George Iacobescu, director executiv al companiei Canary Wharf, este constructorul celui mai mare proiect de regenerare urbană din Europa – Canary Wharf din Londra – o zonă de zgârie nori unde lucrează 100000 de oameni. Dar acum criza financiară afectează grav sectorul construcțiilor și imobiliar. În partea a doua a interviului cu domnul Iacobescu am vorbit despre cauzele și efectele crizei financiare.
Spuneați că ideea proiectului Canary Wharf îi aparține fostului premier britanic Margaret Thatcher (1979 – 1990). Acum e la modă să se dea vina pentru actuala criză pe dereglementările piețelor financiare introduse de ea în anii ’80. Subscrieți la această teorie?
Nu, absolut de loc. Dereglementarea din anii ’80, așa numitul Big Bang, a permis practic instituțiilor financiare să comaseze ceea ce mai multe firme ofereau ca produse. Schimbările au permis și oferirea unor operațiuni comerciale, operațiuni de investiții, operațiuni de consiliere, deci a legat toate operațiunile financiare la un loc. Criza din acest moment nu este legată de acest lucru, ci de de alte cauze substanțiale legate de sistem și, deși am văzut în ultimele săptămâni un efort imens din partea guvernelor de a stabilizare a situației financiare, le-a trebuit aproape un an să realizeze că se apropie o recesiune.
Nu există acum pericolul să se cadă în extrema cealaltă, de intervenție brutală a statului în sectorul financiar?
Sigur că există acest pericol. În realitate, criza a fost atât de severă și a devenit de o asemenea gravitate în ultima lună, încât toate guvernele au venit cu planuri care să abordeze criza și nu a existat timp să se gândească bine soluțiile. Premierul britanic Gordon Brown a fost cel mai bine pregătit pentru că a fost ministru de finanțe timp de 10 ani, iar soluțiile lui au fot mai bune decât cele americane. Soluția ministrului de finanțe al Statelor Unite, Henry Paulson, a fost să cumpere bunrile “toxice” ale băncilor.
Gordon Brown a cumpărat participarea guvernului în băncile private, guvernul garantează datoriile și împrumuturile între bănci, care practic este problema cea mai serioasă în acest moment. Guvernul va controla remunerarea, pentru a reduce excesele de plată, de asemenea va aloca împrumuturi, va avea linii de credit pentru băncile care au probleme de lichidități și va stimula micul business și sectorul locuințelor.
Unii spun că acesta este sfârșitul capitalismului de tip anglo-saxon și al dereglementării piețelor. Așa să fie?
Nu cred, măsurile au fost luate ca să salveze acest sistem. Bineînțeles că miroase a socialism, arată a socialism și dacă miroase și arată a socialism, atunci este socialism. Dar bănuiesc că e o măsură temporară, nu cred că guvernul are vreo dorință să conducă băncile. Nici n-ar fi normal, sectorul privat trebuie să conducă băncile, guvernele nu sunt potrivite ca să conducă instituțiile financiare.
Unde va lovi în continuare acest uragan financiar?
Practic criza a pornit din Statele Unite de pe piața creditelor ipotecare. E o criză ecormă. Ipotecile din America au fost date unor oameni care nu puteau să-și plătească ratele la casele cumpărate, iar datoria rezultată a fost vândută contra unei sume totale de 2000 de miliarde de dolari în Europa. Asta arată cât de internațională este criza și cât de repede s-a propagat ca un foc în toată Europa. Cele 2000 de miliarde explică începutul crizei, care apoi a deschis ochii tuturor asupra a două probleme: prima că dobânzile practicate au fost mult prea mici și a doua că băncile au făcut eforturi de a împrumuta bani unor oameni despre care știau aproape sigur că nu le vor puteau replăti.
A fost o iresponsabilitate…
Fără discuție, dar într-un fel problema este mai profundă. Există această presiune enormă a acționarilor pentru ca firma să facă tot mai mulți bani, an de an. Iar această presiune se reflectă la toate nivelurile, de la oamenii cel mai de jos, care dau împrumuturi, până la director executiv.
Nu e o lăcomie pe termen scurt?
Asta e problema de bază care a generat criza. Toată lumea a vorbit despre bonusurile mari pe care le-au încasat șefii băncilor. Nu e asta principala cauză, acționarii doresc să primească în fiecare an dividende tot mai mari. Și atunci mulți acționari iau poziție și spun că managementul companiei să fie dat afară și să fie aduși alții care să producă și mai mulți bani. Iar noul management va trebui în mod clar să ia riscuri și mai mari. Iar această escaladare a riscurilor a creeat aceste împrumuturi la dobânzi foarte mici, date unor oameni care nu puteau să le ramburseze.
Există și o responsabilitate politică pentru această situație?
Nu sub administrația Bush a început această politică de acordare a împrumuturilor la dobânzi scăzute unor oameni care nu le puteau replăti. Președintele Bill Clinton (1993 – 2001) a fost cel care a presat agențiile și băncile să împrumute cât mai mult și cât mai ieftin, ca fiecare american să-și vadă casa mult visată. Într-un fel, americanul de rând a beneficiat de pe urma acestei politici. Acum nu mai beneficiază, pentru că unii nu-și mai pot plăti ratele, dar a creeat o pătură de americani, care în mod normal nu-și puteau permite să aibă o casă în proprietate, care au devenit proprietari imobiliari.
Va fi afectată și România de această criză financiară?
Fără discuție că este o criză internațională. Criza va afecta în mod clar toate țările. Iată de pildă Ungaria și Ucraina au cerut sprijin financiar. Cred că ar fi benefic pentru România, ca un pic mai repede decât ajunge criza acolo, și sunt convins că Banca Națională face asta, să fie în contact cu premierul britanic, cu ministrul de finanțe, ca să se uite la aceste măsuri care trebuie luate, pentru că din păcate măsurile au fost luate cu șase luni prea târziu.
România a cunoscut un boom economic datorită intrărilor de capital străin…
Această va afecta România în sensul că o bună parte a capitalului străin va fi repatriat. În momentul în care o criză de acest fel începe să prindă, merge atât de repede, încât companiile străine vor să-și aducă banii înapoi, chiar dacă au pierderi încearcă să salveze cât pot. Iar băncile românești sunt dependente de afaceri cu bani de la creditori externi, împrumută, sunt în cercul bancar din interiorul Uniunii Europene. Nu poți face parte din UE doar când e vorba de beneficii, din păcate ești parte a UE și în momente de criză. Italia, Franța, Germania, Spania, Irlanda au trebuit să injecteze cantități enorme de bani în sistemul bancar ca să-l țină în viață.
Un mare număr de români – circa două milioane lucrează în țările Uniunii Europene – Italia, Spania, Franța, dar și aici, în Marea Britanie, o bună parte dintre ei în construcții. Dat fiind că sectorul construcțiilor este afectat de această criză, înseamnă că acești lucrători migranți vor avea de suferit?
Din păcate da. Din câte știu în România e o criză de mână de lucru din cauza faptului că atâția lucrători au plecat să muncească în străinătate. E de înțeles să vrei să lucrezi în străinătate să faci un ban mai bun, ca apoi să te întorci în țară să-ți pui bazele unei afaceri noi. Din păcate, cu excepția proiectelor care au început și nu mai pot fi oprite și a proiectelor mari de infrastructrură, cum ar fi cele pentru Jocurile Olimpice din 2012 – de pildă Crossrail, o linie de tren care va lega vestul de estul Londrei, care va costa cam 16 miliarde de lire sterline – nu vor exista proiecte prea multe. Clădiri de birouri se vor construi foarte puține, iar apartamente practic nu se mai construiesc în acest moment.
Să înțeleg că nu e un moment prielnic pentru ca lucrătorii români din construcții să caute de lucru aici?
Aș înclina să cred că nu, adică și din punct de vedere politic în Marea Britanie a existat o problemă. Românii din România și cei de aici au încercat să convingă guvernul britanic să reducă restricțiile de pe piața muncii, dar în perioade foarte grele din punct de vedere economic din păcate lucrătorii imigranți sunt primele victime ale sistemului pentru că guvernul, Laburist sau Conservator, este interesat de voturi și de satisfacerea electoratului local.