Am radiografiat săptămîna trecută evoluţiile politice, în opinia mea dezamăgitoare, din România ultimilor 20 de ani. Dar statul, orice fel de stat, mai are o putere definită constituţional, Justiţia. Din păcate, nici aceasta nu s-a dovedit mai brează şi, în loc să contribuie la consolidarea statului de drept şi la siguranţa cetăţeanului, a condus la disoluţia celei dintîi şi la precaritatea celei din urmă. În Italia anilor şaptezeci din veacul trecut, Justiţia, printr-un pumn de judecători, procurori şi poliţişti a reuşit să zguduie statul corupt şi să-l readucă la normalitate. Unii dintre aceştia au riscat totul şi chiar şi-au pierdut vieţile în atentate. Îşi poate imagina cineva, la noi, astfel de judecători, procurori sau poliţişti? Poate în cele mai suprarealiste vise! Să vedem, totuşi, cum stăm cu Justiţia!
Multă vreme după Revoluţie, pe prima pagină a principalului ziar de opoziţie de atunci, „România Liberă”, tocmai „revoluţionat” de membrii „Grupului Băcanu” ieşit din puşcăria în care intraseră pentru că au încercat să editeze un ziar ilegal, adică necenzurat, scria: „Dreptate, ochii plînşi vor să te vadă”. Şi pe just temei – Dreptatea fusese una din principalele valori batjocorite de comunişti, alături de libertate, ca fondatori ai unui „regim ilegitim şi criminal”, cum am fost declarat acum cîţiva ani de preşedintele Băsescu în urma analizelor din „Raportul…” redactat de Comisia condusă de Vladimir Tismăneanu. Da, Dreptatea a fost batjocorită în toate sensurile în care poate fi ea gîndită, de la cele politice, sociale şi culturale pînă la cele ce ţin de aspectele, ceva mai tehnice, mai laborioase ale aplicării actului de Justiţie. Puţine instituţii au fost mai puternic dependente de mecanismele de control ale Partidului Comunist şi ale „braţului său înarmat”, Securitatea, decît instituţia aplicării Dreptăţii, Justiţia, puţine erau mai la îndemîna „telefonului roşu” sau „scurt”, decît aceasta. Înzestrată cu un straşnic caracter „de clasă” de la bun început, Justiţia ante-revoluţionară renunţa pînă şi la aplicarea exoticei legalităţi comuniste, dacă asta cerea cauza şi cînd telefonul suna la momentul oportun – şi suna! Inechitatea structurală a Justiţiei comuniste era subliniată pînă şi spaţial – procurorul, în calitate de „avocat al statului”, avea scaunul la aceeaşi înălţime cu judecătorul, asupra căruia, de altfel, făcea cîte presiuni dorea!, în vreme ce avocatul, apărătorul justiţiabilului, era aşezat mai jos, la nivelul celui din urmă – oricum, rolul său, în prpcesele cu miză mai ales politică, era unul decorativ. Că procuratura însăşi, care înlocuise „învechitul” parchet încă din zorii regimului comunist, era o instituţie de inspiraţie sovietică, aproape nici nu mai contează, ea funcţionat perfect şi în comunismul românesc – din punctul de vedere al acestuia, de bună seamă!
Ei, bine, după model european, acestei instituţii ieşită mai comunizată la sfîrşitul regimului de tristă faimă şi memorie decît aproape toate celelalte, i-am acordat grăbit independenţa, iar celor care ar trebui să asigure împlinirea Dreptăţii, judecătorilor, le-am acordat la fel de grăbit inamovibilitatea! De ce grăbit? Pentru simplul motiv că Justiţia aborigenă nu era pregătită pentru aşa ceva! Ne-am imaginat, plini de optimism, că aceşti dinozauri, moşteniţi de la Justiţia comunistă, vor fi capabili de o veritabilă revoluţie mentală, că vor fi în stare să asigure Dreptatea. Iată, nu sînt, iată că şi singura instanţă efectivă de control, Consiliul Superior al Magistraturii, sancţionează doar prin excepţie gravele încălcări ale legalităţii de către judecători şi procurori, fiind mai ocupată cu acoperirea fărădelegilor acestora. Nici măcar relativa întinerire biologică a aparatului n-a condus la vreo reformă mentală, noii veniţi fiind repede liniştiţi sau excluşi, cînd nu s-a întîmplat, cazul unui tînăr procuror, Panaite pre numele său, să dispară suspect pînă şi din această lume!
Şi aşa Dreptatea a rămas în greva în care intrase de la instaurarea regimului comunist încoace. Cum naiba judecă membrii completelor noastre de judecată, „în conformitate cu legea şi propria conştiinţă”, cînd nu doar complete diferite, ci chiar aceiaşi judecători dau sentinţe diferite în cauze riguros identice? Uneori, doar la distanţă de cîteva zile, de-ţi vine să crezi că oamenii dreptăţii de la noi nu doar că nu au conştiinţa despre care vorbeşte legea cadru, dar stau foarte rău pînă şi cu memoria, aşa că, pe lîngă sporuri, poate ar trebui să li se furnizeze şi doze zilnice de lectină! Despre ce dreptate poate fi vorba cînd nici un caz de mare corupţie – şi sînt cazuri în care Parlamentul a acordat, totuşi, dreptul de urmărire penală – n-a fost finalizat în Justiţie, în schimb ne-am trezit că preşedintele a trebuit să graţieze trei bătrînici, pe motiv că-şi lucraseră pămîntul, pe care primarii nu li-l retrocedaseră conform legii, fapt pentru care ei ar fi trebuit să fie la închisoare, tot conform legii? Nu mai dau alte exemple, că risc să umplu întreg cyberspaţiul, nu doar spaţiul rezervat articolului meu! Dar fiecare, scormonindu-şi memoria, poate găsi exemple mai multe şi poate mai grele decît ale mele care să ilustreze această incredibilă grevă a Dreptăţii! Oricum, e cu totul remarcabil modul în care Justiţia noastră „de tranziţie”, că altcum n-aş şti cum s-o numesc, face echilibristică între dependenţele politice cele mai jenante şi un fel de „privatizare” de foarte rău augur!
Iată, acum, de peste o lună, magistraţii români au decis să pună în acord fondul cu forma şi au intrat şi ei în grevă! Pentru ce? Pentru sporuri salariale, de bună seamă! În subsidiar, şi pentru condiţii mai bune de lucru. Nu contează că e criză, nu contează că nu sînt bani în puşculiţa bugetară, nu contează nici măcar că sporurile cu pricina fuseseră acordate atunci cînd salariile erau mici, nu uriaşe, comparativ cu restul bugerarilor, cum sînt acum. Nu contează nimic, nu sînt mulţumiţi nici măcar de prevederile noii legi a salarizării, nu, nimic nu contează. Contează numai banii! Bani pentru care au dat statul în judecată şi tot ei şi-au judecat cauza, dîndu-şi desigur dreptate! Dacă nu pentru toată lumea, măcar pentru ei să fie dreptate! La cîtă Dreptate, în general, au reuşit ei să ofere în cei 50 de ani de comunism şi cei aproape 20 de tranziţie, dincolo de inconvenientele de zi cu zi pe care ni le cauzează, mai că le-aş ura grevă generală şi eternă. În fond, dacă rămînem fără ei, ne ducem direct la Justiţia europeană!
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la ograda proprie, parcă-mi saltă şi acum inimioara a mirare…
Chiar nu ştiu cum e cu justiţia, că m-a ferit Dumnezeu să dau pe-acolo. Poate de ce-mi zicea bunică-mea: Dragu mamii, cât îi trăi tu, la bancă şi la trebonal să n-ajungi! Că domnii-s hoţi şi-ţi papă tăt ce ai. Că aşe o lăsat Dumnezo, după tri-patru proşti să trăiască unu deştept…
Dar în ograda proprie, tocmai m-am contrat azi cu cineva, ajuns la o vârstă venerabilă, pe chestiunea pensionării la 65 de ani. Şi, în altă ordine de idei, da nu chiar aiurea, ziceam eu aşa: nu cred e normal să fie angajaţi la stat oameni care beneficiază de pensie de la stat, în vreme ce oameni în plină putere stau pe delături, mai ales că au familie, copii de crescut etc. Iar persoana în cauză mi-a răspuns: Da eu n-am copii???
M-am crucit! Ba aveţi, aveţi şi copii şi nepoţi! Iar copiii dvs. au grijă de copiii lor! Nu înţeleg de ce trebuie să munciţi dvs. până la epuizare pentru copiii dvs. crescători de copii… Să muncească ei!
Să fie asta o explicaţie pentru goana după bani??? Să se fi ajuns până acolo încât să nu mai fie percepută diferenţa între responsabilitatea unui părinte de minor şi aceea a unui părinte de adult? Pentru că, dacă e aşa, atunci e tragic, câtă vreme nu s-a stabilit până la ce vârstă au copiii nevoie de banii şi protecţia părinţilor.
Iar dacă legea nescrisă prevede că trebuie să ne întreţinem copiii toată viaţa, atunci… pereat mundus! Că, probabil, aşa o lăsat Dumnezo: după tri-patru proşti să trăiască unu deştept. Dreptu-i că n-o zâs care…
de 30 ani imi maninc zilele in minunatul sistem. articolul este un analgezic la durerea mea cronica. darnu stii tot sau poate ca e mai bine!!!
Deci;;-sa le dam bani mai multi ca sa nu fie coruptibili…. de principii nu au auzit iar cei tineri nu sunt educati in acest sens(de la INM ies pe banda cu tulburari de comportament, cu creierul spalat,inculti, mojici, fara experienta de viata reala,-tinar de 26 ani, fara familie judeca divorturi, incredintari de copii, succesiuni… habar nu au ce-i pe lumea asta)
Apropos!!! In tarile dezvoltate, educate, judecatorul are o anumita virsta… si obligatoriu trebuie sa fi profesat avocatura macar 1o ani!
-sa le dam spor de stres si supra solicitare caci banii sint reteta antistres
REZULTA CA DACA VOR PRIMI BANI VOR FI CORUPTIBILI SI STRESATI DAR PLATITI BINE!!!
BRAVOS NATIUNE!!!
Dar de premiile de sute de milioane din taxa de timbru primite in anii din urma nici o vorba!!!!(principiul confidentialitatii hi, hi, hi si huo!!!
Mai vorbim!!!nu am timp acum, e tirziu si-mi pregatesc dosarele pentru miine.
Este unul din cele mai reusite articole pe aceasta tema.Ca roman ma umple de rusine felul in care se comporta magistratii nostri; este suficient sa privesti/asculti pe presedinta asociatiei magistratilor ca sa-ti dai seama cum arata toata magistratura de la noi: mandra, ignoranta, obraznica, agramata, pretentioasa. Solutii ? Afara cu totii ! In locul lor tineri cu 2-3 ani de la absolvire !! Cum asta-i utopie ne raman doar timpul si speranta.
Sau, de ce nu, justitia europeana ?!!
Domnule Georgescu,
În afară de faptul că dumneavoastră faceți abstracție de inamovibilitate, cel puțin la judecători, mulți dintre magistrații de la nivelele inferioare sunt tineri, promovați în locul judecătorilor și procurorilor care au intrat în avocatură. În plus, n-aș fi atât de încrezător în tinerețea lor. Vorbeam recent cu prodecanul facultății de drept din București care-mi împărtășea dezamăgirea sa cu ărivire la calitatea studenților săi. Din păcate mentalitatea veche se propagă încă printre generațiile mai tinere, care tot în România trăiesc, în acest mediu toxic.
@ Stafie Marieta
…tinar de 26 ani, fara familie judeca divorturi, incredintari de copii…
Trist!
Dacă-i aşa (iar eu vă cred), apoi e trist de-a binelea. Eu văd cum stă treaba la noi, în învăţământ, unde avem la catedră dascăli care nu sunt părinţi, la ciclul preşcolar sau primar. Fireşte, la gimnaziu, liceu sau la universitate nu se pune problema, doar discutăm de vârste diferite. Dar la grădiniţă, la clasele primare, unde copilul abia s-a desprins din familie, să ai la catedră oameni cu experienţă de viaţă zero, experienţă de familie zero, e catastrofal. Culmea e că tot ăştia-s obraznici şi la noi! S-au născut învăţaţi, se văd savanţi şi cred că ceea ce scrie în cărţi se poate aplica la rece, fără nicio implicare afectivă.
Sunt şi cazuri – rare, dar sunt! – în care oameni de excepţie şi-au urmat vocaţia şi dau randament.
Aşa o fi şi la justiţie…
Domnule Clej,
Marturisesc ca aveti dreptate;asta-i situatia in tot invatamantul superior,chiar si in cazul celui de stat;dar,s-or gasi printre ei si ceva oamneni de calitate.Stiti cumva vreo solutie ?
Toate bune.
Mi se pare corect ce spune dl Clej, nu ca ar împarţi cineva dreptatea. Tot sistemul e la pământ. Nimic nu a supravieţuit comunismului sau a trecut spre vreo democraţie, despre ce generaţie vorbiţi ? care ? e mai rea poate şi ca cea precedentă. Tot prin cunoştinţe neamuri pile sau şpagă se mişcă lucrurile. Nimic nu mişcă de la sine sau doar prin competenţe.
Sa nu vorbesc într-un ceas rău dar nu vad nici o soluţie, ne-ar trebui probabil o catastrofă care sa ne distrugă pe toţi, şi altceva să renască în locul nostru, ceva cu oameni diferiţi si responsabili. Dar chiar şi atunci rămâi cu frică la o revenire, de unde alţi oameni ? din acelaşi aluat suntem făcuţi, cu aceleaşi obiceiuri educaţi de mici, de la cel mai mic detaliu din educaţie si pana la cel mai mare, totul duce spre corupţie, totul se „aranjează”, tata are cunoştinţe, îmi facilitează la scoală îmi aranjează şi mai departe, aşa s-a făcut şi asa se face si acum. în mica noastră lume creata tot de noi, nimic nu poate trece fără şpagă sau relaţii, creaţie si obiceiuri care ne-au pus pe chituci, ce nu da semne ca s-ar opri vreodată, din contra. Tot bâlciul de la parlament şi toate feţele alese ne reflectă în cel mai clar mod cu putinţă pe noi înşine. Iar generaţiile ce vor urma for fi şi mai abile la soiul asta de afaceri, au avut ;i au zi de zi de unde învăţa, pentru a „reuşi” cred ca vor fi chiar mai „perfecţioniste”.
Îţi vine să plângi de ciudă şi de neputinţă.
Domnule Georgescu,
Doar timpul – încă probabil 20 de ani – vor aduce România la o oarecare normalitate. Democrația și economia de piață nu se învață din cărți, ci din experiență proprie.
Eu trăiesc într-o țară unde democrația parlamentară a început – în formă modernă – acum circa 300 de ani și tot mai dă rateuri.
Nu vă faceți prea multe iluzii, e absolut firesc ce se întâmplă. Ravagiile făcute de comunismul care a construit fabrici, uzine și școli (care văd că și acum mai produce nostalgii) nu se vor șterge doar în 20 de ani.
grevele sunt legale si legitime in majoritatea cazurilor si nu au nici o legatura cu eficacitatea institutiiei respective..
legea in romania se face in conformitate cu mentalitatea locala…sa arunce prima piatra cine nu a „uns”un om al legii..
All
Din pacate, Petru are dreptate! Nu exista solutie rapida pentru Romania in general, pentru Justitia in special. Totusi, daca evolutia politicului era ceva mai sanatoasa, mai normala, mai apropiata de ceea ce s-a intimplat in celelalte foste tari comuniste, atunci si Justitia ar fi fost ceva mai corecta si mai performanta! Asa ca sa ne reamintim ca Moise i-a purtat 40 de ani pe evrei prin desert pina cind au murit toti cei nascuti in sclavie, laolalta cu el insusi!
Faptul ca lupta pentru drepturi nu trebuie sa deranjeze pe nimeni. Dar cred ca nu era categoria cea mai oropsita din societatea noastra. Sunt oameni batrani, bolnavi si singuri care traiesc cu cativa lei, si din demnitate si rusine nu cer nimic. Cred ca la multi dintre noi trebuie sa ne fie rusine ca nu facem nimic pentru batranii nostrii saraci, pentru copii aflati in dificultate, pentru bolnavii din spitale care trebuie sa gaseasca bani sa cumpere medicamente, si pe cineva sanatos care sa mearga la farmacie. Iar judecatorii judeca procese prin care-si dau drepturi. Unii au ajuns si mai departe. Judeca dupa reguli inventate pe loc, ca solutia sa fie cea interesata si nu cea dreapta. De ce fac acest lucru? Pentru ei nu exista un DUMNEZEU? NU AU COPII? Numai banii conteaza? Pentru multi dintre cei ce fac rau VA CONTA FOARTE MULT MOMENTUL CAND VOR DORII SA FIE IERTATI DE AMARATII OROPSITI. AZI SUNT MARI SI HOTARASC SOARTA MULTOR OAMENI, DAR SA FIE SIGURI CA VINE SI JUDECATA LOR. Atunci vor intelege cat de putin conteaza banul.
Gioia, B. Nic
Despre ce drepturi vorbim?! Sporurile nunsint drepturi, ci privilegii, pe care domnii din Justitie si le-au reacordat singuri! Reamintesc ca aceste sporuri au fost acordate atunci cind salarizarea din domeniu era modesta. Trebuie sa reamintesc grila de salarizare de acum a acestor cetateni situati, in drept si in fapt, deasupra legii?
As vrea sa-mi numeasca, daca poate!, cineva un alt stat in care, vreodata, Justitia a intrat in greva! Unul singur, daca nu de pe aceasta planeta, atunci de pe oricare alta locuita de fiinte care au notiuni rationale privind dreptatea si justitia!
Adaos
Si, pina la urma, nu banii in sine sint problema, desi nu sint putini!,ci ce anume primim in locul lor, deci cita justitie si de ce calitate!
pt.L.A.
nu e vorba de dreptul moral ci de dreptul legal de a face greva! e adevarat ca nu sunt oropsiti si ca nu-si fac treaba asa cum se cuvine..si nici macar nu sunt exemplu de onestitate..
cea ce e cu adevarat grav e inexistenta sindicatelor…fara asa ceva nimic nu se poate face !!!legile privind drepturile salariatilor sunt undeva ingropate,nimeni nu stie cu adevarat ce i se cuvine…daca e vorba de o persoana mai infipta apeleaza la tribunal..in orice tara „normala”sindicatele pot provoca la prabusirea guvernelor!!! ridicarea nivelului salariului minim e o lupta constanta in lume!!
Gioia
Doar ca nu am deloc impresia ca, in cazul in speta, al magistratilor, nu este deloc vorba despre salariul minim, nici macar despre salarii in general, ci despre sporuri! Care au fost acordate, compensatoriu, pe vremea cind aveau salariile mai mici, insa oricum decente fata de ale celorlalti bugetari. Acum vorbim despre sporuri la niste salarii care trecu binisor de 100 de milioane! Si, inca o data, in schimbul a ce?! Despre ce Justitie putem vorbi in tara asta?
Cit priveste sindicatele, unde ar fi putut ajunge cind s-au „ingalbenit” toate, indiferent cine a fost la putere si cind liderii sindicali – de la Ciorbea la Mitrea si cine mai vreti – nu au folosit miscarea sindicala decit drept trambulina pentru viitoare cariere politice?
liviu…nu ma intelege gresit…punctul meu de vedere e strict democratic..
cat despre greve in rom….ei bine, atat timp cat nu sunt sindicate nu au alt rost decat de spectacol..
si apropo de justitie..nu am avut deaface cu justitia nicaieri…dar am avut deaface cu avocati..si iarasi cu durere trebuie sa recunosc ca aici nu prea fac treaba,nu au habar sau har sa inteleaga cum se mananca painea!!
tot ce aveam de facut am facut fara ajutorul lor..
Adaos
Am incurcat inceputul frazei cu o dubla negatie, care aduce si citeva cuvinte parazite – ma bazez pe faptul ca lucrurile vor fi intelese de cititorul inteligent!
Gioaia
Nu, nu ma gindesc deloc ca punctul de vedere nu este unul strict democratic. Insa ar fi la fel de democratic sa se interzica prin lege greva in cazul magistratilor, asa cum stau lucrurile in cazul politistilor si militarilor. Banuiesc ca legiuitorilor nostri aproximativi nu le-a trecut asta prin cap neimagindindu-si ca e posibil sa se declanseze asemenea greve si de asta interdictia nu apare in legea cadru! Acum, pe bune, nici in cele mai indepartate state de civilizatie asa ceva n-ar fi posibil!
Iar adaos!
Ca mereu mai ramine ceva de adaugat! In cazul avocatilor este alta situatie – nu sint functionari publici sau demnitari, ci liber profesionisti, mai buni sau mai slabi, mai onesti sau mai lacomi si necinstiti – ii alegi, totusi, pe piata libera! Daca nu-ti place, il schimbi, ceea ce nu poti face – decit in mod exceptional, prin procesul de recuzare – in cazul magistratilor.
liviu..asa e..judecatorii de 0 parte..avocatii sunt ce pot..si restul la fel..sunt departe de a fi pasiva..ce se intampla aici ma indurereaza mult!!..nimic organizat…nici macar in primul stadiu de asa ceva!!unde punem degetul,in orice domeniu..durere!!!ma procupa mult viitorul tinerilor..pe ce baze se formeaza..nu exista nici o institutie demna de incredere si respect..
Gioia
Da, sintem de acord in cele mai multe privinte. Cit priveste viitorul tinerilor, se pare ca acestia, cei mai buni dintre ei, si-au facut deja alegerea – ne lasa aici, in amestecul asta exotic, si pleaca sa-si vada de viitor prin alte parti, mai limpezi!