Va apăra premierul Boc interesele clasei de mijloc?Venind duminică după amiaza de la aeroportul Otopeni spre București speri să nu înaintezi cu viteza de melc din zilele de lucru. Dar speranțele ți se năruie odată ce ajungi la platforma comercială Băneasa, de unde, până la intrarea în București se merge bară la bară.
Dacă te uiți spre stânga la zona unde se află magazine, mai ales la hipermagazinul IKEA, nu mai e un loc liber în parcare. Acest magazin, deschis în 2007, aparține unui lanț suedez care are filiale în 36 de țări din lumea întreagă, mai ales în statele dezvoltate și se adresează cu precădere clasei de mijloc.
Faptul că într-un oraș ca Bucureștiul s-a deschis un magazin IKEA stă mărturie faptului că în România, cu precădere în zona urbană s-a consolidat în ultimii ani o clasă de mjloc.
Definită prin nivelul veniturilor și prin modul de câștigare a existenței, predominant prin munci non-manuale, dar și printr-un stil de viață și aspirații diferite de clasa muncitoare (urbană și rurală), clasa de mijloc este forța motrice a unei societăți.
Clasa de mijloc este și cel mai dinamic și mobil strat al societății – nelegat de pamânt, nelegat de poziții privilegiate. Cel mai ușor de pierdut prin emigrare. Societatea românească, pentru a-și păstra spiritul și echilibrul ar trebui să promoveze o campanie de recuperare sub o forma sau alta a celor plecați, și să-i considere ca parte a clasei ei de mijloc.
În mod inevitabil, clasa de mijloc are și o exprimare politică, prin vot pentru anumite partide.
Diferențiere ideologică
Spectrul politic din România s-a simplificat foarte mult și acum există patru partide principale PD-L, PSD, PNL și UDMR.
PSD este clar un partid socialist/social-democrat, reprezentând clasa muncitoare urbană și rurală, precum și pensionarii săraci, dar și unii angajați din sectorul public, cum ar fi profesorii.
PNL reprezintă cu precădere clasa de mijloc legată într-un fel sau altul de perioada interbelică și care a suferit sub regimul comunist.
UDMR reprezintă minoritatea maghiară în ansamblul ei, dar fiind vorba de o populație predominant urbană, putem spune că în ansamblu e vorba tot de un partid al clasei de mijloc.
PD-L, fost PD, fost FSN, reprezintă prin excluziune un fel de amalgam – o clasă de mijloc predominant fără rădăcini în perioada antebelică, muncitori dinamici și înteprinzători (mulți dintre ei care lucrează sau au lucrat în străinătate și doresc să facă saltul în clasa de mijloc, prin crearea de firme proprii) precum și fostul electorat al PRM, care pendulează între cele două principale clase ale societății, atras de discusul justițiar al Traian Băsescu, mult mai credibil decât cel al lui Corneliu Vadim Tudor.
De unde se vede că alianța la guvernare dintre PD-L și PSD este, până la un anumit punct, una contra naturii: PD-L este bazat mai ales în mediul urban și susținut de clasa de mijloc, care nu se teme de viitor, pe când PSD este un partid de stânga, care-i reprezintă cu precădere pe aceia pentru care căderea comunismului nu a adus neapărat schimbări pozitive.
Dată fiind această clarificare a spectrului politic, a venit timpul ca partidele politice din România să-și respecte ideologia declarată. De acum încolo, pentru aceste partide afiliate marilor familii politice europene, nu mai reprezintă o scuză faptul că în România e prea devreme pentru o politică bazată pe doctrine.
Program de guvernare
Divergența de bază electorală dintre PD-L și PSD se reflectă în programul de guverare, expus de Emil Boc în discursul său dinaintea votului de învestitură http://www.gov.ro/discursul-primului-ministru-emil-boc__l1a103760.html.
Multe promisiuni generoase pentru salariați și pensionari combinate cu declarații de fermitate și disciplină fiscală, abandonarea mega-salariilor de 30000 – 40000 euro pe lună în sectorul bugetar.
Dar la interesele clasei de mijloc nu există prea multe referiri cu excepția promisiunii de păstrare a cotei unice de 16% de impozitare a veniturilor, care a revoluționat creșterea economică în România după 2005.
Dinspre PSD se aud însă zgomote de deduceri fiscale și reduceri de impozite pentru cei cu venituri modeste, poate chiar introducerea unei cote de impozitare de 10%.
Sigur, intenția este nobilă, dar memoria perioadelor 1992 – 1996 și 2000 – 2004 arată că aceste politici se fac în detrimentul clasei de mijloc și, în final, în detrimentul întregii societăți, deoarece frânrază dezvoltarea economică prin reducerea cointeresării clasei de mijloc, cea care suportă cea mai mare povară a fiscalității.
Se vorbește într-un singur loc de problema proprietății:
“Şi să nu uităm că tot statul a fost acela care, pe bună dreptate, a emis legea cu privire la retrocedarea caselor naţionalizate. Proprietatea este un lucru care nu se discută, ci se aplică. Este o normă fundamentală a statului de drept, dar trebuie însă să avem grijă că o dată ce statul a dat această lege, să ne gândim şi la cei evacuaţi din casele naţionalizate.
Vă spun, ca şi fost primar, că sunt foarte multe situaţii când persoane care, având o locuinţă, o casă, le-a fost demolată, s-au mutat într-o casă naţionalizată, acum este retrocedată şi vin, pe bună dreptate, să întrebe autorităţile locale: eu ce fac? Aici este treaba statului, şi în această componentă, să aibă un program masiv de construcţii de locuinţe pe cele trei componente: tineri, probleme sociale şi probleme legate de evacuările din casele naţionalizate.”
Iarăși o intenție nobilă de protejare a unor pături vulnerabile, dar din nou interesele proprietarilor sunt nesocotite, așa cum au fost în mare măsură în ultimii 19 ani, cel mai recent de votul comun al PSD și PD-L în favoarea unei propuneri legislative pe care însuși președintele Băsescu a contestat-o la Curtea Constituțională.
În discursul politic al noului guvern, ca o justificare subliminală a alianței împotriva naturii între PSD si PD-L, se aduce ca argument necesitatea de intervenție a statului în economiile naționale, luându-se probabil ca model SUA, care au optat pentru programul „bail-out”. Electoratul din România trebuie să știe însă că intervenția în economie a guvernului SUA a fost făcută în direcția protejării proprietății private și a salvării cât mai multor reprezentanți ai clasei de mijloc de la faliment. Ajuns la putere, PSD va promova probabil în continuare programe populiste de tip sud-american (model social cu clasa de mijloc redusă la maximum), menite să îi întărească electoratul și, dacă se poate, să îi permanentizeze pozitiile din administrație. Se va vedea cu această ocazie și „originalitatea” intervenționismului românesc, avatarurile legii privind restituirea proprietăților fiind o adevarată „hârtie de turnesol”.
Lăsăm la o parte proba de ipocrizie legată de preocuparea pentru economii bugetare, într-un moment în care în loc de reducere, guvernul Boc se prezintă cu trei ministere în plus față de guvernul anterior – dintre care unul, dupa toate aparențele, înființat special pentru Elena Udrea. Vrem să vedem câți jurnaliști din presa scrisă din România vor avea curajul să facă vreo remarcă obiectiva în legătură cu această ploconeală!
Audiența revistei ACUM provine în mare măsură din rândul clasei de mijloc și noi intenționăm să apărăm interesele acestor cititori. Și o vom face indiferent de cine se va afla la guvernare sau la Palatul Cotroceni.
Clasa de mijloc a murit inainte de a se naste. A ucis-o orgoliul dement al unui singur om: Tariceanu. Prin guvernarea acestuia, incepuse sa se formeze o clasa de mijloc. Prin tradarea acestuia, clasa de mijloc e ucisa inainte de formare. Orgoliul e un drog care nu te costa nimic, dar care te poate costa viata. In acest caz, viata politica.
PD- L -ul nu are nici o legatura cu clasa de mijloc. E un partid de stransura, format din parveniti mai mari sau mai mici. Acest partid nu promoveaza valoarea; doar banul.
Nu poti fi cu fundul in doua barci. Ori aperi proprietatea, ori aperi atentatul la proprietatea altuia. Nu poti fi si proprietar, si chirias, in acelasi timp.
Pana nu se hotarasc, punctual, ce vor si cu cine vor sa mearga, partidele nu-si pot desavarsi vreo ideologie. PD-L pozeaza in partid de centru, nu pentru ca ar fi de partea asta sau cealalta, ci pentru ca nu e de nici o parte. Un mic grup de interese e o mica dictatura africana; nici macar sud-americana.
Este un articol necesar. Prin atragerea atentiei asupra clasei de mijloc (necesitatea existentei ei) si incercarea de a defini partidele actuale, cu strategiile lor. Si mai ales, atentionarea ca partidele trebuie sa conduca pe autostrada, dupa cum semnalizeaza.
Exista citeva nerealizari. In articol. In primul rind, PSD e definit ca partid muncitoresc, pro-maghiar si al elementelor care nu au beneficiat de pe urma reformei. Sunt de acord doar cu ultima trasatura.
In ceea ce priveste primele doua, ma indoiesc de faptul ca sunt corecte. PSD nu apara muncitorimea, care n-o recunoaste ca reprezentant. (Vedeti si participarea slaba la vot.) In plus, PSD, nu are nici un muncitor in structurile de conducere. Nici locale, nici centrale. Daca a avut (din pura intimplare) a devenit om de afaceri.
PSD structureaza fostii activisti de partid si odraslele lor, intr-un congliomerat care mentine ideologia de stinga, in conditiile in care da voie liderilor sa devina oameni de afaceri. (Si nu prea corecti.) El apara tocmai incorectitudinea lor ca mod de functionare a economiei si statului. (Inca de la episodul Melescanu, s-a dovedit in repetate rinduri acest lucru. Aceasta atitudine a pus eticheta de partid corupt acestui conglomerat.)
In ceea ce priveste PRM, oamenii lui s-au dus spre PSD in mod natural. (Doar erau „mina lor murdara”.) Doar cei corecti si deschisi la nou si colaborare internationala, au ajuns la PD-L. (Foarte putini.) Ca asa stau lucrurile, o dovedeste si faptul ca PSD a conditionat venirea la guvernare alaturi de PD-L, DACA UDMR iese de la guvernare. Urmasul PRM pe esichierul politic al tarii este PSD. Viitorul o va dovedi, mai mult decit o putem face noi.
De acord cu cometariul de pina acum, clasa de mijloc a fost torpilata de guvernarile de pina acum. (Toate)
Discutind de clasa de mijloc, cred ca trebuie sa vorbim de originea ei, de modul in care acesti oameni au ajuns in situatia de a avea o situatie (materiala) mai buna. Si aici stam prost. Cauzele bunastarii nu sunt activitatea economica proprie (industrie, transporturi, comert, servicii, activitati culturale platite, etc.) ci in salarizare. Clasa noastra de mijloc este formata (majoritar) din functionari (publici sau privati).
La acestia se adauga cei care au mostenit proprietati familiale. (Paminturi, case. Ca despre vechile fabrici nu se aminteste pe nicaieri sa fie restituite. Desi si ele au fost proprietate privata, nationalizata fara despagubire de statul nostru. Macar o forma de despagubire sa fie luata in discutie…nimic.)
In ceea ce priveste ponderea clasei de mijloc active economic, este foarte restrinsa numeric.
Pe de alta parte, majoritatea clasei de mijloc din Romania, provine din fostii activisti de partid si securisti sau colaboratori ai Securitatii. Putini oameni normali au reusit sa parvina (in sensul bun al cuvintului) la aceasta situatie. Intrarea in club se face doar pe baza „recomandarilor” si sustinerii fostilor. Nu prin merite personale. Acest lucru transforma clasa de mijloc intr-o casta privilegiata, care raspunde comenzilor celor ce i-au propulsat si mentin, caci aveti dreptate, membrii ei nu sunt legati de nimic. Pot sa-si piarda oricind situatia. Doar slugile elitei, care are cam aceleasi metehne. Mai evidente, caci mass-media e focalizata doar pe ea, zi de zi.
In ceea-o ce priveste pe doamna Elena Udrea, propun sa o lasati in pace deocamdata. Vedeti ce va face si dupa un an, puteti s-o criticati sau nu. Deocamdata, atacul este nesustenabil. Devine doar o simpla……..
Cred ca abia acum devine vizibila lipsa PNT-CD de pe esichierul politic al tarii. Partidele actuale apartin (cu exceptia UDMR, care nu s-a declarat legal ca un partid poltic) cam aceluiasi spectru politic international. Ba chiar si pe plan intern, am asistam in reptate rinduri la aliante PSD-PNL, acum PSD-PD-L, etc.
Necesitatea stringenta pentru Romania, este cea evidentiata de autorii articolului: respectarea (in practica si in activitatea propagandistica) a ideologiei afisate. „Derapajele” fac rau in primul rind patidelor, care sunt percepute ca demagogice.
Domnule Munteanu,
Nu știu de unde ați dedus că în editorial scrie că PSD ar fi partid pro-maghiar:
„PSD este clar un partid socialist/social-democrat, reprezentând clasa muncitoare urbană și rurală, precum și pensionarii săraci, dar și unii angajați din sectorul public, cum ar fi profesorii”
Cât privește reprezentarea segmentului social, e suficient să vă uitați la geografia votului PSD ca să vedeți că afirmația e justificată.
În fine, pentru a vedea unde s-au dus votanții PRM din 2004, iată tabelul comparativ al rezultatelor la Senat
2004 2008
PSD 37% 34%
DA 32% –
PD-L – 33%
PNL – 18%
PRM 13% 3%
Ultimii patru ani au fost marcați de explozia votului PD(-L) și prăbușirea votului PRM. Vă las să deduceți unde au dispărut acești votanți în condițiile în care și votul PSD a cunoscut o ușoară scădere.
Da, aveti dreptate in privinta PSD. Era o deductie logica a mea, din ce s-a scris, nu era scris.(Poate corecta, poate nu.). Scuze!
In ce priveste calculele pe care le faceti, pot arata ca situatia este cum o descrieti, numai ca trebuie sa tineti cont si de absenteismul din 2008, mai mare deit cel din 2004. (Oare cine nu s-o mai fi dus la urne?) Pe astia, de unde ii scadeti? Cred ca trebuie sa priviti mai putin cifrele si situatiile din hirtii, pentru a analiza activitatea politicienilor, declaratiile lor si mentalitatea oamenilor de pe strada. (Nu este obligatoriu ca PD-L sa fi fost votat de partizanii PRM, atita timp cit absenteistii din 2004 au fost atit de multi. Daca luati in calcul si rezultatul referendumului pro-prezidential, unde ajungem? Rezultatele hirtiei sunt discutabile cind exista prea multi absenteisti la ambele votari. Pot da rezultate gresite.)
PRM este (era?) un partid pro-comunist (ceausist), legat de Moscova, anti-globalizare si anti-democratie. Un partid care s-a opus pe fata condamnarii comunismului in Parlament. PD-L este creatia lui Petre Roman, care l-a rupt din FSN, pentru o reforma mai rapida si mai profunda. Legat de globalizare si democratia reala (de fapt, singura democratie). Antipatia dintre cele doua partide este organica si ireconciliabila. Nu doar la nivel de lideri ci si la nivel de activisti (sau mai ales la nivel de activisti).
Dar, sa lasam discutiile in contradictoriu.
Va rog sa-mi permiteti sa va urez un an nou fericit, cu sanatate si prosperitate. „La multi ani!”.
Atit autorilor articolului, cit si tuturor membrilor redactiei, colaboratorilor si cititorilor.
Stimati domni,
Imi permit cateva nuantari, pe care le consider necesare, la articolul dvs. In primul rand, in Romania e inca riscant sa iei partidele drept ceea ce ele se recomanda a fi sau, mai exact, sa le consideri despre exponente ale unor anumite paturi sociale. In Ro nu se fac politici nationale si nici sociale, ci se exprima politic interesele unor grupuscule destul de restranse. Firimiturile care se scurg printre degetele acestora sunt dirijate, intr-un mod viciat de coruptie, spre unele politici sociale, de departe incoerente si, fatalmente, subfinantate.
Pana la un punct, aceasta stare de fapt este explicabila prin saracia endemica a uneia dintre cele mai sarace tari din U.E. Cu unul dintre cele mai mici PIB-uri per capita, RO este inca o tara in care accesul la resurse (si implicit la sursele de imbogatire) este sever controlat, fapt ce explica si ‘inapententa” pentru crearea elitelor alternative. Paradigma se aplica in toate domeniile, de la clasa politica la elitele intelectuale, in special cele umaniste, care vin din comunism cu un imens handicap al amatorismului si lipsei de specializare. Organizarea si salarizarea invatamantului universitar nu fac decat sa perpetueze acest statu-quo – vezi salariiale uriase ale profesorilor in comparatie cu cele umilitoare ale asistentilor universitari, vezi lipsa oricarei anverguri internationale a reprezentantilor mediilor academice umaniste romanesti si dificultatile pe care le intampina tinerii care vor sa intre in sistem. Si aici, ca si in politic, e vorba tot de o monopolizare a accesului la „resurse”.
Oricat v-ar displacea, exista ceva care face ca la noi sa fie ca la nimeni: lipsa lustratiei. Cu exceptia Sloveniei (o tara care oricum a iesit din comunism cu un mare avans economic fata de surorile ei), cam toate fostele tari socialiste au trecut prin mai multe valuri (mai superficiale sau mai profunde) de lustratie. Lustratia nu a urmarit decat taierea accesului la resurse a celor care le-au folosit (prin coruptie) aproape exclusiv in interes personal si de grup. Intr-un plan secund, lustratia a mai urmarit si asigurarea unui pluralism al opiniilor, prin indepartarea marilor manipulatori de la parghiile de formare a opiniei publice, ceea ce nu e deloc lipsit de importanta pentru cei care cunosc uriasa putere a propagandei.
Cu toate aceste handicapuri, in Romania se formeaza totusi o clasa de mijloc dinamica, mobila si cu atat mai puternica si mai eficienta ca motor social cu cat este mai instruita si capabila sa isi culeaga informatiile din surse alternative, in special din presa straina si de pe bloguri, care oricat de neprofesioniste ar fi, ofera o alta perspectiva asupra a ceea ce „ni se intampla”.
Domnule Pro-DOC,
Dacă citiți cu atenție articolul și dacă studiați rezultatele alegerilor parlamentare din 2008, veți vedea o stratificare socială a votului.
Că este rezultatul unor politici conștiente sau nu, asta este altceva și la urma urmei nici nu e esențial.
Esențial e faptul că într-o țară membră a UE, cu cele patru partide parlamentare afiliate celor trei mari familii politice europene, nu mai e acceptabil ca politica să se facă pentru interesele unor grupuscule și acest lucru îl susținem noi.
Revista ACUM pleacă de la prezumpția de bună credință – PD-L susține că e un partid popular, PSD unul socialist, PNL unul liberal, UDMR unul popular. Foarte bine. Să se comporte ca atare și să servească interesele categoriilor sociale care le-au votat. Nu cerem nimic mai mult. Cred că după 20 de ani de la căderea comunismului se impune un început de normalitate.
Nu tratăm lucrurile cu cinismul tradițional practicat de mulți români, dar vom și foarte exigenți.
Domnule Petru Clej,
Sunt intru totul de acord cu dvs, cu un mic amendament. Stratificarea sociala a votului din noiembrie 2008 nu este efectul unor politici mai mult sau mai putin constiente, ci al unei propagande extrem de constiente. Faptul ca votul a fost exclusiv efectul propagandei (si nu al politicilor promovate de partidele castigatoare ale alegerilor) este evidentiat, prin contrast, chiar de parteneriatul postelectoral si de programnul de guvernare.
Oricum, va doresc mult succes in demersul dvs. herculean de a convinge partidele romanesti sa se comporte in acord cu ceea ce pretind a fi.
Domnule Pro-DOC,
Dacă efectul votului e rodul propagandei electorale nu e nimic nou și, de fapt, nimic rău, deoarece așa e firesc să se întâmple într-o democrație, mai ales că nu doar un singur partid e beneficiar al acestei propagande electorale.
Iar demersul nostru nu se adresează în primul rând partidelor, ci cititorilor noștri, care trebuie să-i tragă la răspundere pe politicieni, încetând să se lamenteze, atât timp cât ei înșiși nu-și schimbă atitudinea cinică și resemnată.
D-le Clej,
Una este propaganda electorala a partidelor, un instrument al bataliei politice care-si are legitimitatea, rostul si reglementarile proprii, si alta este propaganda continua si desantata in favoarea unui partid, facuta prin canalele media, fie de catre sinecuristi ai unor centre de putere, fie de agenti ai serviciilor secrete infiltrati in radio, televiziune, presa scrisa, fie de asa-zisii reprezentanti ai societatii civile recrutati politic in schimbul unor certe avantaje, fie de reprezentanti ai clerului si ai mediilor artistice pentru care dosarele de informatori sunt mentinute la fezandat contra unor prestatii pe placul pastratorilor dosarelor.
Recent, ne-a parvenit o stire din vecina Bulgarie potrivit careia zeci de fosti colaboratori ai politiei politice au fost demascati, multi dintre fiind actuali sau fosti directori ai radiolului si televiziunii publice. In Romania nu mai spera nimeni la o asemenea clarificare. Dimpotriva, ne uitam siderati la editorialisti care in ultimii ani au fost apologeti ai unui anumit partid si care astazi pozeaza in victime ale manipularii, spunand ca ei insisi au fost manipulati de sursele lor din respectivul partid. Nu am asistat la nicio demisie de onoare, la nicio retrogradare. Desigur, veti zice sa nu-i mai citim. Dar ziarele la care semneaza au tiraje ridicol de mici, asa ca un cititor in plus sau in minus nu le va afecta salariile, disproportionat de mari fata de competentele lor. Ei mai „formeaza” opinia publica si pe la diferite televiziuni, ele insele „caini de paza” ai unui partid sau altuia (ma refer exclusiv la cele doua FSN-uri, celelalte doua partide parlamentare neavand puse la punct asemenea „structuri”).
Recapituland, pot spune ca saracia si subsecventul control riguros al accesului la resurse impreuna cu absenta lustratiei fac din Romania o tara pe care ne place s-o etichetam drept „atipica”.