusesti… :))
OK, opresc aici comentariul, salutandu-te inca o data cu aceeasi caldura si prietenie,
sandra
daca dvs. va tratati un comentator cu titulatura de las, imi pare rau dar nu avem ce discuta
Sandra, mulțumesc mult.
„Viorel” – când veți avea decența să ieșiți de sub anonimatul sub care vă ascundeți cu lașitate și să nu mai calomniați, abia atunci veți avea dreptul la un altfel de tratament.
Curios! Eu am fost un nimeni in Romania si m-am simtit foarte prost. Acum sunt un nimeni in occident si ma simt foarte bine.
Viata este o lupta continua,deci te lupta !Personal la 65 de ani imi este cam greu sa ma rup de radacinile din tara,am o pensie de 300$ dupa 35 de ani de munca,dar cu acesti bani nu faci nimic niciunde !In tara muncesc,sap pamantul si cultiv ce pot ca sa traiesc de pe-o zi pe alta !Nu sant multumit dar asta este. Sant a lll-a oara in Florida si apreciez eforturile celor care au dat din coate si s-au realizat.Fratele mai mic e plecat in Australia din 1988 cu familia si o duce f bine !Deci omul sfinteste locul,si oricand ROMANUL a demonstrat ca POATE si VREA ! Recomand tuturor celor care vor sa plece:ACUM ESTE MOMENTUL !
Dear Mr.Clej,
Intii sa completam zicerea in spiritul a mai multor cititori:
„românul înainte de a se fi născut poet s-a nascut demagog si dupa aia s-a facut blogger”
🙂
Sincer, m-a impresionat articolul. Frumoasa si expresia ” Mai bine codas la oras decit fruntas la sat” care mi-a adus zimbetul zilei desi am primit citeva bancuri bune azi.
Ma socheaza un pic imaginea de dictator a lui Basescu si ma gindesc poate ca s-a intimplat cu el ca si cu Ceausescu. Cei din jurul lui au contribuit voluntar la „slefuirea” lui. Ar fi tare trist din cauza ca in urma cu ani imaginea lui in strainatate era buna. Eu am inceput sa mi-o schimb de cind am citit despre „tiganca imputita” si succesurile Ebei. Dar inca nu mirosea a terorism comunist asa cum descrieti.
Jurnalul National e o fituica pro PSD, inveninata. Normal sa-i primeasca cu bratele deschise pe toti anti-Basescu. Exista acolo un redactor sef pe nume Ciutacu care este extrem de violent la adresa lui Basescu sfidind chiar bunul simt in numele libertatii de expresie.
Bottom line: Romania e o noua tara africana corupta ireversibil care are nevoie de o purificare care va veni doar peste sute de ani. Din pacate Nostradamus a zis ca mai avem doar pina in 2012. Pina atunci e o tara buna doar pentru hoti, parveniti, turisti si curbe ca la emisiunea Promotor. Cine s-ar putea simti bine in asa o tara in afara de cei mentionati? Cei fara sperante si demagogii umili care se bucura mult si intens de libertatea de expresie si de Dansez pentru tine de la PROTV. Sa si lacrimeze un pic.
Valorile Romaniei au lesinat pe foarte lunga durata. E foarte trist mai cu seama ca exista si oameni ca mine care tin cu adevarat la Romania si prefera …vorbele grele ca ale ciutacului. 🙂
Am ramas pe ganduri !Sant intr-o cumpana!Sant la fata mea in Florida de aproape 4 luni si abia astept sa ma reintorc in tara la casa batraneasca a parintilor,unde ma asteapta pamantul sa-l sap manual,sa cultiv porumb, cartofi si rosii,si sa cresc iar gaini,iepuri si albine !Deasemeni ma asteapta instalatiile de antene de radioamatori care vor fi modernizate cu ce am trimis deja in tara pe calea apei !In viata mea am urat sefii prosti si aroganti,ca dovada inginer fiind am fost somer ca nu i-am putut suporta.Sant convins ca articolul Dvs.imi va provoca multe nopti albe.Cu stima Vasile
Articolului lui Petru Clej indeamna la cugetari… Ma gandesc la proverbul OMUL SFINTESTE LOCUL…Oare sunt si locuri care nu pot fi sfintite de om? Sau mai degraba oameni care s-au saturat sa mai sfinteasca locuri ?
Zice Rodica Gi:
„Nu e nevoie sa vorbesti in numele poporului roman daca nu traiesti acolo. Nu ai ce sa exporti, nici idei, nici experietnza de la BBC!”
Draga Rodica, domnul Clej nu are chiar forta Romaniei care exporta din plin capsunari, pungasi, prostituate, toti cu multa experienta.
Eu simt nevoia sa vorbesc in numele fraierilor romani care inghit un mic si sorb o bere pe gratis la defilari de 1 Mai si dupa aia hotarasc ca impreuna cu Nastase vor schimba istoria si vor trai bine. Eu nu mai am nevoie de mici, am nevoie ca Nastase sa traiasca dupa gratii ca sa fiu mindru ca sint roman. Si nu traiesc ..acolo. M-am nascut si am trait 22 de ani acolo iar parintii mei au muncit din greu ca sa ai azi electricitate in casa, sa poti sa-ti versi veninul prin degete cu ajutorul calculatorului. Sa hotarasti tu cine trebuie sa vorbeasca despre Romania si cine nu.
Cere iertare !!!!
E cam neplacut ca ai organizat dscutia in
subiectul propus, aducind exemplul alegerii sau reusitei tale personale.
E adevarat ca in anumite conditii de lipsa de libertate in gindire si exprimare, activitatea din „strainatatea liberala” poate fi mai eficace.
Inca nu am inteles modul propus de tine de a ajuta Romania de la Londra… in afara de superioritatea pe care o manifesti fata de cei ramasi acolo.
Solutia sugerata de inginerul-agricultor : Parasiti Rom. cit timp se mai poate…!… Nu-i o solutie reala.
O singură întrebare pentru doamna Koschland: unde ați văzut dumneavoastră că mi-am propus în mod explicit să ajut România? Există destui „ajutători” declarați, nu mai e nevoie de mine. Nu îndemn pe nimeni să urmeze exemplul meu, după cum nu dau socoteală nimănui pentru faptul că am plecat din România. Așa încât nu știu de ce vă simțiți așa de ofuscată.
Nu știu de unde rezultă că aș vorbi în numele poporului român?!
Eu unul m-am saturat sa fiu folosit, nu am nimic împotriva celor care vor sa plece dar nu-mi place deloc sa mi se spună daca nu-ţi place pleacă in alta parte. De ce sa plec, vreau sa fac aici ceva, sa fiu lăsat sa o fac.
Vreau si eu sa existe aici ceea ce exista si in alte părţi, nu vreau sa se mai audă de romi ca sunt inculţi si hoţi, vreau ca si profesorii de la noi sa câştige decent, si ţăranii sa-si poată câştiga traiul, si medicii, îmi pare bine când cineva se realizează dar mie necaz când pleca pentru ca noi nu suntem in stare sa asiguram o minima decenta deşi am putea.
Mi-ar place sa vad si romanii de aici cum merg la sărbătorile maghiarilor si ale oricui ca la o sărbătoare si nu ca la război.
M-am saturat de toate scuzele de pana acum, simt cum se dărâma totul însă aici mă simt acasă, mie si mai mare necazul pentru ca vad ca nu se vrea, si nici nu suntem lăsaţi, as vrea sa ma simt si eu odată in rand cu ceilalţi.
Chiar nu avem acest drept ? Cat trebuie sa mai tragem ?
Scuza-ma n-am vrut sa te jignesc…cu prea mult patriotism. Eu am inteles cuvintele :”Am considerat că promovându-mi interesul personal – adică practicând jurnalismul la Londra, la BBC – contribuiam mai eficient la promovarea interesului general – ridicarea nivelului civic al audienței din România – decât dacă aș fi rămas în țara mea de baștină încercând în presa locală să fac același lucru.”… cu dorinta de a ajuta presa rom.
Apropo, de mult am parasit Romania si cuvintul „ofuscat/a” nu mi-e cunoscut.
Ce trebuie sa insemne?
Mi-a placut foarte mult articolul d-le Clej. Am fost un ascultator fidel al BBC Romania si va felicit pentru munca extraordinara de acolo. Din pacate nu cred ca a avut un impact real asupra societatii noastre, ci numai a unor indivizi.
Sunt intru totul de acord cu filozofia expusa d Dvs. De multe ori mi-a venit in minte expresia „mai bine codas la oras decat fruntas la sat” si o consider valabila mai ales in Romania.
PS Am incercat sa ascult emisiunea d-lui R. Paraschivescu de la RFI cu d-na Pralong. N-am reusit. O declar oficial cea mai slaba emisiune din istoria RFI Romania.
Doamnă Koschland, nu m-ați jignit, pur și simplu n-ați înțeles articolul și aici probabil că am eu o vină.
Repet: revedeți butada lui Adam Smith despre „mâna invizibilă” și poate veți înțelege mai bine.
„Ofuscat” înseamnă vexat/supărat.
Ofuscata este un frantuzism folosit frecvent de romanii vorbitori ai limbii franceze si vine de la verbul offusquer si s-ar traduce cu expresia socata,neplacut impresionata sau mai popular sifonata,atinsa putin in amorul propriu”froissée”.Sper ca nu ve-ti fi intepata „pincée.Cu stima.
Ati fi fost „cineva” daca ramineati in Bucuresti? Scuzati, puteti defini acest „cineva”? Va referiti la cota de popularitate? Pai si Florin Salam este „cineva” in Romania, nu? :)) Sau poate va referiti la putere, influenta? Genul SOV? Brrr…
Nu inteleg unde-i problema, de ce va considerati un „nimeni” la Londra? Sper ca nu sunteti din categoria celor care traiesc in anonimat prin alte tari, dar abia ce aterizeaza pe Otopeni si incep sa se comporte precum starurile de cinema :))
Pentru mine, de multe ori „cineva” = „nimeni”
Este bizar că persoana care se ascunde (evident, altfel nu se putea) sub aliasul T.I.C. cunoaște ca exemple de persoane cu profil public numai de-alde Florin Salam sau Vântu.
Pe urmă remarc că n-a citit cu atenție articolul, deoarece scrie
„Sper ca nu sunteti din categoria celor care traiesc in anonimat prin alte tari, dar abia ce aterizeaza pe Otopeni si incep sa se comporte precum starurile de cinema :))”.
în timp ce eu scriam în articol:
„Am lucrat la BBC, făcând jurnalism la cel mai înalt nivel, fără să devin o vedetă media. Când am plecat de la BBC am refuzat toate ofertele de colaborare cu mass media din România (chiar acum câteva zile am refuzat colaborarea cu o rețea de televiziune), acceptând doar temporar să fiu corespondent al Radio România la Londra, iar acum sunt corespondentul Radio France Internationale (RFI).
Nu-mi mai câștig existența din jurnalism și nu-mi lipsește deloc acest lucru. Co-editez de plăcere împreună cu Ștefan Maier și cu o întreagă echipă de oameni pe care îi stimez și apreciez săptămânalul electronic ACUM, preferând să am o audiență lunară de 30000 de persoane și să urmez o politică editorială în perfectă concordanță cu principiile mele, decât să am o audiență în România de trei milioane și să fiu nevoit să fac compromisuri așa cum sunt obligați să facă majoritatea jurnaliștilor din România.”
Și după cum
Este bizar că persoana care se ascunde (evident, altfel nu se putea) sub aliasul T.I.C. cunoaște ca exemple de persoane cu profil public numai de-alde Florin Salam sau Vântu.
Pe urmă remarc că n-a citit cu atenție articolul, deoarece scrie
„Sper ca nu sunteti din categoria celor care traiesc in anonimat prin alte tari, dar abia ce aterizeaza pe Otopeni si incep sa se comporte precum starurile de cinema :))”.
în timp ce eu scriam în articol:
„Am lucrat la BBC, făcând jurnalism la cel mai înalt nivel, fără să devin o vedetă media. Când am plecat de la BBC am refuzat toate ofertele de colaborare cu mass media din România (chiar acum câteva zile am refuzat colaborarea cu o rețea de televiziune), acceptând doar temporar să fiu corespondent al Radio România la Londra, iar acum sunt corespondentul Radio France Internationale (RFI).
Nu-mi mai câștig existența din jurnalism și nu-mi lipsește deloc acest lucru. Co-editez de plăcere împreună cu Ștefan Maier și cu o întreagă echipă de oameni pe care îi stimez și apreciez săptămânalul electronic ACUM, preferând să am o audiență lunară de 30000 de persoane și să urmez o politică editorială în perfectă concordanță cu principiile mele, decât să am o audiență în România de trei milioane și să fiu nevoit să fac compromisuri așa cum sunt obligați să facă majoritatea jurnaliștilor din România.”
Și după cum am scris în trecut, zbor la București cu linii ieftine, aterizând la Băneasa, de unde iau tramvaiul 5 sau autobuzul 301. Așa că ați nimerit-o exact ca nuca în perete cu ecoul dumneavoastră.
Probabil că patriotismul nu mai este la modă, dar eu nu cred că părăsirea ţării este o soluţie lăudabilă. Poate că dacă românii bine intenţionaţi s-ar implica în „normalizare”, PROBABIL CĂ S-AR MAI INDREPTA lucrurile.
Vă dores multă sănătate şi reuşită pe toate planurile, oriunde v-aţi afla !
Sint de acord cu autorul articolului. Am plecat legal din tara de mai mult de 30 ani . Dupa 5 ani am venit inapoi, Nea Nicu mai conducea .
In aeroport toti vroiau spaga si se purtau forate urit .
Am incercat sa vorbesc to fostii „prieteni”. Mi-am dat seama ca „prietenii” erau foarte schimbati si ocoleau sa raspunda . M-a surprins ca toti erau „ocupati” .
Am zis in sinea mea …. ei au problemele lor si eu am problemele mele .
Eu am continuat sa lucrez in IT la firme mari pina la pensionare .
Daca ar trebui azi sa fac ceea ce am facut acum mai mult de 30 ani, as face-o incaodata. De data aceasta as fi plecat immediat dupa Universitate fara sa fi avut
„experienta” sub comunism.
Dupa revolutie am sperat ca Romania o sa se schimbe . Din pacate nu s-a schimbat prea mult . Din ceea ce am aflat din ziare/comentarii schimbarile nu au reusit sa schimbe Romania . Ceea ce m-a surprins cel mai mult este inundatia asta numita manele …
Cei care critica cei care au plecat din Romania, ar trebui sa citeasca/asculte cum alte tari privesc Romania . Acele manele par mai mult un rap-close-to-orice inafara de frumoasa muzica romaneasca . Ceea ce ne este dor este ce este cu adevarat Romanesc si ma bucur ca mai sint ziare care publica acele lucruri si nu lauda manelele .
1) patriotismul nu e „o moda” si nici nu are cineva monopolul asupra sa;
2) manelele – prezente si in comunitatile romanesti din Diaspora – reprezinta un aspect minor si mentionarea lor bagatelizeaza aceasta discutie.