Pentru un jurnalist, campania prezidenţială din Statele Unite reprezintă o mană cerească. Prima campanie electorală din 1952 în care nu este prezent în competiţie un preşedinte sau vice-preşedinte în funcţie a prilejuit un spectacol extraordinar care promite să se prelungească până în ziua votului – noiembrie, dacă nu cumva şi după acea dată.
Într-o cursă plină de surprize, imprevizibil şi pronosticuri răsturnate există o cvasi-certitudine: viitorul preşedinte al Statelor Unite va în premieră un bărbat de culoare – Barack Obama, o femeie – Hillary Clinton sau cel mai vârstnic din istoria de peste două secole a SUA – John McCain.
Spun cvasi-certitudine deoarece impasul din competiţia pentru desemnarea candidatului Partidului Democrat poate duce la alegerea de către convenţia din vară a unui candidat de compromis, fostul vicepreşedinte Al Gore.
Barack Obama şi Hillary Clinton sunt încleştaţi într-o luptă pe viaţă şi pe moarte pentru investitura Democrată şi îanintea ultimelor opt alegeri primare senatorul de Illinois are un avans de peste 100 de delegaţi la convenţie înaintea fostei Prime Doamne, actualmente senatoare de New York.
Este puţin probabil ca vreunul dintre candidaţi să obţină numărul necesar de delegaţi aleşi şi atunci votul celor peste 700 de \”superdelegaţi\” – aleşi şi demnitari ai Partidului Democrat va deveni decisiv.
Mai mulţi fruntaşi ai Partidului Democrat i-au cerut lui Hillary Clinton să se retragă din competiţie, deoarece nu are şanse să-l întreacă pe Barack Obama şi aduce daune ireparabile unităţii partidului înaintea confruntării cu senatorul de Arizona, John McCain, virtual candidat al Partidului Republican.
Hillary Clinton a refuzat net, iar sondajele arată că acest duel prelungit începe să aibă efecte negative, aproape un sfert dintre alegătorii Democraţi, atât ai lui Clinton cât şi ai lui Obama, declarând în sondaje că nu vor vota în toamnă pentru candidatul desemnat dacă nu va fi cel preferat.
În mod normal, Partidul Democrat ar fi trebuit să câştige alegerile prezidenţiale din toamnă în galop de sănătate.
Războiul din Irak, impopularitatea preşedintelui George W. Bush şi degradarea situaţiei economice cântăresc greu ca argumente împotriva unui candidat Republican.
Dar John McCain nu este un candidat Republican tipic. Popular printre independenţi – cei care înclină balanţa până la urmă – şi chiar printre Democraţi, fostul veteran de război şi prizonier timp de peste cinci ani în Vietnam se delimitează de preşedintele Bush.
Deşi sprijină războiul din Irak, fiind unul dintre proponenţii timpurii ai aşa numitului \”surge\” – sporirea efectivelor militare americane care a dus la ameliorarea aparentă a situaţiei de securitate din Irak, senatorul cu părul argintiu a fost un critic constant al administraţiei Bush.
Mulţi conservatori nu-i iartă nici acum voturile din 2001 şi 2003 împotriva reducerii impozitelor pe venit.
Dar francheţea lui McCain îi dezarmează pe mulţi oponenţi, mai ales atunci când este comparată cu atacurile reciproce otrăvite dintre Hillary Clinton şi Barack Obama.
Aceasta a dus în sondaje la o situaţie de egalitate aproape perfectă a şanselor.
Rasmussen.org, o reputată companie de sondare a opiniei publice, arată că în alegerile din noiembrie Partidul Democrat poate conta pe 243 de voturi în colegiul electoral, Partidul Republican pe 240, 55 de voturi din cinci state (Ohio, Michigan, Colorado, Nevada şi New Hampshire) fiind pe muchie de cuţit.
Trebuie reamintit că preşedintele Statelor Unite este ales de un Colegiu Electoral în care sunt reprezentate cele 50 se state şi capitala federală Washington, în total 538 de voturi, din care este necesară majoritatea absolută – 270 de voturi.
Marii electori sunt aleşi de electorat, candidatul care obţine cele mai multe voturi într-un stat câştigă toţi electorii statului respectiv.
Diferenţele ideologice sunt practic nesemnificative între Barack Obama şi Hillary Clinton, de unde şi accentul pe calităţile personale şi experienţa fiecărui candidat.
Ele devin însă consistente dacă îi comparăm pe cei doi candidaţi Democraţi cu John McCain.
Atât Barack Obama cât şi Hillary Clinton doresc o retragere militară grabnică din Irak, militează pentru sporirea rolului statului în economie şi adoptă poziţia clasic liberală în chestiuni social-culturale cum ar fi avorturile, drepturile minorităţilor sau pedepasa cu moartea.
John McCain se opune retragerii militare din Irak atât timp cât insurgenţa internă nu este învinsă, doreşte re-echilibrarea finanţelor statului şi are opinii conservatoare în chestiuni social-culturale, deşi, aşa cum am mai spus, e privit cu suspiciune de mulţi conservatori.
McCain este deocamdată liber să-şi continue campania şi să adune bani pentru la toamnă, lăsând Partidul Democrat să se sfâşie în lupte fratricide.
Dar până alegerile generale mai sunt şapte luni şi orice pronostic de pe acum este total hazardat.
Voi mai reveni cu comentarii despre campania din Statele Unite, dar deocamdată vă propun să ne delectăm cu spectacolul democractic în curs – peste 40 de milioane de alegători au luat deja parte la alegerile primare – un fapt care ar trebui să-i reducă la tăcere pe cinicii critici ai democraţiei americane.