ACUM.TV

Electoratul din Republica Moldova votează miercuri 29 iulie pentru a doua oară în acest an în alegeri parlamentare, menite să ofere țării o guvernare după opt ani de supremație absolută a Partidului Comuniștilor (PCRM).

Scrutinul repetat a fost convocat ca urmare a eșecului Parlamentului ales la 5 aprilie de a desemna un succesor în fruntea statului liderului PCRM, Vladimir Voronin, care a epuizat cele două mandate de președinte, limită maximă prevăzută de Constituție.

Cele trei partide de opoziție intrate în Parlament: Partidul Liberal (PL), Partidul Liberal Democrat (PLDM) și Alianța Moldova Noastră (AMN) au boicotat ambele tururi de scrutin, iar PCRM, care deținea 60 din cele 101 mandate de deputat, a eșuat cu un singur vot în tentativa de o alege pe Zinaida Grecianîi, premier interimar, în funcția de președinte.

În intervalul scurs de la eșecul alegerii președintelui au avut loc câteva schimbări importante pe scena politică, în primul rând demisia fostului președinte al Parlamentului, Marian Lupu, din PCRM și cooptarea sa pe prima poziția pe lista Partidului Democrat (PDM), care nu reușise să treacă pragul electoral la 5 aprilie.

Ca urmare, PDM a devenit un aspirant major la ocuparea de locuri în Parlament și în condițiile în care pragul electoral a fost redus de la 6 la 5%.

Două recente sondaje de opinie arătau o scădere dramatică a intențiilor de vot pentru PCRM până către 30% (de la aproape 50% în alegerile din 5 aprilie), precum și câștigul de voturi pentru PDM în dauna PLDM și mai ales AMN. Singurul partid care pare să se mențină la același nivel – 13% – este PL, condus de primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă. Ambele sondaje indică un echilibru relativ între PCRM, pe de o parte, și cele trei sau chiar patru partide de opoziție cu șanse de a depăși pragul electoral.

Marian Lupu este de altfel singurul candidat declarat la președinția Republicii Moldova și are un avantaj față de potențialii săi contracandidați din opoziție – Mihai Ghimpu (PL – Dorin Chirtoacă nu are vârsta de 40 de ani necesară candidaturii la președinție), Vladimir Filat (PLDM) și Serafim Urecheanu (AMN) în faptul că a ocupat deja cea de-a doua poziție în stat.

Dezavantajul său constă însă în faptul că este privit de foștii săi colegi din PRCM ca un “trădător” și cum sunt toate șansele ca Partidul Comuniștilor să obțină mai mult decât cele 41 de mandate care permit blocarea alegerii președintelui, s-ar putea ca o candidatură Marian Lupu să nu fie acceptabilă partidului condus de Vladimir Voronin.

Deputatul PCRM Grigori Petrenco declara agenției IMEDIA că partidul său nu va provoca o criză constituțională de tipul cei din mai, când Parlamentul a eșuat în tentativa de alegere a unui nou președinte, reluând acuzația că opoziția este responsabilă de convocarea repetată la urne a populației.

Opoziția invocă la rândul ei acuzațiile de fraudă la urne pe 5 aprilie și provocarea tulburărilor de stradă ce au urmat pe 7 – 8 aprilie. Marian Lupu, la acea dată proaspăt ales deputat PCRM, aruncă acum responsabilitatea acelor tulburări asupra partidului condus de Voronin.

E mai puțin probabilă repetarea neregulilor semnalate la 5 aprilie, mai ales că acum organizațiile occidentale, precum Uniunea Europeană și Consiliului Europei au fost alertate și vor fi mult mai vigilente.

Perpective sumbre

PCRM joacă acum cartea pe care a jucat-o în debutul guvernării sale în 2001 – 2002: cea pro-rusească, moldovenistă și românofobă. Voronin cel declarat pro-european al anilor 2003 – 2006 a dispărut și a reluat atacurile agresive la adresa a tot ceea ce este pro-românesc în Republica Moldova, acuzând chiar România de incitarea tulburărilor de la 7 – 8 aprilie.

Această propagandă este repetată cu obediență de mass media publică și privată aflată la remorca partidului de guvernământ, numai că ghinionul PCRM constă în faptul că unii dintre votanții săi s-au deșteptat între timp, iar alegerile au loc în plină criză economică care lovește Republica Moldova cu o forța nemaiîntâlnită de la începutul anilor ’90.

Ar fi însă prea devreme ca opoziția să jubileze. Chiar în cazul în care cele trei sau patru partide cu șanse de a depăși pragul electoral vor reuși alegerea noului președinte și formarea unui guvern, liderii lor se antipatizează între ei la fel de mult cât îi disprețuiesc pe comuniști.

Spectrul întoarcerii la anul 1998 și guvernarea de coaliție a Alianței pentru Democrație și Reforme nu este unul de bun augur, dar s-ar putea dovedi cel mai mic dintre două rele.

PCRM în frunte cu liderul său, Vladimir Voronin, s-au uzat la guvernare și în ultimele luni după alegerile din 5 aprilie au intrat într-o degringoladă fără precedent în ultimii opt ani.

Republica Moldova a revenit aproape total în orbita politică a Moscovei, generând neîncredere în ochii organizațiilor occidentale, de aceea o nouă victorie a PCRM în scrutinul din 29 iulie, chiar fără cele 61 de mandate necesare alegerii noului președinte, ar fi o grea lovitură dată perspectivelor, și așa firave, de integrare europeană.

Victoria opoziției, cu toate neunoscutele sale, ar păstra însă o șansă, minimă ce-i drept, repunerii Republicii Moldova pe o linie pro-europeană. Dar să nu uităm că sunt puține șanse ca PCRM să dispară de pe scena politică, iar influența Rusiei nici atât.

În orice caz, în climatul actual, în care lărgirea UE a devenit o temă complet secundară în Europa, corectitudinea alegerilor din 29 iulie este obligatorie, dacă Republica Moldova vrea să mai păstreze un licăr de speranță de integrare.

Nu uitați să vă exprimați opțiunea în sondajul nostru:

http://www.romanialibera.com/voxpopuli/voxpopuli.php?n=crt

Acest articol a fost publicat miercuri, 22 iulie 2009 la rubrica Editorial.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.