Renumitul compozitor, violonist şi şef de orchestră francez de origine română Vladimir Cosma a susţinut marţi 14 decembrie 2010, un spectacol de gală organizat de Institutul Cultural Român din Paris la Ambasada României, în care s-a întreţinut cu jurnalistul şi animatorul de radio şi televiziune Vincent Perrot povestind despre viaţa sa, modul în care a compus cele peste 300 de piese muzicale pentru filme.
Un inedit spectacol-concert la care au fost invitaţi muzicieni şi cântăreţi cunoscuţi pentru a interpreta o parte din piesele sale celebre.
Pentru prima oară, pe scenă în România (respectiv ambasada), după mai bine de 50 de ani, cum mărturiseşte el însuşi, Vladimir Cosma a anunţat că va fi prezent în 2011 la Bucureşti unde se va organiza un mare spectacol la Ateneul Român.
Considerat cel mai mare compozitor din cinematografia franceză, Vladimir Cosma a reuşit să inoveze acest gen de muzică introducând de o maniera inimitabilă nu numai pasaje ale muzicii culte dar şi inserţii din muzica populară românească.
http://www.youtube.com/watch?v=cHQ90fKAUYE&NR=1
Pe un mare ecran instalat pe scenă, Vladimir Cosma alături de interlocutorul său Vincent Perrot, şi-a prezentat povestea din Bucureştiul său, acolo unde a văzut lumina zilei – 3 aprilie 1940 – în timpul celui de-al doilea război mondial. Aşa cum mărturiseşte, naşterea sa a urmat unei conjuncturi tragice: părinţii stabiliţi la Paris, au fost nevoiţi să vină de urgenţă în România la înmormântarea bunicului, dar războiul şi mai târziu, după 1944, autorităţile comuniste, nu le-a mai permis reîntoarcerea. Este numit Vladimir „din dragoste pentru Franţa” şi în cinstea lui Wladimir d’Ormesson, pe vremea aceea ambasadorul Franţei la Bucureşti.
Vladimir Cosma provine dintr-o familie renumită de „muzicieni evrei-români originari din Craiova”: tatăl său Teodor Cosma pianist şi şef de orchestră, elevul lui Lazare-Lévy; mama sa, Carola Cosma, autor-compozitor, Edgar Cosma, „cel mai bun dintre noi” unul din unchii săi, compozitor şi şef de orchestră, care va emigra definitiv în 1960 în Franţa, iar bunica Clémence din partea tatălui, pianistă la rândul ei şi elevă a renumitului profesor italian Ferruccio Busoni.
Va studia de mic vioara întrucât familia fiind evacuată din casă într-un spaţiu extrem de modest, nu şi-a putut permite un pian decât târziu abia când Vladimir Cosma împlineşte 15 ani. Imaginile de altădată se succed pe ecran. Îşi aminteşte cu nostalgie de studiile sale de la Conservatorul din Bucureşti, de figurile luminoase ale profesorilor Cecilia Niţulescu Lupu, Garbis Avakian, Mihail Andricu, Ion Dumitrescu, Romeo Alexandrescu, Leon Keppler ş.a.In anii 1957-1958, Vladimir Cosma pierde un an de conservator pentru că deşi un student strălucit, este considerat de comunişti ca un student decadent influenţat de jazz-ul capitalist.
Va pleca cu toată familia prin 1963, iar reîntâlnirea cu unchiul său Edgar şi bunica din gara Lyon va fi memorabilă. Îşi va lua doar vioara şi câteva caiete pline de compoziţii muzicale. La Paris începuturile au fost grele. Este însă acceptat la cursurile renumitei Nadia Boulanger de la Conservatorul american de la Fontainbleau. Obţine mai târziu o bursă prin concurs la Conservatoire national supérieur de musique din Paris. Tatăl său suferă un atac de cord, iar Vladimir Cosma este nevoit să caute de lucru pentru a-şi întreţine familia. Un sprijin deosebit va acorda familiei de-a lungul timpului Jean Wiener.
Va colabora cu Claude Bolling şi orchestra acestuia alături de care va reuşi să participe la spectacolele lui Charles Trenet, Jean Sablon, Juliette Gréco sau Tino Rossi. Va face înregistrări pentru Maison de Radio sau studiourile Pathé Marconi. Întâlnirea cu Michel Legrand va face posibilă intrarea definitivă pe scena cinematografiei. Îi vor trebui de-altfel zece ani pentru a reuşi. Şansa de a compune singur muzica unui film va fi în 1967 când la recomandarea lui Michel Legrand, Yves Robert îi va încredinţa „Alexandre le bienheureux”. Această reuşită lansare îi va aduce în primul rând, o prietenie de 35 de ani cu Yves Robert.
Urmează un nou film în 1969 „Clérambard”, la propunerea lui Yves Robert.
În 1972, compune pentru „Le grand blond avec une chaussure noire”(pe care mulţi l-au văzut pe ecrane în România) unde introduce pasaje prelucrate din muzica populară romanească, cu predilecţie o sârbă interpretată la nai, un instrument necunoscut pe atunci în Occident, care îl va propulsa incredibil pe Gheorghe Zamfir (despre care nimeni din Franţa nu ştia nimic), şi care va face la rându-i o carieră strălucită, cât şi la un alt instrument, ţambal.
În 1973, este solicitat să compună pentru filmul lui Louis de Funes „Les Aventures de Rabbi Jacob”.
Louis de Funes era extrem de pretenţios şi până a fi contactat se făcuseră şi alte înregistrări ale lui Georges Delerue, Michel Polnareff şi Norbert Glanzberg!
Succesul este asigurat după care au urmat peste 300 de filme.
http://www.youtube.com/watch?v=MaYOeRARwfU&feature=related
În prezenţa spectatorilor, Vladimir Cosma a interpretat el însuşi câteva din aceste compoziţii la pian, şi şi-a invitat pe scenă prietenii să cânte: de la pianişti, violonişti, sau soprana Sarah Pagin (fiica violonistei Silvia Marcovici) la cântăreţi de jazz din Belgia, Franţa, România, acompaniaţi original la acordeon şi nai.
Unul din invitaţii speciali a fost şi Richard Sorensen, interpretul şlagărului „Reality” compus de Vladimir Cosma pentru filmul „La Boum” unde a debutat Sophie Marceau.
http://www.youtube.com/watch?v=KDjDYap-_X8&feature=related
În afară de compoziţiile muzicale din filme, Vladimir Cosma a compus în 2007 opera „Marius et Fanny” după „La trilogie marseillaise” de Marcel Pagnol, în care compatrioata noastră Angela Gheorghiu alături de soţul ei Roberto Alagna deţin rolurile principale. Ecranul mare de pe scenă i-a prezentat pe cei doi cântând un fragment din această operă.
În 2009 Vladimir Cosma a compus o cantata „1209” dedicată oraşului Béziers şi interpretată de Petits Chanteurs de la Trinité, orchestra Baeterra, având ca solistă pe soprana Ulrike Van Cotthem şi recitatorul Dominique Lautré, cu un livret de Marc Henric. Aceasta creaţie muzicală face referire la masacrul miilor de locuitori din 1209 de la Béziers din timpul cruciadei.
În finalul spectacolului a venit pe scenă tatăl lui Vladimir Cosma, Teodor Cosma care, în ciuda celor 100 de ani împliniţi, a cântat la pian cele mai frumoase partituri compuse de fiul său. Un moment extrem de emoţionant care a ridicat practic, toată sala în picioare, în ropote indelungi de aplauze.
Vladimir Cosma şi Teodor Cosma ©Adrian Rozei
După acest spectacol extraordinar, Vladimir Cosma a dat dedicaţii, fiind oferite publicului interesat, o serie de CD-uri cu muzica sa din filme şi mai ales, cartea sa apărută anul trecut „Vladimir Cosma comme au cinéma”, Hors collection (2009).
Publicată în condiţii grafice de calitate, cartea „Vladimir Cosma comme au cinéma”, Hors collection (2009) s-a epuizat din librării.
Vladimir Cosma şi Vincent Perrot ©Marina Nicolaev
O seară excepţională unde am avut şi eu privilegiul de a primi ca dedicaţie tema muzicală din „Les Aventures de Rabbi Jacob”.
Dedicaţie Marinei Nicolaev ©Adrian Rozei
Filmografie:
- 2010 : Crédit pour tous, Jean-Pierre Mocky
- 2010 : Les Insomniaques, Jean-Pierre Mocky
- 2009 : Colère, Jean-Pierre Mocky
- 2008 : Myster Mocky présente, Jean-Pierre Mocky, série TV
- 2007 : 13 French Street, Le Bénévole, Touristes, oh yes!, Les Ballets écarlates, 4 films de Jean-Pierre Mocky
- 2006 : Le Deal, Jean-Pierre Mocky
- 2003 :
- Albert est méchant, Hervé Palud
- Le Furet, Jean-Pierre Mocky
- 2001 :
- 2000 : La Vache et le président, Philippe Muyl
- 1999 :
- 1996-1997 :
- 1993-1994 :
- L’Affaire, Sergio Gobbi
- Cache cash, Claude Pinoteau
- Bonsoir, Jean-Pierre Mocky
- Montparnasse-Pondichéry, Yves Robert
- La Soif de l’or, Gérard Oury
- 1992 :
- Cuisine et dépendances, Philippe Muyl
- Coup de jeune, Xavier Gélin
- Le Souper, Édouard Molinaro
- Le Mari de Léon, Jean-Pierre Mocky
- 1991 :
- 1990 :
- La Pagaille, Pascal Thomas
- Le Château de ma mère, La Gloire de mon père, Yves Robert
- Il gèle en enfer, Jean-Pierre Mocky
- 1988 :
- 1986-1987 :
- 1984-1985 :
- La Galette du roi, Jean-Michel Ribes
- Les Rois du gag, Claude Zidi
- Le Gaffeur
- Le Jumeau, Yves Robert
- La Tête dans le sac, Gérard Lauzier
- Astérix et la surprise de César, Paul et Gaëtan Brizzi
- P’tit con, Gérard Lauzier
- La Septième Cible, Claude Pinoteau
- Les Mondes engloutis, Nina Wolmark
- L’Amour en héritage, Kevin Connor
- Just the Way You Are, Édouard Molinaro
- 1983 :
- L’Étincelle, Michel Lang
- Drôle de samedi, Bay Okan
- Les Compères, Francis Veber
- Le Bal, Ettore Scola
- Banzaï, Claude Zidi
- Retenez-moi… où je fais un malheur!, Michel Gérard
- Tout le monde peut se tromper, Jean Couturier
- La Chambre des dames, Yannick Andrei
- 1982 :
- 1981 :
- Les Sous-doués en vacances, Claude Zidi
- La Chèvre, Francis Veber
- L’Année prochaine… si tout va bien, Jean-Loup Hubert
- Une affaire d’hommes, Nicolas Ribowski
- Pourquoi pas nous ?, Michel Berny et Maurice Biraud
- 1980 :
- Diva, Jean-Jacques Beineix
- Celles qu’on n’a pas eues, Pascal Thomas
- La Boum, Claude Pinoteau
- Inspecteur la Bavure, Claude Zidi
- Le Coup du parapluie, Gérard Oury
- C’est pas moi, c’est lui, Pierre Richard
- Le Bar du téléphone, Claude Barrois
- 1979 :
- La Femme enfant, Raphaelle Billetdoux
- Courage fuyons, Yves Robert
- Ils sont grands, ces petits, Joël Santoni
- Cause toujours… tu m’intéresses !, Edouard Molinaro
- La Dérobade, Daniel Duval
- Duos sur canapé, Marc Camoletti
- 1977-1978 :
- Confidences pour confidences, Pascal Thomas
- La Raison d’État, André Cayatte
- Plein les poches pour pas un rond…, Daniel Daert
- Je suis timide mais je me soigne, Pierre Richard
- La Zizanie, Claude Zidi
- Nous irons tous au paradis, Yves Robert
- Un oursin dans la poche, Pascal Thomas
- L’Animal, Claude Zidi
- Les Aventures de David Balfour, Jean-Pierre Decourt
- À chacun son enfer, André Cayatte
- Le Chien de Monsieur Michel
- 1975-1976 :
- Le Jouet, Francis Veber
- L’Aile ou la Cuisse, Claude Zidi
- Les Robots pensants, Michel Subiela
- Un éléphant ça trompe énormément, Yves Robert
- Dracula père et fils, Édouard Molinaro
- La Surprise du chef, Pascal Thomas
- La Course à l’échalote, Claude Zidi
- Catherine et compagnie, Michel Boisrond
- Dupont Lajoie, Yves Boisset
- Le Téléphone rose, Édouard Molinaro
- Les Œufs brouillés, Joël Santoni
- Le Faux-cul, Roger Hanin
- 1974 :
- Le Chaud lapin, Pascal Thomas
- Le Retour du grand blond, Yves Robert
- La moutarde me monte au nez, Claude Zidi
- Un couple, parmi tant d’autres… mais si pervers
- La Virée superbe
- La Rivale
- 1972-1973 :
- La Dernière Bourrée à Paris, Raoul André
- Les Aventures de Rabbi Jacob, Gérard Oury
- La Raison du plus fou, François Reichenbach et Raymond Devos
- Pleure pas la bouche pleine, Pascal Thomas
- La Gueule de l’emploi, Jacques Rouland
- L’Affaire Crazy Capo, Patrick Jamain
- Salut l’artiste, Yves Robert
- Le Dingue, Daniel Daert
- Le Journal intime d’une nymphomane, Jésus Franco
- Les grands sentiments font les bons gueuletons, Michel Berny
- Le Grand Blond avec une chaussure noire, Yves Robert
- Les Zozos, Pascal Thomas
- Les Félines
- Lo B’Yom V’Lo B’Layla
- 1971 : Les Malheurs d’Alfred, Pierre Richard
- 1970 :
- Le Caïn de nulle part
- Le Distrait, Pierre Richard
- Teresa, Gérard Vergez
- Le Voyageur
- 1969 : Clérambard, Yves Robert
- 1968 :
- The Death of Joe the Indian
- Aserei Hahofesh
- Maldonne, Sergio Gobbi
- But
- 1967 : Alexandre le bienheureux, Yves Robert
surse:
„Vladimir Cosma comme au cinéma”, Hors collection (2009)
http://fr.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Cosma
Singurul site in care, gratie facilitatilor tehnice, am putut reproduce asa cum voiam, fotografii si video youtube, apropiindu-ma oarecum de spiritul spectacolului. Una din diferentele creatoare dintre revista online si revista tiparita. Multumesc.