A vrut cumva Ion Iliescu sa-l gratieze pe Ceausescu, sa-l mentina in viata pe fostul sau mentor si protector? Ori, mai degraba, a fost el adevaratul autor (din umbra) al dublei executii din 25 decembrie 1989? Cum si de catre cine a fost numit “Tribunalul Exceptional”? De ce a fost condamnat la moarte nu doar tiranul sociopat, dar si sotia sa (nu mai putin deranjata psihic)? A fost vorba de decizii pripite, impuse de Silviu Brucan (cum a sugerat, nu o data, Virgil Magureanu)? Ce rol a avut Victor (“Victoras”) Stanculescu? De unde, din ce tenebre a aparut geologul misticoid Gelu Voican-Voiculescu, care fusesera legaturile sale cu Securitatea? Cum de i s-a incredintat supravegherea executiei lui Nicolae si a Elenei Ceausescu?
Cum se face ca sotii Ceausescu n-au intrebat macar o singura data de soarta copiilor lor? Ori, daca au intrebat, cum se face ca aceste detalii s-au pierdut fara urma? In pofida aparentelor, ceea ce se petrecea la varf in Consiliul FSN in acele zile tulburi, nu era deloc improvizat.Spontaneitatea era a strazii revolutionare, nu a birourilor unde se urzeau intrigile restaturatiei. Militant comunist vreme de decenii si ideolog leninist prin vocatie, Ion Iliescu era de-acum uns sef suprem, avea un control de nimeni contestat asupra aparatului militar si a celui de securitate (integrat rapid in cel militar). Ajunsese acolo unde isi visase sa ajunga, de-a lungul atator ani cand se prefacuse ca-l admira pe “genialul conducator”. Cata fiere sa stransese in el, cata obida, cata invidie. Sa stai blocat atata vreme dans la réserve de la République, sa trebuiasca sa inghiti in sec, sa disimulezi continuu, sa te resemnezi cu pozitii tot mai putin vizibile in timp ce diversii Dascalescu, Andrei, Postelnicu si Dinca, diversele Gadea, Nae si Gainuse prospera sub ochii tai.
Muntele de ambitie numit Ion Iliescu este cel care ar putea lamuri misterul teroristilor, desi ma indoiesc ca o va face vreodata (il priveste direct si nu-i convine sa spuna ce s-a petrecut de fapt). In dialogul purtat cu Ion Iliescu in 2003 (publicat in 2004 la Editura Enciclopedica) am incercat sa clarific aceste elemente. N-am reusit: omul se fofileaza cu abilitate de felina, se fereste de intrebarile directe, pareaza cu maiestrie de versat propagandist. L-am intrebat daca stia cine era Corneliu Coposu. Mi-a raspuns ca nu auzise de acesta pana la data de 22 decembrie 1989. Evident, nu spunea adevarul. Corneliu Coposu era un nume stiut in lumea din care facea parte Iliescu. Se vorbise de multe ori despre el la Radio Europa Libera. Noii potentati se temeau de resurectia partidelor istorice, il priveau pe Corneliu Coposu cu teama, cu mefienta. Ca si precursorii lor, Dej, Ana Pauker, Bodnaras, Maurer, Ceausescu, membrii noii echipe sufereau de un insurmontabil complex: cel al deficitului acut de legitimitate.
Scopul lichidarii cuplului Ceausescu era (cel putin) dublu: pe de o parte se oferea o tinta, o fantasma vindicativa pentru dorinta de justitie a unei populatii atitia ani umilita si oprimata, pe de alta parte se amutea o posibila sursa de informatii (santaj). Ceausescu era un cadrist perfect, stia destule despre noua putere si oamenii care il inlocuisera in fruntea unei nomenklaturi apoplectice, nu insa si invinsa definitiv. Cunostea dedesubturile afacerilor securiste pe plan international. M-ar mira insa ca Ion Iliescu sa fi scris negru pe alb ca Nicolae Ceausescu a colaborat la stoparea masacrelor teroriste. Nu exista nici cea mai mica proba ca fostul dictator ar fi aratat vreo deschidere catre noua putere. Dimpotriva, la proces a fost sfidator si a declarat ce nu raspunde decat in fata “Marii Adunari Nationale”. In plus, Iliescu stia ca o sentinta la inchisoare pe viata este usor transformabila, rejudecabila, reversibila, se pot face recursuri etc. Asa s-a intamplat, de pilda cu Nexmije, nevasta lui Enver Hoxha in Albania ori cu atatia din fostii lideri ai RDG. Ceausescu trebuia suprimat pentru ca noii lideri sa-si poate afisa o virginitate politica ireprosabila. Tiranicidul era alibiul lor. Astept sa citesc ce vor spune istoricii revolutiei pe acest subiect dupa ce vor fi examinat atent documentul prezentat de dl Doru Maries. Daca Iliescu a luat in consideratie comutarea sentintei capitale, ce l-a facut sa-si schimbe opinia? Nu neg plauzibilitatea unui asemenea gest (poate si din ratiuni externe), dar nu vad la ce i-ar fi servit lui Iliescu personal. Nu “omenia” era sau este trasatura sa definitorie. Iar pe Ceausescu l-a urat visceral, cu o patima pe care a stiut sa o camufleze sub vesnicul sau rictus fals cordial. Un Ceausescu viu ar fi fost pentru el o amenintare permanenta. Pentru Iliescu, Ceausescu era simbolul pervertirii unui sistem pe care el personal l-a venerat. Lichidarea lui Nicolae Ceausescu era garantia de care avea nevoie noua putere atunci cand se prezenta drept “emanatia revolutiei”. Sangele perechii dictatoriale consfintea o uzurpare (a Revolutiei), o impostura (a pluralismului) si o noua mitologie a liderului salvator.
In parametrii schimbarilor de tip gorbaciovist, in perioada de dupa 1985, Iliescu reprezenta o versiune mai putin irationala a sistemului. In acest sens, era pomenit adeseori drept un posibil succesor, un “reper” (evident nu moral, ci mai degraba psihologic). Multa lume spera ca odata ajuns sa-l inlocuiasca pe Ceausescu (liderul universal detestat), va renunta la elementele cele mai scandaloase, absurde si represive ale dictaturii. Era limpede ca schimbarea nu putea veni din interiorul unei clici tot mai inspaimantate, tot mai panicata, incapabila sa actioneze in vreun fel, total controlata de Ceausescu. Iliescu parea sansa de a refoma sistemul.
Cand a ajuns la putere, impreuna cu Brucan, Roman, Militaru, Magureanu etc, Ion Iliescu a deturnat revolutia, a pornit lupta impotriva societatii civile, a partidelor democratice renascute. A dorit de fapt o perestroika à la roumaine. Era prea tarziu si prea putin, murisera peste o mie de oameni. Asemeni unui Egon Krenz in fosta RDG ori unui Petar Mladenov in Bulgaria, Iliescu apartinea el insusi unui timp istoric revolut. Nu a fost sub nici o forma echivalentul romanesc al unui Imre Nagy ori Alexander Dubcek. Devotat traditiei bolsevice, Ion Iliescu a declarat in acele luni ca pluralismul politic era un concept anacronic. Inspirat de Silviu Brucan, de N. S. Dumitru si de Dan Martian, cu sprijinul direct al unor Magureanu, Roman, Voican-Voiculescu si Chitac, a transformat FSN in partid, a organizat fraudele semantice, ofensivele propagandistic-calomnioase si actiunile terorist-politienesti care au culminat in mineriada din 13-15 iunie 1990.
Draga domnule Tismaneanu,
Mie parca imi vine sa cred, pura speculatie, ca Iliescu a urmarit de-a timpul intregii sale activitati politice sa ajunga in esalonul 2, odata cu ceilalti lingai ceausisti, iar de acolo sa incerce, prin dezbinare, tradare si lingusire (a la Paunescu, fie-i tarana …), sa urce pe pedestalul la care ravneau pe ascuns toti cei ca el. Culmea este ca Burcan l-a ajutat crezand, dupa parerea mea, ca el insusi va deveni noua „eminenta cenusie” a conducerii Romaniei post-ceausiste.
Din pacate pentru Brucan, Roman ravnea si el la aceeasi pozitie, asa ca s-au incurcat unul pe altul, pana cand amandoi s-au rostogolit pana la baza toboganului construit anume pentru ei de Magureanu.
Care revolutie? Cea din palat, probabil, care a inscenat din timp revolutia strazii…
Grupe intregi au fost mobilizate cu citeva zile inainte de aparitia lui Nicolae Ceausescu ca Mos Craciun fara cal, fara sanie si fara sac pe balconul CC.
D-le Soran-Schwartz ne lamuriti si pe noi prostii(adica pe mine sperand ca mai sunt si altii),cu revolutia inscenata cu cateva zile inainte de 21 decembrie.Nu de altceva,dar nu-mi vine sa cred in ruptul capului ca miile de oameni iesiti in strada in Timisoara,Cluj,Sibiu…etc. si bineinteles Bucuresti au fost convinsi de cineva.Ca nu au fost satui de comunismul lui Ceausescu si lingaii sai,care erau si ei cu miile in toata tara.
Eu cred si vreau sa fiu mandru ca romanii au actionat in strada din proprie initiativa in acele zile,si mi se pare rusinoase incercarile de a minimaliza importanta constiintei maselor,chiar daca au fost prezente si „agenturili straine”si poate si „locale”.
Inscenare inseamna ca lumea de fapt n-a vrut schimbarea,dar s-a supus schimbarilor istoriei.Da, au fost si din astia destui.
Eu am stat ca un las,probabil din motivul ca in oraselul meu nu s-a intamplat nimic,dar fierbeam auzind de Timisoara,si sigur ieseam daca eram acolo fara indemnul vreunui conspirator.
Draga D-nle Kovacs,
Poate revolutie nu e termenul care trebuie folosit. Rascoala conform Dictionarului Explicativ al limbii Romane (on-line) este:
„RĂSCOÁLĂ ~e f. 1) Mișcare violentă de protest (a țăranilor) împotriva asupritorilor; rebeliune; revoltă. 2) fig. Manifestare energică împotriva unui fapt; protest. /v. a (se) răscula”.
Revolutia presupune asa cum arata acelasi dictionar:
„REVOLÚȚIE1 ~i f. 1) Etapă a dezvoltării în care se produc transformări sociale profunde în toate domeniile vieții. 2) filoz. Acțiune organizată și condusă de o clasă progresistă (care antrenează la luptă masele populare), având adesea ca rezultat o schimbare radicală a vieții economice, sociale și politice. 3) Schimbare radicală într-un domeniu de activitate (în știință, tehnică, artă etc.). [G.-D. revoluției; Sil. -ți-e] /<fr. révolution, lat. revolutio, ~onis, germ. Revolution"
Una rascoala presupune doar exprimarea violenta a unor sentimente de protest la o situatie existenta. Revolutia presupune o organizare mai laborioasa, sistematica, prezenta la conducerea ei a unei "clase progresiste". In Romania cred (IMHO) ca a avut loc o rascoala care avea scopul de a masca, o "lovitura de stat" de culise si in acest context, cazul prezentat de Vladimir Tismaneanu face mult sens.
Cred ca D-nul Soran-Schwartz a intuit exact natura evenimentelor, o rascoala aranjata din culise, care masca lovitura de stat. E doar pacat ca au murit o mie de tineri si revolutia nu a avut loc…
Cu stima,
Ilie Lupu
Ref: la raspunsul meu adresat Domnului Kovacs,
A nu se confunda ceea ce s-a intamplat in Romania cu o revolutie. Schimbarea care a avut loc a fost o evolutie progresista necesitata de noua ordine ecnomica si sociala din Europa.
D-le Ilie Lupu,posed si eu Dictionarul explicativ al limbii romane,nu am dorit o explicatie care sa teoretizeze problema.As dori argumente clare,cloncudente despre desfasurarea evenimentelor care sa demonstreze ca oamenii au iesit si au chiar murit degeaba pentru ca totul a fost manipulat,regizat chiar din culise,dupa cum sustineti,de agenturi.Deci Ceausescu a avut dreptate.In cazul acesta intr-adevar trebuia sa ramana la putere,iar acum s-ar bucura majoritatea populatiei(70%) ca a ramas intr-o tara comunista.
Draga D-nule Kovacs,
Dovezi concrete nu am dar, impreuna nu putem decat sa observam ca eveniment generat de un curent de opinie anti-comunist a rezultat intr-un regim condus de aceeasi oameni care au condus tara si inainte de aceasta miscare, iar progresul catre o societate deschisa ca cea a lui Dubcheck din 1968 nu a avut loc ba chiar a fost stavilit, oprit de aceeasi oameni care au luat puterea, sunt multe evenimente si fapte care indreptatesc optinia ca a fost ceva regizat si ca pierderea de vietii omenesti a fost si ea calculata. Mineriada si toate celelalte evenimente nu au facut decat sa insulte memoria celor care si-au pierdut viata in evenimentele din Decembrie ’89.
Sigur ca putem fii mandri de curajul celor care au iesit in strada, dar in final, nu put sa scap de gustul amar, dat de faptul ca poate am participat la un „spectacol”, orchestrat ca o justificare a inlocuirii unui regim detestat, cu altul, care nu a raspuns aspiratiilor justificate a celor care au iest in strada in cautarea unei vieti mai bune.
Va rog sa nu interpretati gresit citatele din Dictionar, erau menite sa sublinieze un punt de vedere si nu sa va reaminteasca de sensul lor.
Ilie Lupu
O revolitie sociala presupune existenta unei platforme ideologice calar formulate, care sa inlocuiasca o alata. O schimbare de paradigm. Americani nu au avut o revolutie sociala, ci doar un scandal finalciar perpetuat pana in prezent. Francezii au avut o revolta populara dictat de stomac. Singura revoluitie sociala a fost ce a Rusilor: Marx a trasat parte ideologica, si Lenin partea practica. S-a stiut ce era de inlocuit, cu ce sa fie inlocuit, si cum INAINTE de inceperea actiuni. Romanii nu au avut nimic, in afara de o furie oarba, irationala – o chestie caracteristica noua, dar care ne-a salvat de-a lungul secolelor de la disparite ca Ethnos. Inclin din ce in ce mai mult sa accept alternativa ca totul nu a fost decat o lovitura de stat, si ca reactia plebei nu a fost decat o manevra de acoperire. Adica sangele din strada a spalat putoare din spatele usilor inchise. Nu-l iubesc pe Ceausescu, si nu inteleg cum de unii incearca sa-i gaseasca circumstante atenuante. Insa, oricat asi vrea sa nu recunosc, el a dorit o Romnanie independenta politic si economic (uite ca-i gasesc si eu circumstante atenunate!!) si a trebuit pentru asta sa plateasca cu viata. Ma gandesc ca tot la fel s-a intamplat cu Burebista, Decebal, Mihai, Dej, iar Cuza a fost silit sa renunte la domnie – ma intreb ce s-ar fi intamplat cu el daca refuza? Impresia mea este urmatoarea (si nu am decat un amarat de BA in Istorie, deci nu ridic nici un fel de pretentii academice): Romania a fot totdeauna singurul stat in SE Europei care a avut potentialul de a devenii o putere politica si economica in calea intereselor celorlalte mari puteri ale Europei. Daca asta s-ar fi intamplat, Romania ar fi dominat o sfera geografica de o importanta vitala in relatiile west – est, gasindu-se in situatia de a influenta (altera) decizii in care altfel, ea nu ar fi jucat decat un rol de pion. Nici Roma, nici Bizantul, nici Imperiul Otoman, nici Moscova, nici westul Europei nu puteau accepta o Romania dominanta in nordul Balkanilor. Napoleon III nu ne-a iubit, n-e folosit. Programul economic si politic inceput de Dej, si continuat de Ceausescu, au contravenit flagrat rolului asumat Romaniei de catre puterile lumii. Nu conta ca platforma ideologica era comunista sau capitalista, avansarea Romaniei care statutul de tara dezvoltata si influenta trebuia oprita – si s-a intamplat Revolutia din Decembrie. Acum, la finele lui 2010, este evident, cred, de ce, si locul asumat Romaniei in economia continentala si mondiala de catre marile puteri.