Prezenta poezie nu are nici o legătură cu ce s-a petrecut la 22 decembrie ora 10.30 la Parlamentul României.
S-a aruncat un om de la etaj
Şi lumea-n jurul lui s-a strâns ciopor
Stârnind şi frică, panică, fior
Căderea lui tăiată de-un fior
Un suflu cald i-a fluturat pe buze
Mai încercând să se ridice de pe jos
De parcă ne-ar fi cerut nouă scuze
Că n-a putut să moară mai frumos
Poate că s-a omorât din teamă
Să n-ajungă altora povară
Şi-a simţit deodată cum îl cheamă
Cineva, din viaţă, în afară
I-a ţâşnit pe nas, urechi şi gură
Un sânge gros şi negru, revoltat
Cu ultima privire, fără ură
Ne-a spus atât: Că moare împăcat
Şi-a ieşit un om din adunare
Bătrân şi gârbov că de-abia păşeşte
I-a aprins la cap o lumânare
Ca să moară şi el creştineşte.