Mă văd nevoit, din nou, să scriu un editorial ca răspuns la niște afirmații postate de un cititor al revistei ACUM într-un ecou.
La articolul scris de Matei Păun într-un număr trecut, în care explica de ce s-a întors din exilul american unde plecase cu părinții săi la vârsta de numai câteva luni, a sosit un ecou din care citez câteva rânduri:
Ați regăsit o țară construită de un popor aflat sub dictatură comunistă. Construită după unele opinii cam anapoda, dar construită! Prezentând la momentul respectiv potențialul investițional urmare căruia ați fost trimis înapoi! Dar era construită! Cu sacrificiile celor care de bine de rău n-au avut altă cale.
Am dat o replică respectivului că dacă Matei Păun nu a mâncat salam cu soia, nu înseamnăcă gestul său de a se reîntoarce în țară, într-un moment în care traficul masiv era în sens invers, trebuie privit altfel decât cu admirație, la care cititorul mi-a lansat apoi o provocare:
Chiar vă invit să scrieți despre construcțiile forțate realizate cu acest hulit salam cu soia în burtă (dacă). Bazat pe o documentare exactă asupra ce s-a ales de ele până acum și cum au fost vandalizate, devenind baza miliardarilor de carton.
Iar un alt cititor, ale cărui rânduri s-au strecurat în trecut din greșeală în revista ACUM, cunsocut pentru vederile sale național-comuniste și vulgar anti-monarhiste, scria pe blogul său (acum așa e la modă, ai, n-ai ce scrie, îți faci blog):
Fabricile au fost intenționat falimentate pentru a fi vândute/predate pe mai nimic … La CAP-uri întâi s-au smuls ușile, ferestrele… apoi acoperișul. Cărămizile din zid. Fierul din betonul turnat…
Vi se pare că ați mai auzit în ultimii 18 ani astfel de vorbe? Poate chiar sunteți de acord cu ele? Da?
Atunci să vedem cât de multă dreptate au acești cititori indignați.
Comparația cu trecutul e înșelătoare
Pe vremea regimului comunist se bătea toba pe toate canalale despre cât de mult s-a construit în România, mai ales după 1965 când puterea a fost preluată de Nicolae Ceaușescu.
Și într-adevăr, statisticienii comuniști nu pridideau să compare producția de oțel, mașini unelte, cauciuc, petrol, gaze, etc, cu cea din “anul de vârf al României burghezo-moșierești, 1938”.
Strict vorbind din punct de vedere statistic, datele arătau creșteri importante, dar ceea ce lipsea era punerea în context. Și este exact ce voi face în următoarele paragrafe.
Îmi aduc aminte că în mai 1995, când se împlineau 50 de ani de la victoria împotriva Germaniei naziste, l-am intervievat la Londra, unde avea loc summitul liderilor europeni, pe președintele de atunci al României, Ion Iliescu.
L-am întrebat dacă pentru români 8 mai 1945 a fost un prilej de bucurie sau unul de tristețe, că au schimbat un regim dictatorial fascist cu unul comunist.
Și am primit obișnuitul răspuns în limbajul de lemn, în care erau enumerate și meritele (pe lângă neajunsuri) ale regimului comunist, între care alfabetizarea, industrializarea și obișnuitul “s-a construit”.
L-am întrerupt atunci pe președintele Iliescu cu întrebarea: “Dar Grecia, domnule președinte?”.
Este întrebarea pe care o pun de fiecare dată când cineva se lansează în discursuri apologetice despre “cât au construit comuniștii”.
Și Ion Iliescu a fost nevoit să răspundă, nu foarte entuziast și foarte pe ocolite, că de fapt bilanțul regimului comunist fusese per total negativ.
În fatidicul an 1938, Grecia avea un produs intern brut (exprimat la prețurile din 1990) de 800 de dolari pe cap de locuitor, față de 700 cât avea România (sursa: East-Central Economies in Transition, Raport pentru Comitetul economic mixt al Congresului SUA, M.E. Sharpe, Washington, D.C., 1995, p 17), iar Portugalia avea tot 800.
În 1990, primul an de după căderea regimului comunist, Grecia ajunsese la 6000$/pe locuitor, Portugalia la 4900$, în timp ce PIB-ul României era de 1600$/locuitor.
Cu alte cuvinte, două țări de nivelul României în 1938 au ajuns la o prosperitate mult mai mare în 1990.
Nu e niciun secret că acest lucru se datorează unui singur fapt: evitării de către cele două țări a regimului comunist impus cu forța în România de URSS și implementat cu zel de slugi ca Gheorghiu Dej sau Ceaușescu, pentru care politica de “independență” față de Moscova (de după 1964) însemna de fapt fuga înainte, depășirea la capitolul stalinism a liderilor sovietici.
Și în Grecia și Portugalia s-a construit și investit, dar nu aiurea ca în România, care în 1989 avea cel mai redus nivel de telefonie din Europa (mai redus decât Republica Moldova) și doar 113 km de autostradă și aceea ca vai de ea.
Grecia și Portugalia n-au construit combinate siderurgice, uzine petrochimice, fabrici de autoturisme, canale inutile, clădiri megalomanice precum Casa Poporului și alte capricii de dictator semi-analfabet.
Nici în Grecia și Portugalia oamenii nu stau în peșteri, ci în case și blocuri construite mai bine decât în România comunistă, circulă pe drumuri mai bine construite decât în România, speranța lor de viață la naștere era mai ridicată decât în România comunistă în 1990 și nu exista analfabetism, de care se lăudau comuniștii că-l lichidaseră în România.
În schimb, Grecia și Portugalia nu au industria inutilă, mormanul de fiare pe care se ambiționaseră Dej, dar mai ales Ceaușescu să-l creeze și care nu genera decât produse necompetetitive, nu așa cum mincinos afirma regimul că România era pe poziții fruntașe în nu știu câte industrii.
Minciuni comuniste
Și pentru că veni vorba de minciuni, vă aduceți aminte că în 1989 (anul “de vârf” al României comuniste, din fericire și ultimul) Ceaușescu se lăudase cu o producție de cereale de 60 de milioane de tone?
Vă mai aduceți aminte că la doar câteva zile după executarea lui Ceaușescu liderii CFSN au dezvăluit că cifra reală era de doar 16 milioane de tone?
Este doar unul dintre exemplele de minciună cu care a fost îndoctrinată și spălată pe creier populația.
Și ajungem și la “distrugerea și vandalizarea uzinelor, fabricilor și ceapeurilor pentru cumpărarea lor pe nimic de, între alții, miliardarii de carton sau capitalul străin care vrea să le închidă ca să transforme România într-o piață de desfacere”.
Aproape toată industria din România era deja în stare de faliment în 1989. Nu existau practic produse competitive, cu excepția unora din industria ușoară, care erau ingurgitate de nepretențioasa piață a URSS.
Așa încât fabricile și uzinele nu valorau nici doi bani. O întreprindere este evaluată nu după scriptele contabile de tip comunist, ci după capacitatea ei de a produce profit, atât și nimic mai mult.
Or, cele mai multe întreprinderi românești, subcapitalizate, cu tehnică învechită și productivitate redusă nu erau capabile să producă profit în 1989, comparați și cu situația din Germania de est de după 1990 (țară cu un nivel economic mult mai dezvoltat decât al României) unde industria a fost aproape în întregime lichidată sau restructurată, nemai vorbind de caracterul ei toxic-poluant.
În plus, în Europa întreagă, în primul rând în Occident, începuse de mult procesul de dezindustrializare.
În Uniunea Europeană azi, 75% din forța de muncă lucrează în sectorul terțiar, al serviciilor, și numai 25% în sectorul primar și secundar (al producției materiale, în jargon marxist), așa că nici România nu putea scăpa de această tendință.
Și ce e rău în asta? Că nu mai există mastodonți poluanți și energofagi precum combinatele siderurgice și crime ecologice precum Copșa Mică, Zlatna, Baia Mare sau Suceava?
Că oamenii lucrează în condiții decente, nu în lagăre de muncă forțată, cum erau practic majoritatea întreprinderilor sub comunism?
Ajungem dar și la ceapeurile “vandalizate” care, chipurile, dacă nu ar fi fost vandalizate, ar fi produs un belșug de mărfuri agricole.
Să nu uităm că politica de colectivizare a agriculturii a fost impusă direct de Stalin și pusă în practică brutal de călăii săi din România, în frunte cu general-locotenent Nicolae Ceaușescu.
Una dintre urmările acestei politici a fost jaful populației rurale, căreia i s-a furat pământul, animalele, recoltele, aproape totul, așa încât “vandalismul” de după 1990 n-a fost decât un act de recuperare parțială, fie și unul dezordonat, a ceea ce li se luase oamenilor cu forța după 1949.
Agricultura românească era extrem de ne-eficientă, tocmai din cauza ceapeurilor, iar acum se închide paranteza de peste 50 de ani pierduți și începe procesul de concentrare a exploatațiilor pe singura cale dovedită viabilă: cea a economiei de piață, adică vânzarea și cumpărarea pământului.
Un profesor de-al meu de la ASE (institutul inutil ale cărui cursuri inutile le-am urmat sub regimul comunist) spunea că românii sunt pe jumătate țărani și pe jumătate foști țărani.
Ei bine, suntem în anul 2008 și aproape jumătate din populația României trăiește la țară (chiar dacă nu toți sunt țărani, adică agricultori de subzistență), iar din cealaltă jumătate care trăiește la oraș, jumătate provine tot de la țară.
Asta a reușit regimul comunist, care chipurile promitea să reducă și apoi să elimine diferența dintre sat și oraș, să caște o prăpastie între cele două medii.
Mergeți în orice țară din vestul Europei sau în Grecia și vedeți dacă există vreo diferență de nivel de trai între mediul rural și urban, dacă vedeți drumuri desfundate și lipsa canalizării la sat.
Liderii comuniști din România, ca să siluiască realitatea în tiparele dogmei marxiste, au transformat în mod forțat pe țărani în muncitori.
Ajunși la oraș, aceștia și-au pierdut bunul simț țărănesc (dispărut mai apoi și la țară), dar n-au căpătat un grad de civilizație urbană în kolhozurile de locuit care erau imensele cartiere de blocuri, confort 2 și 3, care azi au devenit o pacoste pe capul celor care locuiesc în ele.
Așa încât, trag concluzia că aproape tot ce a construit regimul comunist a fost construit degeaba.
Alfabetizare, îmbunătățirea stării sănătății populației, modernizarea infrastructurii a avut loc și în țările care nu au cunoscut regimul comunist și nu au implicat sacrificiile umane uriașe și inutile impuse de regimurile comuniste.
Nu mai spun că invențiile care au dus la aceste îmbunătățiri, de la penicilină la cipul de silicon și internet aparțin în covârșitoare majoritate occidentului liber.
Deci, stimați apologeți ai fabricilor, uzinelor, combinatelor și ceapeurilor moștenite de la regimul communist și lamentatori ai “vandalizării” lor după 1990, faceți o pauză de gândire și vă rog, niciodată, dar niciodată să nu mai pomeniți de ele.
Și când nu veți mai pomeni, acesta va fi un semn că v-ați scuturat de una dintre marile poveri mentale cu care ați fost căptușiți de imbecilul regim comunist din România
Intr-adevar… in comunism s-a consrui mult…
Mult si prost ! Orase intregi fie au pierdut bruma de cultura arhitectonica antebelica, distrusa cu buldozerele hei-rupiste ale „epocii de tinichea”, fie (mai grav !) si-au pierdut sufletul lor viu, specific si atractiv.
Cat a mai ramas din „micul Paris” in domeniul spiritului? Dar din spiritul comunitatilor sasesti sau svabesti din Romania? Sunt numai cateva exemple, lesne la indemana.
Dar ceea ce este si mai trist se leaga de faptul ca esenta reala si filosofica totodata a cuvantului „dor” se mai regaseste doar in dictionarele de specialitate. Dictionarul este insa doar un simplu instrument de lucru…
Comunistii au construit mult ?Daca au construit mult , au construit mult si prost , fara cunoasterea [mai exact , cu ingnorarea cinica ] a unor elementare reguli ale economiei de piata.O industrie supradimensionata din considerente megalomanice , fara piete de desfacere ,fara asigurarea rentabila a necesarului de materii prime, o industrie mentinuta artificial in stare de functionare pe spinarea exportului de produse agricole.
Agricultura socialista ? O gluma sinistra pusa in aplicare cu naganul si garbaciul , mentinuta ulterior cu teroarea militienilor si politrucilor.
CAP-urile si IAS-urile trebuiau desfiintate DAR trebuiau mentinute functionale sistemele de irigatii , plantatiile de pomi fructiferi si vie nobila , evident prin aplicarea unor formule asociative.
Cat despre falimentarea unor intreprinderi in vederea acapararii lor de catre apropiati ai puterii, aici sunt de alta parere decit cea a autorului articolului. Statul s-a dovedit un administrator prost si incompetent si in comunism si in perioada eternei tranzitii.
Concesionarea catre OMV a resurselor de hidrocarburi la un pret de batjocura este un exemplu dintre multe alte exemple. Hotia cu acte in regula de pe piata energiei electrice este un alt exemplu.
In plus, marile investitii straine care ar putea fi un motor al progresului sunt descurajate de o legislatie stufoasa si de o birocratie supradimensionata si corupta.
Indiferent de nivel de competenta , multe dintre institutiile administratiei publice sunt plasate sub zodia spagii si ineficientei.O mare provocare ce sta in fata Romaniei este necesitatea unui management performant in varii domenii: economie , politica interna sau internationala , educatie , sanatate .
Comunistii au construit mult ? Comunistii au provocat doar multa si nemeritata suferinta si , pentru a inlocui monstruosul hibrid comunist cu un model economic viabil trebuie sa constientizezi ca pentru a construi ceva durabil , in prealabil trebuie sa darimi hardughiile vechi ce blocheaza locul noii constructii.
Si demolarea se poate face insa pe criterii de eficienta sau haotic , cum s-a procedat in Romania.Ma opresc aici , nu inainte de a va dori toate cele bune.
„Cat despre falimentarea unor intreprinderi in vederea acapararii lor de catre apropiati ai puterii, aici sunt de alta parere decit cea a autorului articolului. Statul s-a dovedit un administrator prost si incompetent si in comunism si in perioada eternei tranzitii.”
Domnule Beltechi mărturisesc că nu înțeleg cu ce nu sunteți de acord, pentru că fie nu specificați, fie spuneți cu alte cuvinte cam ceea ce am spus și eu în articol.
„Ce uşor e să-i faci pe oameni să creadă o minciună şi ce greu e să le-o scoţi din cap!” avea obiceiul de a repeta scriitorul american Mark Twain.
Într-adevăr: chiar dacă unii dintre noi nu au trăit toate acestea, urmărind evoluţia lucrurilor ajungem la concluzia că minciuni şi tot felul de sinapse demagogice, au fost băgate în cap cât pentru două vieţi…
Cea mai stupidă, însă, şi cea mai caraghioasă invenţie din acest arsenal ideologic, a fost introducerea de către bolşevici a sistemului de planificare în toate domeniile societăţii.
Absolut toţi primeau un plan „de sus”: şi uzinele de tractoare, şi cinematografele, şi maternităţile, şi cimitirele. Mai marii zilei au trudit cu un zel deosebit, antrenând toate procesele întru făurirea „omului nou”, care trebuia să devină un model universal în materie de cultură şi comportament.
Au fost inventaţi şi nişte indici, numiţi parcă în derâdere, „de performanţă”, cu care trebuiau să fie departajate toate instituţiile incluse în deşănţata „întrecere socialistă”.
Aceşti indici, introduşi pentru a substitui valoarea şi a merge doar pe cantitate, creând astfel iluzia abundenţei şi a perspicacităţii omului, atât de adânc s-au gravat în creierul nostru, încât nici până astăzi nu pot fi înlăturate.
Or, măsura de bază în socialism, aflat mereu în crize economice şi morale, întotdeauna a fost cantitatea. Prost dar mult. Şi în această goană după cantitate se umflau nişte cifre atât de tare, încât cei din afară, când le vedeau, îşi puneau mâinile în cap.
Am reţinut o frază de la cineva care spunea în acest context: cred că mulţi străini îşi ziceau în sinea lor cam ce a zis cândva un scriitor cu mult spirit: „ce deştepţi mai sunt şi tâmpiţii ăştia!”.
Totuşi ce se urmărea prin aceste planuri? Pe cei din exterior, ca să rămână cu gura căscată la performanţele uimitoare alor noştri? Pe contribuabil, pentru a justifica cumva cheltuiala din banii publici, la care a cotizat şi el? Pe factorii de decizie, pentru a avea obraz de a cere salarii mai mari?…
În primul rând ne prosteam pe noi înşişi! Ne furam singuri căciula… Cineva spunea ca, comuniştii, cei de stil vechi, aveau tot motivul de a-l aduce pe constructorul socialismului în bibliotecă sau a-i duce cartea la domiciliu, fiindcă biblioteca şi cartea erau instrumentul ideal de îndoctrinare şi de spălare în permanenţă a creierului.
Şi cum s-o faci altfel, dacă nu sub un pretext nobil – grija „părintească” a partidului pentru ridicarea nivelului cultural al omului simplu. Frumos? Frumos!
Dar cum bolşevicii au prostit poporul cu ajutorul cărţii, cred că n-au făcut-o mai mult nimeni în lume, nici până, nici după ei. Noi, cei care venim, culegem „roade”…
Comunistii au construit mult. De fapt… oamenii.
La inceputuri au fost si entuziastii orbii de promisiuni.
De cealalta parte au fost detinutii politici, vinovati de delicte inventate, de tradari necomise, de patriotism.
Unul dintre ei, om cinstit in sinea lui, romantic in exercitiul politic a platit si a fost rasplatit cu un snop de gloante. Rememorarea (partiala) a meritelor lui a fos facuta de Nicolae Ceausescu din scopuri pur propagandistice.
Ce a ramas dupa? Mizerie, multa mizerie. Mai ales mizerie morala.
Si dupa atatia amar de ani, aproape doua decenii, suferim in continuare in plan mental si sentimental.
Poate cei nascuti dupa ’89 sa aiba o mai mare sansa…
Poate…
Domnule Clej , poate ca am fost confuz in exprimare.Privatizarea a fost si este necesara pentru a recladi un nou model economic.Multe dintre privatizari au fost facute insa in mod pagubos pentru statul roman , aducind deservicii in loc de beneficii imediate sau de perspectiva.
In plus, ceea ce s-a construit haotic in anii comunismului reprezenta totusi o valoare de piata. Nu inteleg de pilda de ce au trebuit sa fie vandute intreprinderi in pierdere .
Retin din lecturi mai vechi de pilda ca a fost privatizata o intreprindere bucuresteana iar asa zisul investitor strategic , turc , daca imi amintesc , a pus sa fie taiate cu sudura instalatiile si echipamentele si a obtinut un beneficiu frumusel din vanzarea lor la fier vechi.
Evident , a plecat apoi cu beneficiul realizat. Revin apoi la sistemul de irigatii din Baragan, creat de comunisti dar functional. S-a furat tot ce era de furat, inclusiv dalele din beton iar acum ne plangem de efectele dezastruoase ale secetei.
In concluzie, privatizarea, absolut necesara s-a facut pompieristic , la plezneala , ar zice domnul MiticaPopescu , fara viziune manageriala si in unele cazuri cu consecinte negative asupra evolutiilor economico-sociale ale Romaniei de maine.Un astfel de exemplu este vanzarea firmei Petrom catre OMV.
Sunt si alte exemple de acest gen. Cat timp oamenii politici cu putere de decizie la un moment dat nu sunt consiliati de specialisti in economie astfel de erori vor mai exista si vor produce efecte.Ma refer la specialisti autentici in economie , nu la cei scoliti la Fane Gheorghiu.
Daca nu avem in tara astfel de specialisti e mai rentabil sa se apeleze la expertiza externa platita. Cum sunt bani pentru consultanti externi in probleme de imagine ale unor oameni politici dornici de afirmare , ar trebui sa existe resurse financiare si pentru management eficient al deciziilor economice majore .
Nu sunt specialist in economie dar un targ trebuie sa aduca satisfactii ambelor parti angajate. Statul a fost si ramane un administrator prost dar privatizarile dubioase si paguboase pentru stat si cetatean genereaza neincredere fata de noul model economic in curs de edificare si dezechilibre majore in viata sociala.
Daca si cand veti avea timp si credeti ca merita efortul aruncati o privire pe textul legii de privatizare a Petrom.Un ziarist de investigatii poate trage concluzii incitante.
Domnule Beltechi, în teorie e posibil să aveți dreptate, în practică însă mă îndoiesc de acest lucru.
În România se face o eroare, provenită din lipsa totală de adecvare a educației economice primite înainte de 1989, de a privi la o anumită proprietate de tip industrial sau agricol doar ca la un activ: cu clădiri, utilaje, etc.
Se omite aproape întotdeauna pasivul, care însemna în momentul 1990 datorii care nu au încetat în anii următori să se acumuleze: la bugetul de stat, la cel al asigurărilor sociale, la furnizorii de utilități, la furnizori în general.
Statul comunist avea obiceiul ca din când în când să șteargă astfel de datorii. Într-un stat democratic cu o economie de piață acest lucru nu mai e posibil, chiar și într-o țară a tuturor posibilităților cum e România.
Ca atare, imensa majoritate a firmelor din sectorul manufacturier și agricol din România nu numai că nu valorau nimic, dar mai erau și împovărate de uriașe datorii.
Experiența Treuhand din Germania – instituția însărcinată cu despovărarea statului de companiile de stat moștenite de la Germania de est comunistă – arată că e o iluzie să se creadă că se putea obține mult mai mult din dezastruoasa moștenire industrială și agricolă lăsată de, repet, imbecilul regim counist din România.
Pe de altă parte, mă mir că în loc să deplângeți această bază economică falimentară nu vă referiți la o devalizare cuantificabilă și unde responsabilitățile se pot identifica, dacă se dorește: bancruta frauduloasă a unor bănci cu capital de stat precum Bancorex sau Banca Agricolă, care au costat contribuabilul român miliarde de dolari .
Nu sunt un economist de meserie, dar sunt convins ca orice continuare a productivitatii de tip comunist a falimentat si mai mult economia Romania si dupa 1989.
Comunismul a fost un amestec de megalomanie si mandrie prosteasca in a-si impune o asa zisa independenta economica nesicnronizata cu specificul tarii si in raport cu piata mondiala.
Multe dintre automobilele puse pe piata, utilaje industriale etc sunt depasite moral inainte sa fie expuse. Un exemplu al victoriei inteligentei este Elvetia, care conform reliefului sau si capacitatii sale reduse ca teritoriu a dezvoltat doar cateva ramuri pe care le stim cu totii, ca sunt emblema acestei tari.
Daca inainte Ceausescu era cel ce infrana procesul de dezvoltare economica in raport cu piata mondiala, astazi politicienii ilustri cu experienta de la Stefan Gheorghiu au transformat tara intr-o BANANA REPUBLIC cu peisajul arhicunoscut al pietei de astazi (scumpiri, inflatie etc).
Noi nu putem producem automobile fiabile versus KIA, Hyunday ori alte branduri japoneze ori germane.
Sunt convins ca restructurarea unei productii agricole (nu de tip CAP-ist), poate de tip canadian;industria alimentara; turismul si de ce nu un sistem bancar superior ( nu de tip jecmaneala).
Sunt convins ca ar fi solutii, dar e nevoie de cadre devotate si calificate.
Panama, insule din Caraibe au devenit perle economice exact pe considerentul ca s-au axat pe banci. In Cayman Islands, o insula minuscula sunt zeci de banci. Apoi as reveni la necesitatea schimbarii mentalitatii omului de rand care uneori nu e tocmai socializat.
Suntem f deficitari in sectorul cu a nu mai arunca pungi, gunoaaie te miri unde. Ce sa mai zic de grija fata de turisti?
Am fost in tari de lumea a treia unde m-am simtit mai putin in pericol decat in plin Bucuresti. Comerciantii nu te inseala la nota de plata si nici la gramaj. Lumea de rand din diaspora romana numai uitandu-se la ProTV ramane consternata…
Minciuna pleaca de la comparatia folosita: Romania anului 1938/19… Concluzia: uite cit s-a construit. Daca se compara cu cit (si mai ales cum) s-a construit in Grecia, Portugalia, etc, nu se mai puteau raporta „maretele realizari”.
Aici e una din bube si trebuie explicata. Nu te poti raporta la un an trecut, pentru ca economia se dezvolta anual. 2-3-…9% anual, ea creste continuu. Efectul ei cumulat „iti ia ochii”. Nu s-a vazut, pina acum, o economie care sa stagneze ani la rind (poate doar ’29/’33, desi ma indoiesc) total. Daca te raportezi la altii, prin prisma acelorasi ani, atunci vezi adevarata diferenta dintre trecut si prezent. E o cursa frecventa nu atit pentru economisti, cit pentru istorici.
In al doilea rind, trebuie sa vedem cum s-a construit: prost. Proiecte dubioase, calitate dubioase, presati tot timpul de termenul executiei si de „cincinalul in patru ani si jumatate”. Aici, mai trebuie adaugat ca s-a pus accentul pe sectoarele „strategice”, neglijindu-se serviciile, consumul populatiei, etc.
(Un lucru care lipseste si azi. Va dau exemplu industria navala: am fost la o expozitie de ambarcatiuni usoare deschisa la Constanta luna trecuta. In general, nave de lux. O singura firma cu barci si ambarcatiuni de fibra, de mic tonaj. Priviti porturile turistice din UE, SUA, etc. Sunt pline de astfel de ambarcatiuni modeste. Cu pinze, motor sau rame. Ele fac „industria” domeniului. La noi, nu exista decit citeva nave de lux si super lux, intr-un singur port turistic, cu o capacitate modesta. Si primarul este un navigator amator! Ca, daca iau o barca din fibra nu am unde s-o tin, nu-l intereseaza. El are loc pentru yaht! In aviatie, la fel: aeronavele de mica capacitate pentru sport/turism/agrement, si spatiile pentru ele, sunt admirabile dar lipsesc cu desavirsire; autoturismele nu au spatii pentru parcari sugrumind circulatia marilor orase, etc.)
Se mai poate discuta, dar cred ca nu are rost. Este util, totusi, un articol pe tema privatizarilor. Pentru ca au fost si privatizari de succes si privatizari esuate.
Si persoanele care se ascund in spatele acestor privatizari: functionari de stat, lideri politici, oameni de afaceri. Si in cazul succeselor si al celorlalte.
Cum lista e lunga, e posibil un serial si in acelasi timp, limitarea discutiei doar la firmele cu o cifra de afaceri importanta, sau care au reprezentat o marca simbol in industria comunista.
Incitant articolul domnului Clej. Te obliga sa iti pui intrebari si sa cauti raspunsuri.
In opinia mea, daca privim evenimentele in derularea lor se cer fixate cateva jaloane:
1. Comunistii au demolat eficient si cu metoda ceea ce in conceptia lor reprezenta vechiul iar in aspiratiile de azi ale romanilor reprezinta un deziderat inca utopic.
Au demolat monarhia constitutionala si constitutia din 1923, au lichidat pluripartidismul si au demolat prin exterminare fizica sau corupere [Sadoveanu , etc] elitele . Au nationalizat capacitatile industriale, bancile , etc. si au demarat colectivizarea fortata , prilej de lichidare brutala a sute de mii de opozanti din lumea satelor.
2. Mult clamata constructie a socialismului a constituit in fond o iresponsabila irosire de resurse in proiecte megalomanice , fara fundamentare economica si cu incalcarea legitatilor economiei de piata.
In plus, nivelul de viata al marii majoritati a populatiei era deplorabil. Au construit mult, haotic si prost bravii nostri comunisti crescuti din coasta lui Lenin si Stalin, dar au construit.
3. Urmasii si continuatorii constructorilor comunismului romanesc, cu referire la esalonul doi al nomenkaturii si Securitate au demonstrat ca daca nu pot fi niste constructori eficient , pot fi niste hoti geniali.
Pentru a demonstra acest lucru au lucrat inspirat si cu metoda.In primul rand , in plan politic au actionat concertat pentru a acapara butoanele puterii.
Ar fi fost firesc ca in momentul inlaturarii regimului comunist sa se revina la Constitutia din 1923 cu implicatiile politice aferente. Atunci au lansat fumigenele cu regele care vine cu mosierii sa isi ia mosiile inapoi.
A fost perioada lui „Noi municm , nu gandim”si a lui „Nu ne vindem tara” cu precizarea ca ulterior formularea „Nu ne vindem tara” a fost imbunatatita cu „O dam gratis sau in paguba”.
A urmat marele jaf national,ceea ce este o realitate. Celebrele conturi ale lui Ceausescu s-au metamorfozat in conturi ale unor prosperi oameni de afaceri, interfata securitatii, au fost devalizate banci, s-au facut privatizari dubioase iar patria Mioritei a fostplasata sub zodia spagii.
Coruptie la nivel inalt, fara corupti, efort constant de a plasa Romania pe orbita Rusiei, mostenitoarea de drept a defunctei URSS, totul sub privegherea lui Ion ILIESCU.
Pe termen mediu-lung evolutia spre o democratie autentica a Romaniei mai are un drum lung si greu de parcurs, cu atat mai mult cu cat in loc de o clasa politica responsabila si dedicata binelui public si de oameni politici autentici avem pigmei politici cu mentalitati de Harpagon, obsedati de conturi gigantice plasate in depozite bancare in locuri exotice, de construirea de adaposturi antiatomice din spagi.
Marea majoritate a romanilor a fost adusa la limita saraciei si …minunata tara e Romania , minunata si prost condusa. Uneori esti tentat sa zici Minunata tara e Romania, pacat ca e locuita. Va doresc tuturor numai bine si o Romanie mai buna, mai prospera.
Stimate domnule Munteanu , de acord cu spusele dumneavoastra. Nu se poate pretinde unui articol de ziar articol excelent de altfel sa trateze exhaustiv o problema de atit de mare complexitate.
Trebuie insa , in opinia mea sa analizam un proces ca acesta prin abordare sistemica , cu evidentierea tuturor conexiunilor si interdependentelor.
Este de domeniul evidentei ca modelul economic falimentar de tip comunist a fost impus de politic si , facand un necesar pas inainte , ceea ce avem azi ca model economic, cu bune , cu rele este la randul sau influientat decisiv de politic si ajunge sa influienteze la randul sau tot mai mult sfera politicului.
Articolul domnului Clej poate fi un inceput pentru un demers mai amplu ,demers la care si internautii pot sa isi aduca dupa puterile fiecaruia contributia.
Chiar daca nu ai dreptate in legatura cu o anumita problema , important e sa ai taria sa o pui in discutie.
Postarea dvs. este incitanta.
Domnul Clej a ales un subiect de real interes.
Sa luam cele doua afirmatii pe rind. In primul rind, comentariul dvs. este foarte incitant, dar se refera la lucruri diferite: distrugerea sistemului democratic din Romania, constructiile economice comuniste si apoi tranzitia, cind proclamatul (si pagubosul) „Nu ne vindem tara” a fost inlocuit cu „Noi am facut, noi furam”.
Va dau perfecta dreptate, dar ar trebui discutat pe capitole separate. Simultan, sau pe rind. Domnul Clej a inceput discutia pe teme economice. Foarte bine! Trebuie continuat, aducind in fata cititorului lista cu privatizarile reusite si nereusite. Asta e mult mai important decit o tona de discutii si argumentari sterile.
Paralel, trebuie reliefat distrugerea sistemului democratic la noi. De la samavolnicul act al fortarii semnarii abdicarii, de catre Maria Sa, pina la distrugerea intelectualitatii (fizic si psihic, prin lagare si coruperea liderilor) si cooperativizare.
Articolul despre constructiile din comunism atinge o coarda sensibila atat fostilor comunisti, cat si nationalistilor! Este adevarat , comunistii recunosteau in ,,socialismul stiintific”, punctul de maxim al economiei Romaniei ca fiind in anul 1938 , dar sa nu uitam , la acea data la putera tarii se afla regele( !?) iar comunistii n-au agreat regi niciodata! Este adevarat ,,avansul” Greciei fata de economia noastra la acea data, dar nu s-a specificat , razboiul civil de acolo care a avut drept scop eliminarea comunismului din Grecia si ,,amatorii de comunism” ,au emigrat …in Romania ,unde au gasit conditii cat de cat omenesti si intelegere! Comunitatea greaca din tara noastra nu se poate plange de discriminare. Referitor la sistemul de comparare a economiei , unii spun ca e prea departe anul’38 , iar intre timp a intervenit si progresul stiintei si tehnologiei ,dar nu se intelege esenta . Articolul dumnevoastra este la obiect si mai asteptam si altele in aceasta masura.
gandurile fiicei mele despre perioada de dinainte de 1989:
Am 18 ani; m – am nascut prin martie 90, perioada in care deja tensiunile determinate de lovitura de stat din decembrie 1989 se mai calmasera. Desi nu am inteles prea bine, pana nu demult, de ce pretuiesc atat de mult cei mai in varsta tot ce au acum, (doar vorba aceea – pot cumpara orice, oricand, de oriunde) citind pe cateva bloguri posturile celor care au trait in perioada comunista, nu m – am putut abtine sa vars cel putin o lacrima. Asta pentru ca desi relativ tarziu, (abia la 18 ani) constientizez, destul de puternic, cat de aproape de mine e acea lume, teoretic aceeasi dar totusi foarte diferita. Adica ne despart doar 3 luni.
Asta ma face sa ma gandesc imediat la cum ar fi aratat viata mea acum,daca as fi trait in acest regim care a dominat Romania pentru mai bine de 50 de ani. Am constatat ca reminescente ale comunismului au existat pe toata perioada copilariei mele, exista inca, si vor exista pentru inca o perioada, atata timp cat o sa ne acceptam cu resemnare titlul de „Tara fost-comunista” titlu menit sa ne scuze incapacitatea de a ajunge la un nivel de trai cel putin ridicat, daca nu egal cu cel din vestul care ne – a fost model pentru eliberare. „Resemnarea face parte din fondul sufletesc al poporului roman” spunea Emil Cioran cu cateva decenii in urma, fapt ce a ramas perfect valabil si pentru zilele acestea. Poate ca am avea mai mult de castigat daca am inceta sa vedem regimul trecut un regim mai bun ca acesta, si am incerca sa – l imbunatatim pe cel care – l avem (de departe de a fi unul perfect), am inceta sa ne plangem de mila si am incerca sa fim corecti cu noi insine si cu cei din jurul nostru. Pana la urma situatia de azi a Romaniei este rezultatul oamenilor care o populeaza – „Dumnezeu iti da dar nu iti baga in traista”.
Am crescut la tara, intr – o comuna care a scapat doar cu un singur bloc in urma procesului de urbanizare fortata, in care locuiesc de cand ma stiu. Copilaria mea nu a fost prea diferita,in primii ani, de cea pe care am auzit – o relatata pe atunci. Cu o centrala nefunctionala din cauza neglijentei oamenilor care erau de paza, cu apa rece cu program, cu un televizior Sport pe care prindeam doar TVR1 de pe atunci. Incalzirea se face si acum pe lemne, si de – abia se are in vederea renuntarea la buteliile pentru aragaz si introducerea gazului metan prin conducta. Asadar oamenii de aici parca simt o nostalgie si s – au resemnat cu traiul relativ inapoiat. Totusi am avut parte de o copilarie necomputerizata, de zile intregi petrecute afara la joaca si de jocurile care nu prea mai sunt astazi populare, dar care nu necesitau zile intregi pierdute pe scaunul computerului.
Apoi, la scoala am simtit mai din plin diferenta dintre cele doua regimuri. De fapt este impropriu spus ca am simtit diferenta, pentru ca atunci totul era firesc, petru noi asa era normal, acum cand stau sa ma gandesc, realizez cum s – au schimbat vremurile. Nu mai eram Soimii Patriei, nu mai eram educati pentru a deveni Oamenii Model ai regimului, care sa se supuna si sa permita sa fie manevrati in functie de dorintele Partidului Unic. Nu ne mai erau ascunse adevarurile care nu conveneau regimului, eram educati altfel, capitalist, individualist, pentru un regim nou care valideaza si ofera sanse doar celor mai buni. Asta bineinteles teoretic. Pentru ca in practica s – a ajuns la o scadere a valorilor si a luarii drept valoare a subculturii.
Regimul politic trecut umple de adversiune. Nu ar trebui sa trecem cu vederea relele pe care le – a facut in mentalitatea unui popor si asa vitregit. Comunismul ca orice filosofie de regim politic doreste doar bunastarea populatiei, dar ca orice utopie, pusa in practica a rezultat un regim deficitar care nu respecta drepturile omului si care nu poate exista intr – o tara fara sa o strice. Si sunt foarte convinsa ca acest regim nu trebuia instaurat in Romania, in tara mea, in tara in care eu trebuie sa cresc, se evoluez, sa ma realizez si mai ales, imi pare foarte rau pentru oamenii marcati si acum de acest regim pervertitor.
Revenind la elevul comunist, la Soimul Patriei mandru ca poate ajunge Pionier, mandru ca poate primi laudele mai – marilor, si pana la urma mandru ca functioneaza intr – un regim despre care nu stie inca sa ii stea impotriva pentru ca el este educat intr – un anumit fel. In functie de dorinta Partidului de a deveni unul de – al lor. Cu siguranta el nu dorea sa se supuna, dar de cele mai multe ori, era necesar pentru a putea duce un trai decent. Si oricum toata lumea stia de marea mascarada care reprezenta comunismul la noi la toate nivelele. Elevi, muncitori, chiar dintre securisti una vorbeau in public si alta in particular. Nu putem spune ca cei care – i condamnau pe unii pentru ca sarbatoreau Craciunul si Pastele si ca mergeau la Biserica nu faceau si ei la fel.
Elev in acea perioada trebuie sa fi fost destul de debusolant, tocmai pentru aceasta dualitate adevar – fapte istorice, dualitate pe care unii pot sa o considere „mister” si care totusi ii face marcati de acea lipsa de libertate a individului, a cuvantului, a presei. Poate totusi in ziua de astazi este o mai mare lipsa de disciplina decat atunci, poate ca elevii invata mai putin si sunt mai putin morali, dar daca o fac, o fac pentru ca asta simt si asta cred ei , nu pentru ca le este impus.Si mai ales, cum un adolescent/copil nu poate invata ceva din restrictii si din ceea ce i se spune ci din ceea ce i se intampla, consider ca regimul actual, desi nu este cel mai bun in toate domeniile, ne ofera totusi posibilitatea de a ne afirma individualitatile, de a ne dezvolta personalitatea fara a trebui sa te supui unui regim care vrea sa te domine.
Ma gandesc uneori, si incerc sa dau inapoi inca 18 ani. Sa ma nasc si sa cresc, dar mai ales sa fiu educata intr – un regim politic comunist. Cu mentalitatea pe care o am acum, si cu libertatile pe care le – am primit odata cu privilegiul de a nu ma fi nascut atunci, cred ca nu m – as putea plia pe modelul uman care se cerea . Ca elev, astazi imi place sa – mi exprim opiniile, chiar daca sunt ele mai putin conventionale, mai putin „asa cum se cere”, si totusi sunt parte a unei exprimari libere, fara constrangeri. Probabil ca acum, cand cei ce au crescut, elevii comunsti de altadata, privesc inapoi intr – o aura de legenda. Nu putem nega ca Sarbatorile isi aveau magia lor, constientizata mai mult prin interzicerea lor, ca oamenii erau mai umili, mai pudici, dar asta nu inseamna valoare. Valoarea vine din interior, iar daca avem nevoie de interdictii ca sa ne putem bucura de un lucru frumos, inseamna ca nu – l meritam.
In concluzie, elevul din comunism a crescut intr – o tara dominata de perfidie, ascunzisuri si valori nedeclarate, a invatat ca oricum ar fi statul ii va oferi un loc de munca si o locuinta, a invatat de la sine cu timpul, si cu iesirea de sub protectia aparenta a statului sa munceasca doar pentru el. Pentru ca nimeni acum nu – i va asigura ceea ce avea inainte s – a hotarat brusc sa respecte conventia „scopul scuza mijloacele”, si sa faca orice sa ajunga acolo unde isi propune. Cu toate astea a crescut intr – un mediu care nu l – a marcat atat de tare pentru ca nu l – a constientizat si cand a facut – o, s – a distantat de supunerea cu care a fost invatat, reinvatand sa o respinga din interior odata cu maturizarea sa morala.
Elev in comunism inseamna mai mult decat as putea eu intelege, pentru ca povestile fie ele cat de reale nu te pot face sa simti emotia carnii, sa tremuri de fericire sau sa te cutremuri in fata unor atrocitati. Eu pot insa sa meditez asupra acelei perioade, asupra acelor copii care vrem sau nu sa recunoastem au fost victimele unei viziuni prea megalomane asupra lumii. Si, avand in vedere ca fac parte din tineretul de azi care va reprezenta tara maine, o intelegere asupra istoriei, si a fenomenelor ce au determinat – o, poate duce la ceea ce de fapt istoria vrea sa ne ofere, o experienta care, fiind atat de aproape de noi, inca ne interzice sa ramanem nepasatori si sa permitem repetarea unor astfel de evenimente, chiar daca in profunzime tot istoria ne – a ferit sa traim pe propria piele experienta ce a schimbat atat fata lumii in care traim, cat si profunzimea acesteia.
Domnule Clej,
Am citit articolul Dumneavoastra cu intarziere. Nu stiu daca mai este cazul sa trimit un „ecou”. Totusi fac acest lucru, desi sub forma povestirii unei glume care circula in cercurile romanesti si evreo-romanesti din Israel in anii 1987-1989.(Personal, locuiesc la Ierusalim). Mi-am amintit aceasta gluma, pe care as dori s-o readuc in memoria colectiva (folclorul risca sa fie uitat, mai ales cel al bancurilor politice).
„Doi prieteni, unul plecat din Romania recent si altul de mult timp, discuta. Cel plecat recent ii povesteste prietenului sau lucruri pe care acesta inca nu le cunostea, prietenul este mirat, iar cel plecat recent si venit recent in Israel ii pune intrebari provocative, care il lasa pe partener si mai nedumerit: totul i se parea incredibil.
-Care este asemanarea dintre Ceausescu si regele Irod cel Mare?
-Care?
-Amandoi demoleaza si construiesc enorm si super-costisitor, deranjand viata locuitorilor,fara sa fie nevoie, ca nebunii; amandoi sunt dictatori care depind de un centru din afara, de la care le vine puterea; amandoi ucid prunci.
-Bine, dar care este diferenta intre ei?
-Doua mii de ani de civilizatie”.
Trist, dar adevarat. Nu stiu cine este autorul „initial” al acestei anecdote amara ca o migdala. Stiu doar ca am auzit-o de la un prieten, el insusi plecat din Romania in acea perioada (eu eram plecat de mai mult timp). Adevarul transmis prin folclorul bancurilor, care risca sa fie uitat…
Va transmit multe urari de succes.
Cu deosebit respect,
Lucian-Zeev Herscovici
Felicitari Mihaela! Promiti! Mai sunt unele retusuri, dar ai prins esenta si ai un stil elegant.
citesc cu interes tot ce scrie beltechi si clej as dori sa stiu ce profesie au ce pregatire scolara ce surse le sta la indemina cind se documenteaza si mai important de ce scriu care este scopul acestei activitati sa invete pe cei tineri cum a fost in comunism sa ii convinga pe cei care au trait atunci ca tot ce au facut a fost gresit Consider ca a scrie este o activitate care trebuie facuta de oameni foarte bine pregatiti profesional cu vaste si corete surse Dca scriet doar de dragul de a fi cititi si de a fi in polemica cei care citesc si nu au discarnamint pentru ca nu au trait nu au simtit pe pielea lor vor fi ferutati Ar fi indicat ca oameni care au cunostinte de istorie se scrte artind sursa sa isi spuna parerea dar sa o faca fara patima asa ca un profesor care preda si le da posibilitatea elevilor sa inteleaga cum a fost in anumite perioade din istoria omenirii presarata cu actiuni acceptate sustinute de unii si contestate de altii Esenta democratiei este posibilitatea exprimarii libere va scriu aceste rinduri nu pentru a va sustine a va contrazice ci pentru a va apropia de cititori prin scop si intentie bine folosita sa aiba rol de imformare ce scrieti va salut cu respect pe toti stiu ca sunteti pasionati de istorie ca va framinta ce se intimpla VA recomand insa sa judecati fara patima pentru ca totul se desfasoara in spatiu si timp pe vremea lui antonescu era altfel decit a lui ceausescu a lui iliescu etc aceiasi oameni au luptat si alaturi de rusi si alaturi de nemti folosind acweleasi arme si baionete si tehnici de lupta AVEM DREPTUL SA II JUDECAM/ aceiasi oameni au construit in comunism au aplaudat la aparitia lui ceausescu au facut revolutia si au tras in ceausescu pentru ca au trecut ani au inteles altfel au actionat altfel din alte interese Fiecare gest fiecare actiune a unui om este determinta de ceva sunt momente cind omul depseste frica de moarte in dorinta de a obtine ceva demnitatea se trezeste dorinta de libertate ii fac eroi pentru ca eroi au fost si atunci cind au rezistat la marasti si cind au luotat in tatra si cind au infruntat securitatea armata si pmilitia in dec 1989 CIND AU FACUT BINE –CIND AU FACUT RAU ?Ei sunt parintii fratii colegii nostri Ajutatii sa inteleaga prin ce scrieti cu argumente cu fapte cu surse fara patima >
Domnule (doamna?) „nicu”,
Modul incoerent si agramat in care va exprimati in limba romana, limba ale carei reguli de ortografie nu pareti a le cunoaste (virgula si punctul sunt niste mistere pentru dumneavoastra) ma face sa cred ca acest articol este mult prea dificil pentru dumneavoastra. Ca atare, va recomand sa lasati sfaturile care va depasesc cu mult competenta si daca nu intelegeti ceva puneti intrebari pe chestiuni punctuale. Altfel riscati sa va faceti de ras.
nu stiu ce pregatire aveti eu am facultatea si am activat 30 de ani educind oamenii sa fie cuviinciosi aici nu facem limba romana nu invatam cum sa scrie corect pe cineva inclusiv pe cei mai kici decit mine ci comentam in scris ce nu putem comenta vorbind si va rog sa ma credeti as prefera daca am comenta vorbind sa aud un ton calm si convingator prin continut du prin decibeli deci scopul meu nu este sa ma cert cu nimeni nici sa va fac sau sa ma fac de ris pentru ca nu asa se face de ris cineva aici pe net ci prin felul cum gindeste si cauta sa impuna cuiva sa creada sa impuna convingeri nesustinute de argumente scrieti ce fac ati terminat unde si ce urmariti ce virsta aveti de ar trebui sa imi fie mie om de 70 de ani cu activitati in mai multe domenii inclusiv militar si didactic cu studii superioare tehnice si academie militara de dumneata si de cititorii acestor comentarii?
Domnu’ plotoner majur „nicu”, suntem în 2011, la revista ACUM, destinată vorbitorilor de limbă română din lumea întreagă, nu la instrucție la pifani în 1971. Vă atrag serios atenția să lăsați milităria la o parte și dacă nu cunoașteți limba română și ortografia ei (folosirea punctului și a virgulei este esențială pentru inteligibilitatea unui text – asta trebuia s-o învățați în primele patru clase primare) – da, aici FACEM ROMÂNĂ și nu admitem agramații, vă rog s-o lăsați mai moale cu tonul ăsta. Nu dau două parale pe presupusele dumneavoastră studii superioare tehnice și militare făcute pe vremea regimului comunist (după cum nu dau două parale nici pe studiile mele, făcute în aceeași perioadă), iar cât privește argumentele, nu aveți de niciunele. Sunteți complet off-topic, aveți ceva de comentat pe marginea articolului, vă rog să o faceți – la paragraful x nu sunt de acord cu afirmația y și aduc în sprijin argumentul z. În caz contrar, dacă continuați să vă comportați ca un Moș Teacă care a venit să facă instrucție, vă invit să luați calea lumii virtuale, unde e loc berechet pentru persoane ca dumneavoastră.
PS Mi se pare un tupeu nemărginit ca cineva să ceară socoteală cu privire la studii când el însuși se ascunde sub anonimat. Domnule plotoner majur, eu sunt o persoană reală, dumneavoastră cine sunteți?