Primul fluviu pe care l-am traversat în vis
a fost Fluviul Galben.
Când am citit despre el în cartea de geografie,
Gândul mi-a zburat la pârâul mereu uscat
care tăia adânc păşunea de sub Zirea
Și la urma veche de cuţit de pe faţa aspră
a paznicului morocănos de la vie.
Ne trimitea mama cu căruţa să adunăm bolovani.
Pavam cu ei curtea şi aleile;
Până la grajd, până la poartă, până la grădină,
până la privată.
Aproape goi, cu ochii arşi de soarele verii,
căram bolovanii pe mal.
S-au rupt norii vineţi de ură;
Mai grei decât bolovanii din braţele slabe.
Apele au năvălit dintr-odată furioase
coborând din pădure ca un balaur galben.
Bale gălbui de lut îi bolboroseau înspumate
printre dinţii din arbori căzuţi.
Urlau holbându-se la mine gata să mă înghită.
Am desjugat vacile, am fugit cu ele acasă.
Am abandonat bolovanii; îmi părea rău după ei.
Străluceau ca niște ochi de balaur, în ploaia năucă.
Pe paznicul morocănos cu faţa tăiată
l-au pescuit a doua zi la stăvilarul morii din Câmpia.
L-au furat apele rele, cu colibă cu tot;
ca pe o coajă de nucă.
Era tatăl Rujiţei, fata cuminte dintr-a-ntâia.