ACUM.TV

Am primit doua texte pe acest subiect si vi le supunem atentiei, pe ambele: cum se vede problema desfiintarii Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii: din tara si din afara ei.
Au cuvantul Liviu Antonesei, cunoscut scriitor si editorialist si Marian Deaconescu, profesor de matematica la Universitatea din Kuwait.

CCR între logica şchioapă şi anticonstituţionalitate de Liviu Antonesei

Acum circa opt ani, Curtea Constituţională a României, solicitată să se se pronunţe asupra constituţionalităţii proaspetei pe atunci legi de funcţionare a CNSAS, a declarat legea ca fiind constituţională, fără nici o obiecţie! După acest interval, sesizată fiind de avocatul lui Felix, CCR confirmă şapte puncte ale legii în care aceasta are constituţionalitatea afectată şi, pentru a nu se pierde în detalii, declară legea neconstituţională cu totul, en gros! Procedînd în acest mod, CCR încalcă un principiu de drept care spune că nu mai avea competenţa materială să se pronunţe, întrucît deja de pronunţase! Votînd pe dos de data aceasta, CCR ignora şi autoritatea lucrului deja judecat – judecat de ea însăşi! Dacă mai adăugăm şi contextul în care a sosit decizia CCR, adică în momentul în care CNSAS începuse verificarea dosarelor a judecătorilor şi procurorilor, inclusiv a propriilor săi membri, mai putem constata că instanţa se afla şi într-un evident conflict de interese! În orice ţară din lume, toate aceste motive ar fi condus la invalidarea, ca lovită de nulitate absolută, deciziei Curţii de desfiinţare efectivă a CNSAS. Nu şi la noi unde, datorită perfecţiunii cristaline a Constituţiei, nu există practic nici un mijloc de control asupra unei instituţii atît de importante! O delegaţie de contestatari ai hotărîrii CCR a plecat la Strasbourg pentru a-şi afla dreptatea – sper să şi-o afle, deşi mult mai firesc ar fi fost să şi-o găsescă aici! Tot în plan contextual, ar mai trebui amintit că această hotărîre pune într-o lumină foarte proastă întreg corpul magistraţilor din România – nu doar pentru ea a fost luată împotriva spiritului Constituţiei, fiind în fapt anticonstituţională!, ci pentru că toată lumea îi va „judeca”pe magistraţi nu plecînd de la prezumţia de nevinovăţie, cum e firesc, ci de la una de vinovăţie. Nimeni nu va mai spune că, pînă la proba contrarie, magistratul X n-a fost agent ori colaborator al Securităţii, ci va spune exact pe dos – magistratul X este un securist odios, pentru că face parte din corpul care a invalidat legea care permitea verificarea şi dovedirea celor care au colaborat cu poliţia politică a regimului comunist. De altfel, şi pe bună dreptate, un grup de organizaţii ale societăţii civile a solicitat membrilor CCR care au emanat hotărîrea completarea unei declaraţii notariale în care să susţină că nu au fost ofiţeri, agenţi ori colaboratori ai Securităţii!
Dar să mutăm problema din planul contextului şi al aspectelor generale ale modului de a proceda al CCR, într-un plan mai tehnic. Chiar de la prima vedere, îţi sare în ochi faptul că Hotărîrea CCR e compusă din sofisme care manipulează distincţia instituţie administrativă – instituţie juridică, invocînd, în context nepotrivit, şi prezumţia de nevinovăţie. În privinţa dreptului „neconstituţional” ce s-ar fi acordat CNSAS de a decide după examinarea probelor dacă demnitarul sau candidatul la o deminitate Y a făcut poliţie politică, argumentul e inspirat din procedurile occidentale, adoptate şi la noi, potrivit cărora criminalul care este surprins înjunghiind nu este numit încă „criminal”, ci doar „suspect”. Dar această procedura nu poate fi translată din planul penal în cel moral, cu atît mai puţin în cel deontologic. Interdicţia de a ocupa funcţii publice pentru colaboratorii securităţii nu este de natură penală, ci deontologică. CNSAS este un organism autonom, sub autoritate parlamentară, care asigură calitatea politicienilor şi a altor persoane ce pot influenţa opinia publică, în conformitate cu codul deontologic rezultat din caracterul anticomunist explicit al Constituţiei.
Curtea Constituţională a României a fost, în acelaşi timp, abilă şi debilă: a atras consecinţele asupra persoanelor cu eticheta de poliţie politică pe terenul vătămarii. Apoi, a dedus că aceste consecinţe apar în urma unor „verdicte”. Pe urmă, a stabilit că verdictele nu pot fi date decît de instituţiile justiţiei, ceea ce înseamnă că CNSAS se erijează într-o asemenea instituţie. În final, a constatat că „tribunalul” nu lucreză ca la carte, încalcă dreptul la apărare etc, că este neconstituţional – atît prin originea, cît şi prin activitatea sa. Or, din capul locului, nu putem vorbi de vătămare cînd discutăm despre eligibilitate, ori despre adecvarea într-o funcţie publică. Dacă cineva a făcut poliţie politică nu e eligibil să fie şeful statului, senator etc, deci nu e vătămat, cum nu este vătămat cineva dacă i se interzice să opereze nefiind medic! În al doilea rînd, deciziile CNSAS nu sînt verdicte, ci constatări verificate documentar şi autentificate prin mărturia cumulată a membrilor colegiului. Că presa a folosit impropriu termenul verdict este adevărat, dar e altceva. Felix îi putea da în judecată pe toţi cei care au confundat termenii respectivi, nu avea însă nici un motiv, în afara celor de natură sofistă, speculate avocăţeşte de dl. Andon, să atace legea la CCR!
Ca să fiu mai clar – în spiritul deciziei CCR, dacă un elev ia nota doi la o teză, el poate spune că profesorul îi poate controla lucrarea, i-o poate corecta cu roşu, dar nota ar trebui pusă de un tribunal, cu audierea autorului, avocat, dezbateri contradictorii etc, fiindcă altfel el e parte vătămată, i s-au interzis anumite perspective profesionale, examinatorul erijîndu-se în judecător! Nu pare o nebunie? Păi, exact aşa a gîndit CCR atunci cînd a declarat legea CNSAS ca fiind neconstituţională, ca orice lepră de elev leneş!
Că „avocatul poporului” s-a dovedit avocatul Securităţii, nici nu mai contează! Sper că problema CNSAS se va rezolva cumva, se fac deja paşi măcar pentru reluarea procesului în ceea ce priveşte accesul la propriul dosar, dar că CCR s-a făcut de rîs este incontestabil! Cui foloseşte acest lucru? În afară de Securitate, cu siguranţă că nimănui, cu atît mai puţin CCR!

CC impotriva CNSAS de Marian Deaconescu

Urmaresc, cu mult interes si de cam departe, zavera pronuntarii CC in legatura cu CNSAS. Un CNSAS caruia i-am cerut accesul la propriul (meu!) dosar vara trecuta – urmeaza sa-l ridic vara asta. Sper s-o pot face.

CC are fara indoiala dreptate in a considera „pronuntiatiunile” CNSAS drept anticonstutionale; astfel de stampile pe trecutul (si probabil chiar viitorul) cuiva nu se pot pune de catre insi cu vadite – si de multa vreme dovedite – interese de clan.
Pacatele-s si de-o parte si de alta, sunt cu totii manjiti, asta-i situattiunea…

Din cate stiu, in juriile americane, trebuie *unanimitate* pentru a condamna pe cineva, un 5-4 nu merge si pace. Uite ca in Romania merge, umorile/interesele conteaza – un subiect asupra caruia ar merita sa reflectam…

A desfinta insa CNSAS e intr-adevar anticonstitutional. Asta pentru ca abia dupa ce lumea stie despre cei care-au facut politie politica ca au chiar facut-o, abia atunci acestia nu mai sunt santajabili si ca atare nu mai pot aduce atingeri – ha, ha, sfanta limba de lemn! – intereselor noii republici, ca sa-i spunem asa.

Cum faci lumea sa stie? S-a propus „punerea dosarelor pe internet”. Numai ca dosarele astea sunt milioane, iar efortul (financiar) si durata scanarii (imensa) face propunerea asta (ideala) impracticabila.

La ora asta exista posibilitatea consultarii mai oricarui dosar de persoana publica de catre mai oricine, o solutie de compromis – date fiind datele problemei. Oricum, e o solutie.

Eu sper ca CNSAS (fara de „capii” din consiliul director, aia care voteaza, destul de discutabili ei insisi de altfel) sa-si faca in continuare datoria fata de cetatean.

Interesant: unui Voiculescu (securist angajat in institutie, dar care probabil n-a facut politie politica niciodata) i s-a dat (pe drept) o bila alba.

Estimp, securistii care se *chiar ocupau* cu politia politica, care aveau politia politica in „caietu de sarcini”, ei bine, aia continua sa umfle pensii grase.

Iar angajatii lor, adicatelea turnatorii, leprele pamantului, care-o faceau nu fiindca ar fi stat in puscarie, care-o faceau fie de amoru’ artei (citat din marele regizor Pintilie), fie din ambitzie pura, sa zicem, spre exemplu, aceea de-a accede fara de opera-n Academie (vezi boiernasu’ Balaceanu-Stolnici, n-aveti decat a-i da un „Google Scholar” pentru a va dumiri odata pentru totdeauna de mareatza opera a boiernashului), fie pentru vreo excursie in strainatate, ei bine, astia au iesit la iveala doar datorita conjuncturilor.

Pretenari de-ai fostilor membri-n consiliul CNSAS, precum de-acum vestitul mare om de cultura din Iasi, plimbat si pe la Budapesta (asta ca sa nu se existe dubii cu privire la cine ma refer acilea) au fost in schimb tinuti la „racoare”, feriti o buna bucata de vreme de focul oprobriului public. Fain: impartial, principial, esplicatiuni cat cuprinde…

Asadar: eu salut interventia CC in acest viespar murdar *doar la varf* numit CNSAS. Solutia pe care eu o propun e urmatoarea (imprumutata *in parte* de la dl. Craciunescu, de pe site-ul forumacademicroman sau cam asa ceva): de indata ce exista o cerere de cautare a vreunui dosar de catre cineva, *acel dosar* sa fie pus pe internet. Simplu, eficient, rezolva problemele de logistica mentionate mai sus.

Obiectiunea ca ar leza dreptul la intimitate, confidentialitate, etc., cade imediat, deoarece in cazul turnatorilor ei au semnat pentru a da documente statului. Si ca atare, documentele astea, daca nu implica secrete de stat, daca nu stirbesc demnitatea altor persoane (cum ar fi, spre exemplu, s-ar fi culcat cu alte persoane
— aceste pasaje pot fi sterse, pentru a nu-i leza pe aceia, cu pacatele lor lumesti), pot fi puse pe internet fara de probleme. Ceilalti? Urmaritii, adica? Pai, ei nu vor obiecta, ei n-au de ce se teme!

Simplul „angajament” de turnator, e, cum o stim de-acuma, insuficient, pentru ca multi au semnat fortat si pe urma n-au „dat” decat de bine.

Drept exemplu, il indic acilea pe fostul meu student (chiar si la diploma), Sorin Sanislai, racolat (cu concursul unui cadru didactic in mare fonctzie acuma la U. Timisoara) la o saptamana de la intrarea-n partid. Era-n octombrie 1989, n-a vrut sa scrie nimic, a venit revolutia si le-a spus colegilor *din prima zi ce si cum*, a fost iertat si pe buna dreptate.

Astept cu interes comentarile voastre. Am inca o saptamana libera, de vacanta si numa’ asa, prin dialogul cu cititorii imi pot *eu* lamuri mai bine problemele. Deloc necesar: tot ce scriu eu aici trebuie „luat” cu sintagma „parerea mea”. Si parerea mea e aproape sigur diferita de-a altora, pe care-i invit sa si-o spuna chiar acilea.

Toate cele bune, Nea Marin (a.k.a. Marian Deaconescu)

Acest articol a fost publicat luni, 11 februarie 2008 la rubrica Editorial.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.