Pe 21 ianuarie se împlinesc 69 de ani de la rebeliunea legionară, în timpul căreia au fost uciși la București 122 de evrei, printre care și fiii rabinului Guttman, Iancu și Iosif. Sora lor, dr. Hava Haas, rememorează acest episod tragic din istoria evreilor români care a pus capăt prematur vieții celor doi frați ai ei.
Iancu şi Iosif Guttman s-au născut în anii din preajma primului război mondial, într-un mic orăşel din Moldova. Tata, un om tânăr – încă nu împlinise 20 de ani – funcţiona ca rabin al acestui orăşel. Ca toţi copiii de evrei în acea vreme, Iancu şi Iosif au fost trimişi de la frageda vârstă de 4-5 ani la Heder, pentru a învăţa să scrie, să citească şi să cunoască învăţăturile Torei. Acasă cu părinţii, vorbeau limba idiş. Între timp, tata s-a evidenţiat ca un rabin deosebit de talentat. Activitatea sa rabinică ca şi predicile sale, l-au făcut cunoscut şi apreciat şi în afara orăşelului. Veneau oameni din diferite locuri să soarbă vorbele sale de duh, să asculte şi să aprecieze cunoştinţele sale temeinice în cultura şi filosofia iudaică. După scurt timp, a fost chemat la Bucureşti, devenind rabin al Comunităţii din Bucureşti şi pe baza cunoştinţelor sale juridice, a fost numit judecător la curtea rabinică, slujind în această calitate aproape 50 de ani.
Iancu şi Iosif au urmat la Bucureşti şcoala primară şi au absolvit liceul Libros ca elevi străluciţi. După bacalaureat, Iancu a ales cursurile Facultăţii de Drept şi Filosofie, iar Iosif, pe baza notelor mari cu care a terminat liceul, a fost primit la Facultatea de Medicină din Bucureşti (în ciuda prevederii de numerus clausus pentru evrei).
Iancu a fost un student eminent, era primul din an şi colegii săi evrei şi neevrei apelau la el pentru a-i ajuta la lucrările pe care trebuiau să le prezinte. Datorită cunoştinţelor sale ieşite din comun, profesorul Dimitrie Gusti de la catedra de Sociologie l-a numit pe Iancu, asistent universitar.
Încă de la începutul cursurilor la Medicină, Iosif a suferit bătăi şi tăieturi cu bisturiul de la disecţie din partea colegilor antisemiţi. După un timp, Iosif a părăsit Medicina şi a trecut la Facultatea de Litere şi Filosofie. Atât Iancu, cât şi Iosif şi-au însuşit din fragedă tinereţe o cultură deosebită. Lucrările lor sunt mărturie a vastelor lor cunoştinţe în domeniul filosofiei universale şi iudaice, a literaturii clasice şi moderne. Ei s-au dezvoltat în România anilor 1930-1940, ani care încă făceau parte din perioada de avangardă culturală a României, din perioada 1920 – 1940.
În 1931, la vârsta de 16 ani, Iosif scrie prima sa lucrare „ Cultura Asiatică în Raport cu Civilizaţia de azi a Europei”, în care spune următoarele : „furtunile şi nenorocirile ce se abat asupra noastră, vor înceta cu siguranţă din moment ce ne vom da seama că adevăratele valori ale omenirii sunt valorile morale, spirituale şi culturale. Aceste valori vor exista în toate timpurile, căci ele există prin ele însele, după cum nici astrul ceresc nu va înceta niciodată să lumineze cu razele sale pământul pe care trăim”. Iată profesiunea de credinţă a tânărului Iosif, crezul după care şi-a trăit scurta sa viaţă. Iosif avea 20 de ani când a început să colaboreze la diferitele publicaţii din acea vreme : Viata românească , Cuvântul Liber, Şantier şi altele. Revista Însemnări Ieşene a publicat lucrarea sa filosofică „Fenomenul Mistic”.
Acasă, Iancu şi Iosif discutau cu tata viaţa lor universitară problemele pe care le studiau; numele profesorilor lor: Rădulescu-Motru, Tudor Vianu , Nicolae Iorga, Traian Herseni, ne deveniseră familiare. Casa noastră era un centru de cultură. Cărţi se găseau peste tot, iar fiecare îşi avea colţul său, unde aşternea pe hârtie, articole, lucrări, gânduri. Dar concomitent cu dezvoltarea vieţii culturale a României anilor ’30, se apropiau şi norii prevestitori de furtună şi puţini au prevăzut cataclismul ce avea să se abată asupra Europei.
În articolele pe care le scria, Iosif dezbătea din ce în ce mai des problema apariţiei fascismului şi a ororilor de care va fi cuprinsă omenirea dacă fascismul va învinge. El îşi găsea refugiul în discuţiile cu scriitorul umanist Eugen Relgis, care i-a fost mentor şi care asculta au atenţie frământările acestui tânăr sensibil. De asemenea, din corespondenţa lui cu celebrul Romain Rolland, reiese aceeaşi frământare, aceeaşi teamă de viitor, aceeaşi întrebare obsedantă „ Încotro se îndreaptă omenirea ?” odată cu venirea la putere a lui Hitler. În cartea lui Relgis „Eseuri despre iudaism”, în capitolul „Mărturiile unui fecior de rabin”, Relgis citează o viziune a lui Iosif exprimată în una din discuţiile lor: „ Sute şi mii de oameni în uniforme se măcelăresc, iarăşi răsună urletele fiarei omeneşti pe acest pământ ce a sorbit atâta sânge de atâtea milenii. Mâine – poimâine, incendiul izbucnit din marginea însângerată a lumii se va întinde peste tot. Atunci întreg pământul se va cutremura. Uriaşele valuri ale urii războinice se înalţă, înaintează năprasnice peste muşuroaiele omeneşti. Poate că în zorii zilei vom plânge: lacrimi pentru mii şi milioane de sacrificaţi ai urii războinice. Cadavrele celor sacrificaţi în noaptea barbariei, vor zăcea pe întinsul pământului.” Iosif parcă a prevăzut catastrofa care se apropia şi a prevăzut chiar şi propria lui soartă tragică.
Iancu, care avea o pregătire excepţională de intelectual, de filosof, de om de ştiinţă, nu trăia momentele politice actuale, era preocupat de lucrările sale ştiinţifice şi tocmai termina lucrarea sa filosofică „ Societate si Valoare”.
Apoi venit acea groaznică noapte de ianuarie, când călăii au pătruns în casa noastră. Pentru Iosif era clar care avea să fie sfârşitul; avea în faţă imaginea pe care a prevăzut-o de atâtea ori. Gemetele lui ne străpungeau sufletele. Iancu, mai stăpân pe sine, a încercat să vorbească cu banda de ucigaşi care au năvălit în casă, dar i-au răspuns că jidanii nu sunt oameni şi trebuie stârpiţi de pe suprafaţa pământului. Şi imediat s-au năpustit asupra lui tata şi a celor doi băieţi care încercau să-şi apere tatăl. Toţi trei erau bărbaţi înalţi, drepţi, impunători; tata avea atunci 46 de ani, Iancu 27 şi Iosif 25 de ani, dar s-au încovoiat sub loviturile drugilor de fier cu care au venit înarmaţi ucigaşii legionari. Loviturile s-au abătut asupra capetelor şi trupurilor lor până ce sângele care ţâşnea din ei le-a acoperit feţele. Este ultima mea imagine a lor înainte de a fi fost aruncaţi în camionul care aştepta afară şi împuşcaţi apoi la Jilava. Mi-au răsunat atunci cuvintele poetului „Trei Doamne, şi toţi trei !” Nu am ştiut în acele clipe, că tata va rămâne, prin minune, singurul supravieţuitor al măcelului de la Jilava. Iancu şi Iosif au rămas întinşi pe zăpada din Jilava – unde şi-au dat sufletul, cadavre printre cadavrele a milioane de oameni nevinovaţi, victime ale Holocaustului.
Tata s-a întors acasă după ce a zăcut trei zile pe zăpada din Jilava alături de trupurile lui Iancu şi Iosif. S-a întors acasă, fără fiii lui, copac despuiat, fără coroană, fără cei ce au fost mândria vieţii lui. Tragedia lui a fost asemuită de unii cu cea a lui Iov, de alţii cu imaginea lui Laocoon cel încercuit împreună cu copiii săi, de şerpii ucigători. Şi a trebuit tata să-şi adune toate puterile pentru a o ajuta pe mama să supravieţuiască cumplita tragedie şi pentru ca cei trei copii care au rămas să aibă un adăpost, să poată să înveţe şi să-şi croiască un drum în viaţă. În acelaşi timp, tata a continuat să-şi slujească mai departe obştea, cu dragoste şi cu abnegaţie, făcându-şi datoria de rabin.
Pentru mine, readaptarea în casa fără Iancu şi Iosif a fost nespus de grea . Pierdusem pe cei ce mi-au fost părinţi spirituali, educatori, îndrumători, pe cei care mi-au dăruit cu o dragoste nemărginită anii fericiţi ai copilăriei mele…
Dr. Hava Haas (văduva profesorului Nicu Haas) este fiica Rabinului Zwi Guttman şi sora martirilor Iancu şi Iosif Guttman, ucişi în timpul pogromului din timpul Rebeliunii legionare de la Bucureşti, din
21 – 23 ianuarie1941.
Dr. Hava Haas a absolvit facultatea de medicină la Bucureşti, specialitatea microbiologie medicală şi boli infecţioase, şi a fost asistentă la catedra prof. Ionescu-Mihăieşti. După stabilirea în Israel a fost medic primar la Spitalul universitar Hadasa şi cadru didactic la Facultatea de Medicină a Universităţii Ebraice din Ierusalim.
Articolul ne-a fost pus la dispoziţie de colaboratorul nostru Vlad Solomon. Mulţumim autoarei şi d-nei Doina Meiseles, directoarea publicaţiei Jurnalul Săptămânii din Israel, care au fost de acord ca textul care va apărea în numărul de joi al ziarului, să fie preluat de revista electronică Acum.
AM AVUT BAR MITZVA LA MICUL TEMPLU AL RABINULUI GUTMAN. AM CUNOSCUT-O BINE PE HAVA SI PE CEI DOI FRATI EFRAIM SI ITZHAK CARE AU SUPRAVIETUIT MACELUL LEGIONAR. LOCUIAM LA DOI PASI DE RABINUL GUTMAN. O TRAGEDIE ENORMA! CAND A DECEDAT TATAL MEU IN TEL AVIV RABINUL GUTMAN A TINUT UN HESPED. FCAT DE MARE E LUMEA TOT NE REGASIM PE CALEA INTERNETULUI.CITIND DESPRE FRATII IANCU SI IOSIF IMI DAU SEAMA CE FAMILE EXRTRAORDINARA E FAMILIA RABINULUIGUTMAN.TOTI INTELECTUALI DE PRIMUL RANG. SHALOM HAVA DIN BOSTON CAROL H.
mărturia rabinului Guttman este una dintre cele mai impresionante, trebuie să fii chiar neom să nu înţelegi că pogromul nu înseamnă o cifră, înseamnă revenirea fiinţei umane la nivelul grotei, al bârlogului lupilor.
Domnule Stoian,
Ce legătură are subiectul propus cu înșirarea clișeistică de comuniști evrei pe care o faceți?
Nu înțeleg de ce simțiți nevoia să vă referiți la o „cunoștință comună”?
Și nu aveți grijă, am fost atacat recent în paginile acestei reviste pentru că am recenzat o carte a lui Shlomo Sand „Inventarea poporului evreu”.
C#t despre ecoul semnat „Gopo”, este tipic pentru o societate în care un individ care a vrut să candideze la președinție zbiară în gura mare că pogromul din 21 – 23 ianuarie 1941 a fost organizat de evrei înșiși și nenumărați gogomani îl cred.
Ce poate fi mai interesant decât mărturia unei rude a victimelor acestui pogrom?
Trebui din nou să remarc conformismul deprimant al acestor ecouri.
Aceasta revista manifesta o adevarata obsesie fata de subiectul evrei, persecutia evreilor (in Romania anilor ’40 sau in alte parti), samd.
Parca alte subiecte nu mai exista.
Citesc aceste randuri cu emotzie si ma intreb dece ,de unde atata ura? Sunt crestin, dar nu habotnic, nu ma duc la biserica,pentruca institutzia ca atare e practic compromisa, datorita slujitorilor ei. Dar pastrez in mine darurile crestine primite dela parintzi. Am purtat si port discutzii cu diversi,as spune nu antisemitzi, ci mai mult ,,pornitzi”pe evrei. Sunt nu putzini ditre noi cei care admit ca o pausalizare e gresita, ca un Trotzki, un Kaganovici, Chisinevschi, Rautu, Pauker ori Nicolski si altzii de aiurea, n-au reprezentat evreimea timpurilor contemporane. Am constatat alceva insa:e vorba de un complex deb inferioritate la majoritatea celor cu care discut, si unul de invidie, de care amicii mei nici macar nu sunt constientzi. Am primit uneori replici dela oameni capabili, romani de-ai nostri, care m-au uluit:,,eu nu admit ca un evreu e mai capabil ca mine!” Un astfel de …argument e dificil a fi combatut verbal,ci doar cu fapte,cu argumente palpabile. Dar trebue sa spun ca aceasta mentalitate, de multe ori cultivata in cercurile mai ,,subtziri”, a facut mult rau in trecut si mi-e teama ca va mai face.
In loc de ecou am sa postez o poezie din volumul Memoriile Shoahului, (Les memoires de la Shoah)
de Tristan Janco:
Daca le-as putea pastra memoria
Daca as putea transcrie ultimele ganduri
Ale fiilor rabinului Guttman, dinaintea pogromului de la Bucuresti
Daca as putea ocroti ultimele cuvinte
Ale indragostitilor, dinaintea inspaimantatorului
masacru de la Iasi
Daca as putea picta executiile sumare
Din frumoasa Moldova, dulcea Bucovina si mandra Basarabie
Daca as putea povesti ultimele clipe
Ale batranilor, femeilor si copiilor istoviti
Din convoaiele din Transnistria
Daca as putea duce mai departe ultimele rugaciuni
Ale parintilot si copiilor, dinaintea uriasului macel de la Odesa
Daca as putea descrie oribilele ucideri in masa
din lagarele de la Bogdanovka, Dumanovka, Acmecetka
Daca as putea trasa inca o data ultimul drum al deportatilot terorizati
Din blanda Transilvanie de Nord
Spre lagarele de exterminare din Polonia
Daca as putea plange martirii:
Cei asasinati in padurea Jilava
Si atarnati apoi la abatorul din Bucuresti
Cei mitraliati in curtea prefecturii din Iasi
Si cei sufocati in trenurile mortii
De la Iasi la Podu Iloaei
De la Iasi la Calarasi…
Cei taiati in bucati la Banila-pe-Siret
Cu sangele carora s-au uns osiile carutelor
Cei spanzurati pe strazi si arsi de vii
In orasul Odesa si in baracile sale
Cei impuscati in Imparatia Mortii din Golta
Inainte de a le fi arse corpurile
Invaluite in straturi de paie si vreascuri
Pentru a sterge urmele ingrozitoare,
Cei morti de foame, de boli, de frig, de sclavia muncii
In ghetourile din blestemata Transnistrie
Cei asfixiati in camerele de gazare de la Auschwitz
Daca le-as putea gasi un chip
Daca le-as putea da un nume
Daca le-as putea inalta cate un mormant
Daca le-as putea pastra memoria
Adu-ti aminte!
IZKOR !
ZACHOR!
(traducerea Letitia Ilea)
Domnule Clej,
Nu intzeleg dece cand vine vorba de unii evrei care au facut rau,saritzi ca ars!Am mai spus,si repet, daca mai e nevoe,ca multzi,chiar foarte multzi ,daca ne raportam la numarul populatziei evreesti,au dat omenirii lucruri de neevaluat in filosofie,arta,arhitectura,in toata civilizatzia judeo-crestina,si nunumai.Cunosc lucruri marunte de un profund umanism facut de cetatzeni evrei romani,rusi,basarabeni.In contrast cu acestia,repet multzi, foarte multzi,o mana de evrei au comis orori care,ne place, nu ne place,au umbrit rasa aceasta.Nu stiu in ce cercuri va invartitzi dvs.,dar eu ma ciocnesc mereu de oameni,va rog sa ma credetzi,deloc antisemitzi,dar care,dintr-un motiv sau altul,nu uita raul de care va vorbeam.Sunt de acord cu eventuala dvs. replica,si anume ,,dece uita si suferintzele indurate de acest popor delungul veacurilor..”.Asa este,numai ca ocolind aceste teme,spunetzile cum vretzi,juste,nejuste,cred ca nu facem un serviciu prea mare nici unei partzi.
In ceeace priveste ,,colportarea”,n-am retzinut acest cuvant:va respect nu numai prin ceeace scritzi,combativ si la obiect,incisiv si nu agresiv,cum uneori se interpreteaza,va respect din cele relatate despre dvs., in urma cu catziva ani de o cunostintza comuna,cred,defunctul Dan Goantza.
Domnule Stoian, îmi pare rău că în continuare colportați prin enumerarea listei de mai sus același clișeu al „evreilor care au adus comunismul”, chiar dacă doriți să-l combateți.
Am să vă dau altă listă: Friedrich Von Hayek, Karl Popper, Milton Friedman, Isaiah Berlin, Keith Joseph, Menachem Begin (autorul primei cărți memorialistice despre Gulag), Raymond Aron, Leo Strauss, Ayn Rand sunt doar câțiva dintre evreii care au contribuit substanțial prin ideile lor la demolarea comunismului în secolul XX.
Eu nu înțeleg de ce sunt trecute sub tăcere aceste nume când se vorbește de presupusa atracție a evreilor față de comunism.
D-le Stoian,
Evreii nu sint o rasa.
Articolul pe care ar trebui sa-l comentam, daca dorim, se refera la Pogromul din Bucuresti – 21-23.1.1941 si e in memoria celor doi fratii Guttman.
Daca reusiti sa percepeti cite ceva din biografia lor, erau la fel de romani ca dumneavoastra; si oameni adevarati, preocupati de valori universale. (Puteti contesta aceasta fraza, daca doriti, dar asta va schimba adevarul)
Nu stiu in ce masura cunosteati detalii despre Pogrom, despre victimele sale, despre evreii ucisi in Holocaust. Articolul D-nei Haas aminteste acest aspect.
Reflexul pavlovian de a-l aminti pe Chishinevski in acest context dovedeste existenta unor idei preconcepute, indiferent de incercarea Dvs. de a le „echilibra”.
Presupun ca va bucura ca aceste aspecte sint aduse, de multe ori ca material inedit, in paginile publicatiei Acum. Sau nu?
Nu stiu ce inseamna civilizatie iudeo-crestina, nici lucrurile ” marunte de un profund umanism” la care va referiti tangential. Stiu ca, in numele religiei, sau al ideologiilor totalitariste si xenofobe, in decursul veacurilor, s-au savirsit crime si orori.
Nu inteleg nici ” umbrele” pe care le poate arunca ” o mina de evrei ” asupra unui popor ( ca rasa nu e). Insasi stereotipizarea, in comentariul Dvs. demonstreaza ca ginditi „en-gros”. Si ca nu va pasa, nu va intereseaza aspectele sumbre din trecut, atita timp cit nu sint va convin . Eu, in orice caz, de cite ori vad numele Dvs, nu ma gindesc la Antonescu. Nici macar la Ceausescu. Gresesc?
Desigur, sinteti liber sa va invirtiti in orice cerc va face placere, dar publicatia Acum o cititi, intre altele, pentru a va informa, presupun.
Spuneati, intr-un alt comentariu, ca nu intelegeti de unde atita ura, fara a preciza sursa urii, sau sensul ei. Nu puteti intelege un sentiment, pentru ca nu se bazeaza pe logica, ci doar pe educatie, religie si traditie, supte de-a lungul generatiilor, din tata-n fiu. Decideti Dvs. cum sa definiti aceasta traditie. Daca insa nu sinteti informat, cititi macar aspectele istorice, subliniate de Raportul Wiesel.
Poate, in viitor, voi aduce citate din manuscrisul israelianului evreu roman Marcel Iancu, depre ” Pogromul de la Bucuresti sau istoria asasinatelor in mase”. Este acelasi Marcel Iancu, ” romanul cu care ne mindrim”. Presupun ca atunci veti face un comentariu despre Ana Pauker.
Nu am observat ca Acum ocoleste anumite teme si nu exista ” parti”, sau ” teme ocolite”, in publicatia Acum.
Dar va promit ca, in viitor, voi scrie un articol in care sa va explic de ce, eu, evreu, l-am ucis pe evreul Isus Hristos. De fapt, in ziua respectiva eram gripat si nu m-am putut deplasa pina la Ierusalim, dar nu conteaza.
Sint insa convins ca, in calitate de urmas al Romei, veti gasi de civiinta sa va scuzati, in numele poporului roman, pentru deicid.
Vlad Solomon – israelian, evreu de origine romana.
domnul Gopo nu este Gopo, cel care a murit şi era un mare regizor, deci îşi atribuie un pseudonim nemeritat, nimeni sare ca ars, dar falsul Gopo sare, revista este , orice s.ar spune, obiectivă, unora nu le plac anumite subiecte, dar să vină ei cu altele, ca în anecdota cu soţul mincinos. Pogromul nu a fost conştientizat nici astăzi de opinia publică, nu am văzut publicaţii în România să prezinte clar ce s-a întâmplat, în afară de presa , desigur,evreiască.Nu este voerba de ACUM, stimate ne-GOPO.
D-le Stoian,
Evreii nu sint o rasa.
Articolul pe care ar trebui sa-l comentam, daca dorim, se refera la Pogromul din Bucuresti – 21-23.1.1941 si e in memoria celor doi fratii Guttman.
Daca reusiti sa percepeti cite ceva din biografia lor, erau la fel de romani ca dumneavoastra. Si oameni adevarati, preocupati de valori universale. (Puteti contesta aceasta fraza, daca doriti, dar asta va schimba adevarul)
Nu stiu in ce masura cunosteati detalii despre Pogrom, despre victimele sale, despre evreii ucisi in Holocaust. Articolul D-nei Haas aminteste acest aspect.
Reflexul pavlovian de a-l aminti pe Chishinevski in acest context dovedeste existenta unor idei preconcepute, indiferent de incercarea Dvs. de a le „echilibra”.
Presupun ca va bucura ca aceste aspecte sint aduse, de multe ori ca material inedit, in paginile publicatiei Acum. Sau nu?
Nu stiu ce inseamna civilizatie iudeo-crestina, nici lucrurile ” marunte de un profund umanism” la care va referiti tangential. Stiu ca, in numele religiei, sau al ideologiilor totalitariste, in decursul veacurilor, s-au savirsit crime si orori.
Nu inteleg nici ” umbrele” pe care le poate arunca ” o mina de evrei ” asupra unui popor ( ca rasa nu e). Insasi stereotipizarea, in comentariul Dvs. demonstreaza ca ginditi „en-gros”. Si ca nu va pasa, nu va intereseaza aspectele sumbre din trecut, atita timp cit nu sint va convin . Eu, in orice caz, de cite ori vad numele Dvs, nu ma gindesc la Antonescu. Nici macar la Ceausescu. Gresesc?
Desigur, sinteti liber sa va invirtiti in orice cerc va face placere, dar publicatia Acum o cititi, intre altele, pentru a va informa, presupun.
Spuneati, intr-un alt comentariu, ca nu intelegeti de unde atita ura, fara a preciza sursa urii, sau sensul ei. Nu puteti intelege un sentiment, pentru ca nu se bazeaza pe logica, ci doar pe educatie, religie si traditie, supte de-a lungul generatiilor, din tata-n fiu. Decideti Dvs. cum sa definiti aceasta traditie. Daca insa nu sinteti informat, cititi macar aspectele istorice, subliniate de Raportul Wiesel.
Poate, in viitor, voi aduce citate din manuscrisul israelianului evreu roman Marcel Iancu, depre ” Pogromul de la Bucuresti sau istoria asasinatelor in mase”. Este acelasi Marcel Iancu, ” romanul cu care ne mindrim”. Presupun ca atunci veti face un comentariu despre Ana Pauker.
Nu am observat ca Acum ocoleste anumite teme si nu exista ” parti”, sau ” teme ocolite”, in publicatia Acum.
Dar va promit ca, in viitor, voi scrie un articol in care sa va explic de ce, eu, evreu, l-am ucis pe evreul Isus Hristos. De fapt, in ziua respectiva eram gripat si nu m-am putut deplasa pina la Ierusalim, dar nu conteaza.
Sint insa convins ca, in calitate de urmas al Romei, veti gasi de civiinta sa va scuzati, in numele poporului roman, pentru deicid.
Vlad Solomon – israelian, evreu de origine romana.
dl.Gopo, rudă, probabil cu regretatul regizor(?)este supărat că revista ACUM se ocupă de evrei, obsesiv. A scrie despre Pogromul de la Bucureşti din 21-23 ianuarie 1941 este pentru unii motiv de iritare, avem alte probleme,. desigur, dar ştie dl.ne-Gopo ( nu are curajul numelui propriu)ce a fost atunci? Aş paria că nu ştie şi nici nu-l interesează deşi este un moment din istoria României, înainte de a fi o tragedie a evreilor bucureşteni.Când puteţi, mergeţi la Cimitirul victimelor acelui Pogrom, aşa cum mergeţi la cimitirul celor dragi Dvs. Erau cetăţeni ai României, domnule ne-Gopo.
Domnule bmarian mai linistiti-va … vad ca v-a cam suparat faptul ca mi-am permis sa adopt un pseudonim legat de regizorul Ion Popescu Gopo. Eu ma gandeam ca ar fi un mic, minuscul, infim omagiu adus creatorului „omuletului”. In fine .. tinand cont si de insistenta cu care se tot sustine folosirea numelor in loc de pseudonime, nu-l voi mai utiliza. Ma amuza ca sariti cu una din laitmotivele prezente pe aici, cum ca a folosi pseudonime ar fi dovada de „lasitate” cand semnati bmarian.
Va admir si puterile paranormale cu care ati dedus din doua randuri ca eu as fi „suparat” ca o revista online abordeaza un anume gen de subiecte. Imi este indiferent – remarcam doar ca exista mii de alte subiecte posibile.
Daca totusi autorii tin asa de mult sa prezinte „adevarul” despre epoca respectiva, ar putea de exemplu sa mai atinga si alte laturi ale dictaturii lui Antonescu, sau a anilor ’40. Repetarea obsesiva a cuvintelor „Holocaust”, „crime”, si „cititi raportul comisiei Wiesel” (de parca gata, a aparut raportul comisiei Wiesel si s-a terminat, nu mai e nimic de comentat) nu numai ca nu convinge, e si contraproductiva. Inainte sa sariti, da, am citit raportul in chestiune si in afara de povesti despre atrocitati neconfirmate (de obicei unica dovada prezentata e marturia unei singure persoane ) nu am gasit mare lucru in plus fata de ceea ce am citit in cartea „Armata, maresalul si evreii”, publica de istoricul Alex Mihai Stoenescu in 1998, cu vreo 8 ani inainte de marele raport. Iar cartea domnului Stoenescu mi s-a parut infinit mai folositoare pentru intelegerea fenomenului, pentru ca prezinta istoria comunitatii evreiesti incepand cu secolul XIX si pana in 1944-1945. Deportarea evreilor in Transnistria, persecutiile si crimele comise contra evreilor sunt relatate in context, nu ca niste acte comise de „romanii cei rai” contra „evreilor cei inocenti” pentru ca intr-o zi Antonescu si cativa din colaboratorii sai s-au trezit si s-au decis sa inceapa sa lichideze toti evreii din tara.
Daca citesti articolele din aceasta revista, mai ales cele scrise de domnul Clej pe aceasta tema, ramai cu impresia ca nimic altceva nu s-a intamplat in 1941-1942 in afara de deportarea evreilor in Transnistria. Poate mi-a scapat mie, dar nu am vazut sa fi scris cineva vreun rand despre dezastrul de la Stalingrad ; despre responsabilitatea lui Antonescu pentru acel dezastru ( a insistat sa trimita peste 250.000 de romani in adancul Rusiei, cand pana si Seful Statului Major al Armatei recomandase un numar mult mai mic) ; despre relatiile economice defavorabile cu Germania din perioada sa ; despre modul stupid in care Antonescu a intrat intr-o competitie cu Ungaria pe tema „cine ajuta Germania mai mult”. De asemenea, ar putea sa trateze povestea retragerii din Basarabia din vara anului 1940, despre incidentele reale sau imaginare petrecute atunci, samd. Nu sunt subiecte trendy ? Stiu ca e la moda sa descoperi doar „Holocaustul” in stanga si in dreapta. E si usor, primesti aplauze, toata lumea te lauda, esti erou, etc. Dar pentru o revista care pretinde ca „nu face parte din nici o tabara” macar uneori ar fi bine sa mai atinga si alte subiecte.
Mereu m-am intrebat si ma intreb inca , cu toate ca am trecut de mult de jumatatea vietii mele , ce se intampla cu toate gandurile , toate visele, toate spaimele oamenilor dupa ce acestia mor. Unde se duc ele ? Oare se duc undeva? si daca da , unde? sau poate se risipesc asa, ca un abur razlet intr-o zi geroasa de iarna.
Imi place sa cred ca toate acestea se regasesc intr-o sfera deasupra planetei asa cum sunt diversele campuri electrice, magnetice, electromagnetice , radio, tv si cate si mai cate. Toate aceste trairi a miriadelor de oameni care s-au petrecut pe fata pamantului oare ce fac ele cand se intalnesc acolo sus? oare se recunosc intre ele ? pe cine mai dor ele?pe cine mai fericesc ele?
Oare eterna spaima in fata mortii a atator oameni care au fost si care au crezut pana in ultima clipa ca nu sunt muritori, si ca cine stie , poate chiar ei sunt cei alesi sa traiasca vesnic, sa ramana fara ecou, sa se risipeasca oare in neant de parca nici nu ar fi fost vreodata ?
Oare?
Oare?
Oare este drept ca spaima, paralizanta spaima, a celor ucisi de cutitele lungi ale noptilor cristaline, sa se piarda asa pur si simplu?
eu nu cred si nu vreau sa cred. Sunt convins ca toate aceste ecouri sunt in jurul nostru numai ca nu avem urechi sa le auzim si chiar daca le-am avea nu ne-ar folosi la nimic, pentru ca nu vor sa auda reverberatiile acestora..
cred de asemenea, ca odata si odata , urechile noastre vor avea curajul sa auda si ca vom intelege ca nimic nu trebuie uitat.
Netraitii si ascultatorii unei singure voci, nu vor putea intelege vreodata ce inseamna sa fi liber chiar si in fata mortii cu toate spaimele ei,asa cum sunt convins ca au fost si fratii Gutman si toti ceilalti oameni buni care au platit cu viata lor tributul isteriei colective a „ismelor” de tot felul.
prea multa tacere!
Este evident că acest Cătălin Huzum (care înțelege greu că revista ACUM nu agreează anonimatul) n-a citit raportul Comisiei Wiesel (424 de pagini) care prezintă în context Holocaustul din România http://www.inshr-ew.ro/pdf/Raport_final.pdf.
Cartea de care vorbește – cea a lui Alex Mihai Stoenescu – are un puternic aspect justificativ, cu niște erori grosolane. Stoenescu scrie despre dispariția a zeci de mii de militari români în timpul retragerii din Basarabia în iunie 1940 și suspectează uciderea lor, când de fapt era vorba de o dezertare în masă a soldaților basarabeni. O astfel de carte este compromisă total, printr-o asemenea eroare.
Observ de asemenea că acest Cătălin Huzum nu citește cu atenție revista ACUM, altfel ar fi sesizat recenzia cărții „Un portret realist al lui Antonescu” de Dennis Deletant, în care găsește răspuns la întrebările sale presupus „originale”.
http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=10512.
Dar ocupat cu minimalizarea (dacă nu cumva negarea) Holocaustului i-a scăpat acest articol, ca și multe altele, pe subiecte extrem de variate, de care presa din România nu prea vorbește sau nu le abordează în acest fel, ceea ce îl deranjează în mod vizibil pe acest individ.
Domnule Vlad Solomon.
Va recomand sa-l cititzi pe Thomas Mann.
Pana atunci,ma dau batut.
Venit la lumină, Huzum Cătălin, mă feresc a-i spune domn, pentru că, regret, este un cetăţean, atât, omagiul adus lui Gopo când nu te cheamă Gopo este carnaval, nu omagiu, eu semnaz BMARIAN de 40 de ani, nu de mult am scris clar că sunt Boris Mehr, nu împrumut nume, e o chestiune de etică, doi – „poveşti” despre Holocaustul din România, cred că este un termen insultător nu la adresa mea, apoi minţiţi, scuze, nu aţi citit Raportul Wiesel, acolo nu este o singură mărturie, încercaţi să puneţi în derizoriu un document normal şi moral alcătuit, nu credeţi ce scrie acolo? Mergeţi la Dorohoi, Rădăuţi, C-pulung Mold.., Iaşi, în alte locuri din Moldova, mergeţi în Basarabia, vorbiţi cu Aharon Appelfeld din Israel şi o să vă îngroziţi ce vă vor spune supravieţuitorii.”Poveşti”? Dovediţi fie un spirit cinic, fie infantil. Eu nu sar, eu sunt indignat şi îndurerat, deşi sunt doar nepotul unor oameni ucişi pe malul Bugului. Antonescu nu s-a trezit într-o zi să deporteze evrei, el a exprimat mentalitatea şi ura acumulată de generaţii de oameni bolnavi de antievreism, evreul a fost ţapul ispăşitor de sute de ani, chiar şi ţăranii la 1907 nu au agresat moşierii care îi lipseau de minimul necesar, ci pe arendaşii evrei, evreul trebuie să plătească. Asta spune şi Nae Ionescu.Iar marele istoric Alex. Stoenescu nu are studii de bază de istoric, ci studii tehnice, el s-a reprofilat, văzând ce profitabil este să stâlceşti adevărul istoric. Istoricii serioşi nici nu colaborează cu acest fost militar, cu documentarea sa defectuoasă şi interpretarea ei neobiectivă.De ce a trimis Antonescu 250.000 de români la Stalingrad? Ca să primească drept recompensă de la Hitler teritoriile smulse României în 1940.Scrieţi şi veţi publica, dacă este adevărat ce spuneţi.
Un raspuns tipic pentru domnul Clej : aroganta, etichetari ( unde descopera „minimalizare” in ce am scris eu, doar dansul stie ), samd.
Faimosul raport nu prezinta nimic in context – doar o lunga lista de masuri antisemite luate de guvernele romanesti de la Cuza pana la Antonescu. Iar in ceea ce priveste retragerea din Basarabia, desi raportul prezinta probabil situatia in mod corect („Armata românã care se retrãgea din Basarabia si nordul Bucovinei a avut de înfruntat atât agresiunea trupelor sovietice, cât si ostilitatea unei pãrþi din populaþia Basarabiei, inclusiv membri ai comunitãþilor evreiesti locale. Pornind de la aceastã situatie realã, autoritãtile au proiectat, implicit sau explicit, în opinia publicã româneascã imaginea „vinovãtiei colective” a evreilor, ceea ce a avut drept consecintã o suitã de violente împotriva populaþiei evreiesti din teritoriile aflate în administrarea statului român.”) nu mentioneaza nici macar un singur caz explicit de crime sau atacuri comise de evrei. Crimele comise de romani in schimb nu beneficiaza de acelasi „tratament”. Toate acestea incluse in 90 de pagini. Restul raportului (pana la 424 de pagini) se preocupa exclusiv de persecutia evreilor.
Nu e absolut nimic „justificativ” in cartea domnului Stoenescu, daca nu o citesti cu idei fixe in cap si prejudecati. Nu imi amintesc vreun pasaj care sa insinueze in vreun fel „evreii au meritat-o”. Din contra, concluzia este cam aceeasi cu a raportului Wiesel cel atat de laudat, ca populatia evreiasca din Basarabia a servit drept tap ispasitor pentru actiunile unei minoritati. Cat despre eroarea in privinta disparitie militarilor, nu vad de ce o eroare anuleaza automat tot restul cartii. Articolul despre cartea lui Denis Deletant contine exact ceea ce am remarcat de la bun inceput : obsesia „evreii”. Unicul citat din toata cartea este luat din … capitolul despre persecutia evreilor (ce surpriza 😀 ).
Restul revistei contine ceea ce poti gasi cam in orice revista din Romania (in afara de tabloide, probabil), minus obsesia cu „Holocaustul”.
Cat despre partea cu „suparatul”, sunteti hazliu de-a binelea. Va urez spor la treaba si timp sa scrieti un milion de articole despre marotele dumneavoastra. Have a nice day !
In sfarsit D-nul GOPO abordeaza un punct important din biografia lui Ion Antonescu. Romania s’a aliat cu Germania nazista cu care impartasea de altfel multe idei fasciste, pentru a elbera Basarabia si Bucovina de Nord care fusesera cedate Uniunii (care nu prea mai uniune) Sovietica sub presiunea Germaniei in 1940 la Diktatul dela Viena. Probabil ca a fost parte din acordul Molotov-Ribentrop. In Iunie 1941 s’a dat ordinul Romani treceti Nistrul! Dar unde ne oprim? Am intrat in Transnistria, ne am luptat la Odesa, mai am si marcile care comemoreaza fratia de arme Romano-Germana si pe urma nu ne-am oprit pana la mama dracului la Stalingrad.Ce cauta Antonescu la Stalingrad.Veneau soldati romani de pe dront inghetati (n’aveau haine de iarna) ciungi, ologi etc.Asya a fost adevarata maretie a lui Ionica Antonescu care adus morte si disrugere a sutelor de mii de romani. Si unii il fac (z)erou national cu statuie cu tot. Cum se spune in engleza: time is the big healer. Dar de Transilvania de Nord cedata Ungariei nimeni nu vorbea. Antonescu mai curand era obsedat cu evreii (jidanii) care distrugeau tara. Istoria se scrie de 10 ori de catre oameni care n’au trait-o si de aceia sunt 10 versiuni. Eu am trait in acea perioada si am „binecuvantat” dupa zicala chineza: copii tai sa traiasca in timpuri istorice.
Un domn Stoian îi invită pe Vlad Solomon să citească din Thomas Mann. Eu cred că Vlad Solomon a citit mai mult din Th.Mann decât omul de cultură Stoian. Dacă ar trăi, Thomas Mann s-ar mira foarte că dl. Stroian se consideră în aceeaşi „tabără” cu umanişti de talia marelui romancier. Este bine că se dă bătut d. Stoian, mai frumos ar fi să înţeleagă cum stă problema cu a fi sau a nu fi xenofob.
ERRARE HUMANUM EST! Ionita Antonescu a dat ordinul initial La 22 Iunie 1941 :Romani, va ordon treceti Prutul! Eu am scris treceti Nistrul. In orice caz dupa trecerea Prutului au luat-o razana si au trecut Nistrul, Bugul, Niprul etc si au ajuns la Volga. Eram cam adormit cand am scris-o scuzati-ma tragi cititori.
Eu îl rog pe acest Cătălin Huzum (minimalizator al Holocaustului – prin perfidele insinuări – da’ ce evreii n-au făcut nimic rău? Ce numai românii?) să citească toată cartea lui Deletant s-o compare cu cea a lui Stoenescu și pe urmă mai vorbim.
Îmi aduc aminte când am realizat la BBC serialul despre evreii din România între 1940 – 1944 am organizat o discuție între Stoenescu și Radu Ioanid, de la Muzeul Holocaustului, care i-a atras atenția de pe atunci acestuia cu privire la eroarea grosolană pe care o făcuse cu soldații dezertori din Basarabia.
În rest, dacă acest Cătălin Huzum dispare dintre cititorii revistei ACUM, nu e nicio pagubă. Are destule locuri pe internet unde să se aciueze. Îi recomand situl lui Ion Coja, unde va găsi rezonanță pentru astfel de idei.
Dear Charlie, „Evrei, tereceţi Nistrul” este o carte zguduitoare, scrisă de Sonia Palty, dacă tot aţi greşit titlul, citiţi cartea şi oferiţi-o şi domnilor Stoian,ne-Gopo ş.a.
În privinţa lui Ion Antonescu ( de ce îi spuneţi Ioniţă?) trebuie precizat că el nu era nebun, ar fi prea simplu, el a dorit recuperarea tuturor teritoriilor pierdute de România în 1940, cu preţul vieţii a circa 400.000 de militari români, acesta a fost eroul „naţional”.De aceea a juns la Stalingrad, iar unele unităţi s-au apropiat şi de nordul Caucazului. Poate voia să ajungă în India.
Stimete D-le Marian! Nu l-am numit pe Antonescu Ionita fiindca l–am crezut nebun.Dimpotriva am vrut sa-l dau jos de pedestalul pe care unii vor sa-l ridice in anii 2009-10. Cred ca Toparceanu avea o satira despre un individ care s’a cocotat atat de mult incat de jos apare a fi foarte mic.
A fost ciudat ca regele Mihai s’a referit odata la Ion C. drept om de onoare care i-a promis lui Hitler ca-l va sustine pana la sfarsit. E mare lipsa de eroi! Am vazut odata in trecutul departat un film francez „Les heros sont fatigues” nu tiu minte subiectul dar titlul e foarte a props.
In alta ordine de idei am auzit despre cartea lui Sonia Palty. Tatal ei era un fotograf cunoscut la Bucuresti si am o paza la 5-6 ani luata de el. Mi-am reamintit ca in procesele criminalilor de razboiu la Bucuresti Follender a fost declarat kappo. L-am contactat pe Radu Ioanid la Holocaust Museum in Washington si mi-a confirmat acest lucru.
Nu trebuie sa acuzi copii de „crimele ” parintilor dar e o coincidenta care cere o anumita discretie. Din pacate am o memorie foarte lunga. Cum pot sa scap de ea?
Draga D-le Marian! Am uitat sa reactionez la fantezia indiana. Scopul lui Adolf a fost sa ajunga la sursele de petrol din Caucaz. S’au catarat pe munti inalti ca Elburz. Pana la urma cazut in cap
Domnule bmarian,
Cu riscul de a fi acuzat ca ma indepartez de tema,as dori sa sa fac o precizare si cateva completari.
In primul rand, in legatura cu indemnul pe care mi l-am permis sa-l dau d-lui Solomon,este la mijloc o mica neintzelegere:nu pentru a cuprinde „umanismul” operei lui Thomas Mann,doamne, iarta-ma!Era vorba de un ,,hint”,un ,,pont”,cum ar zice romanul,si anume ,intr-un anumit context,scriitorul spunea dece anume trebue sa tzii seama, inainte de a intra intr-o disputa,neamtzul zice ,,Einandersetzung”,cu cineva.
Marturisesc,n-am tzinut seama de acest lucru,si m-am dat batut.
Cat priveste restul remarcilor dvs.,cam malitzioase,ce-am citit,ce n-am citit,a fi,a nu fi xenofob,este o poveste mai lunga privindu-mi propria biografie.
Fara a ma da ,,mare”,acum plec de urgentza spre Haiti pentru o diagnoza tehnica privind,starea celor 19 unitatzi energetice-diesel si hidro din provincie. Banca Mondiala si cea de desvoltare germana ua apelat la mine ca unul care apus pe picioare timp de 10 ani capacitatzile de productzie energetice mentzionate mai sus.Va cer ingaduintza sa reluam discutzia dupa ce ma intorc.
Vreau sa stitzi, fara echivoc,ca ma intereseaza tot ce este in legatura cu istoria poporului evreu(am zis pe undeva ,,rasa” si am gresit,fiind corectat,pe drept,de d-l Solomon).In tzara am avut colegi si subalterni evrei,fiecare din ei avand o poveste proprie, de multe ori tragica.Practic astazi ,dintre ei n-a mai ramas nici unul in tzara:putzini sunt in Israel,mai am legaturi cu ei,catziva prin alte tzari,si cei mai multzi au…plecat,ducand cu ei traumele indurate.Sunt crezut,sau nu sunt crezut,pastrez pentru aceasta categorie de fosti colaboratori,una din cele bune amintiri din perioada cat am fost in tzara.
PS.Cartea ,,Evrei,trecetzi Nistrul” mi-a fost trimisa de un prieten,din Israel,iar tragedia a fost reala,fapt confirmat de d-l Lulu Katz,un fost colaborator, care astazi locueste in Duesseldorf-Germania.
Drum bun spre Haiti, D-le Stoian, succes.
Asadar Dvs. trebuie sa-l recititi pe Thomas Mann.
Daca aveati nevoie de confirmare la ” Evrei, treceti Nistrul”, e trist, inseamna chiar ca va dati cu pararea unde nu cunoasteti detalii.
Puteati macar sa va informati citind alte articole pe tema, publicate de Acum.
In orice caz, Sonia Palti, autoarea cartii amintite de Dvs. mi-a promis un articol relevant pe care, sper, mi-l va trimite in cca o saptamina, legat de subiect si de un dialog al unchiului D-sale, fotograf renumit, cu Geo Bogza si Miron Radu Paraschivescu, dupa inabusirea rebeliunii legionare. Ramineti pe receptie…
Pina atunci, un ” citat” din http://www.isranet.org/
KADDISH: IN MEMORY OF THE JEWS MURDERED
IN THE BUCHAREST KRISTALLNACHT, JANUARY 21-23, 1941
Baruch Cohen Each man has a name, Given him by God, and given him by his father and mother…. Each man has a name given him by the mountains…. Each man has a name given him by his enemies. — Zelda (Mishkovsky) We remember. Sigmund Collin, Isidor Goldstein, Sami Roeder, Ida (Eduard) Braunstein, Corneliu Solomon, Avram Schein, Mayer Marcus, Leon (Leiba) Rosenthal, Moise Frînghieru, Oscar Andrei, François Heller, Marcel Bank, Rodrigues Brickman, Moisse Boiangiu, Rebeca Rosenthal, Henry Rosenthal, Lazar Balan, Haim Frînghieru, Ing. Peppi Ionel Hirsch, Iancu Gutman, Iosef Gutman, Hermann Morgenstern, Sully Morgenstern, Bernard Kaufman Jacques Kaufman, David Grünberger, Tiberiu Grünberger, Dr. Elias Berghoff, Leon Blimes, Iancu Aron, Iancu S. Aron, Pincu Katz, Millo Beiller, Boris Branover, Iosef Weissman, Moise Mariasis, Osias Kopstück, Dober Alexandru, Moise Orekowski, Samuil Biller, Samuil Glasberg, Herzberg Maximilian, Jacob Katz, Noe Rosenzweig, Iosef Berovici, Lazar Berthal, Natan Strulovici, Misu Kaufman, Herman Silberstein, Strul Penchis, Solomon Adesser, Manasse Cohen, Marcus Michel Mihail, Isidor Katz, Klein Andrei, Emanuel Silberstein, Calman Sufrin, Saspsa Dascal. Leon Marcus, Isi Galanter, Iosif Marcoveanu, Heinrich Sabetay, Moise I. Herscovici, Marcel Gewirtz, Lazar Rudich, Motzu Goldstein, Sain Haber, Jean Jacques Adlesberg, Emanoil Leibovici, Solomon Pecher, Oscar Wechsler, Misu Rottman, Milah Goldberger, Meer Iancovici, Scheer Gheorghe, Misu Goldschläger, David M. Aron, Sandu Katz, Isac Grünwald, Neubauer Leon, Herman Bercovici, Zalic David, Arnold Krammer, Nathan Goldman, Leon Goldenberg, Manasse Reichmen, Lazar Grünberg, Lazar Klein, Alexandru Davidovici, Aizic Iosef, Iosub Lupu Iancu, Ghers Reisman, User Aron, Iulius Rauch, Oscar Berman, Nachum Belilovski, Aron Herscovici, Aurel Rauch, Carol Landman, Naftule Herscovici, Punu Oberman, Froim Grünberg, Arram Gavril, Willy Heiderman, Marcel Blum, Lazar Schaeffer, Hofmayer Carol, Lazar Bujaker, Emanoil Isovici, Wilhelm Marcovici, Max Herscovici-Cerbeanu, Baruch Granovski, Hers Leibovici, Mony Elias, I. Simionovici, D. Askenasy, Blum Haim, Gerber Teodor, Goldenberg Misu, Iosub Marcu, Klein Solomon, London Carol, London Max, Mandel Isac, Neiderman Vili, Neuman Oscar, Rosen Lucian, Stein Nicu, Scheich Michel, Stern Idel. — Revista Cultului Mozaic, Bucharest, Romania, January 1, 1981 ON THE „BUCHAREST KRISTALLNACHT” MASSACRE: „Besides Germany itself, Romania was the only country which implemented all the steps of the destruction procession, from definitions to killing.” — Raul Hilberg, The Destruction of the European Jews (Chicago, Quadrangle Books, 1961), 45. „In January 1941 a massacre took place in Bucharest, in which about 170 Jews were murdered in an especially abhorrent manner.” — Lucy Dawidowicz, The War Against the Jews, 1933-1945 (New York: Holt, Rinehart and Winston, 1975), 385. „In January 21-23, 1941, this violence has been described by eyewitnesses as an unspeakable butchery. Iron Guards stormed into the Jewish quarter of Bucharest, burning synagogues, and demolishing homes and stores. For miles around the city, bodies of slain Jews were found, without clothes and without teeth. In the morgue, bodies were so cut up they were no longer recognizably human. In the municipal slaughterhouse, bodies were hanging like cattle.” — Nora Levin, The Holocaust, (New York: Thomas Y. Crowell, 1968), 567. In the search for my missing father, I witnessed these scenes and others, like the devastation in the Jilava forest. Yitgadal v’Itkadash… (Baruch Cohen, Research Chair of the Canadian Institute for Jewish Research,
is a survivor of the Bucharest Kristallnacht.)
— Succes in lectura numelor si a surselor amintite de Baruch Cohen.
Vlad
Tot pentru D-l Stoian.
Daca doriti confirmari ulterioare, la Haiti, cind veti intilni grupul medical militar trimis de statul Israel, veti putea aborda medici evrei israelieni, din a treia generatie (eu sint a doua) dupa Holocaust.
Stiind foarte bine engleza, unii poate si romaneste, va vor putea relata si alte detalii.
Succes,
Vlad Solomon
D-le Vlad Solomon !
Bine le mai ziceti. Am savurat fiecare cuvant din replica data de d-voastra.
Domnul Dumitru Stoian este prea modest. Ar fi trebuit sa spuna ca a fost el insusi martor la atrocitati comise in Basarabia de armata romana. Poate de Transnistria nu stia (prea multe) si a aflat din cartea „Evrei treceti Nistrul”. Insa mi se pare nedrept ca domnul Stoian sa fie banuit de xenofobie si sa fie ironizat. Si cu atat mai dureros e cand cel care il ironizeaza e un autor pe care il respect si admir.
Pentru cine nu a apucat sa citeasca marturia domnului Stoian, publicata intr-un comentariu din revista Acum, iata linkul catre postul meu in care am citat o parte:
http://maghiaromania.wordpress.com/2009/11/01/gropile-erau-deja-sapate-%C8%99i-au-fost-impin%C8%99i-in-ele-%C8%99i-acoperi%C8%9Bi-cu-pamant/
comentariile domnului Stoian le aveti integral aici
http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=ecouri&id=10651
…”EVREII,
nu sunt popor istoric
si nici macar popor arheologic .
EVREII
sunt popor geologic
cu franturi ,
prabusiri ,
si straturi de lava fierbinte .
EVREII ,
neteziti de suferinte si slefuiti de dureri ,
sant ca pietrele netede de pe malul marii .
pietrele netede nu sant ca celelalte pietre .
cand mana cea tare le arunca ,
ele salta de doua , trei ori
pe suprafata apei
inainte de a se ineca…”
mai sus , doua crampeie din ciclul E V R E I I , de YEHUDA AMIHAI .
SUNT ADANC IMPRESIONAT DE ARTICOLUL SFASIETOR SEMNAT DE SORA MARTIRILOR D-NA.
DOCTOR HAVA HAAS .