Titlul „Obamizarea democraţiei” mi-a venit în minte când mi-am dat seama cât de diferită a fost calea pe care Barack Obama a ajuns la putere, în comparaţie cu căile urmate de alţi politicieni şi cât de diferit va acţiona în continuare. Din cauza acestor diferenţe, orice demers politic din viitor nu va mai putea să nu ţină seama de modul în care Barack Obama şi-a organizat şi derulat campania care îl instalează la Casa Albă începând de marţi, 20 ianuarie şi modul în care va lucra în continuare. În egală măsură, locul rezervat Internetului în succes, introduce tehnologia comunicaţiilor bidirecţionale on-line în topul celor mai eficiente modalităţi de transmitere a mesajelor politice şi de obţinere a aderenţei si sprijinului financiar necesare accederii la putere.
Performanţa de a câştiga fără a fi susţinut financiar de firme de lobby este ea însăşi un unicat în timpurile moderne. Este real că milioane de oameni l-au sprijinit cu sume mici, între 5 şi 25 de dolari.
În ziua în care a numit-o pe Hillary Clinton Secretar de Stat, am donat şi eu o sută de dolari campaniei lui Barack, chiar dacă era deja preşedinte ales. Mi s-a părut pur şi simplu că a făcut un gest inteligent şi de o mare nobleţe. Obama a dovedit că are un instinct politic ieşit din comun şi mai ales că ranchiuna îi este străină.
Mica mea donaţie însă avea să genereze acel ceva care mă interesa ca experienţă, şi anume o serie întreagă, nici rară dar nici exasperantă, de mesaje e-mail personalizate cu numele meu, prin care au început să mi se ceară păreri în legătură cu acţiunile politice ale noii administraţii şi să fiu invitat să particip la evenimente, să mă implic.
Un astfel de eveniment a fost un aşa-numit „house-meeting”. Efectiv la o dată prestabilită, milioane de persoane de pe întreg teritoriul SUA au putut să se înscrie on-line pentru a găzdui la ei acasă, sau a fi oaspeţii unor întâlniri ale celor care doresc să se implice în acţiuni cu conţinut politic, fără a urmări neapărat să îşi construiască o carieră politică.
M-am înscris la o întâlnire din zona în care locuiesc, pagina web dându-mi posibilitatea să aleg oricare dintre cele circa 150 de întâlniri care erau organizate pe o rază de 50 de mile în jurul codului meu poştal. Vedeam cum de la o zi la alta numărul celor înscrişi creşte şi mă întrebam cum se va descurca gazda. În final, aceasta, o tânără care făcuse şi parte din echipa de campanie a lui Obama, a mutat întâlnirea la o casă de tip club, unde peste 40 de persoane s-au prezentat cu mici pachete de dulciuri, alune, covrigei de ronţăit, ca atunci când te duci într-o vizită complet lipsită de pretenţii, la prieteni.
Ajungând la club, cei care am dorit am putut să ne facem o colecţie de „fluturaşi” conţinând puncte de vedere ale preşedintelui american în legătură cu diferite chestiuni (de exemplu: Iraq, Veterani, Economie, Israel, etc.) aflate pe o masă special amenajată la intrare. Apoi ne-am prezentat fiecare: nume, ocupaţie, aşteptări da la întâlnire şi în fine s-au discutat efectiv probleme ale cartierului în care locuim: străzi, slujbe, asistenţă socială, spaţii verzi, educaţie… iar problemele şi opiniile noastre au fost centralizate şi trimise lui Barack Obama împreună cu propuneri de soluţii. Experienţa mea personală se opreşte deocamdată aici, cunoscând bine că aparţin societăţii civile şi nu lumii înregimentate politic – deşi mă voi implica, în calitate de cetăţean, în diverse acţiuni.
Din copilărie mi-am dorit şi mi-am imaginat cum ar fi să existe un astfel de tip de democraţie şi nu o dată m-am gândit că dacă aş fi eu preşedinte, aşa ar trebui să procedez. Cum n-a fost să mă nasc în America, iar in România dacă am deschis gura să protestez deschis împotriva dictaturii am făcut cunoştinţă împotriva voinţei mele cu starea de deţinut politic iar apoi cursul vieţii mi s-a schimbat radical, nu pot decât să ma bucur că a apărut un Barack Obama exprimând dorinţa să dovedească practic că istoria democraţiei nu se află într-un punct terminus.
Bineînţeles, este doar un început. Organizaţia „grassroots” a lui Obama, care se transformă zilele acestea în „Organizing for America” va avea mult de făcut pentru a-şi utiliza propria forţă. Aş putea spune chiar, are o forţă uriaşă dar nu ştie încă prea bine ce să facă cu ea. Din acest motiv de fapt, coroborat cu faptul că Barack Obama este perceput ca un politician de centru (şi am stat de vorbă cu căţiva republicani care consideră aceasta, şi au votat pentru el) în primele zile, săptămâni şi luni ale mandatului său, el va putea lua decizii cu un impact foarte mare, practic aproape fără opoziţie. Se spune de exemplu că primul ordin pe care îl va semna în prima zi de lucru va fi cel de retragere a trupelor din Iraq.
Dacă Barack Obama va fi mulţumit de prestaţia colegilor lui democraţi şi va putea, cu ajutorul lor, să lase urma adâncă în istorie pe care, nu am nici un dubiu, plănuie s-o lase, atunci poate că nici nu va transforma uriaşa masă de oameni care se uită la el ca la un Mesia, într-un partid politic. Cu sau fără partid, vom asista însă la schimbări substanţiale în tehnologia specifică mecanismelor democratice din SUA – acest fenomen în numesc, admirativ până la proba contrarie (calitatea de jurnalist mă obligă şi la această precizare), „obamizare”.
Ceea ce se vede de la mica masă de la care scriu este că America se reinventează şi renaşte prin acest om, revenind la bazele gândirii părinţilor ei fondatori, potrivit cărora toţi avem dreptul la viaţă, libertate şi căutarea fericirii.
RASPUND LA O SINGURA NEDUMERIRE SI ANUME: „CINE SI DE UNDE AU FOST ALOCATI BANII PENTRU CAMPANIA PRESEDINTELUI BARACK OBAMA”?
Urmarind ore si zile întregi, cu mult interes, curiozitate si „last but not least” – admiratie – eventuala alegere a noului presedinte al Statelor Unite – BARACK OBAMA – afirm ca posturile de televiziune americane, si cele canadiene, au raspuns cu profesionalism si documentati la întrebarile multor „curiosi” si anume ca: „FONDURILE ALOCATE CAMPANIEI AU FOST SUPORTATE DE MARII OAMENI DE AFACERI AI STATELOR UNITE”.
D-na Venera, presedintele Obama sustine contrariul celor afirmate de dv.
Puteti da exemple scrise ale unor afirmatii ca domnia-sa s-ar fi bucurat de sprijinul „marilor oameni de afaceri ai SUA” in capmania sa?
Aveti in vedere ca media contributiilor la campania lui Barack Obama a fost de aproximativ $60 per donator.
obiectivul imediat este supravietuirea sistemului democratic si al tarilor care il practica.
As vrea sa inteleg mai bine. Obama a creat un fel de organizatie non-guvernamentala uriasa, care, in paralel cu actiunile guvernului, va mobiliza ” masele” sa fie mai active ” pe tarim obstesc”? Adica se astepata la mult voluntariat, din partea cetateanului de rind? Imi suna si bine si ciudat. Practic cere oamenilor sa faca ceva pentru tara si pentru ei insisi, sau ma insel?
Exact, Vlad. Am realizat ca acest lucru nu se prea stie peste ocean, si de aceea am si scris despre el, evitand sa copiez din informatiile care se gasesc din abundenta in presa si relatand din experienta proprie, pe care, as putea spune, mi-am creat-o intentionat pentru a ma familiariza cu ceea ce se intampla.
Rata de acceptare de 79% a lui Obama nu este doar rezultatul unui comportament de turma in asteptarea unei schimbari atat de necesare in SUA, cat reflexia increderii a miloane de oameni care se simt bagati in seama si antrenati in decizia sociala. Azi spre exemplu, Obama in loc sa participe la nu stiu ce festivitati, a pus mana pe o bidinea si a vopsit un perete al unui camin de copii abandonati, dupa care s-a dus in vizita la spital la veterani ai razboaielor din Irak si Afganistan. La spital nu a permis presei sa-l urmeze, anuntand sec ca e vorba de o vizita privata. E atat de neverosimil de sincer, curajos si bun incat anticipez ca va fi unul dintre cei mai retinuti presedinti in memoria colectiva. Imi cer scuze, dar si eu ma entuziasmez si il indragesc vazand ce face!
Poate că citind aceste rânduri, acei români care i-au persiflat pe americani că au ales „un negru și un comunist” vor face o pauză de reflecție…
Mai intai sa vedem faptele. Nu trebue trecute cu vederea o serie de detalii, precum faptul ca el s-a ridicat dintr-un mediu total corupt,care este Chicago, iar multzi ,”amici” sunt compromisi, chiar unul, care i-a favorizat sa cumpere o casa si un teren, sta in puscarie; o matusa a stat pe ajutor social, fara acte in regula si abia de cateva luni i s-a ,,reglementat”situatzia, primind carte verde, ca si multe alte elemente, peste care mult docila presa de stanga trece foarte usor. Dar, vox celor peste 32,33 la suta ditre cei care s-au prezentat la vot,vox dei!
America de care are nevoie Obama este una lucida gata sa actioneze si rabdatoare intrucit,
– masurile administratiei Obama se vor vedea si pe termen scurt dar mai ales pe termen lung si de aceea nu trebuie sa se grabeasca in concluzie peste un an sau doi ci poate la sfirsit de termen sau poate de termene sa spuna: acesta este intrucit cu 8 ani in urma s-a luat o masura justa care trebuie continuata.
– o alta chestiune este cum va intimpina birocratia politica masurile noii administratii.
Obama nu poate conduce singur si de aplicare masurilor nu va fi responsabil numai un cerc restrins de oameni ci foarte multi functionari administrativi.
Prezența la vot în alegerile prezidențiale din Statele Unite din noiembrie 2008 a fost de 56,8%, cea mai ridicată din 1968 încoace.
Este un procent respectabil după standarde americane, mai ales în comparație cu jalnicul 40% înregistrat în aceeași lună în alegerile generale dintr-o țară din estul Europei numită România.
Domnule Stefan Maier,
Modul in care americanii doresc sa se implice politic in “epoca Obama”, fara a urmari neaparat si o cariera politica, imi aminteste de democratia ateniana. Si acum 2500 de ani grecii de rand aveau posibilitatea sa vorbeasca in piata publica, in fata multimii, sa-si exprime opiniile politice ( de care, de multe ori se tinea cont). Daca ne gandim bine, acesta este adevarata forma a democratiei.
Domnule Culetu,
Daca in Romania apare un om curajos ca Obama, care iese si vorbeste in piata publica, increzator in sine si lipsit de „talentul” de a se adapta imediat si neconditionat la orice nenorocire (am mai scris despre acesta ca fiind o caracteristica a romanilor), s-a zis cu realegerea actualului presedinte. Un om nepatat, caruia nu-i pasa ca este privit cu neincredere si spune lucrurilor pe nume.
Soarta lui Obama va fi ca si cea a lui Roosevelt.Am urmarit din Washington ceremonia si am fost emotionat sa vad cum au venit mii de cetateni de la alte mii de km.
Democratia americana a invins inca o data si demonstreaza ca sistemul de aici este fiabil si ca functioneaza.
Cei ce urasc America si democratia as vrea sa vina cu modele ori exemple…
Rusia, Romania, Europa ?
Omul care spune lucrurilor pe nume nu este ascultat de nimeni in Romania, aceasta in situatia improbabila ca ar avea posibilitatea sa vorbeasca in zgomotul alb care bruiaza constiintele.
Cred ca in Romania de azi exista oameni curajosi ca Obama, nepatati si care sa spuna lucrurilor pe nume, cum v-ati exprimat Dv., Domnule Maier. Problema este alta : li se va permite sa vorbeasca? Cum bine a observat dl. Musat, pot apare ca “vox clamantis in deserto” pentru ca, cel mai probabil, li se vor pune “bete in roate” la tot pasul…Sa ne aducem aminte de Lia Roberts care initial a vrut sa candideze la presedintia Romaniei dar a renuntat repede pentru ca trebuia sa duca o lupta complet inegala. Cand mass media e dominata ( in majoritatea cazurilor) de grupuri de interese care, in cazul de mai sus, s-au coalizat intr-un “megagrup” , practic nu vad cum cineva stil Obama ar avea sanse reale de success…
Sa dau numai un exemplu : cititorii revistei ( on line ) ACUM isi pot exprima liber opiniile . Nu la fel ar decurge lucrurile daca unii dintre ei ar vrea sa-si exprime aceleasi opinii in presa scrisa ( intr-un ziar central care are “rating” ridicat sau la un post TV). Veti spune poate ca ele nu respecta toate criteriile deontologice dar efectul practic vine de la “rating”, deci impactul asupra cetatenilor este mult mai mare decat prin varianta on line.
Domnule Culetu, aveti dreptate dar nu in totalitate. Ceea ce spun eu este ca lui Obama nu i-a pasat daca ii da sau nu cineva voie sa vorbeasca. Nu i-a pasat ca e negru, admitand a priori ca America nu va alege in veci de veci un negru presedinte. Nu i-a pasat ca a fost crescut de o bunica si in lipsuri. Problema pe care o are el este ca nu are cel putin defectele autovictimizarii si al ranchiunei, care abunda in capetele romanilor, chiar cinstiti si nepatati – dar lipsiti de curaj.
Obama s-a dus din casa in casa pentru a-si castiga credibilitatea. Nu a inceput cu presa, ca sa-si puna problema daca ii da cineva voie sau nu sa vorbeasca desi, evident, presa in SUA este libera, spre deosebire de alte colturi ale lumii.
Intrebare:cum se impaca noul presedinte, modest, ridicat de jos, ce e drept, cu cheltuiala astronomica, ocazionata cu prilelul instalarii la casa alba, cand America trece printr-o criza nemaipomenita? E vorba de peste 170 milioane dolari! Despre asta vad ca nu cuteaza nimeni sa vorbeasca. Pacat.
Doamna sau Domnule Stoian,
Legat de „cei 170 Milioane de dolari”, de unde aveti informatia? Si daca stiti despre ce este vorba, de ce nu ne impartasiti si noua? Vrem sa discutam, de ce nu? Deschideti discutia si contati pe sustinerea noastra in argumentatia pe care doriti sa o aduceti, in special daca e vorba de ceva care „pute”. Daca insa ati adus vorba in legatura cu ceva la modul „dupa ureche”, mai bine renuntati din start…
D-l Stoian,
Va raspund aici la ecoul postat la Marturii, si la ecoul postat de dv. la acest articol (care nu va apare datorita limbajului inadecvat publicatiei noastre pe care-l utilizati); nu am gasit articolul din Die Welt la care faceti referire. Va rog trimiteti sau postati un link. In schimb, va dau eu un link: http://www.examiner.com/x-243-Progressive-Politics-Examiner~topic66108-Obama-inauguration-cost Este vorba de $160M, care sunt comparati cu costul celei de-a doua inaugurari a lui Bush: $157M.
Succes in ceea ce doriti sa demonstrati!
Stefan,
Am „rasfoit” ziarul si-am dat despre articolul cu Obama.
Consider articolul cu pricina foarte bun. Ideea ca democratia americana are sanse sa se redefineasca mi se pare ca atinge esenta problemei, si anume ca atunci ceva nu merge (cel putin in peisaj politic), o alta optiune poate-i lua locul celei vechi. Din fericire pt locul in care traim, americanii participa la mecanismul democratic (desi divizati)cu patos si energie – aceeasi energie care i-a caracterizat pe stramosii lor sa porneasca in lumea noua.
Paralela pe care vreau s-o fac este insa cea legata de Romanica noastra. Din nefericire, elanul democratic la compatriotii nostri s-a estompat si oamenii in general nu prea mai au incredere in clasa politica care-i conduce. S-au plictisit mai bine zis. Nu cred sa existe cluburi sau puncte de brainstorming prin care oamenii sa fie interesati sa schimbe ceva (nici macar la nivel de intelectuali unde ar mai fi sperante). Cred ca cei mai in varsta nu mai au puterea si nici crezul ca pot schimba ceva, iar cei mai tineri se lupta cu alte probleme. Cred ca va mai dura foarte mult timp pana cand un nou curent (similar cu obamania de care vorbeai) va patrunde in peisajul mioritic. A fost unul de scurta durata cum ar fi Iliesmania sau Vadimania si ai vazut ce-a iesti. In prezent cred ca oamenii sunt inca debusolati, nu pot intelege cum un fel de parteneriat PSD-PD-L poate exista. Iar cei care nu-si pun problema nici nu mai conteaza. Sunt nuli politic si la propriu si la figurat. Mi se pare ca romanii calatoresc intr-un avion care are un virus si ruta „politica” setata de pilot se schimba tot timpul la mijlocul drumului. Ca urmare, avionul nu mai stie incotro sa se-ndrepte si oamenii sunt debusolati. Simt ca nu mai ajung niciodata unde au sperat ca vor ajunge.
Ma vei intreba daca noi putem face ceva. Desi nu sunt un pesimist in genere, iti spun cu sinceritate ca nu cred ca pe termen scurt se poate face ceva.
Ba da. Gresesc. Din punctul nostru de vedere, putem sa ne bucuram de momentele istorice pe care le traim in conjunctura americana. Si din cand in cand sa deschidem usa si sa vedem ce aer de rasarit mai soseste si-n ograda noastra. Din pacate nu cred ca va fi prea bun de mirosit.
Cu prietenie,
Mircea Niculescu