Soros critică sistemul pe seama căruia a făcut avereCriza financiară actuală a declanșat un asalt concertat asupra valorilor capitalismului liberal de sorginte saxonă, considerat ca principalul răspunzător de turbulențele actuale pe care destui le asemuiesc marii crize globale din 1929 – 1933.
Personalități de talia unor Francis Fukuyama sau George Soros nu s-au sfiit chiar să spună că actualul sistem bazat pe dereglementare și globalizare este terminat.
“Suntem la sfârșitul unei ideologii” spunea Soros, cel care de câțiva ani buni avertiza asupra „pericolului” neo-liberal.
Nu-i mai puțin adevărat că același capitalism anglo-saxon i-a oferit posibilitatea miliardarului american de origine maghiară, cel care a scăpat ca prin urechile acului de totalitarismul fascist, iar apoi de cel comunist, să se îmbogățească, între altele pariind în 1992 împotriva lirei sterline.
După cum și Francis Fukuyama, cel care prezicea acum 15 ani sfârșitul istoriei și victoria democrației liberale, cel care semna “Manifestul pentru un secol american” – actul de naștere al mișcării neo-conservatoare, a făcut de vreo cinci ani, după războiul din Irak, practice, o întoarcere cu 180 de grade.
Este ironic că un politician precum Gordon Brown, actualul premierul britanic se prezintă ca un salvator al economiei britanice prin intervenția statului.
Același Gordon Brown, în calitate de ministru de finanțe timp de 10 ani (1997 – 2007) a fost unul dintre cei mai fervenți sprijinitori ai neimplicării statului în controlul piețelor financiare.
Este la fel de ironic că doi politicieni autodeclarați de centru-stânga președintele Statelor Unite Bill Clinton (1993 – 2001) și premierul britanic Tony Blair (1997 – 2007) sunt cei sub conducerea cărora au început excesele care au dus la criza actuală.
Cine e de vină? Thatcher, bineînțeles…
În plus cei doi s-au pus și în fruntea unei cruciade de export a democrației și capitalismului liberal, uneori prin forță, cum s-a văzut în Bosnia sau Kosovo, care a culminat cu războiul din Irak și răsturnarea regimului Saddam Hussein în 2003, chiar dacă acest din urmă război a fost declanșat de George Bush, care acum culege ponoasele unei politici inițiate de predecesorul său și susținută cu entuziasm de cuplul Blair – Brown.
Bineînțeles că mulți s-au grăbit să dea vina pe fostul premier britanic Margaret Thatcher, cea care în anii ’80 a declanșat un “Big Bang” pe piața financiară a Londrei prin dereglementarea piețelor, care a fost copiată apoi în Statele Unite și în alte locuri din lume.
Cert este că ultimii aproape 30 de ani au fost dominați de această doctrină a neintervenției statului în economie și acum a venit vremea ca pendulul să se miște în sens opus.
Din păcate, după cum scria în revista ACUM Matei Păun (http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=8237) excesele într-un sens riscă să fie urnate de excese în celălalt sens, adică un intervenționism exagerat al statului în economie.
Să ne aducem totuși aminte de cum stăteau lucrurile înainte de revoluția thatcherismului pe care unii o declară acum decedată.
Marea Britanie era “omul bolnav al Europei”, cu o economie în declin și cu sindicate scăpate de sub control, într-o țară în care morții nu mai erau îngropați, iar gunoiul se ridica la câțiva metri înălțime în Leicester Square din Londra din cauza grevelor groparilor și a gunoierilor.
Sau de declinul Statelor Unite în ultimii ani ai președinției Jimmy Carter. În plus, din punct de vedere ideologic Thatcher și Reagan au dat lovitura de grație sistemului comunist, ceea ce nu ar trebui uitat așa de ușor.
Lăcomia nu e bună, dar…
Este clar că Statele Unite și Marea Britanie au suferit și vor suferi cel mai mult de pe urma acestor convulsii financiare. Procentul mai mare de proprietari de case decât în Europa continentală și deci expunerea mai mare la credite ipotecare, precum și predispoziția sporită de a trăi pe a datorie și-au adus din plin contribuția la această situație.
Dar restul lumii ar trebui să se abțină de la a jubila, căci o recesiune prelungită în Statele Unite poate avea efecte catastrofale în toată lumea, mai ales în țări precum China sau India, care-și desfac o bună parte a producției în SUA, iar scăderea prețurilor la țiței, gaze naturale și alte materii prime generate de cererea americană diminuată poate lovi serios producători pecum țările din Golf și chiar Rusia.
Cert este că omenirea a cunoscut în majoritatea ei o perioadă de expansiune economică fără precedent de la sfârșitul războiului rece.
Și mulți în Occident au trăit ani de-a rândul peste posibilități, beneficiind de bunurile manufacturate foarte ieftine din Orientul Îndepărtat și costuri reduse la energie, ca și rate ale dobânzilor artificial de reduse.
Acum a venit, cu întârziere factura de plată. Cred însă că orice comparație cu 1929 – 1933 este complet deplasată. Fie și numai datorită faptului că trăim în era comunicațiilor instantanee, că sunt mai informați și mai educați decât atunci și că în linii mari am învățat lecția a ceea ce se poate întâmpla dacă stai cu mâine în sân, ca acum 75 de ani.
Personajul brokerului Gordon Gekko, jucat de Michael Douglas, din filmul Wall Street, personifică toate abuzurile anilor ’80, iar replica sa “Greed is good” – lăcomia e bună – a rămas antologică.
Și e foarte bine să condamnăm lăcomia, dar să nu uităm ce ravagii a făcut în România, de pildă, invidia (Să moară capra vecinului) și să reflectăm asupra faptului că până la urmă nu s-a găsit un sistem mai eficient de alocare a resurselor decât capitalismul.
Lăcomia (ca și invidia) nu poate fi eliminată din natura umană, iar statul a dovedit că are o competență limitată atunci când încearcă să dirijeze economia.
Așa încât, pentru moment intervenția statului este necesară, dar nu mă aștept la miracole.
Până la urmă totul depinde de noi, actorii de pe piață și de gradul nostru de responsabilitate.
Dle Clej, de doua saptamini toate ziarele spun ce repetati dv aici astazi. Veniti cu solutii si cu idei sa vedem ce va taie capul pe dv.
Cine nu stie ca omul este lacom si ca romanul ii intrece pe toti?
Debitati numai banalitati ca deobicei in loc sa il lasati pe dl Tismaneanu pe editorial.
Doamnă „Iulia”,
Pe criteriul invocat de dumneavoastră n-ar fi trebuit să publicăm articolul lui Vladimir Tismăneanu, dat fiind că articole pe această temă s-au tot publicat în ultimii 19 ani.
Cât despre soluții pentru actuala criză, dacă dumneavoastră aveți una de succes, vă rog s-o prezentați (poate chiar s-o patentați, sunt sigur că veți deveni miliardară peste noapte).
Imi permit si eu sa-mi dau parerea. Cred ca articolul este bun, si merge la tinta. As vrea sa fac unele precizari, ca o persoana care a trait in ultimele doua decenii (sau aproape) numai in SUA:
1. Este foarte corect sa se spuna ca statul este cel mai prost administrator al banilor. Pe cat posibil, este bine ca rolul statului in economie sa fie limitat. Acesta este un punct de vedere republican si este corect.
2. Ar fi la fel de gresit sa se mearga tot timpul in aceeasi directie, a privatizarii totale si a economiei total libere de orice constrangere. In definitiv elemente foarte importante ale societatii americane de azi, ca securitatea sociala si legislatia mai echitabila si sistemul de taxare progresiv, dar nu atat de progresiv ca in unele state europene, sunt cuceriri ale democratilor, moderate de republicani.
3. Evident ca balanta dintre democrati si republicani a adus timp de multi ani stabilitate sistemului american. Dar dupa atatea decenii de la criza economica din 1929-33, iata ca am ajuns la o criza de natura si origine diferita.
4. A fost evident de mai multi ani ca industria locuintelor (the real estate domain) a avut o crestere spectaculoasa si unii economisti au atras atentia asupra acestui lucru. Nimic nu poate creste la nesfarsit in mod continuu.
5 De actuala criza se fac vinovate ambele partide: si Republicanii si Democratii. De aceea rezolvarea se cere a fi realizata tot in comun de ambele parti. Republicanii au fost vinovati mai mult de lacomie (si iresponsabilitate), acceptand fara limite „subprime lending” ca practica economica continua, pentru ca de-a lungul timpului le-a adus bani. Democratii au „impins” aceasta „subprime lending” pentru ca era o atitudine populista sa oferi tuturor, inclusiv celor care nu aveau mijloace reale, posibilitatea de a cumpara o casa.
Subprime lending = bancile au acceptat sa finanteze pe unii cumparatori care in realitate nu aveau toate garantiile sa plateasca lunar „mortgage”, adica rata lunara a imprumutului. Deci sistemul economic a mers „on the edge”, aflandu-se in situatii de mare risc, si a cedat la prima criza.
La aceasta s-au adaugat efectele dezastruoase pentru economie ale razboiului din Irak, faptul ca administratia Bush nu si-a onorat promisiunile facute la inceput de a nu participa la procesul de „nation building” si nici cea de acoperi mai tarziu, dupa victoria in Irak o parte din cheltuieli din banii pe care ii va obtine Irakul din vanzarea petrolului, etc.
Indatorarea enorma a SUA mai ales catre China a accentuat criza.
Partile proaste ale acestei crize le stie toata lumea. Dar exista si unele parti bune, ca:
-tenacitatea fenomenala a economiei americane s-a vazut clar, mai ales in situatii de crize majore si de razboi.
-cucerirea (efectiva) a razboiuluidin Irak are fara discutie urmari pozitive pe termen lung in toata lumea. Chiar daca ar fi sa ma refer numai la eliminarea sau diminuarea barbariei, tot ar fi ceva important.
-stabilizarea pietei petrolului prin securizarea Orientului Apropiat.
Dar mai sunt necesare destule reforme pentru a evita oscilatiile speculative ale preturilor.
Dle Clej,
Potrivita tema si ar fi grozav daca s-ar face in jurul ei un brainstorming mondial, asa ca inceputul facut la noi, de revista dvs este meritoriu, si sper eu, de bun augur.
In opinia mea, si ma gandesc de vre-o 20 de ani la aceste aspecte, exista o singura solutie(oricum dl. Tismaneanu nu o detine nici el) si aceea se numeste Calea a treia. Dar prin acesta sintagma se inteleg destul de multe solutii diferite. Ea nu este sau nu trebuie sa fie, o medie intre socialism si capitalismul ultraliberal,adica „azi punem mai mult stat la garnitura si maine mai mult capitalism la ciorba” , sau daca vreti, nu asa, adica avand la baza cand erorile marxiste cand pe cele ale capitalismului mondializat si astfel monopolist extrem.
Cred ca acest termen a fost introdus de Anthony Giddens, dar el prezenta mai degraba un set de tinte mai mult decat de cai de ajuns la acestea.
Deasemenea sunt extraordinar de interesat de ce a inteles Ioan Paul al II-lea care, am auzit ca si el a folosit acesta sintagma, asupra careia am si eu niste pareri legate de axiomele economiei, si bineinteles ca in economie cand spui axiome trebuie sa adaugi, acceptate sau neacceptate de societate, apoi false sau adevarate, iar rezultatele obtinute pe cele doua cai batute pana acum indica ca axiomele acestora nu au fost tocmai corecte si nici tocmai acceptate in consens.
Deci repet o discutie binevenita, extraordinar de bine venita si mult mult mai importanta decat oricare pe care am mai putea-o face. Asa ca eu doresc succes tuturor celor ce isi vor incerca puterile cu acest domeniu.
Extremismul în orice aduce prejudicii. Sistem economic fără superviser al statului, asta însemnînd control limitat asupra tranzacţiilor, şi-a dovedit incapacitatea de auto-apărare. Într-un fel a intrat în deriva asemănătoare cu criza bursieră europeană precedentă, cînd computerele au dat ordin de vînzare în urma programului computerizat (indicele general al bursei din Londra a ajuns la un aşa numit prag minimal implementat de analişti în respectivul program).
Criza actuală are rădăcini adînci în sistemul bancar de creditare cu acoperire parţială; acoperirea creditului bazîndu-se pe venituri sigure viitoare ca exp.salariu, cîştiguri suplimentare sigure, moştenire, ipotecare.
În cazul de faţă, aceste lucruri nu au fost şi nu vor fi garantate de stat.
Pentru a exemplifica ecoul dl. Gross, luati putin din timpul disponibil pentru a întelege ce se întâmpla azi : http://www.agoravox.tv/article.php3?id_article=20964 Filmul e în franceza dar se poate gasi si în engleza.
Extremismul sistemului neoliberal a produs criza financiara de azi. Se pot gasi solutii tehnice pentru a diminua efectul devastator pe care criza actuala o va avea asupra economiei reale (si, din punctul asta de vedere, le fac încredere dl. Sarkozy, Bush and co.). Dar, atâta timp cât nu vom avea curajul sa ne punem întrebari fara tabu asupra sistemului, nu vom beneficia decât de o amânare a colapsului.
Problema nu e criza de azi (era de asteptat), criza nu e decât o boala a sistemului si atâta timp cât nu vindecam sistemul, nu vom gasi decât solutii de compromis, vom reusi sa ne mai târâm câtiva ani. Pâna când ?
Din pacate, nu fac decât un constat fiindca solutii globale nu vad si cred ca nu exista (daca cineva are o idee …). Ce vad sunt doar solutii individuale, adica la nivelul fiecaruia dintre noi.
Azi, a crede ca traim într-o democratie revine a semna un cec în alb bancilor, ceea ce guvernele au început sa faca la o scara inimaginabila. Pe baza caror bani ? Ai tai, ai mei, ai nostri si foarte multi bani virtuali. Adica, vom continua sistemul cu câteva conditii impuse de guverne. Pâna unde si pâna când datoriile externe ale guvernelor vor putea urca ? Unde e limita ?
Daca cineva are un raspuns coerent sau o solutie …
Domnule Adrian Cramar: sigur ca pana la urma vina principala o poarte „traiul pe credit”. Dar fara a trai pe credit, nivelul de trai al tuturor ar fi cu mult mai scazut!
Exista undeva un punct de echilibru in care „traiul pe credit” si „nivelul de trai optim” se afla in echilibru stabil, nepericulos.
Datoria legislatorilor si a economistilor este sa gaseasca acel nivel stabil al echilibrului. Orice exagerare in cele doua directii are consecinte defavorabile asupra nivelului de trai al majoritatii. Este o problema de optimizare care depinde in mare masura de respectarea unor reguli stricte. Aici este rolul major al legislatiei.
am citit articolul mai degraba cu acea privire pozitiva, care se focalizeaza prioritar pe partea plina a paharului, ‘acar de n-ar fi mai mult de-o picatura, decat cu privirea de pricinas de serviciu, niciodata carcotas.
l-am gasit mai echilibrat decat ma asteptam, si o spun fara a dori sa ofensez autorul. ada e, totusi, sa amendez o anume latura a articolului, aceasta este caracterul mai degraba implicit al partii echilibrante.
Caci titlul trimite la pozitia majoritara acum, cea stangista. Poate ar fi meritat ca aspectele altfel oportun sugerate sub formula „da, dar…”, pe care o socotesc necesara si care face, din perspectiva mea, calitatea articolului, aspectele astea, ziceam, sa fi fost conturate mai explicit si chiar mai apasat.
Salut interventia d-lui Anton Constantinescu, altfel partener de polemica in urma cu ceva vreme, care a definit exact limitele interventiei statului, in numele unui echilibru care se cere identificat.
Domnule Constantinescu, cred ca traim amândoi în tari cu un înalt nivel de trai (eu sunt de 22 de ani în Belgia), unde acel echilibru de care vorbiti este relativ usor de gasit. Dar, eu vorbeam de solutii globale si suntem departe de a fi buricul târgului.
Va întreb : unde se situeaza punctul de echilibru pentru aproape un miliard de persoane care nu au acces la apa potabila ? Unde se situaeza acel punct pentru sutele de milioane de persoane care vor suferi de foame în urma acestei crize (mult mai mult decât mine sau d-voastra …) ?
Domnule Munteanu,
Titlul conține o doză de ironie care probabil că v-a scăpat.
Dacă nu sunteți încă foarte convins cu privire la poziția mea, poate vă lămurește acest articol http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=7656, căci eu nu sunt un oportunist care se apleacă încotro bate vântul, dacă încă nu v-ați dat seama de acest lucru.
În sfârșit, v-aș propune să renunțăm la epitete de tip „stângist” care în actuala conjunctură sunt complet lipsite de conținut.
Domnule Cramar, spuneti:
„Va întreb : unde se situeaza punctul de echilibru pentru aproape un miliard de persoane care nu au acces la apa potabila ?”
Imi permit sa observ ca acel miliard de persoane care nu au acces nici la apa potabila si nici la mancare, prin insasi natura problemei, nu este afectat de criza! Tot flamanzi si goi si fara dapost sunt, indiferent de situatia capitalului din lume!
Aceasta criza este legata de capital, iar acei oameni nu au nici un capital, evident.
Cum putem rezolva si aceasta a doua problema, a saraciei, in tarile in care economia si societatea functioneaza exact dupa legile stabilite de Malthus? Imi permit sa observ ca aceasta problema este total diferita si nimeni nu o poate rezolva daca nu incearca macar. Pana acum politica guvernului american a fost sa taie subventiile acelor organizatii care nu respecta preceptele religioase ale dlui Presedinte Bush privind interzicerea controlului nasterilor. Ar trebui o serie de factori de raspundere sa-si asume responsabilitati pe care deocamdata nimeni nu vrea sa si le asume. Ar trebui un imens efort de educatie, pe care nimeni nu vrea sa-l intreprinda acum.
Daca nu va pot raspunde la intrebarea „cum se poate rezolva aceasta problema?” va pot totusi raspunde la intrebarea opusa: cum se poate perpetua si amplifica aceasta problema, facand-o si mai grava?
Sa va spun cum putem amplifica problema: daca il rugam pe papa sa mai mearga in India si sa mai tina o enclica contra prezervativelor si controlului cresterii demografice, daca continua politica americana de a suprima fondurile acelor companii care sunt favorabile planningului familial. Si asa mai departe.
Dar problema se poate totusi aborda si rezolva daca folosim totusi in judecata noastra si bunul simtz.
Nu de alta, dar statisticienii au calculat ca daca continua sporul populatiei din ultima jumatate de secol si in urmatorul mileniu, fara a scadea, populatia globului ar forma o sfera de la Pamant la Planeta Marte de corpuri umane in anul 3000, ceea ce este o aberatie!
Undeva religiile trebuie sa cedeze in fatz bunului simtz!
Este suficient sa vedeti odata orasele indiene unde oamenii se nasc, traiesc si mor in strada, fara capital, evident, ca sa intelegeti care este solutia!
A treia cale? Păi bine, dar Clinton și Blair (Brown) care au o mare responsabilitate în ceea ce se întâmplă acum, ce predicau? Nu a treia cale?
Articolul este bun. Inainte de orice, jurnalistul trebuie sa puna in tema. Si punerea in tema trebuie sa fie corecta. Solutiile vin in comentarii. Sau nu vin deloc de la noi, ci de la personalitatile politice. Noi ne dam doar cu parerea.
Sustin pozitia domnului Constantinescu (in aceste comentarii).
In ceea ce priveste „calea a treia”, este de discutat ce a reprezentat la noi, ce mai poate reprezenta acum (la noi). PNTCD nu mai este decit un nume al unui partid in deriva. Daca vrem sa ne raportam la intreaga planeta, trebuiesc definitii clare. Oricum, sunt de acord cu domnul Ion Adrian.
Dle Clej,
Daca nu cititi tot ce scriu, spuneti lucruri pe care eu nu le-am spus.
Eu am spus ca sunt multe intelesuri pentru acest termen si nici unul nu este cel corect, am spus ca nu e un cocteil de marxism si ludwig von mises, am spus ca este altceva ce se cere gasit, am spus ca un om foarte inteligent simtea necesitatea acesteia, si ma refer la Ioan Paul al II-lea, dar va rog de pe acum sa nu folositi ocazia ca sa atacati crestinismul, caci nu l-am citat in calitate de preot si episcop si papa ci l-am citat pe Woitila, numai ptr ca era un om de mare inteligenta si cu intuitia viitorului…
Deci si Blair si Clinton isi dadeau si ei cu parerea ceea ce-i foarte bine, dar atat.
Si cu raspunderile sa nu ne grabim.
Eu as fi curios cum de tocmai la angajat pe fostul presedinte al FED, acel Paulsen, care „genial” nu-i asa, a castigt de pe urma crizei trei miliarde si-mi aduc aminte cum si Rotschild a castgat dupa Waterloo, avand mai repede informatia asupra deznodamantului bataliei, o avere.
Domnule Ion Adrian,
Nu vă pierdeți așa ușor cumpătul, pentru că nu se mai înțelege nimic din ce vreți să spuneți.
Ce atac împotriva creștinismului? Chiar așa hiper-sensibil ați devenit?
Vă reamintesc că perioada creditului ieftin și a super-exuberanței piețelor financiare a început sub Clinton și Blair (secondat în permanență de Gordon Brown) – apostolii celei de-a treia căi.
Vă reamintesc de crahul dot.com de după 1 ianuarie 2000, când indicele FTSE de pe piața Londrei atinsese 6930, nivel pe care nu l-a mai atins până acum.
Vă reamintesc idila fără de sfârșit între Wall Street și Clinton și între City și Partidul Laburist, condus de Blair și Brown.
Vă mai reamintesc, deși nu e legat direct, că atacul de la 11 septembrie 2001, care a schimbat total lumea și a avut influențe economice majore își are rădăcinile tot în perioada administrației Clinton, care a nesocotit aproape cu desăvârșire pericolul extremismului islamist.
În sfârșit, Rezerva Federală a Statelor Unite a avut trei președinți în ultimii 30 de ani – Ben Bernanke (în prezent), precedat de Alan Greenspan (1987 – 2006), precedat de John Volcker (1979 – 1987).
Nu există niciun „Paulsen” peședinte al Rezervei Federale. Nu mai spun că nu se înțelege cine l-a numit, în ce post și care e legătura cu ce se întâmplă acum. Dar nu e prima oară când scrieți astfel de mesaje complet incomprehensibile.
Daca schimbarea care se prevede va fi la 180 de grade atunci:
-s-ar putea ca guvernele sa aiba puteri nebanuite prin controlul asupra economiei.
-se consuma energii si se dezorienteaza societatea ( piata )
Ieri in piata cartierului popular in care locuiesc exista un singur comentariu politic: Sarkozy este rational.
Nimeni nu are alte propuneri iar cele americane sint pe linia refacerii aceluiasi ciclu cu o noua injectie de capital.
Poate ca Thatcher nu este asa de vinovata in acest domeniu, poate ca istoria curge foarte repede si trebuiesc schimbari sincrone.
Teoriile nu sint menitie sa tina secole sau jumatati de secol poate cel mult doua decenii.
Zicala „te rog imprumuta o suma mare ca altfel vorbeste omul cu bani in buzunar” sa fie valabila si acum.
Cel care are puterea economic ava impune solutii ceilalti vor comenta efectele.
In situatia de fata excedente de bani sint in China si Asia in general, deci ei vor avea un cuvint greu.
PPS.
Era vorba de Greenspan care a fost recent angajat de miliardarul ce a dat lovitura la subprime crise, care cred ca se numeste Paulsen.
Si eu nu am spus deloc ce ati inteles dvs. Prefer sa nu ma cititi si deci sa evitati sa-mi raspundeti decat sa-mi detormati spusele.
Dar este o situatie arhicunoscuta si doar va faceti ca nu intelegeti ca sa ma jigniti.
Multumesc
Mai adaug ceva: ca in orice perioada de criza, este esential sa nu se faca viraje prea bruste. este ca si in cazul condusului masinii pe…gheata. Primul pas, facut deja de G. Bush, de a sustine baneste economia, prin infuzie de capital, este foarte bun. Astfel se evita derapajele prea rapide si mai ales panica, dusmanul cel mai mare a pietelor si deci a bursei.
Urmeaza sa se decida care este pozitia cea mai stabila intre cele doua extreme. Prima extrema, care in principiu ar furniza o stabilitate totala a pietei este cea a renuntarii la „traiul pe credit”. Desi acest lucru ar furniza cazul cel mai stabil, urmarile ar fi teribile, pentru ca in realitate toata lumea traieste mai mult sau mai putin pe credit, de la inventarea cartilor de credit incoace. Pe de alta parte, criza de capital trebuie rezolvata, dar asta nu se poate face fara a rezolva fenomenele care au condus indirect la criza. De exemplu speculatiile cu petrol, care au condus la dublarea pretului petrolului de la 60 dolari la 140 dolari barilul si inapoi, trebuie neaparat controlate prin legi (si se poate acest lucru). Cei care au abuzat sistemul pot fi pedepsiti, asa cum au fost pedepsiti in cazul statului California. Pentru cei care nu stiu despre ce este vorba, mentionez ca numai cu cativa ani in urma, California ajunsese cu crize ciclice de energie, ca Romania lui Ceausescu. Curentul electric era rotit pe zone si cartiere!
Ulterior, din pura intamplare, au fost surprinse convorbiri telefonice in care escrocii care au determinat amplificarea crizei se laudau fara rusine de ceea ce au facut si astfel companiile lor au putut fi pedepsite. Statul California s-a ales cu despagubiri si anumite legi au putut fi schimbate. Si acum avem un asemenea caz, numai ca de data aceasta situatia este complicata de o serie intreaga de alte probleme ce se cer si ele rezolvate.
Domnule Constantinescu,
nu vreau sa creez o polemina doar din dragul de a o creea, dar îmi permit sa rezum ce ati spus (sau ce am înteles eu) : saracia în lume nu e datorata capitalului ci religiei.
Pe undeva, poate aveti dreptate : ce pot sa spere (creada) atâtia oameni flamânzi când doar religia e prezenta în viata lor prin intermediul unor reprezentanti atât de iresponsabili ca Papa (si ca altii, de altfel) ?
Dar, uitati probabil ca aceasta religie a fost timp de sute de ani mâna dreapta a capitalului (colonizatorilor). Capitalul, si-a facut plinul si, în aparenta s-a retras.
Cum explicati ca bumbacul produs în USA este mai ieftin pe piata producatorilor africani decât cel produs de ei ?
Cum explicati ca în super marketurile românesti un pui olandez este mai ieftin decât puiul de la taran, în piata ?
Ca doar mâna de lucru e mai ieftina în Africa sau în România, nu ?
Sa fie vina lui papa („p” minuscul) ? Are el habotnicia si vinele lui, dar nu asta.
As spune ca amestecul asta de iresponsabilitati a dus la ce se vede si traieste acolo.
Atâta timp cât credem ca cresterea economica si consumul de bunuri sunt telurile de atins ale economiei si capitalului, nu vom avansa.
Spuneti „Dar fara a trai pe credit, nivelul de trai al tuturor ar fi cu mult mai scazut!” Si ? E chiar o problema atât de mare ?
Chiar nu suntem capabili sa vedem ceva mai departe ? Efectele indirecte si insidioase ale capitalului deregulat se simt si se vor simti mult mai acut în tarile sarace decât aici sau în SUA.
Dle Gross,
Nu cred ca in ultima propozitie aveti dreptate, de si solutia la care va referiti este utila, dar si discutabila, si nu este in nici-un caz intoarcerea la marxism,care inseamna doar proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie si asupra rezultatelor muncii, cu corolarul sau: pseudo proprietatea asupra fortei de munca, camuflata in sintagma de „om nou” care munceste mai degraba ptr societate decat pentru sine si familia sa, si cu partidul unic sau orice inventie similara, care sa permita controlul totalitar intr-o societte in care crima economica cea mai mare este pe buna dreptate(adica in consecinta priincipiilor respective)depapidarea avutului obstesc, fata de cea din capitalism care este evaziunea fiscala.
Traiul pe credit este într-un fel sistemul american. Să nu uităm că ideea este veche, a băncii scoţiene 1753 dacă memoria nu-mi joacă… Creditul este motorul economiei în multe ţări, dar este garantat sau mai corect spus limitat de Stat.
Recreditarea avînd la bază ipotecarea unui credit iniţial încă nerambursat a dus în mare măsură la actuala criză.
Rezolvarea este de fapt cumpărarea de către State a creditelor, tot din banii producătorilor de bunuri, nu din BURSĂ, căci este vorba de rezerve ale BĂNCII NAŢIONALE. Deci, ne reîntoarcem la Capitalismul-Social, Statul reglementînd Capitalul (Marx-Capitalul fără Bolşevismul Leninist).
Domnule Petru Clej,
Constat cu surprindere ca nu suportati alte opinii. Cred ca dumneavoastra ati luati personal faptul ca dl. Adrian Ion (pe care nu-l cunosc) are alte pareri si va legati de orice scrie (fond + forma).
Despre banc, … speram ca aceasta publicatie sa fie la alt nivel. Nu stiu daca domnul Adrian Ion va lua personal jignirea indirecta (scrisa cu mult curaj in limba franceza), dupa cum nu stiu daca voi mai deschide ziarul in care publicati. Probabil ca nu.
Doamnă (domnule?) „ana”,
Domnul Ion Adrian culege ce a semănat. Îl irită orientarea revistei ACUM și vrea cu tot dinadinsul să încerce să facă ceva să o schimbe. Frustrat de eșecurile repetate și lipsit aproape întotdeauna de argumente, domnul Ion Adrian recurge la edicte sau chiar insulte.
Iată unul dintre primele sale ecouri la adresa unui articol despre homosexualitate (
http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=7913) scris de Anton Constantinescu:
„Pentru mine ca fiind crestin ortodox acest articol este blasfemiator si unde apare blasfemia, dispare stiinta.”
Dommnul Constantinescu i-a demonstrat în repetate rânduri domnului Ion Adrian și i-a spus direct de mai multe ori că poziția sa este cea a unui semidoct (nu v-ați revoltat atunci?)
Ba mai mult, domnul Ion Adrian a fost obligat să-și retragă o acuzație extrem de gravă, la avertizarea directorului fondator al revistei ACUM, după ce spusese că toți cei care se convertesc de la ortodoxie la altă religie o fac pe bani.
Vă deranjează bancul pe care l-am făcut pe seama domnului Adrian?
Spuneți-mi ce om cu pretenții poate spune despre Clinton și Blair că sunt politicieni amatori și să nu devină ridicol?
Dar despre acest posting al lui Ion Adrian la adresa mea ce ziceți?
„PPS Pot fi foarte scurt dar ar trebui sa apelez la ziceri populare scurtr de tipul: „Prostul nu e prost destul pana nu e si fudul” si asta nu cred ca ar da bine pentru nimeni si in nici-un caz pentru mine.” (http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=ecouri&id=7913)
Nu-l cunoașteți pe Ion Adrian? Nimeni nu-l cunoaște, deoarece ca și dumneavoastră se ascunde sub anonimat și dă sentințe.
Este dreptul dumneavoastră să nu mai citiți revista ACUM. Mă îndoiesc însă că veți găsi o publicație mai bună în limba română și dezbateri precum cele de aici, unde indivizi ca Ion Adrian au toată libertatea să-și exprime opiniile, dar riscă să fie contraziși, chiar cu vigoare. Vă deranjează asta?
Domnule Cramar, ceea ce am spus eu este totusi diferit de ceea ce spuneti dvs acum.
Eu am afirmat ca aceasta criza a capitalului nu are nimic de a face cu populatia de un miliard de oameni (eu spun chiar mai mult) care nu are nici un capital, care nu are acces la apa curenta si nici la mancare, care se naste, traieste si moare in strada in India, Bangladesh si alte state din Asia si Africa. Si ma mentin pe aceasta pozitie. Daca credeti ca nu am dreptate, va rog sa spuneti ce credeti dvs.
Pe de alta parte mai spun (si ma bazez pe date statistice ferme) ca aceasta crestere nelimitata a populatiei este o catastrofa. Structura sociala din unele tari seamana cu un cancer social urias. Cresterea necontrolata a populatiei este fara indoiala de vina de cea mai mare parte a problemei.
Va rog sa consultati anuarele statistice. Pe la mijlocum secolului al 19-lea, India cu Pakistanul impreuna (ca nu erau despartite) aveau o populatie de numai 60 de milioane de oameni. Acum au depasit de mult miliardul si populatia creste galopant, apropiindu-se de doua miliarde.
Credeti ca daca SUA ar fi avut o crestere a populatiei nelucratoare si nestiutoare de carte de acelasi ordin de marime, nivelul de trai din SUA ar fi fost cel de azi? Eu nu cred asta. Daca acum SUA in loc sa aiba numai 300 de milioane de oameni (dintre care multi imigranti cu pregatire, unii chiar cu capital, veniti din alte tari), ar avea doua miliarde de oameni, situatia ar fi aceeasi? Eu nu cred asta.
Indiferent ce credeti, va reamintesc un lucru: nu cu multi ani in urma India era in pragul foametei generalizate. Datorita muncii laureatului premiului Nobel Norman Borlaug, care a creat noi specii de grau si alte cereale potrivite pentru climatul mexican si cel indian, spectrul foamei a fost evitat. Si totusi lumea nu poate tolera o crestere total necontrolata a populatiei, ca ajungem in conditii Malthusiene.China a inteles asta si a s schimbat macazul, chiar cu brtutalitate (spun unii). Credeti ca daca nu era asta o problema, chinezii ar fi luat vreo masura?
Fara un calcul economic si o evaluare corecta a nevoilor populatiei statelor iresponsabile si fara responsabilitate individuala si colectiva nu exista un viitor civilizat pentru aceste tari.
M-am legat de rolul religiilor nu pentru ca numai ele sunt vinovate de situatie, ci pentru ca in loc sa ajute situatia prin educatie si cultivarea spiritului responsabil, mai mult fac rau, incurcand lucrurile si mergand spre un dezastru si mai mare. Nu stiu daca m-am exprimat in asa fel incat sa ma fac inteles.
D-nule Adrian
Nu mă refer la Marxismul Clasic, ci la ideea de control, şi nu control totalitar. Ai dreptate, trebuia să nuanţez.
Domnule Constantinescu, ma faceti sa zâmbesc si asta e un lucru foarte pozitiv în morozitatea ambianta. Inteleg foarte bine ce spuneti si sunt de acord cu totul.
Inteleg chiar când spuneti ca acel miliard (sau mai mult) de persoane nu au nimic de a face cu criza de azi, nu ei au produs-o fiindca nu au capital. Nici chiar nu au influentat-o cu nimic. Matematic si logic.
Dar, d-voastra întelegeti si sunteti de acord ca criza acuala îi va lovi pe ei cel mai tare ? In plus de toata politica iresponsabila a guvernelor lor, ale noastre si ale religiei ?
Si, privind mai departe, întelegeti si sunteti de acord ca pe termen mijlociu asta reprezinta o bomba cu retardare care ne va sari în fata si va avea consecinte mult mai mari decât atentatele din SUA ? Sau consecinte practice, în viata de zi cu zi, cu mult mai mari decât scaderea nivelului meu de trai sau cel al d-voastra ?
Domnule Ion Adrian,
Ecoul d-vostra ma face sa ma gândesc (nu fara un zâmbet amar) ca în precipitarea de azi de a vrea cu orice pret sa se salveze un model economic, ne îndreptam cu pasi siguri spre delapidarea „avutului obsetesc” si, în acelasi timp, „evaziune fiscala”.
Ori, pentru a putea rezolva problemele create în ultimele decenii, ar trebui sa luam recul si sa ne punem întrebari foarte concrete asupra modului nostru de functionare în viata de zi cu zi, la nivel individual.
Nu cred ca solutia va veni de la vreun iluminat sau expert în ale finantelor.
Ne place sa credem (sau ne amagim) ca traim într-o democratie. Atâta timp cât asteptam ca solutiile sa ne cada mura-n gura, …, sau, mai rau, sa ne fie impuse ca un adevar imuabil …
Cred ca democratia nu poate exista decât la nivel individual, compromisuri, îngradiri întelese si acceptate (dar, … e doar adevarul meu).
Deigur dle Cramar,
Dar mai trebuie ceva, stiinta economica inca in opinia mea nu este chir o stiinta.
Nu are niste postulate unanim admise (si postulatele nu se demonstreaza si de aceea spun unanim admise, adjudecate ca sa spun asa…) din care sa decurga de data asta conform procedeelor specifice si stiintei demonstratiei, adica logicei, consecintele.
Odata acestea gasite s-ar putea simula pe calculator cu ajutorul unor modele economice diversele moduri de productie si din rezultatele obtinute si concordanta lor cu realitatea istorica cuoscuta putem sa evaluam fertilitatea postulatului-ipoteza de lucru.
Desigur ca este o sarcina uriasa dar cred ca merita si la capatul acestui drum sunt gata sa pariez ca ne asteapta A treia cale, dar cea corecta, nu amatorismele politicianiste tip Blair, Clinton si cati de astia or mai fi.
„Desigur ca este o sarcina uriasa dar cred ca merita si la capatul acestui drum sunt gata sa pariez ca ne asteapta A treia cale, dar cea corecta, nu amatorismele politicianiste tip Blair, Clinton si cati de astia or mai fi.”
A propos de fraza de mai sus, scrisă de cineva care singur admite că nu se știe prea bine ce e „a treia cale”, dar în schimb o vrea pe cea „corectă”.
Faptul că folesește termeni ca „amatorisme politicianiste” referindu-se la Blair (cel mai longeviv premier Laburist, singurul care a câștigat trei scrutinuri parlamentare, pe deasupra consecutive, iar două dintre ele cu majorități uriașe) și lui Clinton (singurul politician Democrat ales președinte de două ori după Roosevelt) îmi aduce aminte de un banc.
Cică șoricelul o scoate pe elefăntoaică în oraș. Și se duce el ferchezuit s-o ia de acasă. Sună la ușă și îi deschide feciorul, un hipopotam transpirat.
„Da, ce doriți”, mârâie el neprietenos.
„Am venit s-o scot pe Fifi în oraș”, zice țanțoș șoricelul.
„Și cin’ să-i spun că o caută?”
„Spune-i că o caută Ernest” îi răspunde șoricelul răsucindu-și mustața galanton…
Așa și cu domnul Ion Adrian și nulitățile astea politice Blair și Clinton.
Au franțujii o vorbă potrivită pentru asta: „Le ridicule qui tue”.
Sper să n-o luați personal, domnule Ion Adrian…
Dna Ana,
Va multumesc,
Dar sa stiti ca eu pe dl Clej nu-l mai prea bag in seama cand isi refuleaza complexele, ci doar cand scrie lucruri pentru mine interesante, asa cum a fost textul initial de la care pornesc discutiile noastre.
Ar fi pacat sa nu mai deschideti revista electronica, pentru ca dialogurile ce se isca aici, in pofida celor pe care ce dvs le observati, sunt interesante.
Observati va rog, ca aici incep sa scrie persoane de mare amplitudine intelectuala si fiti convinsa ca acestia n-o sa faca sluj in fata dlui la care va referiti, ba din contra daca nu este mai atent risca sa intre el in situatii delicate, unele incepand chiar sa se prefigureze .
Daca eu as fi o autoritate recunoscuta, dl Clej care atat respecta dlui, ar scrie cu totul altfel.
Dar inca odata, repet, foaie de hartie are doua fete, dl Clej circula de pe o fata pe cealalta. Deci sa ramanem langa dsa pe fata cea alba si sa nu-l insotim pe fata resentimentara. Va rog nu parasiti revista caci cei care au venit si vor mai veni, pentru dvs vin in primul rand, si faptul ca acest lucru va face sa creasca implicit si actiunile dlui Clej nu trebuie sa fie deranjant, caci nu asta este ce este important.
Cu multumiri si cu tot respectul,
ion adrian
Domnule Ion Adrian,
Nu faptul că nu sunteți o autoritate recunoscută, nici măcar faptul că vă ascundeți după anonimat, supune opiniile dumneavoastră ținta criticilor (nu numai ale mele, ci a mai multora care postează aici), ci conținutul lor, adesea dubios și uneori ridicol, precum și pretenția de jandarm virtual pe care nu reușiți să v-o ascundeți.
Domnule Petru Clej,
Nici eu nu sunt de acord cu tot ce scrieti!
De exemplu (va citez), i-ati scris dlui I.Adrian:
„Sper să n-o luați personal, domnule Ion Adrian… ”
Pozitia mea se situeaza exact la polul opus: eu cred ca ar fi bine ca dl Ion Adrian sa ia foarte personal criticile aduse dumisale!
Cand i se spune dlui I. Adrian ca este semidoct, dansul ar trebui sa ia foarte in serios aceasta critica, sa verifice dictionarele si enciclopediile (ca sa vada ce insseamna chestia asta) si sa se corecteze, pentru ca eu cred ca dansul are resurse sa-si imbunatateasca imaginea, ca si continutul discursului sau!!
Ce-i drept, pentru aceasta trebuie multa munca si macar un pic de…umilinta crestina, adica sa nu-si imagineze dansul ca este buricul Universului care s-a spart la Maglavit (de unde este si Nea Marin) printr-o salcie plangatoare si facatoare de minuni.
Si mai am o rugaminte dle Clej: va rog sa nu-i zarghiti pe toti cetitorii, pentru ca rliv/acum are si destul spatiu pentru umor involuntar!
De exemplu eu, cum am citit tirada dlui Ion Adrian in care ii baga in buzunar ca diletanti pe unii din cei mai buni politicieni ai lumii, nu am putut sa nu fac conectia cu celebrul citat din Jiji Becali: „Daca as fi stiut eu sa scriu, as fi fost al mai mare scriitor”.
Desi va faceti ca nu -mi adresati mie postarea referindu-va la persoana mea care vad ca va exaspereaza, cred ca am dreptul la o replica.
Credeti ce vreti le Constantinescu , libertatea de opinie este un drept fundamental, dar este aceiasi pentru amandoi si pentru oricine altcineva. Desigur opinie fara insulte ceea ce este mai greu, dar crestinii sunt sau mai corect ar trebui sa fie iertatori, sper sa nu va supere acesta afirmatie…
Oricum nu cred, ca eu si opiniile mele ar trebui sa fie problema dvs, ci cum sa fie acesta revista cat mai buna si cat mai prietenoasa cu cei care o citesc.
In acest sens, succes in continuare dvs si dlui Clej.
Ciudat …
33 de postari pe tema asta.
15 la obiect.
18 – pierdere de vreme sau, poate încercarea de gasire a vreunui ego.
Nu prea înteleg, se vorbeste mult pe acest site de „bun simt”, vad ca sunt oameni cu o pregatire peste medie si, totusi, nu va puteti debarasa de mentalitatea balcanica (scuzata-mi fie generalizarea, dar procentajul e mult prea mare).
Remarc aparitia unor oameni noi, cu bun simt si care sunt relativ repede pusi cu botul pe labe din cauza unui cuvânt, a unei idei sau a unei credinte. Cred ca o parte din ei nu se vor mai întoarce si e pacat (nu trebuie sa vedeti nici o consonanta judeo-crestina în cuvântul „pacat” – sunt ateu practicant).
Aveti un potential enorm pe care-l pierdeti în discutii sterile, nu în schimburi de idei. Fiecare (majoritatea) vrea sa-si impuna ideile si adevarul lui.
Va rog sa nu ma catalogati de unul care e „au-dessus de la mêlée”, doct, prea doct, nu destul de doct sau semi doct. Pot sa-mi pierd si eu firea, dar stiu si sa-mi cer scuze.
Ma întreb daca domnul Maier e multumit de turnura pe care a luat-o acest site, el care, poate naiv, pornise la drum cu niste idei foarte generoase.
Imi pare rau ca postez aici dar nu am gasit alt loc pe site. E al 19-lea ecou hors sujet.
Numai bine voua.
Draga Domnule Cramar,
Imi pastrez, volens-nolens naivitatea, si sper sa fie vazuta partea buna, comunicativa a acestei trasaturi. De aceea, cu toata buna credinta va intreb: puteti da exemple, ne-generalizatoare, in legatura cu chestiunile care vi se pare ca au evoluat in contra unui curent de idei generoase ale acestui sit? Haideti sa le analizam impreuna. Avand aceasta opinie, va promit inclusiv sprijinul meu pentru publicarea unei analize scrise de dv. sub forma unui articol, in asa fel incat sa deschidem o dezbatere cu ecouri semnificative, la obiect!
Domnulde Cramar,
Pe de o parte nu inteleg de ce nu sunteti de acord cu mentinerea unui minim de decenta (intelectuala macar) in postari. Putem sa-i acuzam pe toti politicienii de incompenta, cum fac copiii, sau putem incerca sa discutam responsabil. Dar nu putem sa le facem concomitent pe ambele, ca sunt lucruri incompatibile unul cu altul si ne vor rade si curcile. Lucrurile trebuie puse la punct cumva.
Si vorbind despre discutiile responsabile, eu cred ca si dvs v-ati indepartat de acest deziderat cand ati afirmat:
„Dar fara a trai pe credit, nivelul de trai al tuturor ar fi cu mult mai scazut!” Si ? E chiar o problema atât de mare? Chiar nu suntem capabili sa vedem ceva mai departe?”
Va raspund: poate ca dvs ati cumparat o casa si ati avut banii sa o platiti integral, sau poate ca nu. Cum putem pretinde insa un asemenea act tuturor oamenilor? Sa renunte la plata esalonata a mortgage-ului (a ratei lunare, incepand cu dobanda pe 15 sau 30 de ani?
De unde sa scoata banii majoritatea oamenilor.? Mi-a venit sa rad cand am citit remarca dvs tinereasca si altruista…pe socoteala altora. De aceea nu am considerat raspunsul dvs serios. Nu e vorba de nici un orgoliu; e vorba ca este lipsit de sens si de adevar.
Deci daca intrebati cu atata naivitate „e chiar o problema atat de mare?”.
Raspunsul evident: Da, este! Mult mai mare decat visati dvs ca este!
Pur si simplu daca s-ar face in mod nesabuit acest lucru (sa se suprime creditarile de tot) intreaga industrie ar da faliment. Pentru ca toti cei care au cumparat case sau apartamente pe credit, nu au facut-o ca sa plateasca cu veselie si dobanda pe treizeci de ani, peste pretul apartamentului sau casei, ci au facut-o de necesitate, neavand toti banii necesari pentru plata lor integrala.
Anton Constantinescu
Domnule Maier, va multumesc pentru raspuns.
Da, ati intuit bine, naivitatea, pentru mine, e o trasatura de caracter pozitiva si în sensul asta am spus.
Ce exemple ne-generalizatoare vreti sa dau ? Se pot da asupra formei si asupra fondului.
In ce priveste forma, sunt sigur ca toti cei ce se învârt pe aici au cei 7 ani de acasa si cel putin un liceu facut. De ce trimiterile astea dese pe bancile scolii ? De ce cuvinte jignitoare, fara nuante ? Deseori, remarc ca singura diferenta între acest forum si restul e doar un mod mai elevat de a spune aceleasi lucruri înjositoare si jignitoare.
Imi pare rau, nu vreau sa ies din generalitati în ce priveste forma deoarece as intra în jocul initiat deja de unii si altii, care, dealtfel, se stiu foarte bine. Ajunsesem chiar sa ma întreb daca nu e un „joc”, doar pentru a creea vizite (dar nu cred).
In ce priveste fondul, e ceva mai complicat de a pune degetul pe ce (ma) doare si nu pot sa fac asta nici acum (lipsa de timp), nici în câteva rânduri. Va promit ca-mi voi exprima parerea cât de curând.
Numai bine.
Domnule Cramar,
E foarte nobil să aveți astfel de preocupări pentru miliardul de persoane pe care-l purtați din mesaj în mesaj, dar dacă tot vorbiți de reducerea diagonalei televizorului sau a numărului de canale TV la care privim, bănuiesc că ați luat în considerare și reducerea gramajului la carne consumat de un miliard de chinezi (altul decât cel pomenit de dumneavoastră), care tocmai încep să se alimenteze mai ca lumea.
Jurnalistul James Kynge de la Financial Times, care trăiește de 25 de ani în China, spunea că omenirea nu-și poate permite ca 1,3 miliarde de chinezi să trăiască precum americanii. Bine spus și trebuie să fiți de acord că o jumătate de franzelă sau o pereche de pantofi în plus la acest miliard de chinezi sau vreo 750 de milioane de indieni, o mașină în plus la fiecare al zecelea asiatic face o diferență mult mai mare decât prespusul consum suplimentar (care oricum plafonează) în Occident.
Care este limita la care aspirațiile acestor oameni de a trăi mai bine decât până acum trebuie să se oprească? Repet, e vorba nu de oameni care se chinuie să supraviețuiască, ci pur și simplu de oameni care din motive independente de voința lor au trăit rău sau destul de rău și acum încep să trăiască mai bine datorită dezvoltării accelerate a țărilor lor, dezvoltare care are un impact mult mai mare asupra planetei decât ce se întâmplă, de pildă în Europa, o regiune a cărei importanță relativă în consumul mondial scade în permanență.
Bănuiesc că ați aflat care este impactul foametei de energie a Chinei pe continentul african. Nu vă îngrijorează efectele devastatoare nu numai asupra mediului, ci și impactul social al exploatării sălbatice a resurselor minerale în țări extrem de sărace, fără ca populația acestora să beneficieze?
E foarte la modă în Occident să-ți etalezi conștiința vinovată (printre liberal do-gooders), după jumătate de secol de huzur, dar ce te faci dacă și alții vor să trăiască la fel de bine ca tine, mai ales după atâta reclamă la modul de viață occidental?
Cu ce drept moral le spunem noi cei de aici că nu se mai poate?
Domnule Constantinescu,
Ati scos o fraza din contextul ei si ati facut supozitii pe marginea ei. E adevarat ca am fost provocator, doar fiindca mi-ar fi placut sa cunosc parerea altora. In acelasi timp, am pus alte întrebari asupra carora nu va exprimati.
Creditul este necesar si bancile ar trebui sa se întoarca la „obiectul muncii”, adica doar la gerarea responsabila a economiilor oamenilor, fara speculatii în bursa, directe sau prin intermediul paradisurilor fiscale. Bineînteles ca toate economia depinde de aceasta politica a bancilor si de creditele responsabile pe care le face.
Fac parte ca d-voastra si toti din sistem. Am o societate care lucreaza în constructii ecologice si durabile. Am dus ani de zile o munca de lamurire si pedagogica asupra urgentei de a se schimba macazul în privinta functionarii societatii, chiar daca, la prima vedere, s-ar putea crede ca schimbarea dorita de mine se poate întoarce împotriva societatii mele si a famiilor care traiesc din activitatea mea.
Fac parte din economia reala, am taxe si impozite de platit, am credit pe masini (nu Mercedes ci camionete) si afirm ca nu ar fi nici o problema daca cresterea economica ar fi 0, fiindca pretul de platit pentru generatiile viitoare este mult prea mare. Pretul pe care îl platesc azi acei un miliard de persoane este mult prea mare. Este imposibil, matematic, ca cresterea economica sa continue la nesfârsit.
Cresterea economica si consumul iresponsabil din societatile noastre este si va fi platit de cei ce aparent nu au nimic de a face cu criza de azi. Noi ? Va trebui poate doar sa nu mai cumparam ultimul ecran plasma de 1m diagonala si sa ne multumim cu acela cumparat acum 2 ani, de 80cm… (provocare …)
Se poate sa nu fiti de acord cu asta (prea pueril sau naiv). Dar nu cred ca nu sunteti de acord ca, oricum, pretul va fi platit si de generatiile viitoare si de planeta pe care traim.
Solutii exista azi si se gasesc la îndemâna oricui, individual.
Am un TV cu diagonala de 37cm (catodic) si prind 2 programe (asta nu e provocare, e una din realitatile mele).
„Dar fara a trai pe credit, nivelul de trai al tuturor ar fi cu mult mai scazut!” Si ? E chiar o problema atât de mare? Chiar nu suntem capabili sa vedem ceva mai departe?”
Ma refeream la nivelul de viata, nu la traitul pe credit.
In ciuda faptului ca fac parte din economia de piata reala, nu am avut niciodata o carte de credit. E ceva mai greu de functionat dar se poate.
Banii mei sunt gerati de o banca etica (da, da, exista !) care la 100€ depusi, dau 80€ împrumuturi (credite) pe criterii foarte clare si transparente, adica un ratio de 1:0,8.
Majoritatea bancilor lucreaza cu un ratio, acceptat de toti, de 1:10.
Nu sunt lectii, spun doar ca se poate. Cu un efort individual.
Da, domnule Cramar; apreciez faptul ca dvs lucrati cu banci etice. Dar 99,9% din americani nu ar putea sa supravietuiasca asa!
Daca toata lumea ar fi fost ca dvs, pe de o parte nu s-ar fi ajuns la criza, dar pe de alta parte nici 5% din cei care au cumparat casa sau condominiu in ultimii 30 de ani nu ar fi putut ajunge la asa ceva.
Ganditi-va ca sunt destule familii cu multi copii care ar fi trebuit sa stea pana la „sfantu’ Asteapta” ca sa poata sa-si cumpere casa. Pe cand sistemul actual, cu toate minusurile sale, le-a permis sa traiasca decent de multi ani, fara a avea capacitatea economica directa sa acopere in intregime valoarea bunurilor de care se bucura.
O balanta a minusurilor si plusurilor este intodeauna necesara.
Si nu este numai asta: pe termen lung, sistemul financiar care este in prabusire acum a avut destule plusuri legate de disponibilizarea unor bani utilizati de banci in investitii. Deci lucrurile sunt foarte complexe.
Eu va felicit ca utilizati banci etice, dar adevarul este ca nu vad nici o sansa ca acest lucru sa se poata generealiza. De altfel in SUA majoritatea oamenilor nici nu stie ca exista si asa ceva! Intre altele si pentru ca nu este in interesul bancilor!
Domnule Clej, în tot ce am spus pâna acum, nu fac altceva decât sa repet ce spuneti si dumneavoastra în finalul articolului :
„Până la urmă totul depinde de noi, actorii de pe piață și de gradul nostru de responsabilitate. ”
Intr-adevar, situatia este foarte complexa si sunt constient, chiar daca dau ca exemplu o diagonala de TV. Dar nu sunt capabil sa o dau decât pe asta fiindca nu am solutii globale si, mai mult, nu cred ca exista.
Dati exemplul chinezesc. Daca (si numai asa) se continua politica lor de supraveghere stricta a nasterilor, nu vad cine ar putea fi pentru o rationalizare a gramajului cotidian de carne.
Problema este ca si-au însusit modelul de dezvoltare american si european, ca au o crestere economica de 8-9-10% pe an, au nevoie de energie pentru a face fata (dar, chiar si asa, tot americanii ramân campionii necontestati ai consumului de energie, pentru o populatie mult mai mica). Nu chinezii au pus la punct sistemul bancar, dar au învatat foarte repede sa se serveasca de el.
Problemele au fost create de noi. Nu putem, dpdv moral, sa impunem nimic nimanui, cel putin din punctul asta de vedere, al niveluilui de trai (decent). Putem doar, cu clar viziune si responsabilitate, sa încercam sa maturam în fata usii noastre,
Problema nu este gramajul de carne, este diagonala TV-ului.
Apropos de diagonala, cea mai mare parte de publicitate care ridica în slavi modul nostru de consum, trece prin aceasta diagonala (sper sa zâmbiti si nu sa o luati „à la lettre”).
Domnule Cramăr,
Îndrăznesc să afirm că exemplul cu diagonala televizorului este complet irelevant.
Cred că în Occident deja s-a ajuns la o saturație din acest punct de vedere și majoritatea oamenilor sunt mulțumiți cu cea au, ba chiar caută obiecte mai modeste.
Comparați vă rog cu miliardele de chinezi, indieni, indonezieni, pakistanezi, bangladeshieni, brazilieni, etc, care încep să trăiască mai bine, consumând, de pildă, mai multă carne, cumpărându-și mai multe articole eletrocasnice sau automobile, să călătorească mai mult și veți vedea că diagonala televizorului invocată de dumneavoastră e o bagatelă.
Nu cred că în China creșterea demografică e un argument așa puternic, cât creșterea consumului de toate felurile.
A propos, vă întreb en passant, doar de curiozitate, date fiind tendințele dumneavoastră liberale: sunteți de acord cu avorturile forțate, practicate uneori de oficialitățile chineze ca parte a politicii de control al natalității?
În rest, relativ la creșterea de 10% a economiei chineze, îl citez din nou pe James Kynge, care spune că economia Chinei este ca un elefant pe o bicicletă care dacă încetinește ritmul pedalării se prăbușește și strivește totul sub el.
În orice caz vă recomand cartea sa China Shakes The World: The Rise of a Hungry Nation.
În final aș spune că deși totul depinde de noi, nu cred că majoritatea suntem suficient de responsabili (și depinde cum definești responsabilitatea) ca să ne comportăm în așa fel ca astfel de crize să nu mai apară.
Sunt extrem de pesimist cu privire la natura umană, iar experiența trecutului, domnule Cramar, cred că mă îndreptățește.
Subiect actual care a generat comentarii care acopera un spectru larg de pareri si poate ca a definit probleme.
Corecta definire a unei probleme este primul pas spre gasirea unei rezolvari.
Domnule Clej, va citez:
„Sunt extrem de pesimist cu privire la natura umană, iar experiența trecutului, domnule Cramar, cred că mă îndreptățește.”
Cu parere de rau trebuie sa recunosc ca aveti dreptate.
Eu am avut iluzii ca dupa impuscarea lui Ceausescu Romania va parcurge rapid cateva etape istorice, care se puteau comprima. Credeam ca acesta este un punct de vedere logic. Recunosc ca nu am avut dreptate. Credeam ca nu este necesar sa repetam istoria restului lumii cand stim bine acum raspunsurile corecte la multe probleme pe care statele civilizate le-au rezolvat de multa vreme, pentru ca noi beneficiem acum de raspunsurile corecte la intrebari.
Nici pomeneala sa se intample asa ceva! A trebuit ca Romania sa retraiasca toate acele etape din plin, sa faca si ea toate acele greseli pe care le-a facut societatea tarilor civilizate cand drumul corect nu era cunoscut! Societatea romaneasca s-a comportat ca si cum nu ar fi existat informatii despre modul cum trebuiau rezolvate problemele!
Realitatea a aratat ca lucrurile s-au desfasurat mai degraba dupa legile lui Murfy, care spun: „Daca un sistem permite ca un lucru rau sa se intample, acel lucru se va intampla cu siguranta daca ii dam suficient timp sistemului”.
Deci va dau dreptate cand spuneti ca nu trebuie sa ne asteptam nu la o evolutie optimizata, ci la suportarea tuturor deraierilor posibile atat in societate cat si in economie.
Pe mine ma ingrijoreaza cel mai mult nu aspectul economic al crizei, ci evolutia aproape imperceptibila a Romaniei spre Statul-Biserica, datorita faptului ca Romania nu are o intelectualitate lucida si curajoasa care sa vegheze la despartirea religiei de stat.
Rand pe rand lucrurile involueaza la fel cum au involuat in Iran dupa inlaturarea sahului, spre o situatie deloc de invidiat din care cu greu vom mai scapa: bisericizarea tarii. Adica ne miscam mai degraba in paralel cu lumea musulmana, in loc sa mergem in aceeasi directie cu lumea civilizata, spre laicizare.
Exista o poezie foarte frumoasa a lui Kavafis care exprima acest fenomen de creare a unui zid in jurul oamenilor care gandesc sau traiesc in mod diferit sau in mod independent, intitulata „Zidul”.
Faptul ca intelectualitatea romaneasca este la nivelul de convingeri ilustrat de domnul Plesu sau Dl Boila ar trebui sa dea de gandit multora. Lipsa de maturitate a „intelighentziei” romanesti va avea rezultate dezastruoase in timp.
In final rezultatul va fi cu siguranta inlocuirea ipocriziei comuniste cu cea religioasa. Vorba lui Caragiale: sa schimbam totul ca sa nu se schimbe nimic.
O lamurire fata de doua opinii diferite:
Desi dl Clinton nu este un amator in ale economiei politice si fiindca cei foarte multi americani care l-au ales de douaori la rand sunt si ei mari specialisti, exista totusi unii printre care ma numar si eu, care cred ca la originea crizei subprime nu este un deficit de capitalism ci un exces de populism si anume:
„Criza actuala a fost produsa din cauza masurilor de stanga ale administratiei americane. Urmarind voturile saracimii, Clinton a obligat bancile ca sa acorde credite in unele zone defavorizate ( mi se pare peste 20%). Bush in goana dupa voturile negrilor a ridicat plafonul (peste 30%)
S-a ajuns ca ficare care a vrut avand sau nu cu ce, sa-si faca casa de vancanta. Cca 40% dintre locuintele nou construite n-au fost locuite niciodata.
Criza actuala s-a produs din cauza IGNORARII LEGILOR PIETII.”
Deci celor care cred ca dl Clinton desi o fi vorbit ar fi si avut habar de vre-o a treia cale eficienta, la spun: nici-o cale a treia pe la acei domni, caci calea a treia are printre piloni si cantarul economiei care este piata si legile ei.
Imi pare foarte bine domnule Adrian ca dvs ati ajuns sa le dati lectii de capitalism americanilor.
Sa traiti si la mai mare!
Va urez sa incepeti sa-i dati si lectii de catolicism Papei de la Roma!
Domnule Constantinescu, ma surprinde aparitia acestui ecou (ultimul pe care l-ati trimis) în cadrul acestui subiect.
Sau o fi vreo legatura între religie si sistemul bancar ?
Si daca este una, nu ar fi fost mai corect sa amintiti de legatura aceasta în societatea americana ?
De fapt, în ecoul d-voastra, ajunge sa fie înlocuit cuvântul România cu SUA. Asa, înteleg mai bine.
Da, domnule Cramar, pt dezvolta:
Inscriptia „In God we trust” de pe banii americani s-a daugat dupa cel de-al doilea razboi mondial; ea nu exista deci in perioada revolutiei americane (pentru ca „the forefathers” nu erau crestini ci deisti).
Din acest motiv multi americani o vor scoasa de pe moneda americana. Totusi altii sunt de parerea opusa: vor sa ramana pe bani. Pentru ca, asa cum s-a exprimat un comic american, „Dumnezeu este atotputernic, el stie si numarul firelor de par de pe chelia dvs; el a facut Universul si lumea in care traim; el ne promite voata dupa moarte.
Numai ca, are si el o problema: vrea banii dvs. Cumva, nu se stie cum, Dumnezeu are o problema; nu se descurca cu banii.
Asa ca va rog insistent sa-i trimiteti bani pe adresa pastorilor evanghelici!”
Pot dezvolta si mai mult, dar tocmai am observat ca mi-ati cerut ceva ce nu se refera la esenta acestui articol.
Chiar ca gasesc interesant ecoul d-voastra, domnule Constantinescu.
Din câte stiu, pe bancnotele americane, scrie „In God we trust”.
Pe cele românesti nu scrie asa ceva.
Deci, ecoul d-voastra e foarte la obiect. Ca locuitor al acelei tari, puteti dezvolta ?
Domnule Musat, avem o problema mare pe tema asta, apropos de „Corecta definire a unei probleme este primul pas spre gasirea unei rezolvari”.
Poate ne ajutati sa definim problema ? Fiindca, cel putin eu, încep sa ma pierd în numeroasele probleme care sunt legate de criza financiara.
„Este la fel de ironic că doi politicieni autodeclarați de centru-stânga președintele Statelor Unite Bill Clinton (1993 – 2001) și premierul britanic Tony Blair (1997 – 2007) sunt cei sub conducerea cărora au început excesele care au dus la criza actuală.”
Nu uitați însă că Bill Clinton a guvernat șase din cei opt ani cu un Congres Republican, cu care împarte responsabilitatea.
De asemenea el a aplicat „triangulația”, plasarea la centru între opoziția Republicană și stânga din propriul partid, metodă preluată cu succes și de Tony Blair, ca fiind una dintre metodele celei de-a treia căi, care, dacă mă întrebați pe mine și opinia mea nu valorează două parale, nu înseamnă de fapt nimic, pentru că nimeni nu a stabilit exact ce înseamnă și nici nu cred că poate. Vorba lui Dinu Patriciu din anul 1990: A treia cale duce direct în lumea a treia.
Domnule Ion Adrian,
Ca unul care a scris în editorial că actuala criză își are originea în epoca în care Bill Clinton era președinte aș dori niște precizări.
Spuneți:
„Urmarind voturile saracimii, Clinton a obligat bancile ca sa acorde credite in unele zone defavorizate ( mi se pare peste 20%). Bush in goana dupa voturile negrilor a ridicat plafonul (peste 30%)”
În ce fel „a obligat” președintele băncile? A emis un ordin executiv? În temeiul cărei legi adoptate de Congres? Și care bănci? Toate? Nu de alta, dar se înțelege că în SUA președintele ar da ordine băncilor, ceea ce nu corespunde realității. Deci v-aș ruga să explicați mecanismul, ca să înțeleagă lumea care citește.
Cât despre Bush și votul de culoare (9% în 2000 la 11% în 2004, potrivit exit poll-ului CNN, complet nesemnificativ) nu vi se pare un efort prea mare pentru un rezultatul previzibil așa de mic?
Crisa subprime, detonator al turbulentelor financiare, a fost provocat de amestecul statului in economie si de inlocuirea regulilor pietei cu activismul social. Dezastrul a fost produs de regulile aberante de pe piata impuse de stanga americana de ani de zile, dar si de Administratia Bush care s-a lasat prinsa in hora.
Bancile de investitii si companiile ipotecare s-au prabusit din cauza ca milioane de persoane nu au mai achitat creditele ipotecare. Majoritatea rau-platnicilor provin din randurile negrilor si hispanicilor. Acestia nu ar fi primit credite in mod normal pentru ca nu sunt solvabili. Nu au bani de avans, nu pot dovedi ca au venituri cu care sa achite ratele si nici o istorie anterioara a creditelor. In SUA, in numele luptei impotriva discriminarii, s-a decretat ca membrii minoritatilor trebuie sa primeasca credite cu orice pret. Presedintele democrat Jimmy Carter a emis “Community Reform Act”, o lege prin care bancile sunt obligate sa crediteze si clientii din cartierele defavorizate, adica din randul minoritatilor. In cazul in care o banca este reclamata de o comunitate (de fapt ONG-uri radicale de stanga) ca discrimineaza rasial pentru ca nu acorda credite ipotecare negrilor si hispanicilor, banca respectiva nu mai are voie sa deschida filiale, sa faca fuziuni sau achizitii.
Housing and Urban Developement (HUD), Ministerul american al Locuintei, a devenit sub Bill Clinton, o adevarata “politie politica”. Clinton a decretat ca 21% din credite trebuie sa mearga in zonele defavorizate, locuite de rau-platnici.
George W. Bush, sfatuit sa atraga voturile mexicanilor, a ridicat plafonul pentru anul 2008 la 39%. Presedintele actual a declarat ca vrea ca pana la sfarsitul deceniului sa apara inca 5,5 milioane proprietari de culoare. Rezulta ca mai nou , in SUA, presedintii ordona bancherilor cat si cui sa dea credite.
Apoi jucaria s-a stricat. Negrii s-au dovedit rau platnici in proportie de 70%, fata de 20% in randul albilor. De altfel, zonele cu credite neachitate in proportie de masa sunt cele unde negrii si hispanicii sunt prezenti in numar covarsitor: sudul Californiei, Florida, sud-vestul, unele orase din nord-est.
Nota:As with most economic problems, we find the hand of government. The Community Reinvestment Act of 1977, whose provisions were strengthened during the Clinton administration, is a federal law that mandates lenders to offer credit throughout their entire market and discourages them from restricting their credit services to high-income markets, a practice known as redlining. In other words, the Community Reinvestment Act encourages banks and thrifts to make loans to riskier customers.
Dle Clej, sper, cred ca acum lucrurile sunt mai limpezi, si daca calea a treia este acest mod de gandire, atunci la gunoi cu o asemenea cale a treia, dar chestiunea este ca nu este asta calea a treia.
Ps.Dle Clej, Nu reusesc sa gasesc propozitia din editorial unde faceti dvs referire la Bill Clinton, v-ati referit la el in contextul caii a treia, intr-o interventie destinata mie.
Dle Clej,
Este numai folosirea unui nume care pentru mine este altceva, eu prin calea a treia nu inteleg un gulas capitalisto comunist, si cred ca am spus foarte clar acesta mai inainte, ci asezarea economiei pe baze rational-umane.
Adica nu este calea pe care ar utiliza-o primatele si poate nici homo erectus.
Dar am spus din start asta si dvs o tineti intr-una cu parerile lui Blair sau Clinton despre acesta.
Eu nu cred ca Ioan Paul la ideile astea ale lui Blair s-a gandit, dar nu am reusit sa aflu nimic mai mult decat ca a folosit expresia dar nu si ce inteles i-a dat?
Esential este ca in ciuda erorilor de acesta natura, toti cei care au in raspundere soarta unor natiuni si prin ele poate si pe cea a lumii, simtind ca exista evident erori teoretice grave in marxism-leninism, dar si in stiinta economica a capitalismului, simt nevoia unor solutii si acestea, desi inca necunoscute, sunt cautate cu asiduitate.
Faptul ca nimeni nu a stabilit exact ce înseamnă și nici faptul ca dvs, alaturi de Dinu Paturica(asa ii spunea dna Dina Campeanu in cadru mai restrans lui Patriciu) credeti că nu se poate, nu inseamna ca, chiar nu se poate.
Domnule Ion Adrian,
în politica americana si cea a Marii Britanii, diferenta dintre „stânga” si „dreapta” este foarte mica în ceea ce priveste viziunea financiara. Constat de câtiva ani buni ca acest lucru se întâmpla si în Europa occidentala.
As spune ca diferentele sunt de ordin cosmetic si , în ziua de azi, nici nu are cum sa fie altfel. Nu vorbesc aici de partidele extremiste ci doar de partidele care se afla la putere de câteva decenii.
Asta cred ca e si o urmare a ceea ce am devenit noi, votantii. Ca suntem de centru, dreapta sau stânga. Clivajul acesta tinde sa dispara fiindca are loc o nivelare a constiintei noastre si chiar a imaginatiei.
Cum va explicati ca vorbiti de o a „treia cale” si nu spuneti decât ce nu ar trebui sa fie ?
Dar cum o vedeti, ce ar trebui sa fie aceasta a treia cale ? Cel putin niste premise initiale de la care am putea sa încercam sa dezvoltam.
Domnule Ion Adrian,
Nu știu de ce menționați comunismul, despre care nici eu, nici altcineva n-a pomenit vreun cuvânt. Chiar așa de mult vă obsedează un cal mort încât îl biciuiți și după 19 ani?
Apoi, mă așteptam la reacția pavloviană la menționarea numelui lui Dinu Patriciu, dar chiar să apelați la o platitudine spusă de o nulitate în ale politicii precum Didina Lăcătuș este o dovadă de neseriozitate.
Indiferent de caracterul lui Dinu Patriciu (pe care l-am cunoscut personal în anii 1990 – 1991), pot să vă asigur că este un om extrem de cultivat, spre deosebire de imensa majoritate a politicienilor din România, iar ideea exprimată de el foarte plastic dovedește un realism al omului care s-a săturat de goana după utopii.
Nu realizați că intervenția statului în societate, chiar motivată de bune intenții, poate avea consecințe neprevăzute, uneori dezastruoase?
N-ați învățat că drumul spre iad e pavat cu bune intenții?
Domnule Clej,
am raspuns ieri la întrebarea d-voastra privind avorturile fortate în China si mi-am permis sa dezvolt putin.
Vad ca postarea nu s-a facut.
Daca sunt probleme cu forma sau fondul a ceea ce am spus, puteti sa-mi spuneti de ce (chiar pe mailul personal) ?
Daca nu asta e problema, îseamna ca mesajul meu s-a pierdut pe undeva.
Merci.
Dle Clej, repet ce am mai spus, eu nu inteleg prin calea a treia, ce inteleg cei care sunt citati de dvs, asa ca ce-mi spuneti nu este contrazis de mine in nici-un fel.
Va rog postati acesta replica, caci altfel altii, imi vor deforma fara voia lor, spusele.
Domnule Cramar,
Nu am primit niciun mesaj pe tema menționată de dumneavoastră.
Domnule Ion Adrian,
Mai bine ați explica ce înțelegeți prina a treia cale, așa cum a sesizat și domnul Cramar ați spus ce nu este, nu ce este.
Și pentru numele lui Dumnezeu, exprimați-vă vă rog clar și concis, vă rog pentru a nu știu câta oară.
Dle Clej,
Sunt obligat sa spun acest lucru:
Da,da, Dinu Patriciu a spus odata ca arta omului de afaceri este sa transforme firul de par, dintre legal si nelegal, in teren de fotbal.
Personal chiar si ptr un om de afaceri oarecare mi se pare mult prea cinica replica, dar atunci cand omul ala este si parlamentar mi se pare o replica ticaloasa, caci asta se intampla de 20 de ani, se muta in parlament granita dupa interesele smecherilor.
Asta este tipul de capitalism amoral care in cea de a treia cale nu va mai avea loc.
Dle Cramar nu este o viziune financiara si dupa stinta mea un singur economist francez s-a apropiat , Galbraith a intuit ceva cand a spus ca ajutorul de somaj este unul din pilonii capitalismului modern.
Este prea devrema sa spun mai mult.
Cert este ca in acesta viziune modurile de productie se structureaza coerent si se explica de ce in sens rau comunismul trece doar peste despotismul asiatic (termen drag lui Amedeo Lazarescu).
Axiomele celei de a treia cai sunt postulate economice din care decurge in mod necesar libertatea omului in sensul definit de declaratia drepturilor.
„Asta este tipul de capitalism amoral care in cea de a treia cale nu va mai avea loc.”
„Axiomele celei de a treia cai sunt postulate economice din care decurge in mod necesar libertatea omului in sensul definit de declaratia drepturilor.”
Domnule Ion Adrian,
Este înspăimântătoare siguranța cu care dați edicte, „papalismul” ca să-l citez pe Ștefan, una dintre metehnele pe care noi le combatem la revista ACUM.
Ce știți dumneavoastră despre capitalism, în mod practic?
De cât timp trăiți într-o țară cu o economie de piață veritabilă?
Profeți falși ca dumneavoastră care vor să salveze lumea sunt la fiecare colț de stradă și vă promit că vom combate cu toată vigoarea acest „papalism” cu care încercați să vă promovați ideile dumneavoastră nebuloase.
Domnule Ion Adrian,
nu este niciodata prea devreme, poate fi doar prea târziu !
Nu înteleg forma în care spuneti lucrurile, aveti aerul de a sti foarte bine care e a treia cale dar nu vreti sa o împartasiti.
Sau poate ca nu ma duce pe mine capul.
In ce priveste fondul, vorbiti de Galbraith (e canadian). Pai ce spune el despre „filiera inversa” este tocmai ce se întâmpla de zeci de ani : nu consumatorul este actorul pietii, ci oferta.
Au cerut cumva consumatorii africani sa aiba Coca-Cola ?
Sau Nestle a fost obligat sa dea gratis în Africa lapte pudra ?
De ce nu expicati mai pe întelesul tuturor, adica mai clar, ceea ce vreti sa spuneti ?
Domnule Ion Adrian,
Tocmai avem un exemplu de un zero simbolic in natura, in insiruirea asta de ecouri. Este vorba de valoarea contributiei dv. vorbind despre „a treia cale”. Dupa ce ati sters pe jos nonsalant cu Clinton si Blair, nu ati vrea totusi sa ne explicati si noua ce e cu aceasta „a treia cale”? Sau poate doriti s-o brevetati mai intai?
In fine, dv. veti scrie vreodata un articol sau nu aveti de gand decat sa-i corectati pe cei care afirma cate ceva, trantindule cate un NU dar neoferind nici o alternativa constructiva? Realizati sper, ca acesta este un rol de bufon.
Domnul Ion Adrian reprezintă un tip bine-cunoscut și reprezentat în România, acel al lui „Gică Contra”, cel care întotdeauna știe ce NU vrea, nu însă și CE vrea.
Faptul că l-a contrariat până și pe domnul Cramar „vorbește volume” (ca să folosesc un oribil calc englezesc) și ar trebui să-i dea de gândit.
I-am propus într-un e-mail să scrie un articol despre băncile Fannie Mae și Freddie Mac, cele care au acumulat cele mai multe credite ipotecare „toxice”. Încă mai aștept un răspuns de la domnia-sa, cel care de obicei se grăbește să răspundă atunci când se consideră „călcat pe bombeu” (adică mai tot timpul).
Dle Cramar,
Scuzati-ma ca nu v-am raspuns mai detaliat, dar va rog sa ma credeti, doua sunt motivele :
1. Nu am avut timp in acesta dupa amiaza, abia acum am deschis computerul si am vazut ultimul dvs mesaj.
Si sa stiti ca trebuie sa formulez cu atentie acest raspuns;
2. Imi vine greu sa raspund unor postari cat timp nu mi se afiseaza alte postari anterioare si nici nu mi se comunica daca au fost cenzurate si de ce sau pur si simplu nu au ajuns.
Dar intre timp acestea sau rezolvat si postarile mi-au aparut.
Asa dar va raspunsesem ceva si acel text a plecat fara voia mea fiind neterminat asa ca-l voi continua.
Deci prima propozitie din art 1 din
Declaratia drepturilor omului si cetateanului din 1789 spune:
” Oamenii se nasc şi rămân liberi şi egali în drepturi, deosebirile sociale nu pot fi bazate decât pe utilitatea publică.”
Deaemenea in Declaratia drepturilor omului adoptata in decembrie 1948 de ONU se stipuleaza:
„Toate fiintele umane se nasc libere si egale în demnitate si în drepturi.”
Personal eu o prefer pe prima caci acolo se spune ca se nasc si raman.
Aceasta formulare este o afirmatie de taria unui postulat, unei axiome.
Adica asa dorim noi umanitatea sa fim liberi si egali in drepturi. Punct.
Si asta pentru ca in toata istoria lucrurile au stat pe dos si acest lucru a constituit un ideal, in permanenta incalacat in practica, chiar si azi, caci se face tot ce este posibil ca la aplicare sa se ciunteasca.
Galbraith poate ca a simtit nevoia sa fundamenteze cumva si economic(nu stiu sa o fi spus) acest aspect axiologic, si a spus ca ajutorul de somaj , cel caruia eu ii spun „drept de somaj” este unul din pilonii sistemului capitalist.
Eu asa cum am spus, cred ca aceasta axioma axiologica adjudecata trebuie sa devina consecinta unor axiome de natura social-economica, care odata acceptate si aici este problema dificila, caci un Patriciu nu o va accepta nicicand, si sofisme sunt destule pe lumea asta care sa-l justifice.
De aceea dle Cramar cred ca este prea devreme sa spun eu tot ce cred, as spune-o si daca ar fi de patentat n-ar avea decat s-o patenteze altii, dar postulatele nu se patenteaza, se enunta si se accepta sau nu.
Odata ce declaratia axiologica, de mai sus, este unanim acceptata, ar parea natural sa se accepte si o fundamentare economica a acesteia, mai ales daca intre cele a doua si prima exista o relatie de natura logica de tip teorema-lema.
Fiindu-mi teama ca este prematur sa explic mai mult, ma tot zbat in speranta ca inaintea mea, odata sau dupa mine, cineva a ajuns la aceleasi concluzii, cineva cu mult mai multa notorietate.
Speram ca dl Tismaneanu sa se apropie, caci din incercarea de a darama axiomele marxiste lucru pe care dlui il face sistematic, stiu ca poate aparea si ideea acesta.
Oricum nu este nici-o graba, caci inca omenirea il va urma mai mult ca sigur pe Patriciu sau pe Marx, si daca lucrurile nu o vor duce spre o catastrofa rapida poate ca atunci cand cutitul se va apropia de os va sosi si timpul celei de a treia cai.
Ma astept sa aud si comentarii rauvoitoare, dar fiindca dvs m-ati intrebat, v-am raspuns.
Sper sa-mi acceptati si sa nu va supere retinerea, dar va asigur ca in orice moment, daca cineva se apropie cat de cat, eu voi spune ca este pe calea ce duce acolo.Adica este doar o prcautie si nimic altceva.
Si repet, este vorba de lucruri economice fundamentale si nu de teorii finantiste.
3. Si in alta ordine de idei, si nu in mod speial ptr dvs, vad ca primesc si unele sarcini de la revista, pe care daca am timp o sa incerc sa le indeplinesc cu placere, desi credeti-ma nu ma preocupa in mod special problema pusa de dl Clej referitor la băncile Fannie Mae si Freddie Mac, cele care au acumulat cele mai multe credite ipotecare „toxice” si nici nu-i inteleg nerabdarea(azi dimineata am primit mailul dsale referitor la cele doua banci si dlui se asteapta sa ma dau imediat peste cap?).
I-am raspuns rapid la chestiunea legata de Clinton, pentru ca se lega oarecum de ce spuneam si eu, si voi raspunde sumar (daca am timp voi incerca o analiza mai de detaliu)la chestiunea legata de aceste banci:
Deci asa cum am aratat la referirea, in raspunsul pe care m-am grabit sa-l dau dlui Clej (si in nici-un caz Papei de la Roma referitor, sa zicem la filioque) in ceea ce priveste la raspunderea lui Clinton ptr cele intamplate, dl Clinton in continuarea stilului corectitudinii politice de natura populist -stangista, a influentat hotarator fenomenul subprime si bineinteles ca cele doua banci luate apoi de statul american sub umbrela, au patit ce trebuiau sa pateasca, iar acesta umbrela sustinuta de toti contribuabilii americani are desigur un miros de etatism socialist, desi la drept vorbind, nu stiu daca era neaparat necesar, ne avand insa toate elementele care ar permite o analiza corecta, inclin totusi sa cred ca daca toti au cam fost de acord, se pare ca nu era alta solutie mai buna.
Si atunci ce constatam: efectul unor masuri populiste de natura egalitarist socialista cu efecte distrugatoare intr-o economie capitalista si in final corectate tot printr-o „la loc comanda” de acelasi tip.
Cam asta este esenta falimentului celor doua banci si a sprijinului dat de stat.
Desigur ca in toate astea cireasa pe tort a fost pusa de iresponsabilitatea umana, unde s-a procedat cam la fel cu directorii nostrii din regiile si autoritatile statului(pastrand desigur scara) .
Deosebirea este ca la noi din principiu, toate tunurile, adica excrocheriile financiare groase si nu pe firul de par al lui Patriciu, cum au fost Caritasurile, fondurile SAFI si FNI si mie teama ca acum urmeaza ingineria financiara cea mai groasa, cea mai ampla si pe termen lung, adica FONDURILE DE PENSII private si obligatorii, care sunt neconstitutionale, cat timp esti supus unei obligatii, fara o garantie de la cel care te obliga, adica statul roman.
Dar sunt unii care au incercat sa trezeasca la realitate acest tineret care se comporta ca o turma inconstienta si indiferenta, si poate ca vor reusii.
Numai bine
Domnule Ion Adrian,
va multumesc pentru raspuns.
Dorinta d-voastra de a vrea ca economia sau (si) sistemul financiar sa functioneze având ca principii declaratia universala a drepturilor omului este un sentiment foarte nobil si nu pot decât sa ma înclin.
Pareti foarte sigur nu numai ca e singura cale dar si ca ea se va realiza, mai devreme sau mai târziu.
Eu ce vad, sau ce am înteles din istorie, e ca marile utopii, nenuantate, nepuse la zi, au dus la catastrofe umane, sociale, economice si, din pacate, împartasesc pesimismul d-lui Clej asupra naturii umane.
Va spun sincer ca am avut întotdeauna o problema cu aceasta declaratie de drepturi, mai bine spus cu universalitatea ei.
Stiu ca, la un moment dat, s-a încercat punerea la punct a unei declaratii a îndatoriilor dar s-a lasat balta, de frica de a nu se crede ca ce am dat cu o mâna, luam cu cealalta. O frica de a nu fi „politically correct”, adica populism sau „langue de bois”.
Domnule Ion Adrian,
apropos de ce spuneam în ce priveste problema pe care o am cu universalitatea drepturilor omului, ma simt obligat sa explic, pentru a nu se creea confuzii.
„Oamenii se nasc şi rămân liberi şi egali în drepturi” – nu cred ca oamenii se nasc liberi si , cu atât mai putin, ramân.
Libertatea se construieste în fiecare zi, prin fiecare act pe care-l facem. Câteadata trebuie sa ne si batem pentru ea, punându-ne în pericol.
Ce vreau sa spun, e ca e prea usor doar sa enuntam niste „axiome”.
Pe undeva, asta e valabil si pentru tineretul acela pe care-l criticati. Avem tinerii pe care-i meritam si nu altii trebuie sa-i trezeasca, ci noi.
In aceeasi masura avem si politicienii pe care-i meritam.
Si, legat de articol, avem si sitemul financiar pe care-l meritam. De ce actionarii nu s-au plâns în ultimii ani de dividentele încasate de10-15/% (nu contau mijloacele, trebuiau doar sa iasa bani, repede) si toata lumea se ofusca doar acum, când pierde (nu ma refer aici la oamenii care si-au cumparat o casa prin credit sau la cei ce si-au pus economiile într-o banca, pentru care, într-adevar situatia e dezastroasa)?
Daca nu suntem actori efectivi, suntem doar o turma de oi.
Domnule Clej,
eu cred, sincer, ca va cam grabitzi. Nu, n-am avut timp sa citesc cele 69 de ecouri (scuzele de rigoare), asha ca uite care-i parerea mea:
Parerea mea e ca va cam grabitzi (cam ca de obicei, pe baza unor lecturi ad-hoc) a prezice disparitzia capitalismului -asha cum il shtim.
Nu va simtzitzi jenat, va rog frumos, a dat chix , mai an, chiar shi Marx (ma scuzatzi, nu va putetzi compara cu chiar Marx!).
Desigur lacomia/frica ne caracterizeaza, desigur, sunt probleme, da’ va rog sa va calmatzi, chiar va rog frumos. Lumea, departe de-a ajunge la apocalipsa, va ieshi *shi* din criza asta mai intarita.
Ce sa mai zic? Ce sa mai comentez -cand vaz comentatori *chiar dupe ureche*, adica din cei care citeaza shi ei din doua-trei cartzi *de popularizare* pe care le-au cetit (dvs. vad ca facetzi gresheala a doua oara!)- scriind „materiale” pe RLV?
Vorba aia: ma vetzi contrazice *doar* cand vetzi putea. Unul dintre noi va trebui sa *dispara* din publicatzia asta. Daca suntetzi cavaler. Ca eu sunt: daca eu greshesc, eu ma retrag.
Shi iar: a vorovi, a scri, putem cu totzii, nu ne costa chiar nimic. Ca *nu* e vorba de *realitate*, n-asha?
Ei bine, eu va arunc manusha: adicatelea, capitalismu’, ala prorocit de multzi idiotzi
cu shtaif (carora le cititzi cartzile/scrierili), va fi *bine merci*.
Ei bine, daca voi avea dreptate, va voi scrie peste doi ani cam asha:
„Da’ de ce scritzi despre ce *nu va pricepetzi*, domnule Clej?”
De ce va pun intrebarea asta? Pai, e simplu: pen’ ca eu, adicatelea, pe numele meu de artista, adica, nea marin, sunt *foarte optimist*. Criza asta va duce la *ajustarea, imbunatatzirea* practicilor financiare. Inspre binele shi sigurantza tutulor. Punem pariu?
Cele bune,
Nea Marin
Mariane,
Scuzele de la inceputul ecoului tau nu incearca sa-l ofenseze doar pe Petru Clej ci pe toti participantii la aceasta discutie.
Imagineaza-ti un grup de oameni care discuta de o ora despre ceva si dai buzna TU, Marian Diaconescu si le spui „Ba zevzecilor, eu n-am timp sa ascult ce ziceti voi aicea (scuze) dar uite care-i parerea mea”.
Ma asteptam la ceva mai mult din partea ta, sincer.
Ștefan,
Domnul Deaconescu, în stilul fanfaron și lipsit de haz care-l caracterizează, nu numai că n-a citit ecourile, dar n-a citit nici articolul (sau dacă l-a citit n-a înțeles nimic), oprindu-se doar la titlu, apelând la ceea ce foarte plastic numeai „papalism”.
Un alt cititor a avut o reacție oarecum similară la citirea titlului, dar când a citit articolul a revenit cu un e-mail de scuze.
Nu aștept scuze de la domnul Deaconescu, dar dacă dorește un dialog civilizat îl rog să abandoneze fanfaronaedele și să învețe să scrie ca lumea în limba română (nu e numai lipsit de haz, dar și plicticos).
Dle Cramar repet acest raspuns postat dupa primul dvs raspuns,care inca nu a aparut poate ca din vina mea nu stiu, sau poate fiindca va intrebam ceva:
Dle Cramar,
Ma refer numai la prima propozitie si anume ca prin nastere sunt liberi si egali.
Desigur ca este doar un principiu in raport de care insa se pot prin analiza logica toate celelalte asa cum in logica pana la urma nu ai voie sa contrazici nici unul din cele doua principii fundamentale independente, adica, care nu sunt deductibile unul din celalalt, si ma refer la identitate si noncontradictie.
Daca cineva nu accepta ca oamenii se nasc si raman liberi si egali(aici sunt necesare niste precizari) este dreptul sau dar s-o spuna, nu sa zica da si sa faca nu.
Axiomele economice la care ma refer nu sunt bazate le Declaratii ci le justifica adica propozitia de mai sus care in Declaratii este ca un fel de postulat fundamental, alfa si omega, devine doar o consecinta deductibila din cele economice.
Si daca pe cale de rationament invers constatam ca implicatia este biunivoca si unica atunci acceptare declaratiei impune si acceptarea postulatelor caii a treia, asa le-am denumit.
Referitor la continuarea dvs , de acord cu dvs, adica in calitatea si de niste animale denaturate si fara dumnezeu, trebuie zilnic sa ne batem cu semeni de-ai nostrii pentru acesta libertate.
PS.
Dle Cramar,
Sa stiti ca in materia riscului pilonului doi, sunt poate primul care s-a miscat in sensul trezirii tineretului, dar nu-mi place sa ma refer la faptele mele ci doar la ideile mele.
In intelegerea mea, articolul de fata face fin mit stock de vocile care prevad prabusirea capitalismului dupa trecatoarea criza economica aflata in derulare. Vorba unui guvernator de banca nationala: cerul este tot acolo, soarele si luna inca ne viziteaza la aceleasi ore, etc.
Domnule Diaconescu,
Am impresia ca domnii Maier si Clej s-au cam grabit, bagându-ma în aceiasi oala cu toti cei care s-ar fi simtit ofensati de ce si cum spuneti. Nu ma simt ofensat si, pentru mine, puteti sa utilizati aceeasi forma.
Spuneti ca lumea va iesi mai întarita din aceasta criza. Mai întarita în ce ?
In echitate, echilibru, responsabilitate ? Cine va ajuta sistemul sa se întareasca ? Statul, piata (Greenspan a recunoscut ca piata singura nu se poate autoregula), bursa, economia reala, raspunderea individuala a fiecaruia ? Câte putin din toate astea ?
Aveti certitudinea că practicile financiare se vor îmbunatati înspre binele si siguranta tuturor.
Cine sunt acei « tuturor » ? Actionarii sau omul de rând (nu că omul de rând nu ar putea fi actionar, dar întelegeti sper diferenta) ? Noi (cei din tarile bogate – o minotitate) sau ceilalti (restul, adica majoritatea) ?
Daca « tuturor » înseamna tuturor, sunt gata sa punem pariu.
Peste 2 ani ? Pot sa accept si 10 ani sau mai mult.
Domnule Cramar,
Am o curiozitate, nu vă simțiți ofensat de ce și cum scrie domnul Deaconescu, dar sunteți de acord cu concluzia pe care o trage domnia-sa despre acest articol (bazat probabil doar pe lectura titlului):
„Parerea mea e ca va cam grabitzi (cam ca de obicei, pe baza unor lecturi ad-hoc) a prezice disparitzia capitalismului -asha cum il shtim.”
Asta ați înțeles dumneavoastră și toți ceilalți care au comentat articolul, că prezic dispariția capitalismului așa cum îl știm?
Și dacă nu ați înțeles același lucru cu domnia sa, după cum reiese din comentariile dumneavoastră (și a tuturor celorlalți), ce părere aveți de această frază:
„Vorba aia: ma vetzi contrazice *doar* cand vetzi putea. Unul dintre noi va trebui sa *dispara* din publicatzia asta. Daca suntetzi cavaler. Ca eu sunt: daca eu greshesc, eu ma retrag.”
Sunteți de acord cu astfel de somații (în mod normal, dat fiind că a dat-o în bară și „fiind cavaler”, domnul Diaconescu urmând vorba englezească „you should put your money where your mouth is”, ar trebui să se retragă, dar nu i-o cere nimeni, mai ales că nu prea e băgat în seamă, vezi articolul său http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=8314 unde a postat singurul comentariu)?
L-am rugat să abandoneze acest papalism de bodegă care este complet disonant pe pagina revistei ACUM.