Nu, nu am ales acest titlu pentru a-l omagia pe John Stuart Mill, deşi o merită cu prisosinţă, ci pentru a marca încheierea cu succes a protestului extrem al d-lui Teodor Mărieş, care şi-a sacrificat cu siguranţă sănătatea şi şi-a riscat viaţa în exclusivitate pentru Dreptate şi Adevăr, nu pentru vreun scop personal sau egoist de grup. Dl. Mărieş merită, de bună seamă, întregul nostru respect, dar şi sprijinul nostru în continuare, căci bătălia Domniei Sale, care este, sau ar trebui să fie!, şi bătălia noastră, este departe de a se fi încheiat.
Deocamdată, înregistrăm acest succes de etapă, succes uriaş, obţinut, în cele din urmă, de un singur om, dar totuşi succes de etapă. Din acest motiv, cred că solidaritatea noastră, destul de limitată şi precară, pe durata protestului sacrificial, va trebui să găsească resursele necesare pentru a spori, va trebui să fie mai susţinută şi mai fermă. Pentru că, ar fi cu totul lipsit de onestitate să ne arogăm noi, cei care prin semnarea de apeluri, prin articole în ziare şi intervenţii pe internet ne-am manifestat în vreun fel simpatia şi sprijinul faţă de acţiunea temerară a d-lui Mărieş, vreun merit.
Nu, aceasta a fost o victorie aproape exclusiv personală a Individului împotriva Statului. Un singur om a învins Molohul. Iar faptul în sine trebuie să ne determine să ne punem nişte întrebări şi în ceea ce priveşte natura Statului care ne administrează, calitatea instituţiilor sale politice şi juridice, dar şi în ceea ce priveşte calităţile vieţii noastre publice şi comunitare în general. Pentru că, acum, la sfîrşitul jertfei d-lui Teodor Mărieş, dincolo de bucuria succesului, concluziile pe care le putem formula sînt destul de triste, dacă nu de-a dreptul sumbre.
Au trebuit să treacă multe luni, dintre care 74 de zile de protest extrem al d-lui Teodor Mărieş, pentru ca instituţiile statului român să pună în operă o decizie a „Curţii Europene pentru Drepturile Omului”. Decizie care, repet a nu ştiu cîta oară, nu era consultativă, nici de tip recomandare, ci executorie, deci obligatorie! O-BLI-GA-TO-RIE, pe toţi sfinţii! Abia pe 12 octombrie, în a cea de-a 70-a zi de grevă a foamei, Parchetul General a dispus începerea predării dosarelor către „Asociaţia 21 Decembrie”, parte în proces. Instituţiile militarizate care deţineau documente calificate drept „secrete” le-au desecretizat şi au început transferul către asociaţie după încă patru zile de grevă a foamei a d-lui Mărieş. Toate, mai puţin SRI! Prin urmare, SRI se consideră un fel de stat în stat, care nesocoteşte şi deciziile CEDO şi pe cele ale Parchetului General băştinaş; iar statul în care un asemenea lucru se poate petrece nu este, cu siguranţă, un stat de drept!
Amintesc, în trecere, că România este membru UE, că a adoptat aquis-ul comunitar, că este membru ONU, NATO, deci al tuturor instituţiilor europene şi internaţionale importante. Şi, totuşi, într-o asemenea ţară, principalul serviciu de informaţii, îşi permite să se şteargă la fund, scuzaţi expresia!, cu legea internă şi cu cea internaţională. Trecînd peste faptul că SRI se situează cu totul în afara legii, mai apar nişte întrebări! Pe cine apără SRI? De ce se comportă ca un excelent urmaş al fostei Securităţi? De ce tratează ca „secrete de stat” documentele privind perioada imediat pre-revoluţionară şi evenimentele revoluţionare din decembrie 1989? În condiţiile în care România de azi, de după douăzeci de ani, nu mai este cea de dinainte de 22 decembrie 1989, modul de a proceda al SRI nu are absolut nici o logică. Decît numai dacă nu cumva SRI nu va fi sesizat schimbarea de regim de acum douăzeci de ani!
Nu mai trăim într-o dictatură, ci într-o democraţie, ţara nu mai este supusă fărădelegii, ci legii, aliaţii României nu mai fac parte din CAER şi Pactul de la Varşovia, ci din UE şi NATO! De ce ţine SRI să pună sub semnul întrebării aceste realităţi este greu de înţeles. Să sperăm că preşedintele, care are serviciile de informaţii în subordine, şi direct şi prin intermediul „Consiliului Suprem de Apărare a Ţării”, va face ceea ce este de făcut. Sper că este – şi doreşte în continuare să fie, că altfel nu ar mai candida! – preşedintele unui stat democratic de drept, nu al unei struţo-cămile comunisto-democratice, nici al unei republici bananiere în care, din păcate şi din pricina climei, nici măcar nu cresc banane!
Deci, după 74 de zile de greva foamei, dl. Teodor Mărieş, Individul, a învins Statul. Prin mijloace paşnice, care nu-i puteau dăuna decît lui – şi fără îndoială că i-au dăunat! Doar că, într-un stat de drept, de un asemenea protest nu ar fi fost nevoie. Într-un stat de drept, decizia CEDO ar fi fost pusă imediat şi in integrum în aplicare. Nu sîntem, prin urmare, locuitorii unui stat de drept. Şi asta nu se petrece numai din pricina politrucilor şi administratorilor noştri, a prostului mers al instituţiilor noastre politice, administrative şi judiciare – ci şi din pricina noastră, a slabei noastre coeziuni comunitare, a solidarităţii noastre precare în ceea ce priveşte cauzele şi valorile cu adevărat importante, a blestemului nostru ce pare funciar şi care stă sub semnul lui „merge şi aşa”.
În fond, nu avem încă la dispoziţie un veritabil stat de drept pentru că nici noi nu ne-am hotărît să fim cu adevărat nişte cetăţeni. Protestul extrem al d-lui Teodor Mărieş a avut şi sarcina să ne reamintească asta. Trebuie să-i mulţumim şi pentru asta. Din păcate, cei mai mulţi dintre noi avem o memorie slabă, cu foarte multe găuri – parcă e un şvaiţer! Or, pe o asemenea structură aşa de şubredă nu se poate construi nimic consistent, nimic solid, nimic rezistent – nici legi respectate, nici instituţii funcţionale, nici proceduri eficiente.
N.Red. Vă invităm să citiți în ediția noastră de luni 26 octombrie un interviu acordat revistei ACUM de Teodor Mărieș. În acel interviu dl Mărieș îi mulțumește lui Liviu Antonesei pentru sprijinul la momentul oportun acordat, între alții, de Liviu Antonesei.
Puteți asculta interviul cu Teodor Mărieș pe pagina Radio France Internationale http://www.rfi.ro/stiri/social_economic/Maries-la-RFI-Nu-avut-niciodata-tentatia-abandona.html
impresionant
Ba chiar sfâşietor!
Oare de ce nu schimbaţi fotografia? Nu-i ajunge bietului om prin câte a trecut?
A fost o pornire absolut nebunească şi i-ar fi putut fi chiar fatală. Oricum, nu cred că va rămâne fără urmări.
Poate n-ar strica un studiu privitor la gesturi extreme, dar, mai ales, la ceea ce le declanşează. Pentru că îmi închipui că nu se ajunge aşa, cu una, cu două, la o asemenea formă de protest.
Câtă durere poate acumula un om? Şi până unde-o poate duce? Cât mai e de-aici până la nebunie? Şi mintea omului nu e oare tot viaţă? (Că, ce rost mai are viaţa fără minte?). Iar dacă nu putem da vieţi înapoi, putem returna minţile răvăşite, după ce am avut grijă să le rupem încet-încet zăgazurile?
Prin lupta sa de 20 de ani pt. adevar, drepturi si democratie si prin simbolica reusita de acum, Dl. Maries salveaza onoarea tuturor romanilor…si, prin sacrificiul personal al sanatatii sale, incearca sa ne ispaseasca de pacate..
O reusita simbolica pentru omagierea compatriotilor nostri ucisi miseleste inainte de a bate gongul 20 de ani – asa cum, sunt sigura, a dorit-o si Dl. Maries , adica sa nu cumva sa ne gaseasca Dzeu si constiinta noastra goi goluti..absenti sau inca nematurizati la implinirea celor 20 de ani..
Dar daca-l apreciem cu adevarat aceasta reusita care neaparat trebuie sa ne fie nu numai pua dansului trebuie sa fie nu numai un punct de reper, o incurajare dar si, mult mai mult, un imbold la cooperare la actiune civica
Cum, pina acum, pareati si dvoastra, Dle Antonesei ca interpetati lurcurile.
Asa si , tocmai ca nu prea inteleg, Dle Antonesei de ce, dupa doua articole pe care le-ati incheiat cu afirmatii stimulative asupra necesitatii organizarii civice, acum.. pareti – si dvoastra , nu numai ceilalti ..- sa va lasati inghitit de gaurile din svaiter.
V-as aduce aminte ca civicii adevarati si cadrele didactice bune nu au voie sa sucumbe si..poate sunt prea aspra – nici sa arate ca au au caderi..tocmai cind vorbesc de o sarbatorire a unei reusite civice…cu riscul ca fur amicului dvoastra edolatru ….oportunitatea de a prelua dansul rolul „maret” din fabula lui La Fontaine, rol pt.care ma „invidia”(..ca , bietul, nu mai stie ce sa scorneasca ca sa-si intretina nivelul ridicat de venin in incercarea – evident disperata a dansului ca sa-l fac sa dea roade ..literare)
____________________________
Felicitari si avocatului Antonie Popescu – frumos si smenificatv progres de la intentiile civice pe care le avea acum citiva ani cind discutam cu dansul sa ne ajute sa infintam o filiala a Ligii Romano-Americane la Bucuresti..si pragul profesionist de ” human rights lawyer” pe care singur si l-a construit. Desigur motivat si de scopul nobil ca reprezinta/ajuta mii de revolutionari sau familiile lor sa-si cistige unele drepturi
(oare ce anume au cerut si ce primesc…E vorba de remuneratii sau alte drepturi..caci, daca nu ma insel, in anii trecuti, erau nemultumiti de cit primeau prin certificatul de revolutionar sau ca unora acesta le-a fost refuzat in timp ce multi nerevolutionari l-au primit prin inselaciune sau ca anume rasplata..?)
Poate cineva sa ne dea detaliis au citeze vreun material /articol edificator sa intelegem cum stau lucrurile?
Multumim anticipat,
Rodica Perciali
Romanian Museum, Romanian-American League
http://www.romanianculture.us
Multumesc Dlui Antonesei pentru civism and autoritate morala. Numai asa se poate asana cloaca politicului romanesc.
Observi Liviu cum ești tras de urechi de campioana lecțiilor de civism, care te-a învățat cum funcționa democrația prin 1993, dar tu ca un elev neatent nici măcar nu-ți mai aduci aminte.
Despre certificatele de revoluționar poate da detalii președintele Comisiei parlamentare pentru revoluționarii din decemtbrie 1989 senatorul PNL Raymond Luca, care este un mare prieten al revistei ACUM.
Petru Clej
Pe mine, care socotesc ca mereu mai am cite ceva de invatat, nu ma deranjeaza asta! Altceva ma deranjeaza, anume cind imi sint interpretate eronat, nu stiu daca cu intentie au ba, spusele, scrisele sau faptele. De pilda, nu e nici o contradictie intre faptul ca eu stiu ca societatea civila e singura solutie pentru a ne opune abuzului statului, care va abuza oricit i se permite!, si celalalt fapt, ca stiu la fel de bine ca daca nu am reusit asta in 20 de ani nu inseamna ca vom reusi cit ai bate din palme! Mai ales ca batutul din palme nu dezvolta spiritul civic, adesea din contra! Pe de alta parte, pe mine scepticismul nu ma conduce la imobilism, ci dimpotriva – poate pentru ca nu-mi plac lucrurile care se fac usor!
Radu Cosma
Mie nu aveti pentru ce-mi multumi, am incercat numai sa ma fac ecoul unei actiuni riscante si eroice. Ma si exaspera tacerea asurzitoare care se instala in jurul actiunii d-lui Maries si, mai general, in ce priveste adevarul despre Revolutie. Cred insa ca trebuie sa-i multumim cu totii d-lui Teodor Maries. Datorita sacrificului dumisale sintem ceva mai aproape de acest adevar.
Convalescenta rapida si senina domnului Teodor Maries, pentru sacrificiul caruia nu exista cuvinte potrivite!
Pacat ca unii au gasit vorbe de repros, neintelegand ceea ce domnul Maries a intuit primul si anume ca numai protestul extrem putea clinti muntele de cinism si indiferenta ce ne striveste viata, sperantele, tara de prea multa vreme.
Viorica Balteanu
Asta mi se pare mien cel mai trist – ca la 20 de ani de la revolutie anticomunista si de exersare a democratiei si pluralismului, este nevoie de gesturi extreme pentru a obtine respectarea legii de catre guvernanti si autoritatile judiciare. Cind vad ce lung si greu e drumul spre normalitate aici, la noi, mai ca-mi vine si mie sa ma destarez!
All
Sigur, ca sa nu devenim cu totii depresivi, mai ales intr-un moment care trebuie sa ne bucure, trebuie precizat ca inertia nu a fost completa, nici embargoul mediatic total. In context, vreau sa amintesc Apelul pe care Dorin Tudoran, in calitate de fost grevist al foamei, l-a adresat presedintelui Basescu, in urma caruia a avut loc intilnirea de la Cotroceni a delegatiei conduse de Teodor Maries cu ministrul Justitiei si procurorul general, mediata de presedinte. Chiar daca aveau sa mai treava trei saptamini pina la decizia Parchetului, aceasta totusi s-a petrecut! Mai vreau sa mintesc ca unele ziare, Ziua, Adevarul, Cotidianul, au mentionat, chiar daca economic, evenimentul protestului extrem al d-lui Maries, desi uneori l-au deturnat in folosul politicii lor editoriale. In nume propriu, vreau sa multumesc acestei publicatii, care a tiparit si pus excelent in valoare Apelul meu catre dl. Teodor Maries si articolele din aceeasi suita. De asemenea, multumesc d-lor Ovidiu Nahoi, redactor sef la Adevarul, si Cristian Patrasconiu, pentru preluarea pe blogurile lor a aceluiasi articol-apel, precum si celor peste 2000 de cititori acestuia si celor circa 50 care au formulat sugestii pentru sprijinirea luptei d-lui Maries. Sigur, cum scriu in articol, meritul victoriei ii apartine in intregime si exclusiv. Totusi, poate aceste geste de soloidaritate, oricit de timide si putine, l-au ajutat sa nu se simta foarte singur in aceasta lupta dusa in numele tuturor.
Adaos
Aproape ca de fiecare data! Ii uitasem pe Sorin Iliesiu, neobosita interfata dintre protestul s-lui Maries si opinia publica, care ne-a tinut constant la curent cu evolutia situatiei si cu reflectarea mediatica a acesteia, si pe Stefan Maier, organizatorul mici actiuni de protest din fata Ambasadei Romaniei de la Washington.
E mai bine aşa!