Actualul Congres al Statelor Unite promovează intervenționismul de statFiecare zi care trece aduce alte vești rele despre economia globală – concedieri, falimente, reduceri de activitate.
Anul care a început de curând va fi cel mai prost din punct de vedere al creșterii economice de după cel de-al doilea război mondial încoace: produsul global va spori, potrivit Fondului Monetar Internațional doar cu 0.2% și dat fiind că populația planetei crește anual cu un procent mai mare, acest lucru echivalează cu o recesiune mondială.
Peste 50 de milioane de oameni își vor pierde în 2009 locul de muncă la nivel planetar și 200 de milioane vor trăi în sărăcie absolută.
Cea mai profundă recesiune o va cunoaște Marea Britanie, unde PIB-ul va scădea cu 2,8%, potrivit FMI, și în general țările dezvoltate vor fi cele mai afectate de criză.
Pe fondul acestei sinistroze statele nu au pierdut nicio clipă și au trecut la acțiune, cheltuind sute și uneori mii de miliarde de dolari pentru atenuarea efectelor recesiunii.
Au preluat datorii nerecuperabile ale unor bănci, au ridicat limita de garantare a depozitelor bancare ale persoanelor fizice, au oferit credite cu dobândă redusă unor companii, mai ales din industria automobilului, au redus ratele dobânzilor în unele cazuri până aproape de zero, au reduse impozite, etc.
Cuvântul de ordine: evitarea depresiei economice din anii 1929 – 1933 (de fapt 1939) cu orice preț. De unde un activism economic de stat fără precedent în ultimii 30 de ani, dominați de politica laissez-faire inițiată de fostul premier britanic Maragret Thatcher și fostul președinte american Ronald Reagan.
Guverne precum cel american și britanic, dar nu numai ele, au devenit proprietari (uneori 100%) ai unor mari companii de asigurări sau bănci ca AIG, Northern Rock, Bradford & Bingley, HBOS, Lloyds TSB, Anglo Irish Bank, Commerzbank, Fortis Bank, etc.
De data aceasta naționalizarea nu a avut un caracter ideologic, căci cum ar putea un președinte ca George W. Bush, de pildă, să ia asemenea măsuri cu inima ușoară, ci a fost o tranzacție, prin care statul salva băncile respective de la faliment (cu toate consecințele ce ar fi derivat de aici) în schimbul unui pachet de acțiuni, cel mai adesea majoritar.
Alte sute de miliarde s-au dus pe pachete de stimulare a economiei: guvernul britanic a redus TVA pe 2009 de la 17,5 la 15%, Congresul Statelor Unite se pregătește să adopte un pachet de aproape de 1000 de miliarde de dolari, de reduceri de impozite simultan cu angajarea unor cheltuieli publice majorate.
Statul – fabrică de bani?
Dar de unde vin atâția bani, mai ales într-o perioadă de recesiune și deci de venituri fiscale mai reduse? Evident din sporirea deficitului bugetar. În Statele Unite acest deficit riscă să atingă 1000 de miliarde de dolari în 2009, ceea ce în termeni relativi este mai puțin decât cele 118 miliarde de lire sterline în Marea Britanie – 8% din PIB – un procent demn de orice republică bananieră.
În Marea Britanie există acum regiuni unde implicarea statului în economie ajunge la peste 2/3 (Irlanda de Nord 77%, Țara Galilor 71%, nord-est 66%), pe ansamblu statul britanic chelutind 45% din PIB, procent mai mare chiar decât în Germania cu economia ei socială de piață.
În 1997, ultimul an de guvernare al Partidului Conservator înaintea preluării puterii de Partidul Laburist, acest procent era de 37%.
Nu este însă garantat că aceste cheltuieli mastodontice vor avea efectul scontat (așa cum o arată stagnarea economică din Japonia ultimilor 20 de ani) și vor îndatora țările dezvoltate pe zeci de ani de acum încolo.
Iar alegătorii din aceste țări știu că mai devreme decât mai târziu va veni și nota de plată: impozite mai mari și reduceri de cheltuieli bugetare.
O altă tentație a statelor în această perioadă de recesiune este protecționismul. Congresul actual al Statelor Unite, controlat de Partidul Democrat, este considerat deja cel mai protecționist de la sfârșitul marii depresii, din 1933 încoace.
Tentația protecționismului
Deja o comisie a Camerei Reprezentanților a avizat un proiect de lege care condiționează semnarea contractelor publice de folosirea de către contractori în exclusivitate a oțelului produs în Statele Unite.
Președintele Barack Obama a făcut declarații protecționiste în timpul campaniei electorale, dar de la preluarea funcției va avea probabil o atitudine mult mai prudentă, dată fiind probabilitatea unei riposte prompte din partea partenerilor comerciali ai Statelor Unite.
„Joburi pentru americani în America, nu pentru chinezi în China”, e lozinca protecționiștilor americani. Problema e că America nu poate produce bunurile pentru consumatorii americani la fel de ieftin cum o face China.
Iar China, pe deasupra mai și finanțează, împreună cu Japonia, cam jumătate din uriașul deficit bugetar american. Așa încât Statele Unite sunt dependente de China, după cum și China sunt dependente de Statele Unite, iar un puseu de protecționism ar putea avea efecte devastatoare. Protecționismul anilor ’30 a avut un rol important în favorizarea declanșării celui de-al doilea război mondial.
Așa încât, statul nu poate fi un panaceu universal în actuala recesiune și trebuie să ne așteptăm la un an extrem de greu, iar după aceea să ne obișnuim cu gândul că vom trăi mai prost, plătind mai multe impozite, beneficiind de chetuieli publice mai reduse, muncind mai mult, pe salarii poate mai mici, ieșind la pensie mai târziu, cu pensii mai mici.
Statul poate oferi soluții pe termen scurt, dar pe termen lung doar piața, cu inerentele ei imperfecțiuni cauzate de natura umană, dominată după cum s-a văzut în ultimii ani de lăcomie și uneori de-a dreptul de prostie (vezi afacerea Madoff – de tip „Caritas”), poate asigura un echilibru între cerere și ofertă.
Statul poate crea mecanisme suplimentare de reglementare, care în ziua de azi presupun cooperare internațională, dar orice implicare mai profundă nu poate aduce, după cum a arătat istoria, decât o reducere a libertății cetățenilor și, în ultimă instanță, chiar a prosperității lor.
Ca să-l parafrazez pe Winston Churchill, economia de piață (sau capitalismul, dacă vreți) este cel mai prost sistem, cu excepția tuturor celorlalte care au fost încercate din când în când de-a lungul istoriei omenirii.
P.S. Îi invit pe cei care și-au pierdut locul de muncă (vezi și sondajul nostru http://www.romanialibera.com/voxpopuli/voxpopuli.php?n=crt) sau care sunt în pericol să și-l piardă să împărtășească experiența lor cu cititorii revistei ACUM (idenitatea lor va fi protejată, dacă doresc acest lucru).
P.P.S. În Marea Britanie au început să apară primele efecte ale demagogiei protecționiste: un val de greve spontane, de solidarizare cu lucrătorii de la o rafinărie din estul Angliei, unde firma proprietară – TOTAL – a oferit un contract unei firme din Italia, care a angajat lucrători din Italia și Portugalia. Lucrătorii britanici arată reamintesc că în 2007 proaspăt instalatul premier Gordon Brown promitea „joburi britanice pentru lucrători britanici”. Fiind vorba de lucrători din statele membre UE guvernul britanic este neputincios, dar demagogia lui Gordon Brown se întoarce acum împotriva sa.
Daca vreti sa aflati mai multe despre cum statul poate fabrica bani, uitati-va la documentarele Zeitgeist, Zeitgeist Addendum sau Endgame. Va zic, merita vazute.
Am, printre mii de aforisme, urmatorul aforism: ‘Dupa ce isi termina de vandut marfa, taranul redevine om’. Aceeasi parere am si despre milioanele de viitori someri ai prezentei recesiuni economice mondiale: sa vada si ei ce inseamna sa-ti pierzi locul de munca si sa nu te mai primeasca societatea, niciodata, inapoi. In felul asta, cei ce au ras in nas altora, vor redeveni, poate, din nou, oameni.
De la a manca prin reprezentanti, lucru specific comunismului, romanul a ajuns sa munceasca prin reprezentanti, lucru specific capitalismului.
Vin vremuri foarte grele si se va scrie foarte mult pe aceasta tema. Ce este insa surprinzator este neglijarea atit a moralitatii cit si a istoriei economice si a principiilor elementare economice in dauna politicianismului. Si imi pare rau ca spun lucrurile astea pentru ca il vizeaza si pe presedintele Obama, pentru care am pina acuma un respect deosebit.
Poate va aduceti aminte de retetele FMI pentru economia suferinda a tarilor din Europa de Est de dupa comunism. Restringerea la minimum a cheltuielilor bugetare pentru a diminua deficitul bugetar, reglementarea severa a sistemului bancar, ulterior in general al sistemelor financiare si de asigurari, vinderea sau lichidarea firmelor neperformante. Diminuarea pina la lichidarea oricaror bariere la intrarea pe piata a altor firme straine, pentru marirea competitivitatii. Iar despre durerile facerii: ne pare rau dar sunt inevitabile…suportati ca sa va fie mai bine mai tirziu…Si ne-a fost foarte greu dar intr-adevar cei care au aplicat aceste masuri cu hotarire au trecut mai repede si cu cheltuieli mai mici de perioada grea de ajustare structurala. Romania cu o succesiune de guverne fie nehotarite fie ineficiente a suferit mai mult.
In SUA de astazi vedem cum aproape o mie de miliarde de dolari este dedicata stimularii economiei, bani care ii platesc majoritatea oamenuilor care nu au contribuit in nici un fel la dezastrul actual, in schimb ce personalul din sistemul financiar – bancar tocmai ce a terminat de impartit cam 18 miliarde in prime…Datoria publica va creste la un nivel neatins pina acum, riscind sa nu poate sa faca fata datoriilor sociale care vor aparea in citiva ani…In loc de reglementare a sistemului financiar auzim acum rezerve deoarece „ar ameninta impartialitatea politica a Federal Reserve” Ce bullshit! pardon de expresie. In loc sa lase sa supravietuiasca sau sa lase liber locul pe piata,Guvernul incurajeaza intreprinderile ineficiente sa vina cu miloaga la guvern de unde mai pleaca cu citeva miliarde…Sarja industriei pornografice care a solicitat si ea ajutor de citeva miliarde este foarte potrivita…Cit despre deschiderea pietei…populismul este in floare, congresul vrea „Buy American!” in pofida semnalelor de alarma trase si de economisti si de istorici, dar si de marile companii americane care se vad si ele amenintate prin prisma represaliilor care le-ar inchide pietele externe.
In concluzie, zicala cu: ” Fa ce zice Popa, nu ce face Popa!” isi dovedeste valabilitatea la scara mondiala!!
In viata nu trebuie sa-ti doresti ceva “cu orice pret”, adica in orice conditii. Cum adica trebuie evitata “cu orice pret” recesiunea din 1929 – 1933 ? Si de unde rezulta ca ea este intr-adevar evitata cu “bailout plans?”. Asta pare posibil pe timp scurt , dar in niciun caz nu functioneaza la nivel strategic. Aici cred ca va functiona zicala “de ce ti-e frica nu scapi”.
Prima masura ar fi trebuit sa fie sanctionarea celor vinovati de falimente (sa zicem, management defectuos) si apoi eventuala sprijinire a societatilor falimentate. Degeaba pompezi bani pe piata daca sistemul ca intreg are lacune de baza.
Bănuiesc, domnule Culetu, că întrebările le adresați responsabililor politici și economici, iar dacă ați citit cu atenție, ați observat poate că am scris că nimic nu garantează succesul acțiunilor de relansare a economiei, cum o arată exemplul Japoniei din ultimii 20 de ani.
Iata o masura demna de laudat a Presedintelui Obama : fixarea unui „maximum wage” de 500.000 $ pentru managerii firmelor care au primit (sau urmeaza sa primesca ) „rescue funds” de la guvern. Asa mai merge…Pe cand si la noi?
Stimate domnule Simuț,
Vă mulțumesc pentru aprecieri, dar nu pot fi de acord cu dumneavoastră.
Audiența BBC în limba română scăzuse mult în ultima vreme, iar un post de radio și cu atât mai mult unul de televiziune costă enorm.
În plus, nu sunt convins că majoritatea românilor agreează jurnalismul de tip BBC, e prea imparțial și detașat pentru gustul lor.
Admirala sinteza economica prin acest editorial se vede de la o posta ca ati lucrat la BBC, ETALONUL PRESEI MONDIALE….Va sugerez o ideie…adunati-va toti cei care ati lucrat la BBC ,gasiti un sponsor, si faceti un peost de radio si o televiziune… In scurt timp ati primii in Romania, iar noi nu am mai asculta diversiunile unor asa zisi jurnalisti…. E pacat , mare pacat, ca fosti jurnalisti de la BBC sa nu se vada si sa nu se auda la radio si tv…Asta lipseste Romaniei, oameni credibili in presa si in politica…Sa auzim de bine.. Succes PETRU CLEJ